Rugăciune

Rugăciune
care nu ar fi o binecuvântare pentru noi. Totuşi, pentru că ne iubeşte, Tatăl nostru ceresc
răspunde rugăciunilor noastre, dându-ne lucrurile care sunt cu adevărat spre binele nostru şi
pe care noi înşine am dori să le avem, dacă, iluminaţi fiind de Duhul lui Dumnezeu, le-am
putea vedea aşa cum sunt ele în realitate. Când ni se pare că rugăciunile noastre nu primesc
un răspuns, trebuie să rămânem încrezători în făgăduinţele sfinte, căci timpul răspunsului va
veni în mod sigur şi vom primi binecuvântarea de care avem cea mai mare nevoie. Totuşi a
pretinde ca rugăciunea să fie întotdeauna împlinită exact în felul dorit de noi constituie o
încumetare, o îndrăzneală necuvenită din partea noastră. Dumnezeu este prea înţelept ca să
poată greşi şi prea bun ca să reţină vreun bine de la cei ce umblă în neprihănire. Deci nu te
teme să te încrezi în El, chiar dacă nu vezi imediat un răspuns la rugăciunile tale. Ai
încredere în făgăduinţa Lui sigură: „Cereţi şi vi se va da”.
Dacă ne lăsăm călăuziţi de îndoielile şi de temerile noastre, sau dacă nu suntem dispuşi să
credem până când nu reuşim să găsim răspuns la orice problemă pe care nu o înţelegem cu
claritate, dificultăţile noastre vor ajunge să fie tot mai multe şi mai complicate. Dar, dacă
venim la Dumnezeu, simţindu-ne dependenţi şi neajutoraţi, aşa cum într-adevăr suntem, şi
dacă îi facem cunoscute nevoile noastre, cu umilinţă şi cu încredere, Cel a cărui cunoştinţă
este fără margini, care vede toată creaţiunea Sa şi conduce totul prin voinţa şi Cuvântul Său,
poate să asculte şi va asculta strigătele noastre şi va face ca lumina să strălucească în inima
noastră. Prin rugăciune sinceră, noi suntem aduşi în legătură cu inima Celui Atotputernic.
Poate că nu vom avea, în momentul acela, dovada clară că faţa Mântuitorului nostru este
plecată asupra noastră cu o expresie de milă şi dragoste, şi totuşi este aşa. Poate că nu
simţim atingerea Sa vizibilă, dar mâna Sa este îndreptată spre noi cu iubire, milă şi
înţelegere.
Când venim să cerem mila şi binecuvântarea lui Dumnezeu, trebuie să avem un spirit
iubitor şi iertător. Oare cum ne putem ruga: „şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi
iertăm greşiţilor noştri” şi totuşi să nutrim un spirit neiertător? (Matei 6, 12). Dacă ne
aşteptăm ca rugăciunile noastre să fie ascultate, trebuie să-i iertăm pe alţii, în acelaşi fel şi în
aceeaşi măsură în care sperăm să fim iertaţi noi.
O altă condiţie a ascultării rugăciunii este perseverenţa. Dacă dorim să creştem în
credinţa şi experienţa creştină, trebuie să ne rugăm neîncetat. Să fim „stăruitori în
rugăciune”, să „stăruim în rugăciune, veghind în ea cu mulţumiri” (Romani 12, 12; Coloseni
4, 2). Apostolul Petru îi sfătuia pe credincioşi să fie înţelepţi şi să vegheze în vederea
rugăciunii (1 Petru 4, 7). Pavel statuia: „În orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa
lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri cu mulţumiri” (Filipeni 4, 6). „Dar voi, preaiubiţilor”,
spunea apostolul Iuda, „rugaţi-vă prin Duhul Sfânt şi ţineţi-vă în dragostea lui Dumnezeu”
(Iuda 20.21). Rugăciunea continuă este legătura neîntreruptă a sufletului cu Dumnezeu,
pentru ca viaţa care vine de la Dumnezeu să se reverse în viaţa noastră, iar, ca răspuns, din
viaţa noastră să se înalţe spre Dumnezeu dovada sfinţirii şi a curăţiei morale.
212