Momente de Adevar

Momente der Adevar
fost vestite la timpul potrivit și au împlinit lucrarea pe care Dumnezeu plănuise să o aducă la
îndeplinire prin ei.
Lumea se aștepta că, dacă timpul a trecut și Hristos nu a venit, întregul sistem al
adventismului se va prăbuși. Dar în timp ce mulți, sub această ispită puternică, și-au părăsit
credința, au fost alții care au rămas hotărâți. Roadele mișcării advente, spiritul umilinței și al
cercetării de sine, al renunțării la lume și al reformării vieții, care însoțise lucrarea, mărturisea
că era de la Dumnezeu. Ei nu îndrăzneau să nege că puterea Duhului Sfânt fusese aceea care
lucrase în favoarea predicării celei de a doua veniri și nu puteau găsi nici o greșeală în calculul
perioadelor profetice. Cei mai abili dintre împotrivitori nu au reușit să răstoarne sistemul lor
de interpretare profetică. Ei nu puteau consimți, fără o dovadă biblică, să renunțe la pozițiile
la care ajunseseră prin studiul stăruitor și cu rugăciune al Scripturilor, cu mințile iluminate de
Duhul lui Dumnezeu și cu inimile arzând de puterea Lui vie; poziții care suportaseră criticile
cele mai ascuțite și împotrivirea cea mai dârză a învățătorilor religiei zilei și a înțelepților
lumii și care stătuseră hotărâți împotriva forțelor unite ale învățaților și oratorilor, ale
batjocoritorilor și injuriilor celor nobili sau josnici.
În adevăr, fusese o greșeală în ceea ce privește evenimentul așteptat, dar nici aceasta nu
putea zdruncina credința lor în Cuvântul lui Dumnezeu. Când Iona a vestit pe străzile Ninivei
că peste patruzeci de zile orașul va fi distrus, Dumnezeu a primit umilința locuitorilor din
Ninive și le-a prelungit timpul de har; dar solia lui Iona era trimisă de Dumnezeu, iar Ninive
a fost pusă la încercare după voia Sa. Adventiștii credeau că în același fel Dumnezeu îi
condusese să dea avertizarea despre judecată. „Ea, spuneau ei, a pus la încercare inimile
tuturor acelora care au auzit-o și a trezit iubirea pentru venirea Domnului; sau a provocat ura,
mai mult sau mai puțin văzută, dar cunoscută de Dumnezeu, față de venirea Sa. Ea a tras o
linie ... ca aceia care-și vor cerceta inimile să știe de ce parte a ei s-ar fi găsit, dacă ar fi venit
Domnul — dacă ar fi exclamat: «Iată, acesta este Dumnezeul nostru pe care L-am așteptat că
ne va mântui» — sau dacă ar fi strigat la stânci și la munți să cadă peste ei și să-i ascundă de
fața Aceluia care stă pe tron și de mânia Mielului. În felul acesta, credem noi, Dumnezeu a
încercat credința copiilor Săi, i-a pus la probă și a văzut dacă în ceasul încercării vor da înapoi
de la poziția în care ar fi dorit să-i așeze sau dacă vor renunța la lumea aceasta și se vor sprijini
cu încredere totală pe Cuvântul lui Dumnezeu.” (The Advent Herald and The Signs of the
Times Reporter, vol. 8, nr. 14, 13 nov. 1844)
Simțămintele acelora care încă mai credeau că Dumnezeu îi condusese în experiența prin
care au trecut sunt exprimate în cuvintele lui William Miller: „Dacă ar fi să mai trăiesc o dată
viața, cu aceleași dovezi pe care le-am avut atunci, ca să fiu cinstit față de Dumnezeu și față
de oameni, aș face la fel cum am făcut. Nădăjduiesc că hainele mele sunt curate de sângele
sufletelor. Simt că, atât cât mi-a stat în putere, sunt liber de orice vină în condamnarea lor. Cu
toate că am fost de două ori dezamăgit”, scria acest bărbat al lui Dumnezeu, „tot nu m-am
prăbușit, nici nu m-am descurajat ... nădejdea mea în revenirea lui Hristos este tot atât de
puternică ca totdeauna. Am făcut numai ceea ce, după ani de cercetare solemnă, am simțit de
257