Rugăciune

Rugăciune
Omul întristării a început să-şi reverse cererile, cu strigăte mari şi cu lacrimi. El Se ruga
pentru putere, ca să reziste încercării, pentru binele omenirii. El însuşi avea nevoie de o
nouă legătură cu Cel Atotputernic, deoarece numai în felul acesta putea privi viitorul. El îşi
revărsa dorinţele inimii pentru ucenicii Săi, pentru ca, în ceasul puterii întunericului,
credinţa lor să nu scadă. Rouă se aşternea cu îmbelşugare peste fiinţa Lui plecată, dar El nu
lua seama. Umbrele nopţii se adunau tot mai dese în jurul Lui, dar El nu privea la tristeţea
lor. — Hristos, Lumina lumii, 419, 420.
Când a ajuns în pustie, Domnul Isus a fost înconjurat de slava Tatălui. Absorbit de
comuniunea cu Dumnezeu, El a fost înălţat mai presus de slăbiciunea omenească. Totuşi
slava s-a îndepărtat, iar El a fost lăsat să lupte cu ispita. Ea apăsa asupra Lui clipă de clipă.
Natura Sa omenească era cuprinsă de groază în faţa conflictului care îl aştepta. Timp de
patruzeci de zile a postit şi S-a rugat. Slăbit şi epuizat de foame, obosit şi palid din cauza
agonici sufleteşti, faţa Lui era „atât de schimonosită, ... şi atât de mult se deosebea
înfăţişarea Lui de a fiilor oamenilor”, încât aceea a fost ocazia favorabilă a lui Satana. El a
presupus că poate să-L biruiască pe Hristos. — Selected Messages 1:227, 228.
Lucrătorul consacrat simte o mângâiere minunată atunci când ştie că Însuşi Hristos, în
viaţa Sa pe pământ, îl căuta zilnic pe Tatăl Său pentru a primi de la El noi rezerve de har şi,
după această comuniune cu Dumnezeu, mergea să-i întărească şi să-I binecuvânteze pe alţii.
Priviţi-L pe Fiul lui Dumnezeu aşezat pe genunchi, rugându-Se Tatălui Său! Deşi este
Fiul lui Dumnezeu, El Îşi întăreşte credinţa prin rugăciune şi, prin comuniunea cu
Dumnezeu, primeşte puterea de a se opune răului şi de a sluji nevoilor oamenilor. Ca Frate
mai mare al familiei noastre omeneşti, El cunoaşte nevoile celor care, cuprinşi de
nedesăvârşire şi trăind într-o lume a păcatului şi a ispitei, încă doresc să-I slujească. El ştie
ca solii pe care Îi consideră potriviţi pentru a-I trimite să vestească solia Sa sunt nişte
oameni slabi şi greşiţi, dar tuturor celor care se consacră pe deplin în slujba Sa, El le
făgăduieşte ajutorul divin, Exemplul Său este o asigurare că rugăciunea fierbinte şi
stăruitoare, înălţată spre Dumnezeu cu o credinţă care conduce la deplina dependenţă de El
şi cu o consacrare fără rezerve pentru lucrarea Sa, va reuşi să le aducă oamenilor ajutorul
Duhului Sfânt în lupta contra păcatului.
Fiecare lucrător care urmează exemplul Domnului Hristos va fi pregătit să primească şi
să folosească puterea pe care Dumnezeu a făgăduit-o bisericii Sale pentru a pregăti secerişul
pământului. în fiecare dimineaţă, când vestitorii Evangheliei îngenunchează înaintea
Domnului şi îşi înnoiesc votul consacrării faţă de El, Domnul le acordă prezenţa Duhului
Său, cu puterea Sa înviorătoare şi sfinţitoare. Când merg să îndeplinească îndatoririle
zilnice, ei au asigurarea că prezenţa nevăzută a Duhului Sfânt îi face în stare să fie nişte
„împreună lucrători cu Dumnezeu” (1 Corinteni 3, 9). — Slujitorii evangheliei, 510, 511.
128