Rugăciune

Rugăciune
încumetare să ne adresăm Lui cu acest nume, Domnul I-a repetat mereu şi mereu. El doreşte
ca noi să ne familiarizăm cu apelativul „Tatăl nostru”.
Dumnezeu ne consideră copiii Lui. El ne-a răscumpărat din această lume nepăsătoare şi
ne-a ales să fim membri ai familiei Sale împărăteşti, fii şi fiice ale Împăratului ceresc.
Dumnezeu ne invită să ne încredem în El cu o încredere mai profundă şi mai puternică decât
aceea a unui copil faţă de tatăl lui. Părinţii îşi iubesc copiii, dar iubirea lui Dumnezeu este
mai profundă şi mai vastă decât ar putea fi vreodată iubirea omenească. Ea nu poate fi
măsurată. Prin urmare, dacă părinţii de pe pământ ştiu cum să le dea daruri bune copiilor lor,
cu cât mai mult va şti Tatăl nostru ceresc să le dea Duhul Sfânt celor care Îl cer de la El?
În Domnului Hristos cu privire la rugăciune ar trebui luate în considerare şi studiate cu
multă atenţie. În rugăciune există o ştiinţă divină, iar ilustraţia prezentată de El aduce în
atenţie principii pe care trebuie să le înţeleagă toţi oamenii. Domnul ne arată care este
adevăratul spirit al rugăciunii. El ne învaţă despre necesitatea perseverenţei în rugăciunile
adresate lui Dumnezeu şi ne asigură de bunăvoinţa şi dispoziţia Sa de a ne asculta şi de a ne
răspunde.
Rugăciunile noastre nu trebuie să fie nişte cereri egoiste, doar pentru beneficiul nostru.
Noi trebuie să cerem, ca să putem oferi.
Principiile vieţii Domnului Hristos trebuie să fie principiile noastre: „Eu Însumi”, spunea
El vorbindu-le ucenicilor, „Mă sfinţesc pentru ei, ca şi ei să fie sfinţiţi prin adevăr” (Ioan 17,
19). Aceeaşi devoţiune, acelaşi sacrificiu de sine şi aceeaşi supunere faţă de cerinţele
Cuvântului lui Dumnezeu, care au fost evidenţiate în viaţa lui Hristos, trebuie să se vadă şi
în viaţa slujitorilor Săi. Misiunea noastră pentru lume nu este aceea de a ne sluji sau de a ne
plăcea nouă înşine. Noi trebuie să-I aducem slavă lui Dumnezeu, cooperând cu El pentru
salvarea celor păcătoşi. Trebuie să cerem binecuvântări din partea lui Dumnezeu, ca să le
putem transmite altora. Capacitatea de a primi se menţine doar prin dăruire. Noi nu putem
continua să primim comoara cerească, fără a o împărtăşi celor aflaţi în jurul nostru.
În parabolă, cel care cerea a fost respins de repetate ori, dar nu a renunţat la cererea sa.
Tot astfel, rugăciunile noastre par să nu primească întotdeauna un răspuns imediat, dar
Domnul Hristos ne învaţă că trebuie să nu încetăm a ne ruga. Rugăciunea nu arc scopul de a
schimba planul lui Dumnezeu, ci de a ne aduce pe noi în armonie cu El. Când Îi adresăm o
cerere, El poate vedea că este necesar să ne cercetăm inima şi să ne pocăim de păcat. Prin
urmare, El ne trece prin încercări, ne conduce la umilinţă, pentru ca noi să putem vedea ce
anume împiedică lucrarea Duhului Său Sfânt prin noi.
Pentru împlinirea făgăduinţelor lui Dumnezeu există anumite condiţii, iar rugăciunea nu
poate lua niciodată locul îndeplinirii datoriei. „Dacă Mă iubiţi”, spune Domnul Hristos,
„veţi păzi poruncile Mele. Cine are poruncile Mele şi le păzeşte, acela Mă iubeşte şi cine Mă
iubeşte va fi iubit de Tatăl Meu. Eu îl voi iubi şi Mă voi arăta lui” (Ioan 14, 15.21). Cei care
230