Rugăciune

Rugăciune
Nu pentru că se arătase vreo dovadă exterioară a ploii care era gata să cadă, a putut Ilie
să-i îndemne atât de sigur pe Ahab să se pregătească de ploaie. Prorocul n-a văzut niciun nor
pe cer, n-a auzit niciun tunet. El a rostit numai cuvântul pe care Duhul Domnului l-a
îndemnat să-i spună ca răspuns la credinţa lui cea puternică. Toată ziua se conformase
neabătut voinţei lui Dumnezeu, iar acum, după ce făcuse tot ce fusese în puterea lui, ştia că
Cerul va revărsa din belşug binecuvântările promise. Acelaşi Dumnezeu care trimisese
seceta, făgăduise o ploaie îmbelşugată ca răsplată a îndeplinirii dreptăţii, iar acum Ilie
aştepta revărsarea făgăduită. într-o atitudine de umilinţă, „cu faţa între genunchi”, el
mijlocea înaintea lui Dumnezeu în favoarea Israelului pocăit.
Din nou şi din nou, Ilie l-a trimis pe solul său într-un loc de unde se putea vedea Marea
Mediterană, ca să vadă dacă este vreun semn vizibil că Dumnezeu i-a ascultat rugăciunea.
De fiecare dată, robul se întorcea spunând: „Nu este nimic”. Prorocul nu şi-a pierdut
răbdarea şi nici credinţa, ci a continuat cererea lui stăruitoare. De şase ori, robul s-a întors cu
răspunsul că nu vede niciun nor de ploaie pe cerul ca anima. Nedescurajat, Ilie I-a trimis
încă o dată, dar de data aceasta robul s-a întors zicând: „Iată că se ridică un nor mic din
mare, ca o palmă de om”.
Acest fapt era suficient. Ilie nu a aşteptat să se întunece tot cerul, în acel mic nor, el a
văzut, prin credinţă, o ploaie îmbelşugată şi a acţionat potrivit credinţei sale, trimiţând de
îndată pe slujitorul său la Ahab, cu solia: „Înhamă şi pogoară-te, ca să nu te oprească
ploaia”.
Deoarece Ilie a fost un bărbat cu o mare credinţă, Dumnezeu l-a putut folosi în această
criză din istoria lui Israel. În timp ce se ruga, mâna credinţei sale a prins făgăduinţele
Cerului şi a stăruit în rugăciune până când cererile sale au fost ascultate. El nu a aşteptat o
dovadă deplină că Dumnezeu l-a ascultat, ci a fost gata să se avânte riscând totul la cel mai
slab semn al bunăvoinţei divine. Totuşi lucrul pe care el a fost în stare să îl facă prin puterea
lui Dumnezeu, pot să îl facă toţi în domeniul lor de activitate în slujba Iui Dumnezeu, căci
despre prorocul din Munţii Galaadului stă scris: „Ilie era un om supus aceloraşi slăbiciuni ca
şi noi şi s-a rugat cu stăruinţă să nu plouă şi nu a plouat în ţară trei ani şi şase luni” (Iacov 5,
17).
O credinţă ca aceasta este necesară în lume astăzi — credinţa care se prinde de
făgăduinţele Cuvântului lui Dumnezeu şi nu se lasă până când Cerul nu răspunde. O
credinţă ca aceasta ne leagă strâns cu Cerul şi ne aduce putere pentru a lupta cu forţele
întunericului. „Prin credinţă”, copiii lui Dumnezeu „au cucerit împărăţii, au făcut dreptate,
au căpătai făgăduinţe, au astupat gurile leilor, au stins puterea focului, au scăpat de ascuţişul
săbiei, s-au vindecat de boli, au fost viteji în războaie, au pus pe fugă ostile vrăjmaşe” (Evrei
11, 33.34), Prin credinţa, şi noi astăzi trebuie să atingem înălţimile planului fui Dumnezeu
pentru noi! „Tu zici: «Dacă poţi!» Toate lucrurile sunt cu putinţă celui ce crede!” (Marcu 9,
23).
104