Rugăciune

Rugăciune
Credinţa este un element esenţial al rugăciunii biruitoare. „Căci cine se apropie de
Dumnezeu, trebuie să creadă că El este şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută” (Evrei 11, 6).
„Îndrăzneala pe care o avem la El este că, dacă cerem ceva după voia Lui, ne ascultă. şi dacă
ştim că ne ascultă, orice I-am cere, ştim că suntem stăpâni pe lucrurile pe care I le-am cerut”
(1 Ioan 5, 14.15). Cu credinţa stăruitoare a lui Iacov, cu stăruinţa neabătută a lui Ilie, să
prezentăm rugăciunile noastre Tatălui, cerând tot ce El a făgăduit. Onoarea tronului Său este
pusă în joc pentru împlinirea cuvântului Său. — Profeţi şi regi, 155-158.
Ilie a perseverat în rugăciune, până când răspunsul a venit — În experienţa lui Ilie ne
sunt prezentate lecţii importante. Când s-a aflat pe Muntele Cârmei şi s-a rugat pentru
ploaie, credinţa lui a fost pusă la încercare, dar el a perseverat, continuând să-I adreseze lui
Dumnezeu cererea lui. El s-a rugat stăruitor de şase ori şi totuşi nu a fost niciun semn că
rugămintea lui a fost ascultată, dar el a continuat cu o credinţă puternică să trimită insistent
cererea lui către tronul harului. Dacă ar fi renunţat descurajat a şasea oară, rugăciunea lui nu
ar fi fost ascultată, însă el a perseverat până când răspunsul a venit. Noi avem un Dumnezeu
a cărui ureche nu este astupată faţă de cererile noastre, iar dacă punem la încercare cuvântul
Său, El va onora credinţa noastră. El doreşte ca toate interesele noastre să fie împletite cu
interesele Sale şi atunci va putea să ne binecuvânteze în siguranţă, pentru că nu ne vom slăvi
pe noi înşine când vom primi binecuvântarea, ci Îi vom aduce lui Dumnezeu toată lauda.
Dumnezeu nu ascultă întotdeauna rugăciunile noastre de prima dată când Îi vorbim, pentru
că, daca ar face aşa, noi am putea să credem că am avut dreptul la toate binecuvântările şi
favorurile pe care le-a revărsat asupra noastră. În loc de a ne cerceta inima pentru a vedea
dacă există vreun rău pe care îl nutrim, vreun păcat pe care îl îndrăgim, noi am ajunge să fim
neatenţi şi nu am reuşi să ne dăm seama de dependenţa noastră de El şi de nevoia pe care o
avem de ajutorul Său.
Ilie s-a umilit până când s-a aflat în situaţia în care nu avea să îşi atribuie sieşi slava.
Aceasta este condiţia cu care Domnul ascultă rugăciunea, pentru că atunci noi îi vom da
slavă Lui. Obiceiul de a-i lăuda pe oameni are ca rezultat un mare rău. Unul îl laudă pe altul,
iar astfel oamenii sunt determinaţi să simtă că slava şi cinstea le aparţin. Când îi înălţaţi pe
oameni, voi puneţi o capcană pentru sufletul lor şi faceţi exact ce doreşte Satana. Ar trebui
să-L lăudaţi pe Dumnezeu cu toată inima, sufletul, cugetul şi puterea voastră, pentru că
numai Dumnezeu este vrednic de slavă. — Comentarii Biblice ale AZŞ 2:1034, 1035.
In timp ce Ilie s-a rugat, slujitorul lui a vegheat. El s-a întors de şase ori din locul de
veghere, spunând: „Nu este nimic”, niciun nor, niciun semn de ploaie. Totuşi profetul nu s-a
descurajat. El a continuat să îşi revizuiască viaţa pentru a vedea dacă dăduse greş în a-L
cinsti pe Dumnezeu. El şi-a mărturisit păcatele şi a continuat să îşi smerească sufletul
înaintea lui Dumnezeu, în timp ce aştepta un semn că rugăciunea lui a primit răspuns. Pe
când îşi cerceta inima, i se părea că este tot mai mic atât în ochii lui, cât şi în ochii lui
Dumnezeu. Lui Ilie i s-a părut că era nimic şi că Dumnezeu era totul, iar când a ajuns în
105