Rugăciune

Rugăciune
„şi nu ne duce în ispită, ci izbăveşte-ne de cel rău” (Matei 6, 13)
Ispita este ademenirea la păcat, iar aceasta nu vine de la Dumnezeu, ci de la Satana şi din
răul care există în inima noastră. „Dumnezeu nu poate fi ispitit ca să facă rău şi El Însuşi nu
ispiteşte pe nimeni” (Iacov 1, 13).
Satana caută să ne ispitească, aşa încât răul din caracterul nostru să fie descoperit înaintea
oamenilor şi a îngerilor, iar el să poată pretinde că suntem ai lui. În profeţia simbolică a lui
Zaharia, Satana este văzut stând la dreapta Îngerului Domnului şi acuzându-l pe Iosua,
marele preot, care este îmbrăcat în veşminte murdare. Satana se împotriveşte lucrării pe care
Îngerul doreşte să o îndeplinească pentru Iosua. Această scenă reprezintă atitudinea lui
Satana faţă de fiecare om pe care Hristos caută să-l atragă la Sine. Vrăjmaşul ne conduce la
păcat, iar apoi, tot el ne acuză înaintea universului, ca fiind nevrednici de dragostea lui
Dumnezeu. Dar „Domnul a zis Satanei: «Domnul să te mustre Satano! Domnul să te mustre,
El care a ales Ierusalimul! Nu este el, Iosua, un tăciune scos din foc?»” şi lui Iosua i-a zis:
„Iată că îndepărtez de la tine nelegiuirea şi te îmbrac cu haine de sărbătoare” (Zaharia 3, 1-
4).
În marea Sa iubire, Dumnezeu caută să dezvolte în noi darurile preţioase ale Duhului
Său. El îngăduie să ne confruntăm cu dificultăţi, persecuţie şi greutăţi, dar acestea nu sunt
un blestem,. ci constituie cea mai mare binecuvântare a vieţii noastre. Fiecare ispită învinsă,
fiecare încercare suportată în mod curajos ne oferă o nouă experienţă şi constituie un
progres în lucrarea de formare a caracterului. Cel care învinge ispita, prin puterea lui
Dumnezeu, îi descoperă atât lumii, cât şi întregului univers, eficienţa harului lui Hristos.
Chiar dacă nu trebuie să ne descurajăm datorită încercărilor, oricât de amare ar fi, totuşi
trebuie să ne rugăm ca Dumnezeu să nu îngăduie să ajungem în situaţii în care dorinţele rele
ale inimii noastre să ne îndepărteze de El. Când rostim rugăciunea pe care am învăţat-o de la
Domnul Hristos, noi ne încredinţăm pe deplin călăuzirii lui Dumnezeu, cerându-I să ne
conducă pe căi sigure. Nu putem adresa această rugăciune în mod sincer şi în acelaşi timp să
luăm hotărârea de a merge pe orice cale aleasă de noi. Ci vom aştepta să fim conduşi de
braţul Său şi vom asculta glasul Său care spune: „Iată drumul, mergeţi pe el!” (Isaia 30, 21).
Dacă ne permitem să contemplăm avantajele care ar putea fi obţinute prin acceptarea
sugestiilor lui Satana, vom fi în pericol. Păcatul înseamnă dezastru şi dezonoare pentru orice
suflet care se complace în păcat. Prin natura lui, păcatul orbeşte şi amăgeşte şi ne va
ademeni prezentându-ne perspective încântătoare. Dacă ne aventurăm pe terenul lui Satana,
nu avem nicio asigurare a protecţiei faţă de puterea lui. În măsura în care depinde de noi,
trebuie să închidem orice cale prin care ar putea să pătrundă ispititorul.
Rugăciunea „nu ne duce în ispită” constituie în ea însăşi o făgăduinţă. Dacă ne supunem
lui Dumnezeu, avem asigurarea: „El, care este credincios, nu va îngădui să fiţi ispitiţi peste
225