Rugăciune

Rugăciune
Capitolul 32 — Rugăciunea şi Credinţa*
Credinţa înseamnă să nu ne îndoim de Dumnezeu — să credem că El ne iubeşte şi ştie
precis ce este spre binele nostru. Astfel, ea ne conduce să alegem calea Sa, în loc să o
alegem pe a noastră. în locul neştiinţei noastre, ea primeşte înţelepciunea Sa; în locul
slăbiciunii noastre, puterea Sa; în locul păcătoşeniei noastre, neprihănirea Sa. Viaţa noastră,
noi înşine suntem deja ai Lui. Credinţa recunoaşte faptul ca Îi aparţinem şi primeşte
binecuvântarea Sa. Adevărul, curăţia, integritatea caracterului au fost indicate ca fiind
secrete ale succesului în viaţă. Credinţa ne pune în posesia acestor principii.
Fiecare impuls sau aspiraţie bună reprezintă un dar de la Dumnezeu. Credinţa primeşte de
la Dumnezeu singurul fel de viaţă care poate produce o adevărată creştere şi
eficienţă. Modalitatea de exercitare a credinţei ar trebui să fie făcută foarte clară. Fiecare
făgăduinţă a lui Dumnezeu are condiţii. Dacă suntem dispuşi să împlinim voia Sa, toată
puterea Lui este a noastră. Orice dar promite, se află în promisiunea însăşi. „Sămânţa este
Cuvântul Iui Dumnezeu” (Luca 8, 11). La fel de sigur cum se află stejarul în ghindă, tot aşa,
darul lui Dumnezeu se află în făgăduinţa Sa. Daca primim făgăduinţa, avem darul.
Credinţa care ne face în stare să primim darurile lui Dumnezeu este ea însăşi un dar oferit
fiecărei făpturi omeneşti într-o măsură mai mică sau mai mare. Ea creşte pe măsură ce este
exercitată, în timp ce ne însuşim Cuvântului lui Dumnezeu. Pentru a ne întări credinţa,
trebuie să o aducem adesea în legătură cu Scriptura.
În studiul Bibliei, cercetătorul ar trebui să fie îndrumat să vadă puterea Cuvântului lui
Dumnezeu. La Creaţiune, „El zice şi se face; porunceşte şi ce porunceşte ia fiinţă”. El
„cheamă lucrurile care nu sunt ca şi cum ar fi” (Psalmii 33, 9; Romani 4, 17), pentru că,
atunci când le cheamă, ele sunt.
Cât de adesea, cei care s-au încrezut în Cuvântul lui Dumnezeu, deşi total lipsiţi de putere
prin ei înşişi, au făcut faţă puterii lumii întregi — Enoh, cu o inimă curată, cu o viaţă sfântă,
ţinându-şi strâns credinţa în triumful neprihănirii împotriva unei generaţii stricate şi
batjocoritoare; Noe şi familia sa, împotriva oamenilor din vremea fui, oameni care aveau
cea mai mare putere fizică şi intelectuală, dar erau complet imorali; copiii lui Israel la Marea
Roşie, o mulţime de robi neajutoraţi, îngroziţi, împotriva celei mai puternice armate a celei
mai tari naţiuni de pe glob; David, un tânăr păstor care avea făgăduinţa Iui Dumnezeu că va
urca pe tron, împotriva lui Saul, monarhul ales care era hotărât să nu dea drumul din mână
puterii; şadrac şi tovarăşii Iui în foc şi Nebucadneţar pe tron; Daniel printre lei, iar vrăjmaşii
lui în locurile înalte ale împărăţiei; Isus pe cruce, iar preoţii şi conducătorii iudei forţându-l
chiar şi pe guvernatorul roman să le împlinească voia; Paveî în lanţuri, împins către o
moarte ce se cuvenea unui criminal, iar Nero ca despot al unui imperiu mondial.
236