Momente de Adevar

Momente der Adevar
legătură cu problema în studiu. Oricărui cuvânt îi era îngăduit să-și aibă propria greutate
asupra subiectului din text și, dacă înțelegerea lui se armoniza cu pasajele colaterale, nu mai
era nici o dificultate. În felul acesta, când ajungea la un pasaj greu de înțeles, găsea explicația
în alte părți ale Scripturilor. Pe măsură ce studia cu rugăciune stăruitoare pentru iluminare
divină, ceea ce mai înainte i se păruse întunecat înțelegerii, acum era clarificat. A experimentat
adevărul cuvintelor psalmistului: „Descoperirea cuvintelor Tale dă lumină, dă pricepere celor
fără răutate” (Psalmii 119, 130).
Cu un interes profund a studiat cartea lui Daniel și Apocalipsa, folosind aceleași principii
de interpretare ca și în celelalte cărți ale Bibliei, și a descoperit, spre marea lui bucurie, că
simbolurile profetice puteau fi înțelese. A văzut că toate profețiile „se împliniseră literal”; că
toate figurile, metaforele, parabolele, asemănările etc., fie că erau explicate într-o legătură
imediată, fie că termenii în care erau exprimate erau definiți în altă parte a Scripturii, și când
se explicau în felul acesta trebuiau înțelese literal. „Am fost în felul acesta satisfăcut”, spunea
el, „că Biblia este un sistem al adevărurilor descoperite, date atât de clar și simplu, încât omul
nestatornic, oricât de nepriceput ar fi, nu poate să se rătăcească în ea.” (Bliss, p. 70). Verigă
după verigă din lanțul adevărului i-au răsplătit eforturile, atunci când a schițat, pas cu pas,
liniile mari ale profeției. Îngerii din ceruri îi călăuzeau mintea, clarificând Scripturile
înțelegerii sale.
Luând apoi ca un criteriu modul în care se împliniseră profețiile din trecut, prin care să
judece împlinirea acelora care erau încă în viitor, s-a convins că credința populară cu privire
la o domnie spirituală a lui Hristos — un mileniu pământesc înainte de sfârșitul lumii — nu
era susținută de Cuvântul lui Dumnezeu. Această învățătură, indicând către o mie de ani de
neprihănire și pace înainte de venirea personală a Domnului, îndepărta grozăviile zilei lui
Dumnezeu. Dar oricât de plăcut părea acest gând, el era contrar învățăturilor lui Hristos și ale
apostolilor, care arătau că grâul și neghina trebuie să crească împreună până la seceriș, adică
sfârșitul lumii; că „oamenii nelegiuiți și amăgitorii vor merge din rău în mai rău”; că „în zilele
de pe urmă vor fi vremuri grele”; și că împărăția întunericului va continua să existe până la
venirea Domnului și va fi nimicită prin suflarea gurii Sale și distrusă cu strălucirea arătării
Sale. (Matei 13, 30.38-41; 2 Timotei 3, 13.1; 2 Tesaloniceni 2, 8)
Învățătura cu privire la pocăința întregii lumi și la domnia spirituală a lui Hristos n-a fost
susținută de către biserica apostolică. În general, n-a fost primită nici de creștini până pe la
începutul secolului al XVIII-lea. Ca oricare altă rătăcire, urmările ei aveau să fie rele. Ea îi
învăța pe oameni să aștepte venirea Domnului ca având loc târziu în viitor și-i făcea să nu dea
atenție semnelor care anunțau revenirea Sa. Această învățătură producea un simțământ de
încredere și de siguranță care nu avea nici un temei sigur și îi conducea pe mulți să neglijeze
pregătirea necesară pentru a-L întâlni pe Domnul lor. Miller a înțeles că venirea lui Hristos,
literală și personală, este prezentată clar în Scripturi. Pavel spune: „Căci Însuși Domnul, cu
un strigăt, cu glasul unui arhanghel și cu trâmbița lui Dumnezeu Se va pogorî din cer”. (1
Tesaloniceni 4, 16). Iar Mântuitorul declară: „Vor vedea pe Fiul omului venind pe norii
200