Rugăciune

Rugăciune
vă rugaţi, să credeţi că l-aţi şi primit şi-l veţi avea” (Marcu 11, 24), El face clar faptul că
lucrurile pe care le cerem trebuie să fie conform voinţei lui Dumnezeu. Trebuie să cerem
lucrurile pe care ni le-a făgăduit şi orice primim trebuie să fie folosit pentru a împlini voia
Sa. Nu trebuie să ne îndoim de făgăduinţă atunci când sunt împlinite condiţiile.
Putem cere iertarea păcatului, Duhul Sfânt, un temperament creştin, înţelepciune şi tărie
pentru a face lucrarea Sa, orice dar pe care l-a făgăduit; urmează apoi să credem că vom
primi ceea ce am cerut şi să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru primirea acelui lucru.
Nu avem nevoie să căutăm vreo dovadă exterioară a binecuvântării. Darul se află în
făgăduinţă şi putem merge la lucrarea noastră asiguraţi că Dumnezeu poate împlini ce a
promis şi că darul care se află deja în posesia noastră îl vom primi când vom avea cel mai
mult nevoie de el.
A trăi în acest fel după Cuvântul Iui Dumnezeu înseamnă să-I predăm Lui toată viaţa
noastră. Vom simţi continuu un sentiment de nevoie şi dependenţă, o atracţie a inimii către
Dumnezeu. Rugăciunea este o necesitate, pentru că ea este viaţa sufletului. Rugăciunea în
familie, rugăciunea publică, amândouă îşi au locul lor, însă comuniunea în taină cu
Dumnezeu este cea care susţine viaţa sufletului.
Pe munte cu Dumnezeu, a văzut Moise modelul acelei construcţii minunate, care urma să
fie locul slavei Sale. Pe munte cu Dumnezeu — într-un loc tainic de comuniune — urmează
să contemplăm idealul Său glorios pentru neamul omenesc. Vom ajunge în stare să ne
ducem la bun sfârşit zidirea caracterului, astfel încât să se poată împlini pentru noi
făgăduinţa: „Eu voi locui şi voi umbla în mijlocul lor; Eu voi fi Dumnezeul lor, şi ei vor fi
poporul Meu” (2 Corinteni 6, 16).
În orele de rugăciune tainică, Isus a primit în timpul vieţii Sale pământeşti înţelepciune şi
putere. Tinerii să urmeze exemplul Sau şi să găsească dimineaţa şi la apus un timp liniştit
pentru comuniune cu Tatăl lor din ceruri. Iar în cursul întregii zile, să-şi înalţe inimile către
Dumnezeu. La fiecare pas pe care-l facem pe calea noastră, El spune: „Căci Eu sunt
Domnul, Dumnezeul tău, care te iau de mâna dreaptă şi-ţi zic: «Nu te teme de nimic, Eu Îţi
vin în ajutor!»” (Isaia 41, 13). Dacă ar putea învăţa copiii noştri aceste lecţii în zorii anilor
lor, ce prospeţime şi putere, ce bucurie şi gingăşie ar fi aduse în vieţile lor!
Acestea sunt lecţii pe care nu le poate preda decât cel care Ie-a învăţat el însuşi.
Învăţătura Scripturii nu are un efect mai mare asupra tinerilor tocmai pentru că atât de mulţi
părinţi şi învăţători mărturisesc credinţa în Cuvântul lui Dumnezeu, în vreme ce vieţile lor îi
tăgăduiesc puterea. Din când în când, tinerii sunt aduşi în situaţii în care simt puterea
Cuvântului. Ei văd cât de preţioasă este dragostea lui Hristos. Văd frumuseţea caracterului
Său, posibilităţile unei vieţi în slujba Sa. Ei văd în schimb viaţa celor care mărturisesc că au
respect pentru preceptele lui Dumnezeu. În dreptul multora, sunt adevărate cuvintele rostite
către prorocul Ezechiel:
239