Rugăciune

Rugăciune
în locul tainic al rugăciunii. îngerii porniţi din lumea de lumină sunt aproape de aceia care,
plini de umilinţă, caută călăuzirea divină. — Hristos, Lumina lumii, 141.
Rugăciunile noastre nu pot să se piardă — Este minunat că ne putem ruga eficient, că
fiinţele muritoare şi nevrednice au puterea de a-şi înălţa cererile spre Dumnezeu. Ce putere
mai înaltă ca aceasta îşi poate dori omul — să intre în legătură cu Dumnezeul cel infinit?
Omul slab şi păcătos are privilegiul de a vorbi cu Creatorul lui. Noi putem vorbi cu Isus în
timp ce mergem pe drum, iar El ne spune: „Eu sunt la dreapta la” (vezi Psalmii 16, 8).
Putem avea comuniune cu Dumnezeu în inima noastră şi putem merge pe drum însoţiţi
de Domnul Hristos. Când suntem angajaţi în munca noastră de zi cu zi, ne putem exprima
dorinţele inimii, neauzite de nicio ureche omenească, dar cuvintele noastre nu se vor stinge
în tăcere şi nici nu se vor pierde. Ele se ridică deasupra larmei străzii, deasupra zgomotelor.
Noi îi vorbim lui Dumnezeu, iar rugăciunea noastră este auzită.
Prin urmare, cereţi şi veţi primi. Cereţi umilinţă, înţelepciune, curaj şi mai multă credinţă.
Fiecare rugăciune sinceră va primi un răspuns. Poate că răspunsul nu va veni exact aşa cum
doriţi sau în timpul în care îl aşteptaţi, dar va veni în maniera şi în timpul care se vor potrivi
cel mai bine cu nevoia voastră. Dumnezeu răspunde rugăciunilor pe care le înălţaţi în taină,
când sunteţi istoviţi şi ispitiţi, deşi nu întotdeauna în conformitate cu aşteptările voastre, dar
întotdeauna spre binele vostru. — Slujitorii evangheliei, 258.
Toţi cei care suferă sau sunt trataţi nedrept să strige către Dumnezeu, îndepărtaţi-vă de
aceia ale căror inimi sunt ca oţelul şi faceţi-I cunoscute cererile voastre Creatorului. Nimeni
dintre cei care vin la El cu inima zdrobită nu va fi respins. Nicio rugăciune sinceră nu se va
pierde. Deşi este înconjurat de osanalele înălţate de corurile cereşti, Dumnezeu aude
strigătele celei mai slabe fiinţe omeneşti. Când ne deschidem inima în cămăruţa noastră,
prezentându-I dorinţa noastră lui Dumnezeu sau când şoptim o rugăciune mergând pe drum,
cuvintele noastre ajung până la tronul Stăpânului Universului. Poate că nu sunt auzite de
nicio ureche omenească, dar ele nu se pot stinge neauzite şi nici nu se pot pierde în
învălmăşeala preocupărilor zilnice. Nimeni şi nimic nu poate înăbuşi rugăciunea sufletului.
Ea se ridică mai presus de zgomotul străzii, mai presus de tumultul mulţimii şi ajunge în
curţile cereşti. Noi Îi vorbim lui Dumnezeu şi de aceea rugăciunile noastre sunt ascultate. —
Parabolele Domnului Hristos, 174.
141