Rugăciune

Rugăciune
noastră, inima trebuie să ne fie înălţată spre Dumnezeu, în rugăciune. Aceasta înseamnă a te
ruga neîncetat. Nu trebuie să aşteptăm, până când putem să îngenunchem înainte de a ne
ruga. Într-o ocazie, când Neemia a venit înaintea împăratului, acesta l-a întrebat de ce arăta
aşa de întristat şi care era cererea pe care urma să o adreseze. Totuşi Neemia nu a îndrăznit
să răspundă îndată. în joc erau interese importante. Soarta unei naţiuni depindea de impresia
pe care trebuia să o facă atunci asupra minţii împăratului, iar înainte de a îndrăzni să-i
răspundă împăratului, Neemia a înălţat o rugăciune rapidă către Dumnezeul Cerurilor.
Rezultatul a fost acela că a obţinut tot ce a cerut şi tot ce a dorit. — Signs of the Times, 20
octombrie, 1887. Nu există timp sau loc nepotrivit pentru a ne înălţa cererile spre
Dumnezeu. Nu există nimic care să ne poată împiedica să facem ca inima să ne fie cuprinsă
de spiritul înălţător al rugăciunii stăruitoare, în aglomeraţia străzilor, în mijlocul ocupaţiilor
zilnice, noi putem să aducem cererile noastre înaintea lui Dumnezeu, pentru ca El să ne
acorde călăuzirea divină, aşa cum a făcut Neemia, când i-a adresat cererea sa împăratului
Artaxerxe. Un Ioc retras pentru rugăciune poate fi găsit oriunde ne-am afla. Noi ar trebui să
avem uşa inimii deschisă în permanenţă, adresând mereu invitaţia ca Domnul Hristos să
vină şi să locuiască în ea, ca oaspete ceresc.
Deşi în jurul nostru ar putea fi o atmosferă coruptă, nu trebuie să respirăm miasmele ei
otrăvitoare, ci putem să trăim respirând aerul curat al cerului. Prin înălţarea inimii noastre în
prezenţa lui Dumnezeu, în rugăciune sinceră, noi putem închide porţile minţii, împiedicând
intrarea oricărui gând imoral şi nesfânt. Cei a căror inimă este deschisă pentru a primi
sprijinul şi binecuvântarea lui Dumnezeu vor umbla într-o atmosferă mai sfânta decât aceea
a pământului şi vor avea o continuă comuniune cu Cerul. — Calea către Hristos, 99.
Neemia s-a rugat stăruitor toată noaptea — În taină şi în linişte, Neemia a făcut
înconjurul zidurilor. El declară: „Dregătorii nu ştiau unde fusesem şi ce făceam. Până în
clipa aceea nu spusesem nimic iudeilor, nici preoţilor, nici mai marilor, nici dregătorilor,
nici vreunuia din cei ce vedeau de treburi”. In această cercetare dureroasă, Neemia nu a
dorit să le atragă atenţia nici prietenilor, nici duşmanilor, ca să nu se creeze agitaţie, iar
zvonurile răspândite să poată fi înfrânte sau, cel puţin, să nu împiedice lucrarea sa. El şi-a
dedicat rugăciunii timpul rămas din noapte, căci dimineaţa trebuia să facă un efort serios
pentru a-i sensibiliza şi pentru a-i uni pe concetăţenii lui descurajaţi şi dezbinaţi. — Sfaturi
pentru o slujire creştină eficientă, 174.
Succesul lui Neemia ne arată puterea rugăciunii — În lucrarea lor, Ezra şi Neemia s-
au umilit înaintea Iui Dumnezeu, mărturisindu-şi păcatele lor şi păcatele poporului lor şi
cerând iertare, ca şi când ei ar fi fost călcătorii Legii. S-au luptat, s-au rugat şi au suferit cu
răbdare. Ceea ce a făcut ca lucrarea lor să fie atât de grea nu a fost ostilitatea făţişă a
păgânilor, ci împotrivirea ascunsă a pretinşilor prieteni care, punând influenţa lor în slujba
răului, au înzecit povara slujitorilor lui Dumnezeu. Aceşti trădători au pus la îndemâna
vrăjmaşilor lui Dumnezeu un material pe care să-l folosească în lupta împotriva poporului
114