Rugăciune

Rugăciune
preocupate de profeţiile lui Ieremia. El a înţeles că se apropia timpul când Dumnezeu îi va
acorda o nouă şansă poporului Său ales şi a mijlocit pentru Israel înaintea Dumnezeului
cerurilor, cu post şi umilinţă, rugându-se astfel: „Doamne, Dumnezeule mare şi înfricoşate,
Tu, care ţii legământul şi dai îndurare celor ce Te iubesc şi păzesc poruncile Tale! Noi am
păcătuit, am săvârşit nelegiuire, am fost răi şi îndărătnici, ne-am abătut de la poruncile şi
orânduirile Tale. N-am ascultat pe robii Tăi prorocii, care au vorbit în Numele Tău
împăraţilor noştri, căpeteniilor noastre, părinţilor noştri şi către tot poporul ţării” (Daniel 9,
4-6).
Când stă înaintea Domnului, Daniel nu îşi declară propria credincioşie. În loc să pretindă
că este curat şi sfânt, acest profet onorat se identifică plin de umilinţă cu Israelul păcătos.
Înţelepciunea pe care Dumnezeu i-a dat-o era aşa de înaltă fală de înţelepciunea oamenilor
mari ai lumii, pe cât este de strălucitoare lumina soarelui aflat pe cer la miezul zilei, faţă de
steaua cea mai firavă. Totuşi să cugetăm la rugăciunea care a ieşit de pe buzele acestui om
aşa de mult favorizat de Cer. Cu o adâncă umilinţă, cu lacrimi şi cu inima frântă, ei se roagă
pentru sine şi pentru poporul său. El îşi deschide sufletul înaintea lui Dumnezeu,
mărturisindu-şi propria nevrednicie şi recunoscând măreţia şi maiestatea Domnului.
Ce stăruinţă şi zel au caracterizat rugăciunile lui! Mâna credinţei s-a întins spre cer spre a
se prinde de făgăduinţele Celui Preaînalt, care nu dau greş niciodată. Sufletul lui se zbate în
agonie. Apoi, primeşte dovada că rugăciunea lui este ascultată. El ştie că biruinţa i-a fost
dată. Dacă noi, ca popor, ne-am ruga aşa cum s-a rugat Daniel şi am lupta aşa cum a luptat
el, umilindu-ne sufletul înaintea lui Dumnezeu, am vedea răspunsuri la fel de evidente la
rugăciunile noastre, cum au fost acelea care i-au fost date lui Daniel. Iată cum îşi prezintă el
cazul înaintea curţii cerului:
„Pleacă urechea, Dumnezeule, şi ascultă! Deschide ochii şi priveşte la dărâmăturile
noastre şi la cetatea peste care este chemat Numele Tău! Căci nu pentru neprihănirea noastră
îţi aducem noi cererile noastre, ci pentru îndurările Tale cele mari. Ascultă, Doamne! Iartă,
Doamne! Ia aminte, Doamne! Lucrează şi nu zăbovi, din dragoste pentru Tine, Dumnezeul
meu! Căci Numele Tău este chemat peste cetatea Ta şi peste poporul Tău!” (versetele
18.19).
Omul lui Dumnezeu se ruga, cerând ca binecuvântarea Cerului să vină peste poporul lui
şi pentru a primi o cunoaştere mai clară a voinţei divine. Povara inimii lui era pentru Israelul
care nu păzea Legea lui Dumnezeu în sensul cel mai strict. El recunoştea că toate
nenorocirile veniseră asupra lor ca o consecinţă a călcărilor acelei Legi sfinte. El spune:
„Noi ani păcătuit, am săvârşit nelegiuire.... Căci din pricina păcatelor noastre şi din pricina
nelegiuirilor părinţilor noştri, este Ierusalimul şi poporul Tău de ocara tuturor celor ce ne
înconjoară” (versetele 15.16). Iudeii îşi pierduseră caracterul sfânt şi deosebit de popor ales
al lui Dumnezeu. „Ascultă dar acum, Dumnezeul nostru, rugăciunea şi cererile robului Tău
şi, pentru dragostea Domnului, fă să strălucească Faţa Ta peste sfântul Tău locaş pustiit!”
110