Rugăciune

Rugăciune
acum. El a ştiut că veţi fi indiferenţi faţă de primejdii şi că nu veţi simţi nevoia rugăciunii.
El şi-a revărsat rugăciunile către Tatăl Său în locul nostru, cu strigăte puternice şi lacrimi.
— Mărturii pentru comunitate 3:379.
Ucenicii lui Isus erau impresionaţi de obiceiul Său de a Se ruga — „Fiul omului n-a
venit să I se slujească, ci El să slujească”. El nu a trăit, a meditat şi S-a rugat pentru Sine
Însuşi, ci pentru alţii. În fiecare dimineaţă, El venea din locul tainic al rugăciunii, unde
petrecuse ore cu Dumnezeu, spre a le aduce oamenilor lumina cerurilor. El primea zilnic un
nou botez cu Duhul Sfânt. În orele de dimineaţă ale fiecărei zile noi, Domnul Îl trezea din
somn, iar sufletul şi buzele Sale erau unse cu har, ca să-l poată împărtăşi altora. El primea
din curţile cereşti solii noi, cuvinte pe care putea să le adreseze la timpul potrivit celor
obosiţi şi asupriţi. „Domnul Dumnezeu Mi-a dat”, spunea El, „o limbă iscusită, ca să ştiu să
înviorez cu vorba pe cel doborât de întristare. El Îmi trezeşte în fiecare dimineaţă, El Îmi
trezeşte urechea, să ascult cum ascultă nişte ucenici”.
Ucenicii Săi erau foarte impresionaţi de rugăciunile Lui şi de obiceiul Lui de a intra în
comuniune cu Dumnezeu. După ce au lipsit pentru un scurt timp din prezenţa Domnului lor,
a doua zi, ei L-au găsit absorbit în rugăciune. El a părut că nu Îşi dă seama de prezenţa lor şi
a continuat să Se roage cu voce tare, Inima ucenicilor a fost mişcată adânc. După ce a
încetat să Se roage, ei au exclamat: „Doamne, învaţă-ne să ne rugăm”! — The Review and
Herald, 11 august, 1910.
Rugăciunea domnească arată frumuseţea simplităţii — Domnul Isus i-a învăţat pe
ucenicii Săi că numai o rugăciune care se înalţă de pe buze neprefăcute, determinată de
nevoile reale ale sufletului, este o rugăciune adevărată, care îi va aduce binecuvântarea
cerului aceluia care se roagă. El le-a prezentat ucenicilor o rugăciune scurtă şi cuprinzătoare.
Datorită simplităţii ei frumoase, rugăciunea aceasta este fără egal. Ea este o rugăciune
perfectă pentru a fi rostită atât în public, cât şi în particular. Ea este nobilă şi plină de
demnitate, şi totuşi aşa de simplă, încât şi copilul de pe genunchii mamei lui poate să o
înţeleagă. Copiii lui Dumnezeu au repetat rugăciunea aceasta de-a lungul secolelor, şi totuşi
strălucirea ei nu s-a micşorat. Asemenea unei comori de preţ, ea continuă să fie îndrăgită şi
bine primită. Rugăciunea aceasta este minunat alcătuită. Dacă principiile conţinute în ea vor
fi incluse în rugăciunile noastre, nimeni nu se va ruga în zadar. Rugăciunile noastre în
public trebuie să fie scurte şi să exprime numai dorinţele reale ale sufletului, cerând cu
simplitate şi cu o încredere simplă tocmai lucrurile de care avem nevoie. Rugăciunea unei
inimi umile şi pocăite este respiraţia vitală a unui suflet care flămânzeşte după neprihănire.
— Signs of the Times, 3 decembrie, 1896.
Isus Se ruga în genunchi — Atât în închinarea publică, cât şi în cea particulară, atunci
când aducem cererile noastre înaintea Domnului, noi avem privilegiul de a ne pleca pe
genunchi. Domnul Isus, exemplul nostru, „a îngenuncheat şi S-a rugat”. Despre ucenicii Săi
este scris că şi ei, de asemenea, „au îngenuncheat şi s-au rugat”. Pavel declară: „Îmi plec
132