Rugăciune

Rugăciune
Dumnezeu să trimită Duhul Sfânt, ca să ne descopere acele adevăruri care vor întări sufletul
nostru pentru a face faţă nevoilor zilei.
Prin faptul că ne învaţă să cerem în fiecare zi binecuvântările necesare atât în domeniul
material, trecător, cât şi în cel spiritual, Dumnezeu intenţionează să ne facă un bine.
Dumnezeu doreşte să conştientizăm dependenţa noastră de grija Sa neîncetată, deoarece Se
străduieşte să ne aducă într-o relaţie de comuniune permanentă cu El. Prin comuniunea cu
Hristos, prin rugăciune şi prin studiul adevărurilor mari şi preţioase ale Cuvântului Său, cel
flămând spiritual este hrănit, iar cel însetat este înviorat de apa Izvorului vieţii.
„şi ne iartă noua greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri”(Luca 11, 4)
Domnul Isus ne învaţă că putem fi iertaţi de Dumnezeu, numai dacă îi iertăm şi noi pe
alţii. Iubirea lui Dumnezeu este cea care ne atrage la Sine, iar această iubire nu ne poate
atinge inima, fără a face să se nască în ea iubirea faţă de fraţii noştri.
După ce a încheiat rugăciunea domnească, Domnul Isus a adăugat: „Dacă iertaţi
oamenilor greşelile lor, şi Tatăl vostru cel ceresc vă va ierta greşelile voastre. Dar dacă nu
iertaţi oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre” (Matei 6,
14). Cel care are un spirit neiertător distruge tocmai acel unic mijloc prin care poate primi
harul lui Dumnezeu. Nu ar trebui să considerăm că, dacă cei care ne-au prejudiciat sau ne-au
făcut rău nu îşi mărturisesc greşeala, suntem îndreptăţiţi să nu le acordăm iertarea. Desigur,
este datoria lor să-şi umilească inima prin pocăinţă şi mărturisire; dar noi trebuie să
manifestăm un spirit de înţelegere şi compasiune faţă de cei care au greşit împotriva noastră,
indiferent dacă îşi mărturisesc sau nu greşelile. Oricât de dureroase ar fi rănile pe care ni leau
produs, nu trebuie să cultivăm resentimente faţă de ei, complăcându-ne într-o stare de
autocompătimire; ci, aşa cum sperăm ca Dumnezeu să ne ierte pentru ofensele aduse
împotriva Lui, şi noi trebuie să îi iertăm pe toţi aceia care ne-au făcut rău.
Totuşi iertarea are o semnificaţie mai cuprinzătoare decât presupun mulţi. Când
Dumnezeu spune că „nu oboseşte iertând”, El arată că înţelesul acestei făgăduinţe depăşeşte
limitele înţelegerii oricărui om, adăugând: „«Căci gândurile Mele nu sunt gândurile voastre
şi căile voastre nu sunt căile Mele», zice Domnul. «Ci cât sunt de sus cerurile faţă de
pământ, atât sunt de sus căile Mele faţă de căile voastre şi gândurile Mele faţă de gândurile
voastre»” (Isaia 55, 7-9). Iertarea acordată de Dumnezeu nu este doar un simplu act juridic,
prin care suntem scutiţi de pedeapsă. El nu ne oferă doar iertarea de păcat, ci şi eliberarea
din păcat. Acesta este rezultatul iubirii răscumpărătoare, care transformă inima. David a
înţeles corect ce înseamnă iertarea şi s-a rugat: „Zideşte în mine o inimă curată,
Dumnezeule, pune în mine un duh nou şi statornic” (Psalmii 51, 10). De asemenea, el
spunea: „Cât este de departe răsăritul de apus, atât de mult îndepărtează El fărădelegile
noastre de la noi” (Psalmii 103, 12).
223