Rugăciune

Rugăciune
Dacă profesorii şi-ar umili inima înaintea lui Dumnezeu şi şi-ar da seama de
responsabilităţile pe care le-au acceptat prin faptul Că au luat în grija lor tinerii cu scopul de
a-i educa pentru viaţa viitoare nemuritoare, în atitudinea lor s-ar vedea curând o schimbare
remarcabilă. Rugăciunile lor nu ar fi seci şi lipsite de viaţă, ci ei s-ar ruga cu toată
seriozitatea unor suflete care simt că se află în pericol. — Sfaturi pentru părinţi, educatori şi
elevi, 371, 372.
Avertizare împotriva rugăciunilor care au ca sursă eul — Rugăciunile noastre nu ar
trebui să vină din inimi care sunt pline de aspiraţii egoiste. Dumnezeu ne îndeamnă să
alegem acele daruri care vor sluji slavei Sale. El ar vrea ca noi să alegem lucrurile cereşti în
locul celor pământeşti. El ne descoperă posibilităţile şi avantajele unui comerţ ceresc. El
încurajează ţintele noastre cele mai înalte, siguranţa celei mai alese comori pe care o avem.
Când proprietăţile lumeşti sunt spulberate, credinciosul se va bucura de comoara lui
cerească, de bogăţiile care nu pot să se piardă în niciun dezastru pământesc. — Fii şi fiice
ale lui Dumnezeu, 188.
Rugăciunea adevărată şi cea falsă puse în contrast — Sărmanul vameş din parabola
Domnului, care se ruga: „Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul” (Luca 18, 13), se
considera ca fiind un om foarte păcătos, iar ceilalţi îl vedeau în aceeaşi lumină; dar el era
conştient de nevoia lui spirituală şi a venit înaintea lui Dumnezeu cu povara vinovăţiei şi a
ruşinii lui, cerând îndurare. Inima lui era deschisă pentru ca Duhul lui Dumnezeu să îşi
poată îndeplini lucrarea Sa minunată, eliberându-l de sub puterea păcatului. Rugăciunea
fariseului, plină de mândrie şi de încredere în propria neprihănire, a dovedit că inima lui era
închisă faţă de influenţa Duhului Sfânt. Datorită îndepărtării sale de Dumnezeu, el nu avea
simţământul propriei nelegiuiri, care era în contrast cu desăvârşirea sfinţeniei divine. El nu
simţea că ar avea nevoie de ceva şi de aceea nu a primit nimic. — Calea către Hristos, 30,
31. Sunt două feluri de rugăciune: rugăciunea de formă şi rugăciunea credinţei. Rugăciunea
formală este repetarea unui set de expresii obişnuite, în timp ce inima nu simte nicio nevoie
de Dumnezeu.... Ar trebui să fim extrem de atenţi ca, în toate rugăciunile noastre, să
exprimăm nevoile inimii şi să spunem doar ce intenţionăm. Toate cuvintele înflorite de care
dispunem nu sunt echivalente nici măcar cu o singură dorinţă sfântă. Dacă nu exprimă
simţămintele adevărate ale inimii, rugăciunile cele mai elocvente sunt numai nişte repetiţii
inutile. Totuşi rugăciunea care vine dintr-o inima serioasă, când dorinţele simple ale
sufletului sunt exprimate ca şi cum i-am cere o favoare unui prieten de pe pământ, aşteptând
ca ea să fie oferită — aceasta este rugăciunea credinţei. Vameşul care s-a dus la templu
pentru a se ruga este un exemplu bun cu privire la un închinător sincer şi devotat. El a simţit
că era păcătos şi nevoia lui cea mare l-a determinat să izbucnească în exprimarea dorinţei lui
arzătoare: „Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul”! — My Life Today, 19.
Despre Hristos este spus: „A ajuns într-un chin ca de moarte şi a început să Se roage şi
mai fierbinte”. În ce contrast cu această mijlocire din partea Maiestăţii cerului sunt
rugăciunile slabe, fără tragere de inimă, care sunt înălţate către Dumnezeu! Mulţi sunt
198