Momente de Adevar

Momente der Adevar
Din nou, pentru ultima oară, referindu-se la liga preconizată de prinții reformați, Luther a
declarat că singura armă folosită în această luptă trebuie să fie „sabia Domnului”. El scria
electorului de Saxonia: „Nu putem aproba alianța propusă, având conștiința liberă. Mai bine
să murim de zece ori decât să vedem că Evanghelia noastră provoacă vărsarea unei singure
picături de sânge. Partea noastră este să fim asemenea mieilor duși la măcelărie. Crucea lui
Hristos trebuie purtată. Înălțimea Voastră să fie fără teamă. Vom face mai mult prin
rugăciunile noastre decât toți vrăjmașii prin lăudăroșiile lor. Numai să nu vă fie pătate mâinile
cu sângele fraților voștri. Dacă împăratul cere să fim duși înaintea tribunalelor lui, suntem
gata să ne prezentăm. Altețea Voastră nu poate apăra nici credința mea, nici a altora, ci fiecare
trebuie să creadă, asumându-și riscul.” (Idem, b.14, cap.1)
Din locul ascuns al rugăciunii a venit puterea care a zguduit lumea în marea Reformă.
Acolo, cu liniște sfântă, slujitorii lui Dumnezeu și-au sprijinit picioarele pe stânca
făgăduințelor Sale. În timpul luptei de la Augsburg, Luther „nu lăsa să treacă nici o zi fără să
consacre cel puțin trei ore pentru rugăciune și erau ceasurile cele mai potrivite pentru studiu”.
În cămăruța lui retrasă era auzit revărsându-și sufletul înaintea lui Dumnezeu în cuvinte pline
de adorare, teamă și nădejde, ca și când ar fi vorbit cu un prieten. „Știu că Tu ești Tatăl nostru
și Dumnezeul nostru”, spunea el, „și că îi vei risipi pe prigonitorii copiilor Tăi; căci Tu Însuți
ești amenințat împreună cu noi. Toată această problemă este a Ta și numai pentru că Tu ne-ai
constrâns am pus noi umărul la ea. Apără-ne, o, Tată!” (Idem, b.16, cap.6)
Lui Melanchton, care era zdrobit sub povara neliniștii și a fricii, îi scria: „Har și pace în
Hristos — în Hristos zic, și nu în lume. Amin. Urăsc din toată inima acele îngrijorări care te
consumă. Dacă această cauză este nedreaptă, părăsește-o; dacă este dreaptă, de ce să punem
la îndoială făgăduințele Aceluia care ne poruncește să dormim fără teamă?... Hristos nu va
lipsi din lucrarea dreptății și a adevărului. El trăiește, El domnește; atunci de ce să ne temem?”
(Idem, b.14, cap.6)
Dumnezeu a ascultat strigătele slujitorilor Săi. El a dat prinților și lucrătorilor harul și curajul
de a susține adevărul împotriva conducătorilor întunericului acestei lumi. Domnul a zis: „Iată
că pun în Sion o piatră din capul unghiului, aleasă, prețioasă; și oricine crede în El nu va fi
dat de rușine.” (1 Petru 2, 6). Reformații protestanți au clădit pe Hristos și porțile iadului nu
i-au putut birui.
129