Rugăciune

Rugăciune
Capitolul 29 — Privilegiul Rugăciunii*
Dumnezeu ne vorbeşte prin natură şi revelaţie, prin providenţa Sa şi prin influenţa
Duhului Său Sfânt. Dar aceste mijloace prin care Se descoperă Dumnezeu nu ne sunt
suficiente dacă nu ne deschidem inima faţă de El. Pentru a avea viaţă spirituală şi putere
morală, trebuie să avem o legătură continuă şi personală eu Tatăl nostru ceresc. Inima
noastră poate fi atrasă spre El; putem să medităm la lucrările Sale, la mila Sa, la
binecuvântările Sale, dar toate acestea nu înseamnă, în adevăratul sens, a avea comuniune cu
Dumnezeu. Pentru a avea comuniune cu Dumnezeu, trebuie să avem ceva să-I spunem cu
privire la viaţa noastră de fiecare zi.
Rugăciunea este deschiderea inimii noastre înaintea lui Dumnezeu ca înaintea unui
prieten. Nu pentru că ar fi necesar să-I vorbim despre noi, ci pentru a ajunge noi în stare să îl
primim. Rugăciunea nu-L coboară pe Dumnezeu la noi, ci ne înalţă pe noi la El.
Când a fost pe pământ, Domnul Isus i-a învăţat pe ucenici cum să se roage. El i-a sfătuit
să-şi prezinte nevoile zilnice înaintea lui Dumnezeu şi să aşeze toată povara lor asupra Lui.
Asigurarea pe care le-a dat-o, că rugăciunile lor vor fi ascultate, este valabilă şi pentru noi.
Domnul Însuşi S-a rugat des atunci când a trăit printre oameni. Mântuitorul nostru S-a
identificat cu nevoile şi slăbiciunea noastră şi, astfel, a devenit un rugător zelos, care căuta
să primească de la Tatăl Său rezerve noi de putere, pentru a-şi împlini datoria şi pentru a
rezista încercărilor. El este exemplul nostru în toate lucrurile. In ce priveşte neputinţele
noastre, El este un Frate „care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi”. Totuşi, având în
vedere că El era fără păcat, natura Lui se îndepărta cu repulsie de la săvârşirea răului. El a
îndurat toate luptele şi frământările omului care trăieşte într-o lume a păcatului. Din cauza
naturii Lui omeneşti, rugăciunea a fost pentru Domnul o necesitate şi un privilegiu. El a
găsit mângâiere şi bucurie în comuniunea cu Tatăl Său. Dacă Mântuitorul lumii, Fiul lui
Dumnezeu, a simţit nevoia de a Se ruga, cu atât mai mult noi, ca fiinţe muritoare şi slabe, ar
trebui să simţim nevoia de a ne ruga zelos şi consecvent!
Tatăl nostru ceresc aşteaptă să-şi reverse asupra noastră plinătatea binecuvântărilor Sale.
Este privilegiul nostru acela de a bea cu îndestulare din fântâna Iubirii Nemărginite. Este de
mirare că ne rugăm aşa de puţin! Cu toate că Dumnezeu este binevoitor şi gata să asculte
rugăciunea sinceră a celui mai umil dintre copiii Săi, din partea noastră se manifestă o mare
reţinere şi lipsă de interes pentru a-I face cunoscute nevoile noastre. Ce ar putea gândi
îngerii cerului despre fiinţele omeneşti sărmane, neajutorate şi supuse ispitei, care, în ciuda
faptului că inima Iubirii Infinite se pleacă spre ele, gata să le dea mai mult decât cer sau
gândesc, totuşi se roagă aşa de puţin şi au atât de puţină credinţă? Îngerii se închină înaintea
iui Dumnezeu cu plăcere şi simt plăcere să stea aproape de El. Ei consideră comuniunea cu
Dumnezeu cea mai mare bucurie a lor; totuşi fiii acestui pământ, care au aşa de multă
210