Momente de Adevar

Momente der Adevar
„Amintiți-vă de legământul bisericii voastre prin care v-ați angajat să mergeți în toate căile
Domnului, cunoscute sau care urmează să vă fie făcute cunoscut. Amintiți-vă de făgăduința
și legământul cu Dumnezeu și unul cu altul, de a primi toată lumina și adevărul care va fi adus
la cunoștință din Cuvântul Său scris; dar în același timp luați aminte, vă îndemn la ceea ce
primiți ca adevăr și să-l comparați și să-l cântăriți cu alte texte din Scripturi înainte de a-l
primi; căci nu este cu putință ca lumea creștină, care a ieșit atât de târziu dintr-un întuneric
potrivnic creștinismului, să ajungă dintr-o dată la o deplină desăvârșire a cunoștinței.”
(Martyn, vol. 5, pp. 70.71).
Dorința după libertatea de conștiință a fost aceea care i-a însuflețit pe toți peregrinii să
înfrunte primejdiile unei călătorii lungi peste ocean, să suporte greutățile și pericolele
pustiurilor și, cu ajutorul lui Dumnezeu, să pună temelia unei națiuni puternice, pe țărmurile
Americii. Totuși așa, cinstiți și temători de Dumnezeu cum erau, peregrinii nu înțelegeau încă
marele principiu al libertății religioase. Libertatea, pentru asigurarea căreia jertfiseră atât de
mult, n-au mai fost dispuși să o mai acorde și altora. „Foarte puțini, chiar și dintre gânditorii
de frunte și moraliștii secolului al XVII-lea, aveau o concepție justă cu privire la acest
important principiu, produs al Noului Testament, care Îl recunoaște pe Dumnezeu ca singurul
judecător al credinței omenești.” (Idem, vol. 5, p. 297).
Învățătura că Dumnezeu a încredințat bisericii dreptul de a stăpâni conștiința, de a defini
și de a pedepsi erezia este una dintre cele mai adânc înrădăcinate dintre rătăcirile papale. În
timp ce reformatorii au respins crezul Romei, ei n-au fost cu totul eliberați de spiritul ei de
intoleranță. Întunericul dens în care, de-a lungul veacurilor de stăpânire, papalitatea învăluise
întreaga creștinătate nu fusese încă risipit cu totul. Unul dintre pastorii care conduceau colonia
din Massachusetts Bay spunea: „Toleranța a fost aceea care a făcut o lume anticreștină; iar
biserica niciodată n-a fost păgubită de pedepsirea ereticilor”. (Idem, vol. 5, p. 335). Coloniștii
au adoptat o reglementare prin care numai membrii bisericii puteau avea un cuvânt în
guvernarea civilă. S-a format un fel de biserică de stat, tuturor oamenilor cerândulise să
contribuie la întreținerea clerului, iar autoritățile au fost împuternicite să suprime erezia. În
felul acesta puterea pământească era în mâinile bisericii. Astfel că n-a trecut multă vreme până
când aceste măsuri au dus la rezultatul inevitabil — persecuția.
„Unsprezece ani după întemeierea primei colonii, Roger Williams a sosit în Lumea Nouă.
Asemenea primilor peregrini, el venise să se bucure de libertatea religioasă; dar, altfel decât
ei, el a văzut — ceea ce puțini din vremea aceea văzuseră — că această libertate era dreptul
inalienabil al tuturor, oricare le-ar fi fost crezul. El era un cercetător sincer al adevărului
susținând împreună cu Robinson, că este cu neputință ca toată lumina din Cuvântul lui
Dumnezeu să fi fost primită. Williams a fost primul om în creștinătatea modernă care a stabilit
guvernarea civilă pe învățătura despre libertatea de conștiință, despre egalitatea concepțiilor
în fața legii.” (Bancroft. pt. 1 cap. 15, par. 16). El a declarat că „este datoria autorităților de a
pedepsi crima, dar niciodată a stăpâni conștiința”. „Poporul sau autoritatea pot hotărî”, spunea
el, „care este datoria omului față de om; dar atunci când încearcă să prescrie datoriile omului
182