Rugăciune

Rugăciune
expresie a credinţei, dar care în realitate nu sunt nimic mai mult decât o încumetare.
Persoanele doborâte de suferinţă trebuie să fie sfătuite cu înţelepciune, ca să poată acţiona
cu atenţie şi, atunci când vin înaintea lui Dumnezeu ca să se facă rugăciuni pentru
vindecarea lor, să nu adopte concepţia că metodele de refacere a sănătăţii care sunt în
armonie cu legile naturii trebuie să fie neglijate.
Dacă ei adoptă concepţia că, atunci când se roagă pentru vindecare, nu trebuie să
folosească remediile simple pe care le-a oferit Dumnezeu pentru a alina suferinţa şi pentru a
ajuta organismul în lucrarea lui de refacere, ca nu cumva să fie o negare a credinţei, ei se
aşază pe o poziţie lipsită de înţelepciune. Folosirea remediilor nu este o negare a credinţei,
ci este într-o armonie strictă cu planurile lui Dumnezeu. Când Ezechia a fost bolnav,
profetul lui Dumnezeu i-a adus solia că va muri. El a strigat către Domnul, iar Domnul l-a
ascultat pe slujitorul Său şi a făcut o minune pentru el, trimiţându-i solia că vor fi adăugaţi
cincisprezece ani la viaţa lui. Doar un cuvânt de la Dumnezeu, o atingere a degetului divin l-
ar fi vindecat instantaneu pe Ezechia, totuşi i-au fost date îndrumări speciale de a lua o turtă
de smochine şi de a o pune pe zona afectată a corpului, iar Ezechia şi-a redobândit sănătatea.
In tot ce facem, trebuie să lucrăm în conformitate cu providenţa lui Dumnezeu.
Omul trebuie să aibă credinţă şi să conlucreze cu puterea divină, folosind fiecare
facilitate, profitând de tot ce este benefic pentru el, în conformitate cu ştiinţa pe care o are şi
lucrând în armonie cu legile naturale, iar faptul acesta nu este nici negare şi nici o piedică
pentru credinţă. — Sfaturi pentru sănătate, 381, 382.
În Cuvântul lui Dumnezeu avem o învăţătură cu privire la rugăciunea specială pentru
însănătoşirea celor bolnavi. Totuşi înălţarea unei asemenea rugăciuni este unul dintre cele
mai solemne lucruri şi nu trebuie să fie începută fără o evaluare atentă. In multe cazuri de
rugăciune pentru vindecarea celor bolnavi, exprimarea credinţei nu este nimic altceva decât
o încumetare.
Multe persoane aduc asupra lor boala prin îngăduinţa de sine. Ele nu au trăit în armonie
cu legile trupului sau cu principiile curăţeniei desăvârşite. Alţii au nesocotit legile sănătăţii
prin obiceiurile lor de a mânca şi de a bea, de a se îmbrăca sau de a munci. Adesea, o formă
de viciu este cauza slăbiciunii minţii sau corpului. Dacă aceste persoane ar dobândi
binecuvântarea sănătăţii, multe dintre ele ar continua să urmeze aceeaşi cale nepăsătoare de
încălcare a legilor trupeşti şi spirituale ale lui Dumnezeu, gândind că, dacă Dumnezeu îi
însănătoşeşte ca răspuns la rugăciune, au libertatea de a-şi continua practicile nesănătoase şi
de a-şi îngădui fără nicio reţinere apetitul pervertit. Dacă ar face o minune şi le-ar reda
acestor persoane sănătatea, Dumnezeu ar încuraja păcatul.
Este o muncă pierdută aceea de a-i învăţa pe oameni să privească la Dumnezeu ca
vindecător al neputinţelor lor, dacă nu sunt învăţaţi şi să lase deoparte practicile lor
nesănătoase. Pentru a primi binecuvântarea Sa ca răspuns la rugăciune, ei trebuie să înceteze
să facă răul şi să înveţe să facă binele. Mediul în care trăiesc trebuie să fie curat, obiceiurile
176