Rugăciune

Rugăciune
Asemenea exemple nu se găsesc numai în Biblic. Ele abundă în orice raport al istoriei
umanităţii. Valdenzii şi hughenoţii, Wycliffe şi Hus, Ieronim şi Luther, Tyndale şi Knox,
Zinzendorf şi Wesley, alături de mulţi, mulţi alţii au dat mărturie despre puterea Cuvântului
lui Dumnezeu împotriva puterii şi politicii omeneşti care sprijină răul. Aceasta este
adevărata nobilime a lumii. Aceasta este linia sa princiară. În această linie sunt chemaţi să-şi
ocupe locurile tinerii de astăzi.
În problemele mărunte ale vieţii este nevoie de credinţă tot atât de mult ca şi în cele mari.
În interesele şi activităţile noastre de fiecare zi, puterea lui Dumnezeu care ne susţine devine
un lucru real pentru noi, printr-o încredere neabătută.
Privită din perspectiva ei umană, viaţa este pentru toţi o cărare neîncercată, o cărare pe
care, în ce priveşte experienţa noastră profundă, fiecare merge singur. Nicio altă fiinţă
omenească nu poate intra pe deplin în viaţa noastră interioară. Când copilaşul porneşte în
acea călătorie în care, mai devreme sau mai târziu, va trebui să-şi aleagă propriul drum,
hotărând singur pentru veşnicie care va fi destinul vieţii sale, cât de serios ar trebui să fie
efortul de a-i îndrepta încrederea către Ajutorul şi Călăuza cea sigură!
Ca scut împotriva ispitei şi inspiraţie către puritate şi adevăr, nicio altă influenţă nu poate
egala sentimentul prezenţei lui Dumnezeu.
„Totul este gol şi descoperit înaintea ochilor Aceluia cu care avem de-a face”. „Ochii Tăi
sunt aşa de curaţi, că nu pot să vadă răul şi nu poţi să priveşti nelegiuirea!” (Evrei 4,
13; Habacuc 1, 13). Acest gând a fost scutul Iui losif când se afla în mijlocul stricăciunii din
Egipt. În faţa ispitelor, răspunsul său a fost ferm: „Cum aş putea să fac eu un rău atât de
mare şi să păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu?” (Geneza 39, 9). Dacă este cultivată,
credinţa va aduce un astfel de scut fiecărui suflet.
Numai simţământul prezenţei lui Dumnezeu poate alunga teama care i-ar face viaţa o
povară copilului timid. El să-şi fixeze în memorie făgăduinţa: „Îngerul Domnului tăbărăşte
în jurul celor ce se tem de EI şi-i scapă din primejdie” (Psalmii 34, 7). Să citească acea
povestire minunată a lui Elisei, aflat în cetatea de pe munte, când între ei şi oştirile de
vrăjmaşi înarmaţi se afla un cordon puternic de îngeri cereşti. Să citească despre felul cum
îngerul i s-a arătat lui Petru, care era întemniţat şi condamnat la moarte; Cum l-a condus în
siguranţă îngerul pe slujitorul lui Dumnezeu, trecând de gărzile înarmate, de uşile masive şi
de marea poartă de fier, cu toţi drugii şi zăvoarele lor. Să citească despre acea scenă de pe
marc, când Pavel, obosit de muncă, veghere şi post îndelungat, a rostit aceste măreţe cuvinte
de încurajare şi nădejde pentru soldaţii şi marinarii aruncaţi încoace şi încolo de furtună:
„Acum, vă sfătuiesc să fiţi cu voie bună pentru că niciunul din voi nu va pieri.... Un înger al
Dumnezeului al căruia sunt eu şi căruia îi slujesc mi s-a arătat azi noapte şi mi-a zis; «Nu te
teme, Pavele; tu trebuie să stai înaintea cezarului; şi iată că Dumnezeu ţi-a dăruit pe toţi cei
ce merg cu corabia împreună cu tine»”. încrezător în această făgăduinţă, Pavel şi-a asigurat
tovarăşii de drum: „Nu vi se va pierde niciun păr din cap”. Aşa s-a şi întâmplat. Pentru că în
237