Rugăciune

Rugăciune
Capitolul 15 — Exemplul lui Isus
Urmaţi exemplul lui Isus, începând ziua cu rugăciune — Tocmai în orele de
rugăciune solitară, Domnul Isus a primit înţelepciune şi putere în timpul vieţii Sale
pământeşti. Tinerii să urmeze exemplul Său şi să găsească dimineaţa şi la apus un timp
liniştit pentru comuniune cu Tatăl lor din ceruri. Pe parcursul întregii zile să-şi înalţe inimile
către Dumnezeu. La fiecare pas pe care-l facem pe calea noastră, El spune: „Căci Eu sunt
Domnul, Dumnezeul tău, care te iau de mâna dreaptă şi-ţi zic: «Nu te teme de nimic, Eu îţi
vin în ajutor!»” (Isaia 41, 13). Dacă ar putea învăţa copiii noştri aceste lecţii în zorii vieţii
lor, ce prospeţime şi putere, ce bucurie şi gingăşie ar fi aduse în viaţa lor! — Educaţie, 259.
Rugăciunile stăruitoare ale lui Isus sunt în contrast cu rugăciunile noastre slabe —
Despre Hristos este spus: „A ajuns într-un chin ca de moarte şi a început să Se roage şi mai
fierbinte”. În ce contrast cu această mijlocire din partea Maiestăţii cerului sunt rugăciunile
slabe, fără tragere de inimă, care sunt înălţate către Dumnezeu! Mulţi sunt mulţumiţi cu o
slujire a buzelor şi puţini au o dorinţă sinceră, serioasă şi plină de dragoste după Dumnezeu.
— Mărturii pentru comunitate 4:534.
Dacă Isus a avut nevoie de rugăciune când a fost pe pământ, cu cât mai mult avem
noi nevoie! — Când a fost pe pământ, Domnul Isus i-a învăţat pe ucenici cum să se roage.
El i-a sfătuit să-şi prezinte nevoile zilnice înaintea lui Dumnezeu şi să aşeze toată povara lor
asupra Lui. Asigurarea pe care le-a dat-o, că cererile lor vor fi ascultate, este valabilă şi
pentru noi.
Domnul Însuşi S-a rugat des atunci când a trăit printre oameni. Mântuitorul nostru S-a
identificat cu nevoile şi slăbiciunea noastră şi astfel a devenit un rugător zelos, care căuta să
primească de la Tatăl Său rezerve noi de putere, pentru a-şi împlini datoria şi pentru a
rezista încercărilor. El este exemplul nostru în toate lucrurile. în ceea ce priveşte neputinţele
noastre, El este un frate „care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi”. Dar având în vedere
că El era fără păcat, natura Lui se îndepărta cu repulsie de la săvârşirea răului. El a îndurat
toate luptele şi frământările omului care trăieşte într-o lume a păcatului. Datorită naturii Lui
omeneşti, rugăciunea a fost pentru Domnul o necesitate şi un privilegiu. El a găsit
mângâiere şi bucurie în comuniunea cu Tatăl Său. Iar dacă Mântuitorul lumii, Fiul lui
Dumnezeu, a simţit nevoia de a Se ruga, cu atât mai mult noi — fiinţe muritoare şi slabe —
ar trebui să simţim nevoia de a ne ruga zelos şi consecvent. — Calea către Hristos, 93, 94.
Domnul Hristos a luptat în rugăciune stăruitoare. Cu strigăt puternic şi lacrimi, El a
înălţat către Tatăl cererile sale pentru aceia pentru a căror mântuire părăsise cerul şi venise
pe pământul acesta. Prin urmare, cât de potrivit şi cât de important este ca oamenii să se
roage şi să nu cedeze! — The Review and Herald, 1 aprilie, 1890.
126