Rugăciune

Rugăciune
este dispus să se deranjeze, el continuă să-l roage, pentru că foamea prietenului său trebuie
potolită. în cele din urmă, insistenţa lui este răsplătită, iar cererea îi este împlinită.
În acelaşi fel trebuiau să caute şi ucenicii binecuvântările lui Dumnezeu. Atât în hrănirea
mulţimii, cât şi în predica despre Pâinea venită din cer, Domnul Hristos le-a descoperit
ucenicilor lucrarea pe care trebuiau să o îndeplinească în calitate de reprezentanţi ai Săi. Ei
trebuiau să le dea oamenilor Pâinea vieţii. Acela care le încredinţase această lucrare a văzut
cât de adesea urma să le fie încercată credinţa. Deseori, aveau să ajungă în situaţii
neprevăzute şi să-şi dea seama de neputinţa lor omenească. Suflete care flămânzesc după
pâinea vieţii urmau să vină la ei, iar ci aveau să se simtă lipsiţi şi neajutoraţi. Ei trebuiau să
primească hrana spirituală, deoarece altfel nu ar fi avut ce să le ofere altora. Cu toate
acestea, ucenicii nu trebuiau să trimită înapoi niciun suflet, fără să-l hrănească. Domnul
Hristos i-a îndrumat spre sursa din care puteau primi cele necesare. Omul din pildă nu şi-a
respins prietenul care a venit la el pentru a fi găzduit, în ciuda faptului că era miezul nopţii,
El nu avea nimic de mâncare pentru a-i pune pe masă, dar s-a dus la un
vecin care avea suficientă hrană şi a insistat cu rugăminţile lui, până când acesta i-a dat cele
necesare. Oare Dumnezeu, care i-a trimis pe slujitorii Lui să-i hrănească pe cei flămânzi, nu
le va împlini nevoile lor, oferindu-le cele necesare chiar pentru lucrarea Sa?
Vecinul egoist din parabolă nu reprezintă caracterul lui Dumnezeu. Lecţia parabolei nu
este expusă prin comparaţie, ci prin contrast. Chiar şi un om egoist va răspunde unei cereri
urgente pentru a scăpa de cineva care îi tulbură odihna. Dar lui Dumnezeu îi place să dea. El
este plin de milă şi doreşte din toată inima să răspundă la rugăciunile celor ce vin la El cu
credinţă. El ne dă, ca să le putem sluji altora şi prin această lucrare să devenim asemenea
Lui.
Domnul Hristos declară: „Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi găsi; bateţi şi vi se va
deschide. Fiindcă oricine cerc capătă; cine caută găseşte şi celui ce bate i se va deschide”
(Luca 11, 9.10).
Mântuitorul continuă: „Cine este tatăl acela dintre voi, care, dacă-i cere fiul său pâine, săi
dea o piatră? Ori, dacă cere un peşte, să-i dea un şarpe în loc de peşte? Sau, dacă cere un
ou, să-i dea o scorpie? Deci, dacă voi, cari sunteţi răi, ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri,
cu cât mai mult Tatăl vostru cel din ceruri va da Duhul Sfânt celor ce I-L cer!”
Pentru a întări încrederea noastră în Dumnezeu, Domnul Hristos ne învăţă să ne adresăm
cu un nume nou, un nume împletit cu relaţia cea mai dragă a inimii omeneşti. El ne acordă
privilegiul de a-L numi pe Dumnezeul cel infinit Tatăl nostru. Acest nume este un semn al
iubirii şi încrederii noastre în El şi o garanţie a consideraţiei Sale şi a relaţiei cu noi. Când ne
adresăm lui Dumnezeu în acest fel, cerându-I o favoare sau o binecuvântare, numele de Tată
este foarte plăcut în auzul lui Dumnezeu. Iar pentru ca noi să nu credem că este o
229