Rugăciune

Rugăciune
invitaţia: „Să se lase cel rău de calea lui şi omul nelegiuit să se lase de gândurile lui, să se
întoarcă la Domnul, care va avea milă de el, la Dumnezeul nostru care nu oboseşte iertând”
(Apocalipsa 2, 10, Isaia 55, 7). Dumnezeu urăşte păcatul, dar îl iubeşte pe cel păcătos. „Le
voi vindeca vătămarea adusă de neascultarea lor”, spune El, „îi voi iubi cu adevărat” (Osea
14, 4). — Profeţi şi regi, 83, 84.
Un mic grup se va ruga pentru biserică în timpul celui mai mare pericol prin care
trece — Aluatul evlaviei nu şi-a pierdut întru totul puterea. În timpul când pericolul şi
descurajarea bisericii sunt cele mai mari, mica grupă care stă în lumină va geme şi va
suspina pentru nelegiuirile ce au loc în ţară. Totuşi rugăciunile lor se vor înălţa îndeosebi
pentru biserică, deoarece membrii ei se comportă aşa cum se comportă lumea.
Rugăciunile stăruitoare ale acestui număr mic de credincioşi nu vor fi în zadar. Când
Domnul va veni ca un răzbunător, El va veni, de asemenea, ca un protector al acelora care
au păstrat credinţa în toată curăţia ei şi s-au păstrat pe ei înşişi neîntinaţi faţă de lume. întrun
timp ca acesta, Dumnezeu, deşi a avut multă răbdare cu ci a făgăduit să-i răzbune pe
aleşii Săi care strigă zi şi noapte la El. — Mărturii pentru comunitate 5:209, 210.
Rugăciunea pentru Duhul Sfânt în timpul ploii târzii — Noi nu putem să depindem de
forme sau de cele exterioare. Avem nevoie de influenţa sensibilizatoare a Duhului Sfânt al
lui Dumnezeu. „Nu prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu, zice Domnul oştirilor”.
Rugaţi-vă fără încetare şi vegheaţi lucrând în conformitate cu rugăciunile voastre. Când vă
rugaţi, încredeţi-vă în Dumnezeu. Este timpul ploii târzii, când Domnul va da Duhul Său
într-o mare măsură. Fiţi zeloşi în rugăciune şi vegheaţi în Duhul. — The Review and
Herald, 2 martie, 1897.
Rugăciunea este singura cale a creştinului în timpul sfârşitului — I-am văzut pe unii
rugându-se lui Dumnezeu cu o credinţă puternică şi cu strigăte pline de agonie. Faţa lor era
palidă şi purta semnele unei nelinişti profunde, care arătau lupta lor interioară. Faţa lor
exprima fermitate şi o mare seriozitate. Picături mari de transpiraţie cădeau de pe fruntea
lor. Din când în când, faţa li se lumina datorită semnelor aprobării lui Dumnezeu, iar apoi
aceeaşi expresie solemnă, serioasă şi neliniştită se aşternea pe chipul lor.
Îngerii cei răi se îngrămădeau în jurul lor, aducând întunericul asupra lor pentru a-i face
să-L piardă din vedere pe Isus şi ochii să le fie atraşi spre întunericul care îi înconjura şi
astfel să fie determinaţi să nu se mai încreadă în Dumnezeu şi să murmure împotriva Sa.
Singura cale de a fi în siguranţă era să-şi păstreze privirile aţintite spre cer. Îngerii lui
Dumnezeu primiseră sarcina de a avea grijă de cei din poporul Său şi, când atmosfera
otrăvitoare a îngerilor răi era adusă asupra acestor oameni cuprinşi de nelinişte, ei îşi
fluturau continuu aripile asupra lor spre a împrăştia întunericul dens.
Pe măsură ce aceia care se rugau continuau cu strigăte stăruitoare, din când în când, o
rază de lumină de la Isus venea la ei pentru a le încuraja inima şi pentru a le ilumina faţa.
207