Rugăciune

Rugăciune
Rugăciunea L-a întărit pe Isus pentru încercări — Domnul Hristos, Mântuitorul
nostru, a fost ispitit în toate lucrurile ca şi noi, totuşi a fost fără păcat. El a luat natura
omenească, fiind asemenea omului la înfăţişare, iar nevoile Sale au fost nevoile unui om. El
a avut nevoi trupeşti care trebuiau să fie împlinite şi a simţit oboseala care cerea odihnă.
Rugăciunea a fost mijlocul prin care Tatăl Său L-a întărit pentru împlinirea datoriei şi pentru
încercări. Zi după zi. El şi-a îndeplinit şirul îndatoririlor, căutând să salveze suflete.... Apoi,
petrecea nopţi întregi în rugăciune pentru cei ispitiţi....
Orele de rugăciune din noapte, pe care Mântuitorul le petrecea pe munte sau în pustie,
erau esenţiale spre a-L pregăti pentru încercările pe care trebuia să le înfrunte în ziua
următoare. El a simţit nevoia de împrospătare şi înviorare a sufletului şi a trupului, ca să
poată întâmpina ispitele lui Satana, iar aceia care se străduiesc să trăiască asemenea Lui
trebuie să simtă aceeaşi nevoie. — Maranatha, 85.
Când Ierusalimul era cuprins de linişte, iar ucenicii se întorseseră la casele lor spre a
beneficia de odihna somnului, Domnul Isus nu dormea. Cererile Sale divine se înălţau spre
Tatăl Său pentru ucenici, ca să fie păziţi de influenţele rele pe care aveau să le întâlnească zi
de zi în lume şi pentru ca sufletul Lui să fie întărit pentru datoriile şi încercările zilei
următoare. — The Review and Herald, 17 august, 1886.
Rugăciunea Îl înviora pe Isus — Ziua era foarte ocupat cu slujirea nevoilor
nenumăraţilor oameni care Ii cereau, în mod insistent, ajutorul şi cu demascarea teoriilor
false şi periculoase ale rabinilor, iar munca aceasta necontenită Îl istovea adesea într-o
asemenea măsură, încât mama şi fraţii Lui şi chiar ucenicii se temeau că îşi va pune viaţa în
pericol. Totuşi, când Se întorcea de la orele de rugăciune prin care Îşi încheia ziua de muncă
obositoare, ei observau că expresia chipului Său era plină de pace şi întreaga Lui fiinţă părea
străbătută de înviorare. După acele ore pe care le petrecea în fiecare dimineaţă în comuniune
cu Dumnezeu, El ie aducea oamenilor lumina cerului. — Cugetări de pe Muntele Fericirilor,
102.
Rugăciunea susţinea viaţa spirituală a lui Isus — Nu numai pe cruce S-a jertfit Hristos
pentru omenire. Aşa cum „umbla din loc în loc” şi „făcea bine” (Faptele Apostolilor 10, 38),
experienţa fiecărei zile era o revărsare a propriei vieţi. într-un singur fel putea fi susţinută o
asemenea viaţă. Isus trăia în dependenţă de Dumnezeu şi în comuniune cu El. În locul tainic
al Celui Preaînalt, la umbra Celui Atotputernic, oamenii se refac din când în când, rămân
acolo pentru o vreme, iar rezultatul se arată prin fapte nobile. Apoi, credinţa lor scade,
comuniunea este întreruptă şi lucrarea vieţii este pătată. Totuşi viaţa lui Isus a fost o viaţă de
încredere neîncetată, susţinută prin comuniune neîntreruptă, iar slujirea Sa pentru cer şi
pământ a fost fără greşeli sau ezitări.
Ca om, El stăruia cu rugăminţi fierbinţi la tronul lui Dumnezeu, pană când natura Sa
umană era încărcată cu un curent ceresc care lega omenescul de divin. Primind viaţă de la
Dumnezeu, El oferea viaţă oamenilor. — Educaţie, 80, 81.
129