Momente de Adevar

Momente der Adevar
Dar procedând astfel, ei n-au făcut decât să înalțe un amvon de la care cuvintele acestor
martori gata să moară puteau fi auzite în toată țara, determinând totodată poporul să scuture
cătușele Romei.
Hamilton și Wishart, prinți atât prin origine, cât și în caracter, o dată cu un număr mare de
discipoli umili, și-au dat viața pe rug. Dar din flăcările lui Wishart a ieșit cineva pe care
flăcările nu aveau să-l mai aducă la tăcere, unul care sub conducerea lui Dumnezeu urma să
sune clopotul de moarte al papalității în Scoția. John Knox s-a îndepărtat de tradițiile și de
misticismul bisericii, pentru a se hrăni cu adevărurile Cuvântului lui Dumnezeu; și învățăturile
lui Wishart i-au întărit hotărârea de a părăsi legătura cu Roma, ca să se unească cu reformatorii
persecutați.
Îndemnat de tovarășii lui să preia slujba de predicator, el s-a dat înapoi cu teamă în fața
acestei răspunderi și numai după zile întregi de reculegere și luptă chinuitoare cu sine a
consimțit la aceasta. Dar, după ce a acceptat poziția, a pornit înainte cu o hotărâre nestrămutată
și un curaj neînfricat, pe care l-a avut tot timpul vieții lui. Acest reformator cu inima sinceră
nu se temea de fața omului. Flăcările martiriului care ardeau în jurul lui nu făceau decât să-i
aprindă zelul cu o și mai mare ardoare. Securea tiranului era ținută amenințător deasupra
capului său, dar el nu a cedat, dând lovituri puternice în dreapta și în stânga pentru a dărâma
idolatria. Atunci când a fost adus în fața reginei Scoției, în a cărei prezență zelul multor
conducători ai protestantismului slăbea, John Knox a dat o mărturie categorică în favoarea
adevărului. El nu putea fi câștigat prin măguliri și nu se clătina în fața amenințărilor. Regina
l-a acuzat de erezie. El îi învățase pe oameni să primească o religie interzisă de stat, declara
ea, și în felul acesta călca porunca lui Dumnezeu care poruncise supușilor să asculte de
suveranii lor. Dar Knox a răspuns categoric:
„Deoarece religia adevărată nu și-a primit puterea și autoritatea originară de la prinții
lumii, ci numai de la Dumnezeul cel Veșnic, nici supușii lor nu sunt legați să-și modeleze
religia după poftele prinților lor. Căci adesea se întâmplă că prinții sunt mai ignoranți decât
toți ceilalți în ce privește religia adevărată a lui Dumnezeu.... Dacă toată sămânța lui Avraam
ar fi avut religia lui Faraon, ai cărui supuși erau, vă rog, doamnă, ce religie ar fi fost pe lume?
Sau dacă toți oamenii din zilele apostolilor ar fi avut religia împăraților Romei, ce religie ar
fi fost pe fața pământului?... Așa că, doamnă, vă dați seama că supușii nu sunt legați de religia
prinților lor, cu toate că le este poruncit să asculte de ei.”
Atunci Maria a spus: „Voi interpretați Scripturile într-un fel, iar ei (învățătorii romanocatolici)
o interpretează altfel; pe cine să cred, și cine să fie judecător?”
„Să-L credeți pe Dumnezeu care vorbește lămurit în Cuvântul Său”, a răspuns
reformatorul; „și mai mult decât spune Cuvântul, să nu credeți nici pe unii, nici pe ceilalți.
Cuvântul lui Dumnezeu este lămurit; și dacă apare vreo nelămurire în vreun loc, Duhul Sfânt,
care nu Se contrazice niciodată, explică același lucru mai lămurit în alte locuri, așa încât să
155