Momente de Adevar

Momente der Adevar
Pe când era încă cuprins în aceste lupte zadarnice, Calvin, vizitând într-o zi, din
întâmplare, una din piețele publice, a văzut acolo arderea unui eretic. A rămas plin de uimire
văzând pacea care cuprindea fața martirului. În mijlocul chinurilor acelei morți teribile și sub
condamnarea cea mai grozavă a bisericii, el manifesta o credință și un curaj pe care tânărul
student le-a pus în contrast dureros cu propria disperare și întunecime, deși trăia în cea mai
strictă ascultare de biserică. El știa că ereticii își întemeiau credința lor pe Biblie. S-a hotărât
să o studieze și să descopere, dacă va putea, taina bucuriei lor.
În Biblie L-a descoperit pe Hristos. „O, Tată”, striga el, „jertfa Lui a potolit mânia Ta,
sângele Lui a spălat necurățiile mele; crucea Lui a purtat blestemul meu; moartea Lui a făcut
ispășire pentru mine. Am săvârșit multe nebunii, dar Tu ai pus Cuvântul Tău înaintea mea ca
o făclie și mi-ai atins inima pentru ca eu să socotesc o urâciune toate celelalte merite în afară
de acelea ale lui Isus.” (Martyn, vol. 3, cap.13)
Calvin fusese pregătit pentru a deveni preot. Pe când avea numai 12 ani, fusese numit
capelanul unei biserici mici și episcopul l-a tuns așa cum cereau canoanele bisericii. El n-a
primit consacrarea și nici n-a îndeplinit îndatoririle unui preot, ci a devenit membru al clerului,
purtând titlul slujbei și primind o indemnizație pentru aceasta. Văzând că nu va putea deveni
niciodată preot, s-a îndreptat peste o vreme către studiul dreptului, dar până la urmă părăsi și
acest plan, hotărându-se să-și devoteze viața Evangheliei. Dar a ezitat să devină un învățător
public. Era din fire timid și era împovărat de simțul gravei răspunderi a poziției lui, dorind să
se devoteze în continuare studiului. Însă insistențele sincere ale prietenilor l-au ajutat în cele
din urmă să aleagă partea cea bună. „Este un lucru minunat”, spunea el, „ca cineva cu o origine
atât de umilă să fie înălțat la o atât de mare demnitate” (Wylie, b.13, cap.9).
În mod liniștit, Calvin și-a început lucrarea, iar cuvintele îi erau ca roua ce înviorează
pământul. Părăsise Parisul și acum se afla într-un orășel de provincie sub protecția prințesei
Margareta, care, din dragoste pentru Evanghelie, își întinsese protecția asupra ucenicilor
acesteia. Calvin era încă tânăr, cu un comportament amabil și lipsit de pretenții. Lucrarea lui
a început cu oamenii în căminele lor. Înconjurat de membrii familiei, el citea Biblia și
descoperea adevărurile mântuirii. Aceia care auzeau solia duceau vestea cea bună și altora și
în scurtă vreme învățătorul Calvin a pornit, a trecut în afara orașului, în cătunele și orașele din
jur. El găsea intrare atât în castele, cât și în colibe și înainta punând temelia bisericilor care
urmau să depună o mărturie neînfricată în favoarea adevărului.
Peste câteva luni se afla iarăși la Paris. În cercul învățaților și studenților domnea o agitație
neobișnuită. Studiul limbilor vechi îi condusese pe oameni la Biblie și mulți, ale căror inimi
nu fuseseră atinse de adevărurile ei, le puneau continuu în discuție și chiar se luptau cu
apărătorii romanismului. Calvin, deși era un luptător aprig în domeniul disputei teologice,
avea de îndeplinit o misiune mai înaltă decât aceea a scolasticilor zgomotoși. Mințile
oamenilor fuseseră trezite și acum venise timpul să li se descopere adevărul. În timp ce sălile
136