Rugăciune

Rugăciune
mi căile Tale; atunci Te voi cunoaşte şi voi avea trecere înaintea Ta. şi gândeşte-Te că
neamul acesta este poporul Tău”.
Răspunsul a fost: „Voi merge Eu însumi cu tine şi îţi voi da odihnă”. Dar Moise nu era
satisfăcut. Asupra sufletului său, apăsa un simţământ al urmărilor îngrozitoare, în cazul în
care Dumnezeu l-ar fi lăsat pe Israel pradă împietririi şi nepocăinţei. El nu putea să sufere ca
interesele sale să fie despărţite de acelea ale fraţilor săi şi s-a rugat ca favoarea lui
Dumnezeu să poată fi redată poporului Său şi ca semnele prezenţei Sale să continue să
călăuzească peregrinările lor: „Dacă nu mergi Tu însuţi cu noi, nu ne lăsa să plecăm de aici.
Cum se va şti că am căpătat trecere înaintea Ta, eu şi poporul Tău? Oare nu când vei merge
Tu cu noi şi când prin aceasta vom fi deosebiţi, eu şi poporul Tău, de toate popoarele de pe
faţa pământului?”
şi Domnul a zis: „Voi face şi ceea ce-Mi ceri acum, căci ai căpătat trecere înaintea Mea şi
te cunosc pe nume”. Dar profetul nu a încetat să se roage. Fiecare rugăciune înălţată primise
răspuns, dar el înseta după o dovadă mai puternică a bunăvoinţei lui Dumnezeu. El
adresează acum o cerere pe care nicio fiinţă omenească nu o făcuse vreodată până atunci.
„Arată-mi slava Ta!”
Domnul nu l-a mustrat pentru cererea sa îndrăzneaţă, ci au fost rostite cuvinte pline de
bunătate: „Voi face să treacă pe dinaintea ta toată bunătatea Mea”. Niciun om muritor nu
poate privi slava descoperită a lui Dumnezeu şi să trăiască, dar Moise a fost asigurat că va
vedea din slava divină, atât cât va putea suporta să vadă. El a fost chemat din nou să se urce
pe munte, apoi, mâna care a făcut lumea şi care mută munţii deodată „şi-i răstoarnă în mânia
Sa” (Iov 9, 5) l-a luat pe Moise, această fiinţă făcută din ţărână, acest puternic bărbat al
credinţei, şi l-a aşezat într-o crăpătură în stâncă în timp ce slava lui Dumnezeu şi toată
bunătatea Lui au trecut pe dinaintea sa.
Această experienţă — mai presus de toate celelalte făgăduinţe făcute, în sensul că
prezenţa divină îl va însoţi — a fost pentru Moise o asigurare a succesului în lucrarea ce-i
stătea înainte şi el a socotit-o ca fiind de o valoare infinit mai mare decât toată înţelepciunea
Egiptului sau decât orice realizare a sa ca om de stat sau conducător militar. Nicio putere
pământească, nicio iscusinţă sau pricepere nu pot lua locul prezenţei continue a lui
Dumnezeu. — Patriarhi şi profeţi, 327, 328.
Sub stres, rugăciunea lui Moise a fost aproape o plângere — Inima lui Moise s-a
întristat. El mijlocise ca Israel să nu fie nimicit, chiar dacă urmaşii săi ar fi putut astfel
ajunge o mare naţiune. În iubirea sa pentru ei, el se rugase ca mai bine să fie şters numele
său din cartea vieţii, „decât să fie lăsaţi să piară”. Pentru ci riscase totul, iar acum acesta era
răspunsul. Toate necazurile lor, chiar şi suferinţele lor imaginare, le puneau pe seama lui, iar
cârtirile lor ticăloase îi făceau îndoit de grea povara grijii şi a răspunderii sub care se clătina,
în necazul său, era ispitit să nu mai aibă încredere nici în Dumnezeu. Rugăciunea lui era
aproape o plângere: „Pentru ce mâhneşti Tu pe robul Tău şi pentru ce n-am căpătat eu
97