Rugăciune

Rugăciune
Capitolul 12 — Rugăciunea şi Înviorarea Spirituală
Înviorarea va veni numai ca răspuns la rugăciune — Cea mai mare şi cea mai urgentă
dintre toate nevoile noastre este o înviorare a adevăratei evlavii în rândurile noastre. Trebuie
să depunem un efort stăruitor pentru a obţine binecuvântarea Domnului, nu pentru că
Dumnezeu nu este doritor să reverse binecuvântarea Sa asupra noastră, ci pentru că noi
suntem nepregătiţi să o primim. Tată! nostru ceresc este mai doritor să le dea Duhul Său cei
Sfânt celor ce Îl cer, decât sunt părinţii pământeşti doritori să le dea daruri bune copiilor lor.
Cu toate acestea, lucrarea noastră este aceea de a ne mărturisi păcatul, de a ne umili, de a ne
pocăi şi de a ne ruga stăruitor, îndeplinind astfel condiţiile pe care le-a pus Dumnezeu când
a făgăduit că ne va da binecuvântarea Sa. Înviorarea spirituală trebuie să fie aşteptată numai
ca răspuns la rugăciune. — Selected Messages 1:121.
În zilele noastre este nevoie de o înviorare a acelei religii trăite din toată inima, aşa cum a
fost aceea pe care au experimentat-o israeliţii din vechime. Asemenea lor, trebuie să aducem
roade vrednice de pocăinţă, să renunţăm la păcatele noastre, să curăţim templul întinat al
inimii, pentru ca Domnul Isus să poată domni în el. Este nevoie de rugăciune — de o
rugăciune stăruitoare şi biruitoare. Mântuitorul nostru a lăsat făgăduinţe preţioase pentru cei
ce se roagă şi sunt pocăiţi cu adevărat. Astfel de oameni nu vor căuta faţa Sa în zadar. De
asemenea, prin exemplul propriu, El ne-a învăţat despre necesitatea rugăciunii. El Însuşi, ca
Maiestate a cerului, a petrecut întreaga noapte în comuniune cu Tatăl Său. Dacă
Răscumpărătorul lumii nu S-a considerat prea neprihănit, prea înţelept, prea sfânt pentru a
mai căuta ajutor de la Dumnezeu, atunci noi, muritori supuşi greşelii, avem o nevoie
absolută de ajutorul divin. În pocăinţă şi cu credinţă, fiecare creştin adevărat va merge
adesea la „scaunul harului, ca să capete îndurare şi să găsească har şi să fie ajutat în vreme
de nevoie”. — Signs of the Times, 26 ianuarie, 1882.
Rugăciunea ne aduce în legătură cu Dumnezeu — Dacă venim la Dumnezeu,
simţindu-ne dependenţi şi neajutoraţi, aşa cum într-adevăr suntem, şi dacă Îi facem
cunoscute nevoile noastre, cu umilinţă şi cu încredere, Cel a cărui cunoştinţă este fără
margini, care vede toată creaţiunea Sa şi conduce totul prin voinţa şi Cuvântul Său, poate şi
va asculta strigătele noastre şi va face ca lumina să strălucească în inima noastră. Prin
rugăciune sinceră, noi suntem aduşi în legătură cu inima Celui Atotputernic. Poate că nu
vom avea, în momentul acela, dovada clară că faţa Mântuitorului nostru este plecată asupra
noastră cu o expresie de milă şi dragoste, şi totuşi este aşa. Poate că nu simţim atingerea Sa
vizibilă, dar mâna Sa este îndreptată spre noi cu iubire, milă şi înţelegere. — Calea către
Hristos, 97.
Rugăciunile noastre se înalţă la cer udate cu sângele curăţitor al lui Hristos —
Serviciile religioase, rugăciunile, laudele, mărturisirile pline de căinţă ale păcatului se înalţă
de la credincioşii cei adevăraţi până la Sanctuarul ceresc, asemenea unei jertfe de tămâie.
88