Rugăciune

Rugăciune
nevoie. Rugăciunea unei inimi umile şi pocăite este respiraţia vitală a unui suflet care
flămânzeşte după neprihănire. — Signs of the Times, 3 decembrie, 1896.
Din lumina pe care am avut-o cu privire la acest subiect, am stabilit că, atunci când ne
adunăm să ne închinăm Lui, Dumnezeu nu doreşte ca aceste ocazii să fie plictisitoare şi
obositoare, prin faptul că rămânem pe genunchi un timp destul de îndelungat, ascultând
câteva rugăciuni lungi. Cei cu sănătatea şubredă nu pot să suporte acest efort, fără să ajungă
extrem de obosiţi şi epuizaţi. Din cauză că stă în genunchi aşa de mult timp, trupul oboseşte,
iar ce este şi mai rău este faptul că mintea ajunge să fie aşa de obosită de rugăciunea
continua, încât nu se mai primeşte nicio înviorare spirituală, iar adunarea este pentru oameni
mai rea decât o pierdere. Ei ajung obosiţi din punct de vedere mintal şi fizic, fără să fi
obţinut nicio putere spirituală.
Adunările pentru predicare şi rugăciune nu trebuie să fie plictisitoare. Dacă este posibil,
toţi să fie prezenţi la ora stabilită şi, dacă unii întârzie şi vin cu o jumătate de oră sau chiar
cu cincisprezece minute după timpul stabilit, nu trebuie să fie aşteptaţi. Dacă sunt prezenţi
numai doi, aceştia pot să ceară împlinirea făgăduinţei. Dacă este posibil, adunarea trebuie să
înceapă la ora stabilită, indiferent dacă sunt prezenţi puţini sau mulţi. Formalitatea şi
rigiditatea rece trebuie să fie lăsate la o parte, iar toţi trebuie să îşi îndeplinească datoria cu
promptitudine. La ocaziile obişnuite, timpul pentru rugăciune să nu dureze mai mult de zece
minute. După ce a avut loc o schimbare de poziţie, iar o cântare sau un îndemn au îndepărtat
monotonia, dacă vreunul simte nevoia de a se ruga, atunci să se roage.
Toţi trebuie sa simtă ca fiind o datorie creştină să se roage scurt. Spune-I Domnului exact
ce doreşti, fără să înconjori toată lumea. în rugăciunea particulară, toţi au privilegiul să se
roage cât de lung doresc şi să fie cât de expliciţi le place. Ei se pot ruga pentru toate rudele
şi pentru toţi prietenii lor. O adunare obişnuită pentru a ne închina lui Dumnezeu nu este
locul pentru comunicarea tainelor inimii. Care este scopul venirii noastre împreună? Oare
este acela de a-L informa pe Dumnezeu sau de a-L învăţa, spunându-I în rugăciune tot ce
ştim? Noi ne adunăm spre a ne zidi sufleteşte unul pe altul prin schimbul de idei şi
simţăminte, spre a aduna putere, lumină şi curaj prin cunoaşterea speranţelor şi aspiraţiilor
celorlalţi, iar prin rugăciunile noastre zeloase şi sincere, înălţate prin credinţă, primim
reîmprospătare şi vigoare de la Izvorul tăriei noastre. Adunările acestea ar trebui să fie cele
mai preţioase ocazii şi trebuie să fie făcute interesante pentru toţi aceia care au o înclinaţie
spre lucrurile religioase.
Mă tem că unii nu aduc necazurile lor la Dumnezeu în rugăciune tainică, ci le păstrează
pentru adunarea de rugăciune, iar acolo îşi fac rugăciunea pentru mai multe zile. Aceştia pot
fi numiţi ucigaşi ai adunărilor de predicare şi rugăciune. Ei nu transmit nicio lumină, nu
ajută pe nimeni. Rugăciunile lor reci, îngheţate şi lungi şi mărturiile căderilor lor aruncă o
umbră. Toţi sunt bucuroşi când au terminat şi este aproape imposibil să îndepărtezi răceala
şi întunecimea pe care le-au adus în adunare rugăciunile şi îndemnurile lor. Din lumina pe
151