Rugăciune

Rugăciune
în primele cuvinte pe care trebuie să le folosim când ne adresăm lui Dumnezeu, un apelativ
ce exprimă siguranţa înrudirii noastre cu El: „Tatăl nostru”.
Aici este făcut cunoscut acel adevăr minunat, atât de plin de încurajare şi mângâiere, că
Dumnezeu ne iubeşte, aşa cum îl iubeşte pe Fiul Său. Aceasta spunea Domnul Isus în ultima
Sa rugăciune pentru ucenici, prin cuvintele: „Tu i-ai iubit ... cum M-ai iubit pe Mine” (Ioan
17, 23).
Prin lucrarea Sa mare şi uimitoare, Domnul Isus a învăluit cu dragostea Lui lumea
aceasta pe care Satana o revendicase ca fiind proprietatea lui şi pe care o stăpânea cu o
tiranie nemiloasă şi a refăcut legătura cu tronul lui Dumnezeu. Când biruinţa aceasta a fost
câştigată, heruvimii, serafimii şi oştirile nenumărate ale lumilor necăzute au cântat imnuri de
laudă în cinstea lui Dumnezeu şi a Mielului. Ei s-au bucurat pentru că fusese deschisă o cale
de salvare a neamului omenesc decăzut şi pământul urma să fie răscumpărat şi eliberat de
blestemul păcatului. Cu cât mai mult ar trebui să se bucure cei care sunt obiectul unei iubiri
atât de impresionante şi uimitoare!
Cum am putea să ne îndoim vreodată, să fim nesiguri şi să ne simţim orfani? Domnul
Isus a luat asupra Sa natura omenească, tocmai pentru aceia care călcaseră Legea Sa; El a
devenit asemenea nouă, pentru ca noi să putem avea pace şi siguranţă pentru veşnicie. Avem
în cer un Mijlocitor şi oricine îl primeşte ca Mântuitor personal nu este părăsit ca un orfan,
lăsat să-şi poarte singur povara păcatelor.
„Preaiubiţilor, acum suntem copii ai lui Dumnezeu”. „şi, dacă suntem copii, suntem şi
moştenitori; moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună moştenitori cu Hristos, dacă suferim
cu adevărat împreună cu El ca să fim proslăviţi împreună cu El”. „şi ce vom fi nu s-a arătat
încă. Dar ştim că, atunci când Se va arăta El, vom fi ca El, pentru că Îl vom vedea aşa cum
este” (1 Ioan 3, 2; Romani 8, 17).
Chiar primul pas al apropierii noastre de Dumnezeu constă în a cunoaşte şi a crede în
iubirea Lui faţă de noi (1 Ioan 4, 16), deoarece tocmai puterea de atracţie a iubirii Sale este
cea care ne determină să venim la El.
Înţelegerea iubirii lui Dumnezeu ne determină să renunţăm la egoism. Prin faptul că îl
numim pe Dumnezeu Tatăl nostru, noi îi considerăm pe toţi copiii Lui ca fiind fraţii noştri.
Fiecare dintre noi este un fir în marea ţesătură a omenirii şi toţi suntem membri ai unei
singure familii. Când ne rugăm, trebuie să-i amintim şi pe semenii noştri. Niciun credincios
care caută binecuvântări numai pentru sine nu se roagă aşa cum trebuie.
Dumnezeul cel infinit, a spus Isus, vă acordă privilegiul de a vă adresa Lui cu numele de
Tată. Trebuie să înţelegeţi toate implicaţiile acestui fapt. Niciun părinte pământesc nu şi-a
chemat înapoi copilul rătăcit, aşa cum îl cheamă Tatăl ceresc pe cel păcătos. Niciodată, grija
omenească iubitoare nu i-a adresat unui păcătos îndărătnic invitaţii atât de duioase şi
insistente. Dumnezeu locuieşte în fiecare casa; El aude fiecare cuvânt rostit, ascultă fiecare
218