Laz - Trecut si prezent
- Page 2 and 3: PR. ILIE HAIDALAZ - TRECUTŞI PREZE
- Page 4 and 5: 4LAZ - TRECUT ŞI PREZENTINTRODUCER
- Page 6 and 7: 6LAZ - TRECUT ŞI PREZENTLazului pe
- Page 8 and 9: 8LAZ - TRECUT ŞI PREZENTSCURTĂ PR
- Page 10 and 11: 10LAZ - TRECUT ŞI PREZENTLazul şi
- Page 12 and 13: 12LAZ - TRECUT ŞI PREZENTexistenţ
- Page 14 and 15: 14LAZ - TRECUT ŞI PREZENT„în Ev
- Page 16 and 17: 16LAZ - TRECUT ŞI PREZENTcu apari
- Page 18 and 19: 18LAZ - TRECUT ŞI PREZENTCetatea d
- Page 20 and 21: 20LAZ - TRECUT ŞI PREZENTCercetăt
- Page 22 and 23: 22LAZ - TRECUT ŞI PREZENTDată fii
- Page 24 and 25: 24LAZ - TRECUT ŞI PREZENTPREOŢI D
- Page 26 and 27: 26LAZ - TRECUT ŞI PREZENT(Pe spate
- Page 28 and 29: 28LAZ - TRECUT ŞI PREZENTManuscris
- Page 30 and 31: 30LAZ - TRECUT ŞI PREZENTPărintel
- Page 32 and 33: 32LAZ - TRECUT ŞI PREZENTreparaţi
- Page 34 and 35: 34LAZ - TRECUT ŞI PREZENTPărintel
- Page 36 and 37: 36LAZ - TRECUT ŞI PREZENT1885 a fo
- Page 38 and 39: 38LAZ - TRECUT ŞI PREZENTDacă mor
- Page 40 and 41: 40LAZ - TRECUT ŞI PREZENTPR. PARTE
- Page 42 and 43: 42LAZ - TRECUT ŞI PREZENTşi după
- Page 44 and 45: 44LAZ - TRECUT ŞI PREZENTDin 1929
- Page 46 and 47: 46LAZ - TRECUT ŞI PREZENTCu inima
- Page 48 and 49: 48LAZ - TRECUT ŞI PREZENTArhidiaco
- Page 50 and 51: 50LAZ - TRECUT ŞI PREZENTPR. TOMA
PR. ILIE HAIDA
LAZ – TRECUT
ŞI PREZENT
2006
3
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
Prefaţă
O monografie care te emoţionează
P
rinşi de tumultul vieţii actuale, uităm de lucruri importante, de
fapte şi de oameni, care din punct de vedere spiritual s-ar putea să
ne fi fost mult superiori.
De aceea este vrednic de toată lauda Părintele Ilie Haida care,
aplecându-se asupra documentelor, ne prezintă o impresionantă monografie a
Parohiei Laz.
Privind chipurile preoţilor din veacurile trecute, ale dascălilor şi
credincioşilor, nu poţi să nu tresari sufleteşte la gândul că odată aceştia au
reprezentat cu multă demnitate spiritualitatea noastră.
Părintele s-a oprit, cum era de aşteptat, cu insistenţă la istoricul
bisericii. Dar nu numai; l-a preocupat şi şcoala, căminul cultural, ocupaţiile
oamenilor, portul şi tradiţiile. E recuperată în acest fel pentru eternitate
istoria unui sat cu personalitatea lui, cu bucuriile şi necazurile lui şi, sperăm,
cu viitorul lui.
Un capitol aparte i l-a dedicat familiei Poenaru, cu deosebita colecţie de
icoane pe sticlă, pragul casei lor fiind călcat de multe personalităţi ale culturii
româneşti.
Fotografiile de epocă, care ilustrează monografia, au deja o valoare
nebănuită, transpunându-te în alte vremuri şi-n alte realităţi.
Felicitându-l pe Părintele Ilie Haida, le dorim tuturor cititorilor bucuria
tihnită a unei lecturi binecuvântate!
† ANDREI
ARHIEPISCOP AL ALBA IULIEI
4
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
INTRODUCERE
Î
n dorinţa de a întocmi o lucrare cu referire la trecutul şi
prezentul satului Laz am purces, în urmă cu trei ani, la
redactarea acestei monografii, care să amintească generaţiilor
viitoare despre viaţa şi activitatea locuitorilor acestei mici aşezări de
pe Valea Sebeşului. După posibilităţile care mi-au stat la îndemână
m-am documentat şi am cules materialul informativ din diverse
surse, atât din zonă cât şi din documentele scrise de-a lungul vremii,
călăuzit de gândul ca referirile şi menţiunile privitoare la datele
conţinute în cuprinsul lucrării să fie cât mai apropiate de adevăr, de
autenticitate. Sunt conştient că nu am putut să cuprind totul, că o
monografie cât mai cuprinzătoare cere o arie vastă de investigaţie şi
cercetare în găsirea şi folosirea datelor care stau la fundamentul
întocmirii unei astfel de lucrări, dar tot aşa de mult am simţit şi
nevoia de a nu lăsa pradă uitării informaţiile care mi-au stat la
îndemână şi a le transmite celor ce vor veni şi vor avea curiozitatea
să înlăture, câte puţin, colbul de pe filele trecutului satului Laz. De
aceea nu-mi arog pretenţii că am întocmit „o monografie a Lazului”,
ci mai degrabă „o încercare monografică” care, mai mult sau mai
puţin, va putea fi un reper în cunoaşterea vieţii spirituale şi
materiale a lăzorenilor dintr-o anumită perioadă de timp.
Conţinutul lucrării „LAZ – TRECUT ŞI PREZENT” este
structurat pe mai multe capitole în cuprinsul cărora am înserat
felurite aspecte referitoare la vremurile de odinioară, cu importanţa,
originalitatea şi valoarea lor istorică şi documentară precum şi date
mai apropiate sau de actualitate ce completează şirul informaţiilor
de care tematica lucrării se ocupă. Astfel, după o scurtă prezentare a
Lazului şi a împrejurimilor sale am încercat să prezint succint
5
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
câteva date istorice aşa cum sunt atestate în mărturiile şi
documentele păstrate de-a lungul vremii şi care mi-au stat la
îndemână. O bună parte a cărţii face trimitere la trecutul vieţii
spirituale a locuitorilor acestei aşezări, menţionând şirul preoţilor
cunoscuţi de la sfârşitul sec. al XVIII-lea şi pe întreg parcursul
veacului al XIX-lea, documente şi referiri la ridicarea bisericii
satului, biografiile preoţilor slujitori din secolul trecut, viaţa
religioasă a lăzorenilor de-a lungul împovăratelor veacuri de istorie,
realizări şi înfăptuiri actuale pe tărâm spiritual-gospodăresc din
ultima vreme. Ca o completare la tezaurul spiritual al localităţii am
prezentat pe cei ce au izvodit, cu pioşenie, din imaginaţia creatoare,
penel şi culoare, icoanele pe sticlă şi lemn, ce individualizează şi
dau specific aparte exprimării artistice a credinţei religioase ca
reazim şi sens în orientarea vieţii lor spre Dumnezeu. Câteva
capitole sunt rezervate şcolii şi dascălilor Lazului, Căminului
cultural şi oamenilor luminaţi, ridicaţi din neamul mic al
lăzorenilor, onorându-le pretutindeni numele prin întreaga lor viaţă
şi activitate. Hărnicia şi priceperea acestora în câştigarea unei
brume de bunăstare, (munca la pădure şi plutire, mica industrie
ţărănească, meşteşugurile casnice etc.) şi-au găsit generos ilustrarea
în paginile prezentei lucrări, activităţi care de-a lungul timpului, i-a
individualizat în bună parte şi din acest punct de vedere. Nu am
lăsat la o parte nici aspectele referitoare la tradiţiile şi obiceiurile
locale legate atât de anumitele date şi sărbători religioase din timpul
anului cât şi de momentele cruciale care jalonează viaţa oricărui
muritor (naştere-botez, căsătorie, înmormântare). Către sfârşit am
considerat necesar a aduce la cunoştinţa cititorului variate
informaţii, de dată recentă sau din vremuri demult apuse, cu
menirea de a cunoaşte câte ceva şi din ineditul amănuntelor (uneori
chiar de interes local) asupra vieţii acestei comunităţi pe
coordonatele căreia s-au aşezat şi coborâri întru dureri dar şi
aspiraţii spre înalt. Ţin să menţionez faptul că, mi-am îngăduit la
sfârşitul unor capitole, să aprofundez conţinutul lor cu pata de
culoare a unui text sau a câtorva versuri având dorinţa de a atrage şi
a convinge aşa cum din impulsul aceluiaşi deziderat am pigmentat
paginile lucrării cu poze, planşe, ilustraţii, hărţi şi lista cu populaţia
6
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
Lazului pe care le-am considerat potrivite a fi aşezate în cuprinsul
monografiei.
Mi-am dat obolul ostenelilor mele cu tot respectul şi
dragostea faţă de trecutul şi prezentul acestei parohii cu oamenii ei
care, deşi puţini la număr, au făcut cu credinţa, cinstea, priceperea
minţii şi osteneala braţelor lor un sat de frunte al zonei Văii
Sebeşului. În deceniile care au urmat după Marea Unire de la Alba
Iulia, Lazul era cunoscut în toate împrejurimile ca o localitate cu o
situaţie economică tot mai înfloritoare. Prin curăţenia şi ordinea din
interioarele locuinţelor, a curţilor, a străzilor şi uliţelor tot timpul
măturate, pavate cu piatră rotundă de râu, cu locuitori harnici, de
mare cinste şi omenie era considerat ca una din localităţile cu un
înalt standard de viaţă pentru acea periodă. A rămas proverbială în
toată zona „făloşenia” - (în sensul nobil al expresiei) - acestor
oameni rafinaţi cu gust pentru ordine şi frumos.
Din rândul comunităţii s-a ridicat – prin coordonarea şi
implicarea nemijlocită a Bisericii şi şcolii - o întreagă pleiadă de
figuri luminose cu pregătire intelectuală, care pe acolo pe unde s-au
stabilit au sporit prestigiul localităţii lor de obârşie.
Vremurile de odinioară s-au retras în vălul neguros al istoriei,
lumea astăzi s-a schimbat, transformările la care astăzi suntem
martori şi părtaşi parcă tot mai mult mătură prezentul de urmele
trecutului. Satul este străbătut de o şosea naţională, are acces la
lumină electrică din anul 1955, (fiind prima localitate electrificată în
amonte de Petreşti) apă curentă, reţea de telefonie fixă şi mobilă,
cablu-Tv şi gaz metan dispărând aproape pe de-a-ntregul
diferenţierile dintre sat şi oraş. Ba, mai mult, cine vine şi se
stabileşte aici simte irezistibil o atracţie şi o bucurie de a trăi în
acest colţ binecuvântat de lume, satul oferind prin pitorescul
aşezării sale, o mulţime de motive care contribuie la sporul
confortului sufletesc şi trupesc al fiecăruia. Păcat însă că râul nu
mai e ce-a fost odată, că bălăriile şi vegetaţia arboricolă i-au
îngustat malurile adesea insalubre, printre care se scurge o vălicică
ce vrea parcă să ne aducă aminte că pe-aici trecea odată o apă mare
şi repede de munte cu limpezimi de cristal. Tumultul vijelios al
7
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
apelor şi-a găsit o altfel de menire, aceea de a produce energie
electrică, prin dirijarea lor în urmă cu vreo 30 de ani pe altă cale, a
galeriilor subterane sfredelite prin măruntaiele munţilor până la
ultima centrală hidroelectrică dintre Petreşti şi Buha. O astfel de
centrală, care pulsează din prăbuşirea apelor în adâncuri, prin
galeria de forţă, energia electrică atât de necesară, se găseşte în
capătul de jos al Lazului unde printre angajaţi se găsesc şi lăzoreni
cu pregătirea de specialitate în acest domeniu.
Luând în calcul componenţa membrilor comunităţii se poate
constata distribuţia ei destul de eterogenă în comparaţie cu ceea ce
era în urmă cu câteva decenii când cu rare excepţii persoane din alte
localităţi, prin căsătorie, se integrau în sânul comunităţii locale.
Astăzi abia dacă mai există vreo 5-6 familii în care atât soţul cât şi
soţia sunt lăzoreni din tată-n fiu. Mulţi dintre cei ce s-au aşezat aici
provin din localităţile învecinate deveniţi prin adopţie lăzoreni, fie
prin căsătorie, fie prin cumpărarea caselor celor decedaţi, ai căror
copii şi-au găsit rosturile vremelnice în alte părţi de lume.
Fenomenul cu consecinţele lui tinde să producă diferite mutaţii la
nivelul relaţiilor interumane, făcând să dispară, puţin câte puţin,
conştiinţa apartenenţei la acelaşi neam prin care înaintaşii au făurit
istoria acestui sat.
Cu toate acestea locuitorii Lazului sunt demni de toată
dragostea, preţuirea şi respectul meu ca preot, considerându-mă ca
fiind „de-al lor” şi bucurându-mă nespus socotindu-mă, la rându-le,
„părintele lor”.
Călăuzit de gândul că Lazul prin trecutul şi prezentul său
merită să fie cunoscut şi prin mijlocirea paginilor acestei încercări
monografice, mi-aş simţi împlinită dorinţa ca pe lângă tot ceea ce au
realizat aceşti oameni de care m-am apropiat, ca păstor sufletesc, cu
creştinească iubire, să las şi eu o modestă „urmă” în urma mea.
Preot Haida Ilie
8
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
SCURTĂ PREZENTARE A SATULUI LAZ
P
ornind din Sebeş pe vale-n sus, spre munte, a patra aşezare
omenească întâlnită în cale este satul Laz, aşezat pe Valea
Sebeşului, cunoscută şi sub denumirea de Valea Frumoasei.
Este un sat mic, alcătuit din aproape 150 de gospodării şi cu o
populaţie de aproximativ 450 de locuitori, având un pitoresc aparte
prin frumuseţea locurilor şi prin zestrea spirituală a oamenilor
trăitori în aceste ţinuturi de-a lungul multor sute de ani.
În partea de nord-vest aşezarea se leagă printr-un pod de
trecere peste râul Sebeş cu Săscioriul - ca centru de comună a opt
sate aparţinătoare - în partea de vest se învecinează cu hotarul
satului Loman, în amonte, spre sud, cum urci pe vale în sus, cu
localitatea Căpâlna, iar înspre est, având pădurea Pojeră ca
delimitare, cu hotarul satului Deal. Cu excepţia vetrei satului, cu
casele adunate de-o parte şi de alta a râului Sebeş, ca într-un căuş al
unei mâini, relieful Lazului este alcătuit din dealuri piemontane,
povârnişuri uneori line, iar alteori abrupte, cu stânci ivite ici şi colo,
parcă vorbindu-ţi de un trecut geologic destul de frământat. Pe
versanţii care flanchează de o parte şi de alta firul apei Sebeşului, se
agaţă vegetaţia forestieră în alternanţă cu poienile şi pajiştile care
dau un farmec aparte zonei, formând un mozaic ce încântă ochiul
privitorului iubitor de frumuseţea liniştitoare a unui colţ de natură
binecuvântat.
Conform datelor existente la Primăria Săsciori perimetrul
hotarului fostei comune Laz ocupa o suprafaţă de 437,47 ha din
care: arabil= 40,73 ha; fâneţe = 40,52 ha; vii = 27,27 ha; păşune =
9
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
118,15 ha; pădure = 167,36 ha; alte terenuri (construcţii, drumuri,
neproductiv, ape etc.) = 43,44 ha.
Localitatea este străbătută de şoseaua naţională DN 67 C care
leagă Transilvania de Oltenia, respectiv municipiul Sebeş de oraşul
Novaci, (149 km) cu posibilitate de a ajunge prin Obârşia Lotrului,
fie spre vest în depresiunea Petroşanilor, fie spre est, traversând
staţiunea Voineasa şi întâlnind pe Valea Oltului, la Brezoi, şoseaua
ce leagă Sibiul de Râmnicu-Vâlcea. Pentru doritorii de drumeţii
spre Păltiniş şi Sibiu, traseul poate fi parcurs de la Laz în amonte pe
aceeaşi şosea prin Şugag, Tău, Oaşa, până la Tărtărău, apoi spre
Piatra Albă, Gâtul Berbecului, Păltiniş, Sibiu.
Dacă drumul ar fi modernizat, zona ar fi extrem de circulată,
oferind, din belşug, frumuseţi naturale greu de echivalat cu alte
trecători transcarpatine, cu un extraordinar potenţial de dezvoltare a
turismului rural şi montan.
Amplasamentul satului Laz în cadrul judeţului Alba
10
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
Lazul şi împrejurimile sale. Imagine din satelit 1
„Cât de mărite sunt lucrurile Tale Doamne, toate întru-nţelepciunea Ta
le-ai făcut” (Ps. 103, 24)
„Înalt este cerul şi adânc este pământul” (Pilde 25, 3)„Munţii se urcă şi
văile coboară, acolo în locul unde le-ai întemeiat” (Ps. 103, 8)
1 1. Laz, 2. Săsciori, 3. Sebeşel, 4. Căpâlna, 5. Loman, 6. Câlnic, 7. Deal,
8. Dumbrava
sursa imaginii: http://www.maps.google.com
11
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
ISTORICUL LOCALITĂŢII
O
riginea acestui sat - ca de altfel şi a celorlalte localităţi
înşirate de-o parte şi de alta a râului Sebeş – se pierde în
negura vremurilor. Fiind aşezată între Olt şi Strei, „această
regiune are cele mai multe mărturii, care atestă aici prezenţa
strămoşilor noştri, atestă fenomenul deosebit de complex, al genezei
noastre etnice. Dacă întregul teritoriu al patriei noastre, este
socotit ca leagăn de naştere, formare şi împlinire, pentru neamul
românesc, atunci regiunea dintre Olt şi Strei, poate fi socotită, pe
drept cuvânt, ca fiind căpătâiul acestui leagăn” 2
Conform unor însemnări ale istoricului Ioan Raica, în zona
Văii Sebeşului ar fi existat numeroase aşezări anterioare statului
sclavagist dac, cum sunt cele din perioada de trecere de la epoca
pietrei la cea a bronzului (Coţofeni). Vestigii din această epocă
(1900 – 1700 î. Hr.) s-au descoperit în mai multe locuri: la Loman
(La Bordeie), la cetatea Săsciorilor, în Deal, la Săsciori (la
Momâia), la Sebeşel (pe Gorgan) – multe din ele nefiind
înregistrate. 3
Încă de la începutul sec. I î. d. Hr. se poate vorbi despre
existenţa statului sclavagist dac cu centrul politic, administrativ şi
militar în zona de sus-vest a Transilvaniei, în speţă regiunea Orăştiei
(Munţii Sebeşului, azi Şureanu). În acest sens este relevantă
2 Ilie Stancu – Monografia Plaiul Lomanului, plai dacic al Terrei Sebus, anul
2000, pag. 144
3 I. Raica- Însemnare manuscris
12
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
existenţa Cetăţii dacice de la Căpâlna, (circa 7 km distanţă de la
Laz) ale cărei ziduri construite din blocuri masive din piatră, au
rezistat, parţial, până în zilele noastre, făcând parte din complexul
dacic de supraveghere şi apărare din Munţii Orăştiei. După opinia
unor istorici, ea a fost ridicată, probabil, de Burebista, având
menirea de apărare a centrului Sarmizegetusa din partea de răsărit.
In urma cuceririi Daciei de către armata romană, teritoriul cucerit
este încorporat Imperiului roman şi este organizat din punct de
vedere administrativ de mai multe ori. Sub împăratul Hadrian,
Dacia Superioară, din care făcea parte şi Ardealul de astăzi, este
condusă de un guvernator din ordinul senatorial, care era
comandantul Legiunii a XIII-a Gemina cu garnizoana la Apulum
(Alba Iulia). După o convieţuire de 170 de ani (106 - 275)
deosebirile s-au nivelat, creându-se premisele naşterii embrionare a
poporului român.
Aşezările rurale, în majoritatea cazurilor, au continuat să aibă
la început înfăţişarea vechilor sate de tip dacic, cu case din lemn,
meşteşugurile dezvoltându-se în continuare, olăritul fiind una din
îndeletnicirile tradiţionale, alături de păstorit şi agricultură. Putem
presupune că râul Sebeş a fost folosit din vechime, pentru transport,
cunoscut fiind că la Apulum exista, printre altele, aşa cum reiese din
inscripţii, colegiul dendroforilor (al plutaşilor) şi unul al luntraşilor.
După retragerea aureliană, o serie de popoare migratoare, au
năvălit şi în acest teritoriu, nu înainte ca armatele imperiale şi
populaţia băştinaşă să ţină piept invaziilor aşa-zişilor „barbari”.
In pofida acestor agresiuni, populaţia autohtonă formată din
ţărani, meşteşugari şi negustori a rămas pe aceste teritorii,
asumându-şi rolul continuităţii prin legăturile neîntrerupte cu brazda
şi îndeletnicirile lor, cu riscul atâtor sacrificii existente, asigurând
permanenţa românităţii pe teritoriul vechii Dacii. Dovezile
arheologice de la Alba Iulia mărturisesc că această zonă, în care
intră, neparat, şi aceea a Văii Sebeşului, a fost locuită de populaţia
autohtonă în tot secolul al patrulea şi începutul celui de-al cincilea.
În toată perioada acestor aproape două sute de ani, nu numai că
majoritatea locuitorilor au continuat să lucreze pământul, să
pescuiască, să crească vitele şi să-şi exercite meseriile, dar mai
13
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
mult, a întreţinut legături cu civilizaţia romană, ceramica şi moneda
de bronz atestând acest lucru.
De altfel, în toată Transilvania, urmele lăsate şi aduse la
lumină certifică continuitatea autohtonilor, care practicau
obiceiurile şi datinile dacilor romanizaţi până târziu în secolele al
VI-lea şi al VII-lea. În sprijinul acestor afirmaţii ne stau şi
elementele lingvistice care dovedesc prezenţa unor termeni de
origine latină în Transilvania, iar toponimia confirmă şi ea această
continuitate. „Succesiunea de hidronime este imaginea felului cum
s-au succedat ocupaţiile neamurilor migratoare în evul mediu
timpuriu şi a peceţii pe care au pus-o ele în toponimie”. 4
Astfel, referindu-ne la râul Sebeş, constatăm că un afluent al
acestuia se numeşte Bistra, cu etimologie slavă şi însemnând
repede. În partea sa superioară, cursul Sebeşului se cheamă
Frumoasa, nume care are etimologie latină, iar în partea dinspre
vale, numele Sebeşului derivă din ungurescul „sebeş”, care
înseamnă tot repede. Deci acelaşi râu, în speţă Sebeşul, poartă în
denumirea sa amprenta neamurilor trecătoare. Doar sus, la munte, în
partea cea mai ferită şi greu de ajuns, a rămas neaoş românesc.
Până târziu aşezările săteşti aveau un caracter primitiv, de
când locuitorii unei văi, cum este şi cea a Sebeşului, au trăit în obşti
tradiţionale arhaice, conduse de cneji şi voievozi. Aceasta nu este
numai o poezie a legendelor, ci este un adevăr istoric, după cum o
relevă şi arheologia şi puţinele documente istorice, care la noi încep
numai după anul 1075, în toată Transilvania. 5 În Statistica germană
a lui Fr. Stenner, publicată în Korespondenzblatt, Sibiu, 1887, pag.
112 – 113 se atestă cneji în toate satele româneşti din fostul scaun al
Sebeşului: Răchita, Strungari, Pianu de Sus etc. De pe la 1400 când
se epuizează marile moşii de pe câmpie, moşierii primesc şi terenuri
din munte, printre care şi satele de pe Valea Sebeşului, mai sus de
Petreşti, care ţineau de „varmeghea Bălgradului” deci de comitatul
Albei Iulia. Th. Streitfeldt, un cercetător istoric, este de părere că
4 Giurescu C. C. , Giurescu Dinu - Istoria românilor, 1974, vol. I, pag. 132.
5 Documentele privind istoria României, veacul XI, XII, XIII, vol. I 1075 – 1250,
Bucureşti, 1951, pag. 1
14
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
„în Evul mediu comitatul Alba se întindea de la nord de Aiud spre
sud până la coama munţilor Sebeşului şi a munţilor Cibinului.
Acest teritoriu era împărţit în două părţi, una de nord şi una de sud
prin brâul transversal (vest-estic) al scaunelor săseşti (scaunul
Orăştiei, cel al Sebeşului şi cel al Miercurei). Din partea de sud a
comitatului Alba se întinde spre nord o limbă ingustă de teritoriu
de-a lungul râului Sebeş până în mijlocul scaunului Sebeş şi se
termină la cetatea de la Săsciori, cu câteva sate româneşti în jurul
ei. Între ele şi satul Laz”. 6
Aceste sate au devenit sesii iobagiale, dar mai mult nominativ,
deoarece fiind sărace şi pastorale, nobilimea străină, nu putea încasa
mai nimic de la acestea, fiind sate iobăgite numai cu numele.
Lazul era un sat arhaic, cu populaţie omogenă, alcătuită
exclusiv din băştinaşi, care foloseau pământul de păşunat şi pădurile
în devălmăşie, cu celelalte sate vecine. (Răchita şi Purcăreţul se
despart numai în 1911, printr-un răsunător proces, dar mai au teren
devălmaş „Recea” la altitudine de 1.000 metri).
După ridicarea cetăţii de la Săsciori, pe la anul 1300, Lazul
devine un sat evoluat, datorită aducerii de stăpâni din toate părţile
Transilvaniei pentru a ridica, cu ajutorul populaţiei locale
fortificaţia, cu mijloacele rudimentare ale vremii. 7
Dată fiind apropierea sa de Săsciori, satul Laz a ţinut în
primele secole ale feudalismului de această localitate, ca şi satele de
pe Valea Sebeşului, aşezate mai la sud. Nu se cunoaşte timpul când
s-a despărţit de Săsciori şi a primit hotar aparte, dar se cunoaşte
faptul că Şugagul s-a rupt de Săsciori numai în anul 1575, iar la
revoluţia din 1848, săsciorenii mai solicitau şugăgenilor – ca urmare
a vechii împărţiri, socotită nejustă – muntele Ivăniş, pe care-l
agonisiseră împreună de multă vreme şi pădurile din Nedei şi
muchia Bătăii. 8
6 Th. Streitfeldt - însemnare manuscris păstrat la oficul parohial Laz
7 Henri N. Stahl - Contribuţii la studiul satelor devălmaşe româneşti, vol. I şi II,
ed. Academiei, Bucureşti, 1958-1959
8 Anuarul de istorie naţională al Univ. Cluj, vol. IV, 1926 – 1927, pag. 261
15
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
Pentru prima dată, Lazul este menţionat în documente în anul
1403, ca feudă (moşie) obţinută prin conferire regală de către
Solomon şi Mihail din Sighişoara, deodată cu moşiile: Şpring,
Draşov, Săsciori, Sebeşel, Cacoviţa şi Căpâlna. 9 Acelaşi izvor
consemnează ca posesor al acestor moşii, pentru sfârşitul sec. al
XIV-lea pe Ioan Losoncz, fiul voievodului Ladislau Losoncz, care
murind în jurul anului 1400, fără urmaşi de parte bărbătească –
potrivit uzanţelor timpului - moşiile sale trec asupra numiţilor
Solomon şi Mihail. Profesorul Th. Streitfeldt, din Sebeş, în
însemnările manuscris conchide că „este de presupus că satul a
existat deja în anul 1446, când împreună cu satele Săsciori,
Cacoviţa şi Căpâlna se aminteşte un sat „Slavendorf” sau
„Negfalva”, sub care avem să înţelegem satul Laz. Aceste două
denumiri date de stăpânitori au dispărut şi denumirea „Laz” s-a
menţinut”.
Într-o notiţă manuscris (păstrată la Oficiul parohial)
învăţătorul Aurel Florian, sprijinit pe cele descoperite în
Dicţionarul localităţilor din Transilvania de Coriolan Suciu, Ed.
Academiei R.S.R., 1966 menţioneză că „prima atestare
documentară este din anul 1357 cu denumirea de possessia Laz,
care prin adausul latin probează continuitatea daco-romană pe
aceste meleaguri, continuitate care în raport de mărimea localităţii
varia de la „possessia villa, magna villa terra,…etc.”
În 1405, regele confirmă donaţiile din 1403 făcute de Mihail
de Nadeş, care cuprindeau Sebeşelul, Şpringul, Draşovul şi patru
sate româneşti, care ţineau de grofii din Sebeşel la acea dată. Aici
era sigur şi Lazul, deşi nu era amintit. 10
În orânduirea feudală, satele de pe Valea Sebeşului, ce se
găsesc la sud de Petreşti, au ţinut de Comitatul Albei, iar cele
dinspre nord (Petreşti, Lancrăm…) ţineau de scaunul Sebeşului. Pe
vremea colonizării saşilor (sec. al XII-lea şi. u.), s-a găsit aici o
populaţie străveche, care îşi pierde libertatea şi autonomia, deodată
9 Ferd. Baumann – Zur Geschichte von Muhlbach unter Gimnazium, anul 1881 –
1882, pag. 49
10 Unkundembuch III, pag.344 (Documente săseşti)
16
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
cu apariţia marilor moşieri din câmpie prin jumătatea sec. al XII-lea
şi a înăspririi exploatării feudale.
Există şi alte numeroase dovezi care se găsesc pentru
deceniile următoare: 1440, 1446 şi 1503 când Lazul este
proprietatea Capitlului din Alba Iulia. 11 Potrivit izvoarelor
documentare în 13 august 1693, Lazul împreună cu Sebeşelul şi
Căpâlna sunt date lui Ioan Balpataki şi soţiei sale Ana Kordos. 12
În Diploma din 21 martie 1760, Lazul este dat de Maria
Tereza Comitatului Albei împreună cu satele vecine. 13
Au mai fost şi alte danii care n-au ţinut mult din cauză că
satele acestea fiind foarte sărace la acea vreme, nu aduceau aproape
nici un venit noilor proprietari.
Ca şi celelalte sate de pe Valea Sebeşului, în tot timpul
absolutismului, Lazul a fost feuda diferiţilor moşieri sau a
Capitlului până la 1848, când se pune capăt iobăgiei şi satele devin
libere.
Din punct de vedere administrativ, Lazul a ţinut, până în 1784
de vechiul Comitat al Albei, ca şi celelalte sate de pe cursul superior
al Sebeşului. La această dată, Comitatul Sibiului reorganizându-se,
satele pe care le avea Comitatul Albei în zonă, trec la Scaunul
Sebeşului (care ţinea de Sibiu) însă se revine la vechea situaţie în
anul 1790. Lazul este în acest timp administrat tot de Comitatul
Albei, prin Pretura din Vinţu de Jos.
Prin delimitarea administrativă, făcută între anii 1876 – 1877,
toate satele de pe Valea Sebeşului se anexează definitiv Preturii
Sebeşului, care ţinea de Comitatul Sibiului. Pretura Sebeşului este
amintită de documente din 1852. În anul 1876, se desfiinţează
Scaunele săseşti, rămânând numai Preturile, dependente de
Comitate.
În anul 1918, Lazul era Secretariat comunal, de care ţinea şi
Căpâlna. În anul 1925, apar Plasele în locul preturilor. Pretura
11 K. Horedt – O contribuţie la istoria epocii prenatale a Voievod. Transilvan în
Anuarul Institut. de Ist. Naţ., Vol. IX, Cluj-Sibiu, 1943, pag. 5
12 M. Zdrenghea - Apulum,Vol. XI, pag.534
13 Aug. Bunea - Episcopii Petru Aron şi Dionisie Novacovici, Blaj, 1902, pag.175
17
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
Sebeş trece acum la judeţul Alba, de care ţine până în 1949, când se
face o nouă arondare administrativă şi când apar raioanele, unităţi
mai mari decât Plasele. Raionul Sebeş ţine iarăşi de Regiunea Sibiu
iar în 1953 trece la Regiunea Hunedoara pentru ca în anul 1968,
prin noua organizare administrativ-teritorială, să revină la Judeţul
Alba, situaţie menţinută până astăzi.
CETATEA DE PĂMÂNT DE PE GHERGHELĂU
M
ai vechi decât documentele scrise, sunt urmele
arheologice, de pe hotarul satului. Un document
arheologic bine cunoscut, mai vechi decât însemnările
documentare scrise, este valul de pământ de la „Cetăţea” de pe
dealul Gherghelău ce se ridică înspre răsărit, deasupra Lazului, de
care s-au ocupat mai mulţi cercetători în domeniu.
Din răspunsurile la Chestionarul istoric al lui N. Densuşianu,
aflăm că „în Lazu, pe un vârf ascuţit de deal se văd şi astăzi urmele
unei cetăţi(…). Locuitorii spun că în acea cetate, care a fost de
lemn, au fost dachii(…)”. Aceasta era cetatea, azi rămasă un val de
pământ, odinioară, parţial construită din lemn. „De la cetatea de
lemn către apus, pe alt pisc înalt este altă cetate de piatră, zidurile
ei jur-împrejur şi astăzi sunt înalte, ba la poartă sunt întregi;
(referire la Cetatea Săscioriului) în această cetate zice poporul că
au locuit urieşii (cetatea se numea Cetatea urieşilor). Dachii din
cetatea de lemn au pierit în lupta cu aceşti urieşi” 14
Goos şi Holavats consideră locaţia preistorică, Marţian –
dacică, Pic şi Amlacher – slavă, Kovari o socotea de origine
necunoscută. 15
14 Mircea Buza, Ionel Hozoc – Valea Sebeşului, Edit. Sport-Turism, 1985, pag.
139
15
K. Horedt – O contribuţie la istoria epocii prenatale a voievod. Transilvan în
Anuarul Institutului de Istorie Naţ., Vol. IX Cluj – Sibiu 1943, pag. 9
18
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
Cetatea de pământ de la Laz, numită de localnici „La
Roată”, constă dintr-un val de pământ, cu dimensiunile de 61 m
lungime şi 50 m lăţime, ce închide o suprafaţă de 1120 mp. A fost
studiată şi de Prof. Constantin Daicoviciu, K. Horedt, iar în 1942 de
către directorul Muzeului din Alba Iulia – Ioan Berciu, din
însărcinarea Academiei Române. Acesta publică un studiu mai
cuprinzător sintetizând şi toate ipotezele antecesorilor. 16
Schiţă a cetăţii de pământ de pe dealul Gherghelău
16 I. Berciu – Mater. şi cercet. Arheol., Vol. IV, Ed. Academiei R.P.R. Bucureşti
1957, pag. 335 – 342
19
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
Berciu conchide că forma elicoidală a circumvalaţiei este
rezultată din nivelarea vârfului conic al masivului şi din săparea
unui şanţ circular, care lasă spre sud-est o „poartă” deschisă de 8 m
lăţime. Partea superioară a cetăţii este mai bombată, valul rămânând
mai jos decât nivelul superior. 17 În sondajele făcute în 1942, n-au
putut fi găsite nici un fel de obiecte de cultură materială, trăgânduse
concluzia că acest gen de circumvalaţii serveau populaţiei locale
pentru refugiu şi apărare în clipele grele când satul din vale va fi
fost ameninţat. 18 În ce priveşte vechimea, Ioan Berciu o datează din
sec. X-XI d. Hr.
Cetatea de pământ de pe dealul Gherghelău
În imediata apropiere, versantul nord-estic al dealului Poarca
este traversat de o cale numită de localnici până azi „Calea
Dacilor”
17 idem, pag. 337
18 idem, pag. 338
20
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
Cercetătorul, Dr. Vasile Moga, într-un articol publicat în
presa locală, confirmă la rându-i în bună parte aspectele semnalate
de antecesorii săi:
„La fel ca şi în alte zone ale judeţului nostru (ca să ne
referim numai la acest spaţiu), Valea Sebeşului şi mulţimea de
localităţi situate în amonte a reprezentat un loc propice pentru
întemeierea unor aşezări şi cetăţi ce se înşiruie, cronologic vorbind,
din preistorie şi în zorii Evului Mediu. Aproape că nu există loc
unde să nu se fi găsit urme de viaţă materială, unde să nu fi apărut
ceramică alte artefacte din piatră, bronz, fier ş. a.
Sunt 60 de ani de când, pe baza unor informaţii mai vechi,
păstrate în bibliografia germană şi maghiară de la cumpăna
veacurilor XIX-XX, Cetatea de pământ de la Laz a atras atenţia
lumii ştiinţifice. Situată pe partea sud-estică a localităţii, pe vârful
Gherghelău, fortificaţia are o formă elipsoidală rezultată din
nivelarea vârfului conic al dealului prin săparea unui şanţ de
apărare întrerupt pe latura de sud-est de o intrare de circa 8 metri
lăţime. Sondajele arheologice de verificare întreprinse de aceeaşi
echipă care a dezvelit şi cetatea dacică de la Căpâlna (aflată nu
departe), au tăiat valul, şanţul şi zona porţii stabilind pe teren
forma şi dimensiunile: 40x28 m; valul înalt de 2-3 m şi şanţul de
apărare lat de 8-12 m. Analogiile cu siturile similare (Polonia mai
ales) au indicat drept datare veacurile VIII-X, deci o epocă extrem
de interesantă pentru cristalizarea Evului Mediu timpuriu. După
toate probabilităţile, ne găsim în faţa unei cetăţi ce a servit loc de
refugiu populaţiei din jur, ea, fortificaţia, fiind utilizată, ca şi
castrul de marş de pe Vârful lui Pătru (ce datează din timpul primei
campanii de cucerire a Daciei lui Decebal) doar pentru perioade de
restrişte (şi acestea nu au fost puţine). Ulterior, rolul acesteia va fi
preluat de cetatea cu ziduri din piatră de la Săsciori.” 19
19 Dr. Vasile Moga (Directorul Muzeului Unirii din Alba Iulia) - Un sit
arheologic uitat. CETATEA DE PĂMÂNT DE LA LAZ, articol apărut în ziarul
Unirea, 21 mai 2002
21
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
CETATEA „CASTRUM PETRI” DE LA SĂSCIORI
Î
n vestul capătului de jos al satului Laz, pe muchia unui vârf de
deal, ce coboară dinspre Dealul Babii spre Săsciori, străjuieşte de
multe secole „Cetatea Săsciorilor”, amintită mai întâi de un
document din anul 1309, sub numele de „Castrum Petri” în
traducere Cetatea din Piatră. În urma cercetărilor făcute, ea este
socotită a fi un burg unguresc de graniţă, care nu este exclus să fi
fost construită pe urmele altui burg mai vechi. 20
La construirea acestei cetăţi, vor fi contribuit, aproape cert, şi
locuitorii satului Laz, dată fiind nemijlocita apropiere şi colosala
activitate pentru ridicarea materialelor pe o pantă atât de abruptă la
o înălţime considerabilă, pe mamelonul de piatră. 21
Poartă de acces în Cetatea „Castrum Petri” de la Săsciori
20 Prof. Theobald Streitfeldt din Sebeş - Cetatea medievală Săsciori în Die
Sastschorer Burg în Siebenburgischer Viertal jarsschrift 1939, 62, pag. 126 – 144
şi 257 – 278
21 Ioan Raica - Însemnare manuscris
22
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
Dată fiind forma de arc, a scaunului de Sebeş (amintit de la
anul 1308), care n-a putut pătrunde mai adânc de Petreşti
(Petrifalău) în Valea Sebeşului, a dus de asemenea la concluzia, că
trebuie să fi fost un obstacol puternic în sec. XII-XIII în aceste părţi,
peste care n-a putut trece organizaţia scăunală, deci un voievodat
românesc cu centrul – poate – chiar în această cetate, afirmă K.
Horedt. 22 Acelaşi lucru îl susţine şi Theobald Streitfeld care zice:
„Trebuie să se admită, că acest ţinut avea deja un stăpân în timpul
colonizării, sec. XII (1141 – 1161) şi că raporturile de proprietate,
mai vechi, stabilite aici, au împiedicat pe emigranţi, să ia în
stăpânirea lor acest pământ” 23 care era organizat din timpuri mai
vechi.
Ruinele cetăţii se ridică semeţ şi astăzi pe dealul ce străjuieşte
cele două localităţi – Săsciori şi Laz – ascunzând sub zidurile lor -
poate – misterele şi tainele unor trecute şi zbuciumate vremi, menite
a fi analizate şi descifrate temeinic de cercetările viitoare ale
arheologilor şi istoricilor.
DENUMIREA LOCALITĂŢII
C
uvântului „Laz” derivă din sârbeşte şi înseamnă loc curăţit
de tufe şi de rădăcini, un teren de curând despădurit. Mircea
Buza şi Ionel Hozoc în lucrarea lor Valea Sebeşului apărută
la Bucureşti în 1985 la Editura Sport-Turism arată că denumirea
satului ar fi de origine slavă, având drept corespondent de origine
latină „pe runc” ce s-ar traduce prin teren curăţat, defrişat de copaci
sau loc de fâneaţă obţinut prin despădurire. În unele documente mai
vechi, aşezarea mai este denumită şi „Slawendorf” sau „Negfalva”
sub care avem să înţelegem satul Laz. În 1446 Sebeşelul este donat
22 K. Horedt – O contribuţie la istoria epocii prenatale a voievod. Transilvan în
Anuarul Institutului de Istorie Naţ., Vol. IX Cluj – Sibiu 1943, pag. 7-8
23 Theobald Streitfeld – Cetatea medievală Săsciori în Die Sastschorer Burg în
Siebenburgischer Viertal jarsschrift 1939, pag. 140
23
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
cu încă cinci sate Capitlului din Alba Iulia când Lazul este numit
Slawendorf. 24
În însemnările mai vechi (anul 1503) denumirea localităţii,
în grafia cirilică, cuvântul Laz, era scris cu doi „a” – Laaz. 25
După u nele supoziţii denumirea localităţii ar deriva de la
numele unui călugăr, care s-ar fi aşezat în zonă şi care ar fi purtat
numele de Lazăr. În sprijinul acestei ipoteze stă mărturie denumirea
unui pârâiaş care coboară dinspre versantul vestic în spre marginea
de sus a satului şi care până azi este numit de localnici „Valea
Râmeţii”, împrumutându-şi – probabil – numele de la cuvântul de
origine grecească „erimos”, „eremit” denumire dată în trecut
sihaştrilor, pustnicilor sau călugărilor singuratici trăitori prin locuri
mai retrase. La câţiva zeci de metri distanţă există un loc în afara
vetrei satului care este cunoscut şi astăzi de localnici sub denumirea
„La Chilii” unde cu ocazia diferitelor lucrări agricole au fost găsite
oase umane fosilizate, întărind oarecum aserţiunea menţionată
anterior.
24 K. Horedt – O contribuţie la istoria epocii prenatale a Voievod. Transilvan în
Anuarul institutului de istorie naţională, IX, 1943-1944, Sibiu, pag. 436
25 Notiţia veteris et novi capitulu eclesiae albensis Transylvaniae Alba Carolinae,
1791, pag.125 şi Apulum, XIV,1973, pag.533
24
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
PREOŢI DE ALTĂDATĂ, SLUJITORI AI
ALTARULUI BISERICII DIN LAZ
P
r. Ioan Renghe, născut în Căpâlna. Menţionat în
Conscripţia clerului ortodox transilvan, din 1767, efectuată
de episcopul Dionisie Novacovici. 26
Pr. Irimie Breaz, (hirotonit la 1795) paroh, 9 febr. 1815 -
nov. 1829, menţionat în Protocolul cununaţilor.
Semnătura Părintelui Irimie Breaz
Pr. Avram Aloman din Săsciori, 16 ian. 1829 - 9 febr. 1830.
Înregistrează, în 1829, 7 naşteri şi o cununie; în 1830 înregistrează o
singură dată în Protocolul cununaţilor şi botezaţilor.
Pr. Popa Constandin din Săsciori: 29 febr. 1830 - aprilie
1830 menţionat în Protocolul botezaţilor.
26 Revista Mitropolia Ardealului, nr. 7 - 8, 1981, pag. 567
25
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
Pr. Ioan Breaz (senior) (1794-1854):
Preot în Laz de la 2 nov. 1830 (Protocolul cununaţilor) - oct.
1854 (Protocolul botezaţilor).
Decedat la 8 oct. 1854. Sub păstorirea lui s-a ridicat din
temelii actuala biserică, zidită în 1830-1836.
Părintele Ioan Breazu senior (pictură în ulei de Ioan Morar)
26
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
(Pe spatele tabloului stă scris cu litere chirilice: „Cinstitul preot
Ioan Breaz, în vârstă de 60 de ani, 1854. Prin Ioan Morariu din
Laz, zugrav”)
Moartea preotului Ioan Breaz a fost neaşteptată şi s-a produs
„în urma unei boale de vreo două săptămâni”.
După tradiţie se povesteşte că acest tablou, ar fi fost făcut
de către Ioan Morariu după ce preotul decedase. Înainte de a fi
îngropat, din respectul deosebit pentru susţinerea la şcolile de
pictură din Viena, venind la faţa locului, autorul îi dedică acest
tablou.
Transcrierea epistolei Părintelui Ioan Breazu (senior)
către Părintele Isac, prezentată în facsimilul alăturat:
„Prea Cinstite Părinte, Isac mie în Domnul Hristos iubite
frate,
Noi obşte satului Laz fiindune Sfinta Bisearică foarte slabă şi
huluită cât debe stă în loc fiind de toate părţile răzimată şi fiind
noi la mare supărare pentru aceasta neam apucat fiind de obşte
Milostivului Dumnezeu ca să facem altă bisearică în anul 1830. Şi
neavând nici un ban strâns şi nice un venit măcar nici de un
creiţariu. Au îndemnat Milostivul Dumnezeu creştin din
vecinatele sate de neu ajutat cu bani cu lemne şi cu carăle neavând
noi nici un caru în sat. Şi sau sporit lucrul foarte bine că sau
ridicat ziduri şi acoperământul sau de pus de ţiglă şi sau făcut un
lucru foarte vrednic. Cât văzând străinii foarte să minunează
văzând vrednicia lucrului şi socotind sărăcia satului.
Dară neavând noi hotaru pe bucate decât viile precum
sfinţia sa bine ştii viile de vreo 3 tri ani foarte slab neau ajutorat
pe domni locului încă suntem apăsaţi şi asupriţi tocmai ca nateom’
la Egipet fiind noi iobagi datorie încă avem înapoi ca la 800 opt
sute de zloţi pentru care încă acuma plătitu camătă iar acuma
27
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
sîntem silit să plătim şi bani şi fiind noi la mare supărare pentru
căci nu putem ajunge la
săvârşirea.
Pentru care cu inimi
plecate cu umilinţă şi cu lacrămi
ne rugăm Sfinţii tale fă bine şi
povesteşte taina noastră cătră
pravoslavnicii creştini pe acolo şi
iarăşi adaogă ne rugăm cu
cuvântul sfântului Apostol
Pavel cătră Timotei sîrguiaşte ca
un bunu viteazu al lui Hristos
îndeamnă fă lucrul
evanghelistului deplin că doară
va îndemna milostivul
Dumnezău pe cineva să să facă
părtaşi şi ctitori la bisearica noastră. Că cela ce va da vrun ban
însutit va primi din mila lui Dumnezău vistiiariu ne deşertat în
veaci. Şi noi încă om fi mulţămitori şi cătră Dumnezău rugători şi
când sar căpăta vrunu făcătoriu de bine să să scrie cu numele şi să
să trimită ca să facem pomenire la sfînta proscomidie pentru unii
ca aceia. De aceasta cu umilinţă rugândumă rămâiu poftind frăţii
tale viaţă fericită statornică sănătate şi spăsănie de la
mântuitoriul Hristos.
Laz 20 Noembrie 1837
Al frăţii tale de bine voitoriu
Din Domnul Hristos frate
Ioan Breaz
Paroh neunit satul Laz
Avraam ului Ilie Cucuian
Din Laz Dascăl”
28
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
Manuscris păstrat la Direcţia judeţeană a arhivelor statului –
Alba, fond Parohia Ortodoxă Laz, acte inventariate, dos. 1/1837.
Pr. Ioan Breaz (junior) ian. 1855 menţionat în Protocolul
morţilor - sept. 1869 (Protocolul botezaţilor).
Preoţii din satul vecin, Săsciori, au fost numiţi administratori
provizorii ai parohiei Laz, însărcinaţi „a alerga unde cere
trebuinţa”, „ca să nu pătimească poporul în cele sufleteşti”. Pentru
„întregirea stagiunii” este recomandat fiul răposatului preot „Ioan,
carele numai în vara aceasta a absolvat cursul Pedagogico-
Teologico”. Protopopul Ioan Tipeiu l-a susţinut pe Ioan Breaz
junior, în 1851, când intervine pe lângă Episcopul Şaguna să-l
primească pe fiul preotului din Laz, absolvent doar al claselor
normale şi a primei clase gramaticale „cu o purtare bună”, la cursul
de teologie de la Sibiu început deja pentru „ca mai vârtos să se
poată pregăti pentru vreo stagie…(…)…în părţile acestea muntoase
şi foarte sărace”. Şaguna este cel care se oferă pe sine exemplu al
respectării regulilor sale „prin ascultarea recomandaciunei acesteia
singur eu aş vătăma ordinea aceea în care am fost aşezat eu” şi îl
refuză pe solicitantul întârziat. Cursul teologic de la Sibiu va fi până
la urmă absolvit de Ioan Breaz, printr-o recomandare a protopopului
Sebeşului, din 1852.
La nici două săptămâni de la moartea tatălui, în 23 octombrie
1854, Ioan Breaz (junior) cere binecuvântare arhierească pentru a se
putea căsători cu „Ioana fiica lui Avram Cucuian” din Laz.
Impedimentul legat de doliul cauzat de moartea tatălui nu este
amintit, ci doar cel determinat de legătura de sânge „în a 7 a spiţă”
dintre miri. La 20 noiembrie 1854, episcopul Transilvaniei îl
hirotoneşte „pre clericul din Laazu Ioann Breazu de Diacon, ear de
Preot în 22 Noiembrie a. c., în 23 noienbrie înzestrându-l „şi cu
Singelie”.
Potrivit documentelor de la ANDJA, în Dos. 303/1854, f.1,
tânărul preot este pedepsit pentru căutarea crâşmelor şi desele beţii,
pierzându-şi parohia pentru care nu se dovedise deloc potrivit.
29
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
Sursele de informare din care m-am inspirat privitor la Pr.
Ioann Breaz senior sunt relatate de Prof. Ioana Gabriela Rustoiu în
PATRIMONIU APVLENSE IV, 2004 – Inventare de bunuri ale
parohiilor Protopopiatului Ortodox – Sebeş 1854-1872.
În Protocolul botezaţilor şi în Protocolul cununaţilor se
înregistrează botezuri şi căsătorii oficiate de Pr. Ioan Stoicuţa şi Pr.
Vasile Henţia din Săsciori, în lunile ian. - febr. 1866. În luna iulie
1866, Grigore Filimon, paroh din Loman, înregistrează de patru ori.
În nov. 1866, înregistrează Lazăr Pătraşcu (paroh) până în ian.
1867. În ian. – febr. 1867, semnează Grigore Filimon. (Protocolul
botezaţilor). Atât Grigore Filomon cât şi Lazăr Pătraşcu erau parohi
ai Lomanului.
Pr. Pavel Goţia, paroh (oct. 1869: Protocolul botezaţilor)-
(iunie 1888: Protocolul morţilor).
A fost hirotonit la data de 28 iulie 1870 de Ex. Sa – Andrei
Baron de Şaguna conform Protocolului Parohial din 1882 de la
Protopopiatul Sebeş.
Semnătura preotului Pavel Goţia
30
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
Părintele Pavel Goţia împreună cu preoteasa
Pe filele unui „ANTOLOGHION” (Râmnic, 1786) s-a găsit
următoarea însemnare:
„Se ştiţi cetitorilor că acestu Policandru în ½ [1] 877 s-au
aprinsu înteiu luminile în elu şi s-au cumpărat de fakatorii de bine
cu 50 fl. v. a. Fiindu paroh Pavel Goţia din Rehău şi jude Vasile
Brez.
Şi s-au scris de Sava Fi[limon] Catana.” (l. rom. latine,
creion, F. 377 verso - 378 recto).
31
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
Pr. Ioan Mihu înregistrează un deces în aug. 1888.
Din sept. 1888 până în sept. 1890 semnează (sept. 1888-oct.
1888; dec. 1888 - ian. 1889; febr. 1889 - sept. 1890) în Protocoalele
parohiei Laz, V. Dobre (Căpâlna) ca preot greco-ortodox
(administrator).
Pr. Ioan Frâncu Conform investigaţiilor întreprinse de prof.
Ioana Purcar- Rustoiu la D.J.A.N. Alba aflăm că în 1890 noul preot
Ioan Frâncu convoacă comitetul parohial la o şedinţă asupra averii
bisericii. Preotul trimite Protopopiatului o adresă prin care face
cunoscută situaţia parohiei. Comitetul nu mai fusese convocat de
trei ani şi membrii acestuia ştiau doar că „lada bisericii şi unele
hârtii sunt încă tot la părintele Pavel Goţia din Loman”. Preotul
cere intervenţia Protopopiatului pentru recuperarea acestor lucruri
de la vechiul preot. 27 Inventarul trimis cu aceeaşi adresă cuprinde
obiectele găsite de preot în biserică, la 16 sept. 1890: „un potir,
două rânduri de veşminte bisericeşti pentru preot în stare detot
slabă, două cădelniţe, una Evanghelie veche, două molitvelnice
vechi, un liturghieru vechiu, sigiliul parohial, protocolul
botezaţilor, cununaţilor, morţilor, ordinaţiunilor protopresbiteriale,
pentru însemnarea căsătoriţilor, Protocolul parohial, de exibite”.
(nu sunt menţionate şi obiectele artistice, icoanele şi lucrurile
vechi).
Preotul Ioan Frâncu primeşte „dezlegare” de la protopopul de
Sebeş pentru recuperarea a „ce ar mai fi la dânsul din lucrurile
bisericii din Laz” 28
În 1892 este trimis Consistoriului arhidiecezan de la Sibiu un
plan pentru repararea bisericii din Laz, plan susţinut şi de
protopopiatul din Sebeş, prin recomandările sale. 29 În arhivele
Parohiei Ort. Laz se păstrează toată documentaţia referitoare la
27 D.J.A.N. Alba, Fond. Par. Ort. Laz, acte înregistrate, dos. 29/1890
28 idem, dos. 32/1890
29 idem, dos. 25/1892
32
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
reparaţia bisericii: un act în limba maghiară semnat de parohul Ioan
Frâncu, de primarul Andrei Faur şi de Simion Muntean (f. 2), un
conspect: Despre starea averii bisericii greco-orientale din comuna
Laz, cercul Sebeş, comitatul Sibiu (f. 3), un Preliminar de spese
pentru repararea bisericei gr. orientale din comuna Laz, cercul
Sebeş, comitatul Sibiu. Potrivit acestui preliminar, „măieştrilor
pentru lucrarea însăşi le erau necesare 498 de florini iar materialul
trebuincios în suma de 180 fl.” (f. 4). 30
Schiţă proiect reprezentând consolidarea zidurilor bisericii din Laz din
1892
30 idem, dos. 26/1892
33
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
PR. IOAN MIHU
(1844-1917)
Semnătura Părintelui Ioan Mihu
34
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
P
ărintele Ioan Mihu s-a născut la 19 iunie 1844 în satul
Dumbrava 31 , tatăl lui fiind preot în acest sat, iar mama era
fiica preotului Ioan Breazu (senior) din Laz. Îşi aminteşte
părintele Mihu, cu nostalgie, despre un crâmpei din anii copilăriei
sale în lucrarea autobiografică: „O scurtă privire retrospectivă
asupra trecutului meu” că „moşul meu, preot în Laz, mă purta de
mână prin grădina sa proprie şi îmi cânta glasurile şi alte cântări
bisericeşti, care până în prezent mi-au rămas în memorie, fiind eu
mai târziu un bun cântăreţ”.
Şcoala „foarte primitivă din Laz” o începe la vârsta de cinci
ani, unde era învăţător, vrednicul cantor bisericesc Avram Cucuian
din Laz, pentru ca un an mai târziu să o continue la Săsciori, fiind
învăţător Gheorghe Bena din Răhău. După doi ani este dus la şcolile
normale evanghelice din Sebeş unde învaţă şi limba germană.
Continuă studiile gimnaziale la Sibiu şi Gimnaziul român greco –
catolic din Beiuş. În anul 1863 se înscrie la Seminarul Teologic –
Pedagogic din Sibiu, fiind arhiereu marele Andrei Şaguna, care îi
aprobă primirea cu numai trei clase gimnaziale, având note bune.
Aici are ca profesori pe Ioan Hannia (director), Ioan Popescu,
Nicolae Popea, Nicolae Cristea, Zaharia Boiu. Pe lângă darul de a
avea o voce bună şi a cânta frumos cântările bisericeşti, Ioan Mihu
ştia să cânte şi la flaut şi violină, calităţi remarcate de colegii
seminarişti, dar chiar şi de înaltul ierarh, care-l încurajează să
continue şi să cultive aceste daruri, mai ales că nu cânta „după
ureche”, ci după diverse partituri muzicale.
Într-o zi de sărbătoare a anului 1864 îl cunoaşte în Piaţa Mare
pe „regretatul de veşnică aducere aminte, Mihai Eminescu, pe care
îl priveam ca pe un student strein şi foarte simpatic. Nu ştiu bine
cum, prin scurta cunoştinţă, ne-am chefuit într-un birt cam simplu
pe atunci în strada Cisnădiei, până seara târziu…”
În anul 1866 termină şcoala teologică, funcţionând ca
învăţător la şcoala din Săsciori până în anul 1870, când îi decedează
bunul său părinte, Constantin Mihu, preot în Dumbrava. În 1866 se
31 La vremea aceea satul se numea Cacova, mai târziu Cacoviţa, Marga, iar acum
Dumbrava
35
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
căsătoreşte cu Maria Tămaş, fiica senatorului magistrat Tămaş
Emeric, având ca naşi de cununie pe fostul tribun de la 1848 Axente
Sever şi pe soţia sa Eufrosina din Braşov.
În anul 1871 a fost hirotonit preot pe seama parohiei Cacova
(azi Dumbrava) compusă din 70 de familii atunci, iar el fiind al
treilea preot al familiei Mihu.
Le este hărăzit de Dumnezeu să aibă 6 copii (un fiu şi cinci
fiice) care le dădeau speranţa unei familii bine întemeiate şi cu
perspective promiţătoare. Dar în curând, lucrurile nu s-au întâmplat
întocmai aşa.
Cu soţia sa trăieşte doar 12 ani, pentru că o groaznică
nenorocire se abate asupra familiei sale. O molimă fără leac, în acea
vreme, secera vieţile fragede sau ajunse la maturitate aşa cum s-a
întâmplat şi cu familia părintelui Mihu. În numai opt zile, părintele
Mihu are parte de patru înmormântări succesive în familie din cauza
difteriei, o boală gravă care se localizează în faringe şi care
premerge fenomenului morţii. (Vaccinul antidifteric se descoperă
abia în 1928).
O copilă de cinci ani decedează, preoteasa moare la scurt timp
după stingerea celei de a doua copile de şapte ani, oficiindu-se o
singură slujbă de înmormântare (16 ianuarie 1869), mama fiind
aşezată în mormânt între cele două copile, pentru ca după trei zile să
se stingă încă o fiică doar de trei anişori. Fiica mai mare, Aurelia,
căsătorită mai târziu cu Ioan Cionca 32 (născut la Haşag – jud. Sibiu),
va fi mama marii pianiste Aurelia Cionca, cu studii la Leipzig şi la
Berlin.
În rândul copiilor supravieţuitori ai părintelui Mihu amintesc
şi pe Victor Mihu care, urmând studiile de medicină, ajunge medic
în Poiana Sibiului apoi la Cristian - Sibiu.
Trista veste a ajuns şi la urechile înaltelor autorităţi bisericeşti
prin anunţul mortuar din Telegraful Român de la Sibiu şi în toamna
anului 1883, părintele Mihu este numit de mitropolitul de atunci,
Miron Romanul, ca expeditor al Cancelariei Mitropolitane, iar din
32 Profesor la Şcoala Evanghelică din Bucureşti şi instructor pentru limba română
al principelui Carol şi al surorii acestuia, Elisabeta
36
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
1885 a fost investit cu calitatea de, capelan de curte (duhovnic) al
candidaţilor la preoţie, pregătindu-i din punct de vedere liturgic şi
recomandându-i Întâistătătorului Mitropoliei. În această perioadă îl
însoţeşte pe mitropolit la toate sfinţirile de biserici din arhidieceză,
ca îngrijitor al sfintelor odoare şi veşminte arhiereşti, punându-i-le
toate la îndemână şi împlinind cu multă tragere de inimă această
slujire. La 4 octombrie 1898, Mitropolitul Miron Romanul trece la
cele veşnice, în locul lui, după doi ani, fiind numit episcopul
Aradului – Ioan Meţianu. Părintele Ioan Mihu a mai rămas în
calitate de expeditor consistorial încă patru ani, perioadă după care
îşi cere pensionarea, cu o pensie anuală de 768 de coroane, după cei
21 de ani petrecuţi în serviciul mitropoliei. Pentru un an, până la 1
iulie 1905 administrează parohia Turnişor – Sibiu (rămasă vacantă),
iar din 6 septembrie 1905 este numit preot în parohia Laz, după ce
înlăturase concurenţa candidatului Maxim Vulcu, ajuns ulterior
preot în Săsciori.
Cantorul bisericii, Dumitru Morar, notează pe una din filele
Mineiului pe luna iulie (Buda, 1805), următoarele:
„Din 1 iulie 1905 au sositu preutulu nostru ales Ioan Mihu în
parochia Laz şi îndată s-au pictat Sfânta Biserică şi s-au procurat
clopote nouă şi turn la stăruinţa parochului. Au ajutat toţi creştinii
cu daruri benevole în suma de peste 2000 coroane”.
Beneficiind de pensia, redusă la jumătate după scurt timp şi
de salariul de la parohie (495 coroane), preot văduv de 32 de ani, în
vârstă de 67 ani, cu o mamă văduvă de 47 ani în vârstă de 86 ani,
fără casă parohială în Laz, plătind o chirie de 150 coroane, părintele
Ioan a desfăşurat o activitate prodigioasă în parohie, cu înfăptuiri
care vorbesc despre el până-n ziua de azi. A făcut cu fapta şi cu
jertfa proprie multe lucruri bune în Laz: a renovat pictura
fruntariilor şi cupolelor, a procurat trei clopote noi bine acordate,
între 300 şi 800 kg greutate, cu scaun de fier, un policandru mare
(600 coroane), icoane, străni, veşminte preoţeşti (din potirul
procurat de părintele Mihu, pe piciorul căruia îi este gravat numele
şi azi se împărtăşeşte preotul şi credincioşii Lazului), a condus
lucrările de zidire a actualei şcoli (după cum însuşi menţionează „cu
37
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
un cat” – etaj), cu două săli de clasă, existând şi azi placa
memorială, în holul de la etaj.
Trece la Domnul în anul 1917, în vârstă de 73 ani, după o
viaţă zbuciumată, uscată de vântul multor dureri sufleteşti, dar şi
înrourată de Duhul lui Dumnezeu, Căruia i-a slujit cu credinţa şi
evlavia bunului păstor sufletesc, lăsând în urmă un nume şi fapte
care-i dau dreptul la o pururea aducere – aminte….
Preotul Ioan Mihu şi preoteasa Maria
TESTAMENTUL PĂRINTELUI IOAN MIHU
Dispoziţii asupra înmormântării mele
Copiii mei să mă spele şi preot să mă ungă cu uleu de lemn pe
tot trupul, să mă îmbrace în cămaşe şi ismene albe, ciorapi albi şi
papuci, apoi numai în simplă reverendă neagră (fără haine
preoţeşti). Căciuliţa mea din biserică pe cap. O cruce mică (a mea)
în mână şi aşezat într-un sicriu simplu, văcsât, în culoare galben
închis (alta nimic)!
38
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
Dacă mor în Laz
Înmormântarea, adică serviţiul să se facă în Biserică – prin
D. Protopop cu asistenţa de 6 preoţi din jur, cărora să li se
solvească D Preotia 30 coroane, iar fiecărui preot câte 10 coroane.
După terminarea serviţiului în Biserică, să se dea în Biserică
fecărui om la ertare 1 lumină şi 10 filieri şi la Protopop şi preoţi
căte o lumină mai mărişoară şi o batistă. La cântăreţi câte o
lumină, o batistă legată cu o coroană, iar la uşe, după eşirea cu
sicriul, să rămână nişte oameni încrezuţi (n. a. de încredere) şi să
dea la fiecare om, femeie, câte un colăcel şi un pahar de vin.
Să fie carul de morţi adus din Petrifălău (n. a. Petreşti), iar
pentru Dl Protopop şi preoţi şi familia noastră atâtea trăsuri câte
trebuie cu mergerea la Cacova.
În Săsciori să se solvească 6 coroane la trasul clopotelor în
trecerea pe acolo. Sosind la Cacova, să se facă tot în Biserică
prohodul cel mic, cum va dispune Dl Protopop şi deslegarea – apoi
să fiu aşezat în groapa familială.
Acolo, iar să se dea la oameni şi la femei, la uşa bisericii ori
afară, câte un colăcel şi un pahar de vin. În biserică la ertare, câte
o lumină 10 filieri şi….(n.a. indescifrabil. şters cu creion albastru,
iar pe marginea foii cu acelaşi creion): Dorinţa mea ar fi să mă aflu
în Cacova (n.a. azi Dumbrava Marga).
Dl Protopop şi Preoţii şi alţi cântăreţi vor face prânzul
potrivit în casele noastre, dacă se poate termina cam pe la 2 cel
mult 3 ore începând la Laz şi Cacova unde am servit ca fundaţiuni
câte 500 coroane cu totul 1000 coroane.
De ar da bunul D-zeu să fie timpul favorabil ca să nu fie
greu cu mergerea trăsurilor.
Ultima mea dorinţă aceasta este să-mi facă familia mea.
Eu, servul Domnului
Ioan Mihu
39
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
A decedat în 1917. 33 Informaţie preluată de la Doamna Nina
Cionca (nepoată a părintelui) precum şi însemnările de mai sus,
privitoare la testament, sunt o copie a dumneaei de pe înscrisul
olograf al părintelui Mihu.
33 La înhumare a fost prezent din partea familiei doar Victor Mihu, doctor la
Cristian, lângă Sibiu. România se afla în războiul de reîntregire şi graniţa era
închisă.
40
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
PR. PARTENIE COLHON
(1890-1958)
Sunt între voi iubiţii mei!
Păstraţi cu sfinţenie învăţăturile păstorului şi preotului vostru!
Părintele Partenie Colhon.
41
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
Semnătura Părintelui Partenie Colhon
U
nul dintre cei mai vrednici preoţi ai Arhiepiscopiei de Alba
Iulia şi Sibiu, din prima jumătate a secolului trecut, a fost
părintele Partenie Colhon, fiu al satului Laz, care vreme de
42 de ani a păstorit destinele sufleteşti ale enoriaşilor acestei mici
localităţi.
S-a născut la data de 19 aprilie 1890, în Laz, într-o familie
reprezentativă a localităţii: tatăl, Elisei Colhon, coordona
exploatarea materialului lemnos din munţii împăduriţi ai Sebeşului,
iar mama, Ana, îndeletnicindu-se cu activităţile casnice.
Copilăria şi anii tinereţii i-a petrecut alături de cei şase fraţi şi
surori, având privilegiul unei educaţii alese, în familie. Bucurânduse
de un ascendent moral sănătos, copiii ajunşi la maturitate, se
realizează pe plan familial şi profesional, în măsura capacităţii şi
posibilităţilor fiecăruia, după cum urmează:
Eleonora se căsătoreşte cu învăţătorul Gheorghe Breazu,
ambii decedează la tinereţe, rămâne orfan un fiu (Mircea
– economist), care a crescut în casa bunicilor Elisei şi
Ana;
Eugenia a avut cinci copii: Viorica, Gheorghe, Ana,
Andrei, şi Cornelia, rezultaţi în urma căsătoriei cu Ioan
Faur în Laz;
Romulus a ajuns medic în Cluj-Napoca, iar după
cedarea Ardealului s-a refugiat la Sibiu; a fost căsătorit
cu Emilia Pipoş, neavând copii;
Ilie s-a căsătorit în Laz cu Olivia (născută Sârbu, în
Apoldu de Sus – soră cu Prof. Univ. Pr. Corneliu Sârbu
din Sibiu) şi au avut împreună şase copii: Ilie, Cornel,
Olivia, Elisei, Romulus şi Ana;
Maria şi-a găsit rostul în viaţă alături de cel al lui
Nicolae Munteanu, 20 de ani primar al Cugirului înainte
42
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
şi după căsătorie, decedat la 11 ani de la căsătorie,
lăsând în urma sa alături de soţie doi copii: Dorin şi
Dorina;
Elisei a activat ca avocat în Sebeş, a fost căsătorit, dar nu
au avut copii.
Părintele Partenie a făcut şcoala primară la Laz, apoi liceul la
Năsăud (liceu românesc în perioada stăpânirii austro-ungare) după
care, urmând vocaţiei interioare a slujirii preoţeşti, termină studiile
teologice la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu.
Sub binecuvântarea lui Dumnezeu, la data de 27 noiembrie
1915, îşi uneşte firul vieţii prin Taina Sf. Cununii cu cel al Anei
Laşiţă, născută la 18 octombrie 1894, la Lancrăm, ai cărei părinţi
erau Daniel şi Safta Laşiţă. Tânăra soţie şi viitoarea preoteasă a
absolvit Gimnaziul German din Sebeş şi o şcoală din Braşov unde a
deprins rostul şi menirea adevăratei gospodine în familie şi
activitatea casnică.
După hirotonie (25 decembrie 1915), Părintele Partenie a
servit, ca preot, o scurtă perioadă de timp, în parohia Loman (1 ian.
1916) la noua şi impunătoarea biserică, ridicată prin jertfa bunilor
credincioşi lomânari şi sub coordonarea vrednicului preot Petru
Cucuianu, care s-a transferat la Câlnic.
Vacantându-se parohia natală Laz, în urma trecerii la Domnul
a părintelui Ioan Mihu (†1917), tânărul preot Partenie revine, în
calitate de păstor duhovnicesc, în satul copilăriei lui pe care l-a iubit
atât de mult şi de care nu s-a mai despărţit până la moarte. În aria
acestei parohii, cu circa 150 de familii, şi-a desfăşurat întreaga sa
activitate pastoral-misionară, vreme de 42 de ani, dezvoltând şi
activând în sufletele enoriaşilor credinţa în Dumnezeu, cultul
muncii al cinstei şi onoarei, gustul pentru frumos şi cultură.
Datorită seriozităţii şi implicării cu totală responsabilitate în
rostul misiunii preoţeşti, de tânăr a fost apreciat de forurile superiorbisericeşti,
fiind distins cu rangul de iconom la data de 1 ian. 1937.
Mitropolitul de atunci al Ardealului, Nicolae Bălan, l-a chemat de
mai multe ori pe părintele Partenie la demnitatea slujirii în calitate
43
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
de protopop la mai multe protopopiate, printre care la Avrig şi la
Târgu-Mureş. Pentru Târgu-Mureş, mitropolitul, personal, a venit la
Laz, insistând foarte mult, dorind să aibă acolo (oraş cu populaţie
majoritar maghiară) un protopop vrednic, cunoscător al limbii
maghiare. Din modestie, dar şi din dragoste pentru enoriaşii săi, a
refuzat toate ofertele făcute.
Înaltul ierarh îl aprecia foarte mult şi venea la Laz adeseori.
Uneori îi spunea preotesei: „Preoteasă, am venit să mănânc cu voi,
ce aveţi la masă…”, alte ori: „Am venit să fac cu tine, Partenie, o
plimbare şi să discutăm cutare problemă…”. 34 Cu ocazia sfiţirii
Bisericii din Şugag, la data de 18 septembrie 1927, miropolitul
Nicolae Bălan, la înapoierea spre reşedinţa mitropolitană, face un
popas la Biserica din Laz, fiind întâmpinat de mulţimea
credincioşilor din această localitate în frunte cu parohul lor.
Evenimentul solemn este evocat în paginile foii bisericeşti de la
Sibiu „Telegraful român” din 23 septembrie 1927, menţionând: „Cu
deosebire în comuna Laz, I. P. S. Sa a fost întâmpinat cu multă
însufleţire şi cu deosebit fast. Înaintea bisericii se aflau toţi
credincioşii în frunte cu zelosul preot Parteniu Colhon şi societăţile
„Tinerimea Sf. Gheorghe”, „Casa Culturală M. Eminescu”,
„Clubul Lăzoreanul de ajutoare al săracilor” , „Reuniunea
femeilor Altarul”. I. P. S. Sa a intrat în sfânta biserică, unde a
oficiat un serviciu divin, la finea căruia a ţinut mulţimei de
credincioşi o frumoasă predică plină de sfaturi şi poveţe; apoi în
urale de „să trăiască” şi-a continuat drumul spre casă.…De aceea
mare a fost bucuria credincioşilor din Laz, când după 89 de ani au
avut fericirea să vadă în biserica lor, pe Î. P. S. nostru Mitropolit al
Ardealului”.
34 Cât de apropiate erau relaţiile între cei doi, poate este ilustrativ a puncta un
episod rămas în memoria urmaşilor familiei părintelui Colhon. Fiind în trecere
prin Sebeş, la o distanţă de 12 km de Laz, Mitropolitul Bălan nu ezita să se abată
pe la sătucul ascuns între dealurile ce străjuiesc Valea Sebeşului, venind cu
diferite daruri, uneori simbolice dar care ilustrau o apreciere aparte a înaltului
ierarh la adresa acestui destoinic păstor de suflete. Odată a venit cu o lubeniţă
spunând: „că-i prea mare pentru el şi vrea s-o împartă cu părintele şi cu familia
sa”.
44
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
Din 1929 şi până în anul 1946 a fost membru al
Consistoriului Mitropolitan, iar în perioada 1946-1952 a fost
preşedintele acestui for bisericesc.
Cu ocazia unirii Transilvaniei cu Patria-Mamă, la 1
Decembrie 1918, a făcut parte dintr-o delegaţie a preoţimii la Marea
Adunare de la Alba Iulia.
Pe plan familial este dăruit de Dumnezeu cu două fiice şi un
fiu. Fiica cea mai mare, Dorina, născută în 1916 se stinge după doi
ani, urmare a unei epidemii de gripă spaniolă, care făcea multe
victime, în special în rândul copiilor şi al celor vârstnici.
Rodica, cea de-a doua fiică (1921-2000), a devenit economist
şi a fost căsătorită cu avocatul Petre Corcoveanu. Au avut o fiică –
Mihaela – actualmente profesoară la Mediaş. A decedat în anul
2000, este înmormântată la Sibiu, urbe unde a locuit după căsătorie.
Fiul, Ionel (n. 1928), locuieşte la Orăştie cu soţia Lucia, ambii
ingineri chimişti, au un singur fiu, medic în Cluj. Ambii soţi au
activat în domeniul specific pregătirii lor, la Fabrica Chimică din
Orăştie, Ionel fiind investit cu funcţii de răspundere pe linie de
producţie.
În pofida ideii că părintele Colhon ar fi fost înregimentat din
punct de vedere politic, el nu a făcut parte din nici un partid, dar
fiindcă s-a implicat în construirea „Casei Culturale” (Căminul
Cultural de astăzi), clădire ridicată între anii 1937-1938 de mişcarea
legionară, câţiva „oameni de bine” l-au făcut legionar şi în perioada
comunistă i-au pus la dosar această „vină”, fapt ce l-a afectat
profund deşi nu a fost arestat şi condamnat, cum au fost alţi preoţi
în acele vremuri.
A decedat la data de 21 ianuarie 1958, înainte de împlinirea
vârstei de 68 de ani, cauza decesului fiind probabil un atac cardiac.
În prealabil suferise de bronşectazie, tratată la Clinica medicală II
din Cluj-Napoca de către Prof. Goia, un fost prieten şi coleg de la
Liceul din Năsăud, după care a contactat o hepatită, probabil din
spital. După un tratament specific la spitalul din Sebeş –secţia
contagioase - a urmat o lungă perioadă de timp pentru refacere. Şi
când spera la o refacere totală, discutând cu preoteasa, la un
45
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
moment dat îi spune: „Mi-e rău, nu te mai văd, mor, mor! . . .”. Au
fost ultimele lui cuvinte.
S-a dovedit a fi un preot, un soţ, un tată exemplar, regretat de
toţi cei ce l-au cunoscut, fiind apreciat şi iubit de locuitorii satului
Laz, socotindu-l un adevărat părinte spiritual, ajutându-i în diverse
forme şi având o permanentă preocupare pentru trimiterea copiilor
satului la studii şi meserii, în funcţie de capacităţile lor intelectuale
şi posibilităţile materiale.
Regretat de toţi, a fost prohodit de Pr. vicar mitropolitan
Traian Belaşcu, Pr. consilier Gheorghe Secaş, Pr. inspector eparhial
Ioan Nicoară, Prot. de Sebeş Ioan Besoiu, Pr. Popa Vasile – Sebeş,
Pr. Aron Râureanu – Dumbrava-Marga, Pr. Vasile Dobre –
Căpâlna, Pr. Nicolae Floca – Răhău, Pr. Gheorghe Buzea – Săsciori,
Pr. Alexandru Coman – Sebeşel, Pr. Grigore Filimon – Loman, Pr.
Gheorghe Perian – Şugag, Pr. Dr. Brudea Petru – Sebeş, Pr. I. Lazăr
– Sebeş, Pr. Ioan Laşiţă – Lancrăm, Pr. N. Ghişoiu – Deal, Pr. Ioan
Mihălţan – Limba.
Personalitatea Pr. Partenie Colhon a lăsat urme adânci în
sufletul lăzorenilor, care îi păstrează până acum la loc de cinste
chipul lui de „preot al deşteptării noastre şi semnelor vremii
profet” cum ar spune poetul Octavian Goga, astăzi fiindu-mi mereu
…un exemplu şi un îndemn.
LA ÎNMORMÂNTAREA PR. PARTENIE COLHON
NU TE-OM UITA
Tu, care-ai fost luceafăr între stele
Şi care-ntreaga viaţa ta
Călăuzit-ai paşii vieţii noastre
Te-ai dus… dar noi nicicând nu te-om uita.
Lumină răsărit-ai peste satul
Cu codri verzi şi ape de cristal,
Iar mâna ta de caldă mângâiere
A şters nebănuite lacrimi de amar.
46
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
Cu inima trudită de durere
La tine bun părinte am venit
Şi vorba ta adus-a alinare
În sufletul trudit şi chinuit.
În patruzeci de ani, mai bine,
Pe tineri tu i-ai cununat,
Bătrânilor le-ai dat speranţă
Şi pruncii ai încreştinat.
Dar cruda soartă risipit-a
Încet, încet, plăpânda-ţi viaţă
Şi-ntr-o zi tristă ai plecat
Cu zâmbet rece, stins pe faţă.
Te-ai dus. . . şi n-o să mai revii
În lumea asta, între noi
Şi cui vom cere de-az-nainte
Un sfat în vremuri grele şi nevoi?
Înalt sobor de preoţi au venit
Şi-nconjurând biseric-au purtat
Sicriul ce cu flori şi lumânări aprinse
De cei rămaşi a fost încununat.
Apoi, sub piatra solitară,
Te-au aşezat să te-odihneşti:
Uitat-ai pentru totdeauna
De chinurile noastre,
De chinuri omeneşti.
(Poezie scrisă de preoteasa -învăţătoare- Valeria Vulcu)
47
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
ARHIDIACONUL VARLAAM
(1876-1965)
48
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
A
rhidiaconul Varlaam s-a născut în anul 1876 în satul Laz.
Ca mirean se numea Vasile Faur şi a avut părinţi trupeşti pe
Frăsina şi Ioan Faur şi fraţi pe Veronica, Rafila (Menti),
Ioan şi Elisabeta.
In urma unei vizite făcute de un călugăr de la Muntele Athos,
(originar din Şugag), venit în zonă pentru a găsi eventuali tineri
ucenici ostenitori în cele ale monahismului, tânărul Vasile, la numai
18 ani, împreună cu acest călugăr pornesc spre Sfântul Munte.
Acolo se nevoieşte în ascultare, în rugăciune şi muncă timp de un
sfert de veac unde este tuns în monahism, primind numele de
călugărie –Varlaam. Este hirotonit ierodiacon, iar mai târziu ajunge
arhidiacon.
În jurul anului 1920 se întoarce în ţară, complet schimbat, cu
barbă şi straie călugăreşti, încât cei de acasă abia dacă-l mai cunosc
pe fiul, fratele şi apropiatul cel de odinioară care atunci purta
numele de Vasile. Următorii ani şi-i petrece la Schitul Foltea lângă
Săliştea Sibiului, cu hramul Sf. Mare Mucenic Gheorghe, vieţuind
acolo, mai mult singur. Acolo stă mulţi ani, până spre bătrâneţe,
întorcându-se în cele din urmă la satul său natal, probabil, la
presiunea statului comunist ateu care urmărea desfiinţarea
aşezămintelor monahale şi trimiterea vieţuitorilor în lumea laică.
După ce a colindat dealurile din împrejurimile Lazului, căutându-şi
un loc potrivit unde să rămână definitiv, până la sfârşitul vieţii, şi-a
găsit o mică pajişte, deasupra şi în vecinătatea satului, undeva pe o
mică coamă a unui deal, la poalele vârfului Gherghelău. Acest loc
era retras şi numai bun pentru reculegere şi rugăciune, rămânând
până astăzi în limbajul oamenilor sub denumirea „La călugăru-n
coastă”. Aici şi-a construit o mică locuinţă, din cărămidă şi lemn,
acoperită cu şindrilă, compusă din două cămăruţe, o mică pivniţă
spre care se putea coborî pe nişte scări din lemn şi un cuptor pentru
copt pâinea. A fost ajutat la încropirea acestui mic aşezământ de
Gheorghe şi Andronic Zamfir din Laz.
Venea tot timpul la biserică, oamenii văzând în el multă
evlavie şi curăţenie sufletească. Era o fire deschisă, cu multă
dragoste faţă de copii (din puţinii bănuţi pe care uneori îi avea le
dădea copiilor să-şi cumpere bomboane), glumind uneori discret şi
49
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
plăcându-i să aducă puţin din seninul cerului în sufletele oamenilor.
Părintele Arsenie Popacioc, un mare duhovnic din vremurile
noastre, afirma cu un anumit prilej că „un călugăr trist e un călugăr
cu luminile stinse”, iar cuvântul lui Dumnezeu ne îndeamnă:
„bucuraţi-vă pururea” (I Tes. 5, 16).
La venerabila vârstă de 89 de ani, (9 octombrie 1965)
părintele se mută la cele veşnice, nu înainte (potrivit rânduielilor
călugăreşti) de a-şi săpa singur mormântul şi a-şi confecţiona
sicriul, asemănându-se mai mult cu o modestă lădiţă între scândurile
căreia erau spaţii largi spre a lua învăţătură cei rămaşi în lume, câtă
„bogăţie” duce omul cu el dincolo de hotarul mormântului. Locul de
veci se găseşte în imediata apropiere a casei. În urmă cu câţiva ani,
osemintele au fost deshumate, făcându-se slujbă de pomenire şi apoi
au fost reaşezate în acelaşi loc, proaspăt reamenajat, cu cruce nouă,
bordură şi grilaj, prin cheltuiala şi osteneala unor buni credincioşi ai
bisericii din Laz.
50
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
PR. TOMA VULCU
(1922-1991)
Semnătura Părintelui Toma Vulcu
51
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
Î
ntre preoţii care au slujit la Altarul sfânt al Bisericii din Laz, se
înscrie şi preotul Toma Vulcu, originar din satul Răhău, care,
timp de şapte ani, a condus destinele acestei parohii, după ce pr.
Partenie Colhon a trecut la Domnul.
Fiind singurul fiu al lui Gavrilă şi al Anei Vulcu din satul
Răhău, Toma (n. 27 ian. 1922) urmează cursurile şcolii germane din
Sebeş, iar apoi cele ale „Liceului Mihai Viteazul” din Alba-Iulia.
Proaspăt absolvent de liceu, este chemat sub drapel spre a-şi
îndeplini serviciul militar în anii grei ai celui de al doilea război
mondial, fiind lăsat la vatră cu gradul de sublocotenent. Îşi
completează pregătirea intelectuală prin studiile teologice pe care le
face la Cluj, pentru ca în anul 1951 să-l găsim la Loman, ca profesor
suplinitor la şcoala din localitate. La Loman cunoaşte pe viitoarea
soţie, în persoana Valeriei Popiuc din Laz, angajată şi ea a şcolii, ca
învăţătoare, cu care se căsătoreşte în 1952, în Laz. După cei trei ani
pe care-i petrec împreună la Loman, se transferă la Răhău, la casa
părintească, în 1955, unde Toma funcţionează în învăţământ ca
profesor la şcolile din Răhău şi Cut.
Vacantându-se parohia Laz, în anul 1958, profesorul Toma
Vulcu cere să fie hirotonit spre a fi numit preot în satul natal al
soţiei, solicitare aprobată de mitropolitul Nicolae Colan, instalândul
ca preot titular în acest sat. Din mărturisirea doamnei preotese am
aflat că nu a îndrăznit să meargă la Sibiu, alături de soţ, spre a fi de
faţă la hirotonie, din cauza vitregiilor acelor vremuri de tristă
aducere aminte când, foarte uşor, din acest motiv, putea fi dată afară
din învăţământ. Odată numit ca preot în această parohie, părintele
Toma încearcă să calce pe urmele vrednicilor înaintaşi în ale
preoţiei spre a deveni un bun slujitor al Bisericii lui Hristos. A
păstorit credincioşii Lazului vreme de şapte ani pentru că, ivindu-se
nişte oportunităţi favorabile transferului în Cluj, se mută în acest
oraş în 1965, lăsând în urma sa impresii bune în sufletul
credincioşilor pe care i-a păstorit.
Pentru puţin timp funcţionează ca preot suplinitor în parohia
Apahida, apoi în filia Borhanci a parohiei Sf. Dumitru din Cluj-
Napoca. Ajunge apoi preot titular al Bisericii Sf. Dumitru, dar nu
după multă vreme este numit secretar al Oficiului Protopopesc Cluj-
52
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
Napoca îndeplinind această funcţie administrativ–bisericească până
la vârsta pensionării. Îi plăcea foarte mult ordinea în acte şi era un
bun administrator al documentelor de la birou.
Familia sa a fost binecuvântată cu doi copii –Mircea (n. la 1
ian. 1955) căsătorit cu Carmen din Dej, farmacist şi Marius (n. la 4
febr. 1957), absolvent de liceu.
Pentru meritele şi vrednicia în slujirile la care a fost chemat,
părintele Toma Vulcu a primit rangul bisericesc de iconom, cu
dreptul de a purta brâu roşu.
La vârsta de aproape 69 de ani se stinge din viaţă, la data de
30 decembrie 1991, urmare a unei paralizii survenite cu două luni
înainte de deces. Rămăşiţele pământeşti au fost înhumate la
mormântul familial din Mănăştiur-Cluj.
Am scris aceste câteva referinţe biografice, furnizate verbal
de preoteasa Valeria Vulcu, spre a-l ţine viu în memorie toţi aceia
care l-au cunoscut pe părintele Toma, cel ce s-a silit să se arate
înaintea lui Dumnezeu lucrător cu fapta curată, drept învăţând
cuvântul adevărului.
53
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
PR. GHEORGHE PERIAN
(1913-1983)
Semnătura Părintelui Gheorghe Perian
54
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
P
ărintele Gheorghe Perian face parte din rândul unei vrednice
familii preoţeşti care în decursul multor zeci de ani a dat
bisericii străbune şi neamului românesc slujitori ai Sfântului
Altar cu alese însuşiri moral–sacerdotale.
S-a născut la data de 26 septembrie 1913, în comuna Şugag,
având ca părinţi trupeşti pe preotul Gheorghe şi Agatha Perian, care
timp de 55 de ani (1900-1955) au condus destinele acestei frumoase
parohii, cu rezultate dintre cele mai strălucite. Voi aminti, doar, că
la îndemnul şi stăruinţa pr. Gheorghe Perian (senior) s-a ridicat între
anii 1913-1917, în vremuri deosebit de grele (primul război
mondial), o monumentală biserică din piatră şi cărămidă pe locul
vechii bisericuţe din lemn, care nu mai corespundea nevoilor
vremii. Pentru frumoasa lucrare înălţată spre slava lui Dumnezeu şi
spre folosul duhovnicesc al enoriaşilor, mitropolitul Nicolae Bălan
l-a distins cu rangul de protopop onorific, iar autorităţile laice
(Ministerul Cultelor) din aceea vreme l-au decorat cu Ordinul
„Răsplata Muncii”, osteneala lui şi jertfa şugăgenilor fiind elogiate
de presa vremii. 35 „Bun român, a făcut senzaţie la adunările
inaugurale cu prilejul –Unirii celei Mari–, acest preot mândru,
care apărea călare, îmbrăcat cu cojoc, cu căciulă pe cap, având
patrafir şi crucea în mână.”
În familia de prestigiu a acestui preot îşi petrece anii
copilăriei tânărul Gheorghe, care avea să moştenească nu numai
numele tatălui său, dar, mai târziu, şi vocaţia preoţiei vrednicului
său înaintaş. Având privilegiul să crească într-un mediu familial
35 Un ziar apărut la Orăştie, Foaia interesantă, nr. 13 din 15 martie1928, după ce
relatează că în Franţa există o familie cu 21 de fii şi fiice şi la noi sunt familii cu
mulţi membrii cum ar fi familia părintelui Gheorghe Perian din Şugag, „preot
despre care se poate spune că e cu adevărat după rânduiala lui Melchisedec, căci
aşa şi-a împlinit şi a grijit poporul, încât ar fi fericit neamul românesc să aibă tot
preoţi ca dânsul” după ce menţionează că acest preot a purtat de grijă în egală
măsură atât de biserică şi de păstoriţii săi cât şi de odraslele sale pe care le-a
instruit la înalte şcoli spre a da neamului cărturari care să ridice poporul din
întuneric şi ignoranţă.
„. . . familii ca ale părintelui Perian de la Şugag, rămân icoane de laudă pentru
preoţimea noastră bună, din a cărei rânduri face şi d-sa parte”.
55
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
sănătos din punct de vedere moral, se bucură de o copilărie fericită
alături de ceilalţi opt fraţi şi surori, unii dintre ei ajungând la
maturitate oameni cu înaltă pregătire profesională şi realizaţi în
viaţă:
Aurel a ajuns medic veterinar la Oraviţa;
Ana – învăţătoare în Braşov;
Ioan – medic uman în Oraviţa;
Liviu – decedat la vârsta de 14 ani;
Aurora – învăţătoare (decedată la 19 ani);
Elena – maestră în artizanatul lucrului de mână, în Deva;
Maria - maestră în artizanatul lucrului de mână, în
Craiova;
Silvia – contabilă în Sibiu.
Gheorghe urmează, în anii de formare intelectuală şi morală,
Şcoala primară din Şugag, cursurile liceale din Orăştie şi Oraviţa şi
apoi, între anii 1934-1938, Academia Teologică din Sibiu. După
terminarea Teologiei urmează cursurile Facultăţii de Drept, la care
renunţă după un an.
La 10 noiembrie 1940 se căsătoreşte cu Virginia Moisescu,
născută la 10 noiembrie 1918 în comuna Dobra, judeţul Hunedoara.
În toamna aceluiaşi an a fost hirotonit preot pe seama parohiei
Glod-Ghileşti, în jud. Hunedoara, unde a stat puţină vreme,
revenind în parohia natală şi slujind alături de tatăl său pe parcusul
câtorva ani, apoi titularizându-se ca preot paroh al Şugagului.
În plan familial, este dăruit de Dumnezeu cu opt copii (patru
fii şi patru fiice), din care astăzi sunt în viaţă doar şase:
Gheorghe-Liviu – pensionat, fost inspector în cadrul
Corpului de control financiar-contabil al Arhiepiscopiei
Alba Iulia;
Virginia-Agatha – pensionară, domiciliată în Şugag;
Ioan – tehnician principal al Filialei Electrocentrale
Sebeş, având un fiu medic stomatolog şi o fiică
profesoară;
56
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
Aurora-Valeria – asistentă medicală la Sebeş, având un
fiu inginer, controlor trafic aerian Aeroport Cluj Napoca;
Octavian-Aurel – medic veterinar, director la
Laboratorul Sanitar Veterinar Deva, cu o fiică studentă
la Medicină Veterinară şi un fiu student la Arhitectură;
Maria – bibliotecară în Şugag.
Părintele Ghiţă –cum îndeobşte era cunoscut pe Valea
Sebeşului– ca paroh al Şugagului a tins mereu spre înălţimile
rarefiate ale vocaţiei preoţeşti pe care în multe privinţe, regretatul
său tată le-a cucerit, fiind plin de energie şi cu multă dragoste faţă
de cei rânduiţi spre păstorire.
Odată la hramul bisericii din Şugag, la care a participat şi
mitropolitul Ardealului, Dr. Nicolae Bălan, întrebat fiind de acesta:
„… dacă calcă pe urmele bătrânului său tată?”, părintele Ghiţă a
replicat: „Înalt Prea Sfinţite, pe urmele tatălui meu cred că nu am
să calc, dar pe lângă ale lui merg vitejeşte!”, impresionându-l pe
înaltul ierarh.
Dar, din păcate, vremurile acelea erau tulburi şi imprevizibile.
Regimul comunist ateu, de sorginte stalinistă, a vrut să înlăture fizic
sau să reducă cât mai mult la tăcere pe cei cu alte convingeri
politice, religioase, filosofice etc. şi care nu erau pe placul
stăpânitorilor vremelnici ai destinelor fiilor acestui neam.
Fiind denunţat de un oarecare „Iuda vânzătorul” şugăgean 36 ,
a fost arestat şi condamnat politic la 12 ani, cu sentinţa de „uneltire
împotriva statului”. Din 1959 până în 1964 îşi petrece nefericita-i
soartă la locurile de detenţie din Deva, Periprava, Grind – Delta
Dunării 37 , în condiţii inimaginabil de grele, în mizerie şi foamete,
36 Într-una din relatările personale făcute de părintele Ghiţă, povestea că cel care
l-a denunţat la miliţie, n-a putut muri până ce nu s-a dus şi l-a spovedit cel care
suferise ani grei de temniţă, şi care l-a dezlegat de chinul greu cu care-l pedepsise
Dumnezeu pentru fapta lui.
37 Unul dintre gardieni era din Şugag (de sus de pe deal) neajutându-l cu nimic pe
părintele, ba, mai mult, cerând comandantului să-l mute pe preot la altă
57
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
lipsit de libertate, suportând umilinţele şi batjocurile 38 gardienilor şi
suferind nespus de dorul celor de acasă. 39
După eliberarea din detenţie a funcţionat ca preot la Răhău,
iar după câteva luni este numit, prin transfer, paroh al Lazului şi al
filiei Dumbrava-Marga, rămânând în cele din urmă, slujitor al
altarului Bisericii din Laz. Aici a păstorit comunitatea
credincioşilor, cu care a legat trainice relaţii sufleteşti şi a fost
cunoscut de o mulţime de oameni de pe Valea Sebeşului şi nu
numai. Venea de la Şugag la Laz cu multă tragere de inimă de
fiecare dată când era nevoie, şi aici la Biserică, în duhul tainic al
rugăciunii, mijlocea cereri de ajutor către Dumnezeu, pentru toţi cei
aflaţi în nevoi şi încercări.
Fire comunicativă, cu o personalitate puternică şi o statură
care impunea respect, aşa a fost cunoscut de mulţi „popa Ghiţă”, al
cărui nume a intrat în legenda acestor locuri de vis, binecuvântate
de Dumnezeu, ale Văii Frumoasei. 40
închisoare, ca nu cumva să-i ceară vreo favoare, uitând binele făcut odinioară,
colectând bani în biserică pentru a-l ajuta în greutăţile vieţii.
38 Din mărturisirile celor rămaşi, am constatat cum deţinuţii erau scoşi în miez de
noapte (mai ales iarna desculţi în zăpadă) pentru a fi număraţi, nopţi şi zile au
dormit pe un bac, nevăzând numai apă, fiindu-le, pur şi simplu dor de uscat.
39 În urma arestării părintelui, familia a întâmpinat multe greutăţi: casa a fost
confiscată pe timpul detenţiei, abia după eliberare a fost retrocedată, preoteasa nu
avea serviciu, copiii neputând urma o şcoală superioară fiindu-le respinse
dosarele din motive politice.
40 La o nuntă care a avut loc la Oaşa, la vechea bisericuţă din lemn, părintele
Ghiţă, după oficierea slujbei religioase, la care a participat Mihail Sadoveanu,
Ionel Pop şi Ieronim Stoichiţă, a fost felicitat de marele scriitor care i-a spus:
„Părinte Ghiţă, ai vorbit foarte frumos; în trei cuvinte ai spus tot ce trebuie”.
Cu Sadoveanu s-a întâlnit de mai multe ori în mirifica natură a munţilor
Sebeşului, legându-i deopotrivă aceeaşi pasiune: pescuitul păstrăvilor din
învolburatele ape ale râului Sebeş, părintele Ghiţă fiind unul din personajele
cărţilor marelui povestitor. Ionel Pop în Addenda din Istorisiri din Ardeal de M.
Sadoveanu prezintă oameni de pe Valea Frumoasei prezenţi în paginile
sadoveniene. Astfel, Octavian Lazu din Ceasul păstrăvilor (volumul Valea
Frumoasei) e popa Perian din Şugag. „La Sfântă-Mărie-Mare era hramul
bisericuţei de la Branişte. Părintele lăsa locţiitor la biserica din sat şi venea cu
58
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
După cei 65 de ani, de viaţă activă, cu bunele şi relele prin
care a trecut, se retrage la pensie, la 1 aprilie 1978, din cauza
sănătăţii tot mai şubrezite de urmele anilor de detenţie.
S-a stins din viaţă la 28 iunie 1983, la rotunda vârstă de 70 de
ani, însoţit fiind, pe ultimul drum, de mulţimea credincioşilor din
Şugag şi Laz după slujba de prohodire săvârşită de un impresionant
sobor de preoţi în frunte cu episcopul de atunci al Alba Iuliei,
Emilian Birdaş.
Când paşii ne poartă pe lângă mormântul său, ne copleşeşte
încă amintirea lui. Şi, înfioraţi, parcă simţim că de acolo „de unde
nu este durere nici suspinare” veghează asupra celor pentru care s-a
dăruit.
plăcere să oficieze sutelor de oameni de la stâne, de la pădure, care se strângeau
la hram, şi apoi la „nedee” – petrecere muntenească.
Venea cu plăcere: o zi pescuind pe râu în sus, o zi la slujbă şi la masa de
hram, altă zi pescuind pe la Tărtărău, a patra coborând spre Şugag. Mai ales la
lipani ne întrecea pe toţi, cu „varga lui de alun” şi cu musculiţele făcute de el din
păr de măgar”. (Notiţe comentate şi scrise de Ionel Pop - scriitorul).
Într-o dimineaţă mergea la Tău, pentru a împărtăşi nişte bătrâni. S-a
întâlnit cu un om pe care l-a întrebat dacă a mai trecut cineva spre Tău. Acesta i-a
răspuns „că a mai văzut doi oameni şi un jinar”. Abia după ce a mai mers
părintele s-a întrebat: „oare, jinarul acela, n-a fost tot om?!“
59
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
PR. ILIE HAIDA
(1953 - )
Semnătura Pr. Haida Ilie
60
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
A
-ţi povesti viaţa, fie şi lapidar, cu propriile-ţi cuvinte, de
cele mai multe ori poate fi o încercare subiectivă şi chiar
temerară de a-ţi promova imaginea într-un mod cât mai
favorabil, diferit de ceea ce ar spune cineva „cu o străină gură” cu
„acea dreaptă socotinţă” „sine ira et studio” (fără mânie şi
părtinire). Şi pentru că, în afară de Dumnezeu, nimeni nu-ţi poate
cunoaşte întregul tău fir existenţial, cu frământările şi liniştirile, cu
urcuşurile şi coborâşurile, cu meandrele şi mersul lui rectiliniu,
deocamdată simt că tot eu voi fi acela care să încerc, cu acea
obiectivitate cât mai apropiată de adevăr, să-mi descriu trecutul
repede curgător al vieţii mele, la cei aproape 51 de ani care s-au
scurs în negurile trecutului.
Mi-a fost rânduit de Dumnezeu să vin pe lume la data de 18
aprilie 1953, în cătunul Tonea, aparţinător pe atunci comunei
Loman, alcătuit din câteva zeci de aşezări omeneşti, răzleţite pe
povârnişurile, mai mult abrupte decât line, ale dealurilor ce leagă
munţii Şurianului de şesul Sebeşului şi lunca Mureşului. Părinţii
mei, Ioan şi Elisabeta, alcătuiau o familie creştin-ortodoxă, fiind
agricultori cu gospodărie individuală, cu proprietate de condiţie
mijlocie, constând din terenuri arabile, fâneţe şi păşuni, animale,
pomi fructiferi ş. a. Tata era cantor la strana bisericii din Loman şi
de mic copil mă ducea cu el, în duminici şi sărbători, dis-dedimineaţă,
mergând pe jos şi uneori călare aproape trei ore ca să
ajungem la slujba Utreniei şi a Sf. Liturghii la biserica parohială
unde slujea cu blândeţe, părintele Grigorie Filimon. La Sfânta
Biserică din Loman, impunătoare ca o catedrală şi zvealtă ca o
corabie cu catarg înalt, am păşit alături de tata, cu sfială, către strana
cantorală pe la vârsta de opt-nouă ani, unde am deprins primele
elemente ale cântării bisericeşti, continuând să activez până-n
vremea studenţiei, inclusiv, la bunul mers al cântărilor liturgice din
acele vremi.
În familie am crescut alături de părinţi, fratele mai mic
(Constantin) şi bunicii din partea tatei (Constantin şi Salomia).
Copilăria, în pofida bucuriilor caracteristice acestei vârste, n-a fost
prea uşoară. Pe mama n-am văzut-o niciodată sănătoasă (suferea de
reumatism poliarticular acut), ba uneori starea sănătăţii se înrăutăţea
61
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
atât de mult încât cu toţi cei ai casei eram marcaţi sufleteşte destul
de profund. De la 30 până la cei 64 de ani (când s-a stins din viaţă)
şi-a purtat povara suferinţelor cu un stoicism vecin cu mucenicia.
Doar bietul tată, cu preţul unor cheltuieli enorme, raportate la
veniturile gospodăreşti, alerga de la un doctor la altul, de la un spital
la celălalt, în speranţa ameliorării şi alinării durerilor ei şi a aduce
un strop de fericire în familie. Era mânat de credinţa că Dumnezeu
în atotştiinţa Lui îi cunoaşte nevoile şi greutăţile vieţii… „în lume
necazuri veţi avea, dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea” (Ioan 16,
33).
În pofida acestor evidente eşecuri în pariul luptei dintre binele
şi răul prin care viaţa fiecărui muritor îi este dat să treacă, părinţii
priveau spre noi, cei doi copii, ca spre o speranţă într-un viitor mai
bun cu deschideri spre perspectivele realizării pe un plan superior a
fiecăruia dintre noi.
Pe mine au hotărât să mă dea la şcoală, idee ce nu concorda
deloc cu mentalităţile comunităţii locale din acele vremuri, care
socotea că numai cei ce n-au cu ce ţine copiii îi dădeau mai departe
să studieze ştiinţa cărţii. Ceea ce nici pe departe nu era cazul cu
familia părinţilor mei.
Primele patru clase primare le-am făcut la şcoala din cătunul
Tonea unde am avut ca prim dascăl pe Vasile Stancu din Loman şi
în clasa a IV-a pe Ana Cetină din Pianu de Sus, urmând, restul
anilor de şcoală primară la Loman, până în 1968. Cunoştiţele
generale acumulate, in această perioadă, s-au datorat profesorilor cu
temeinică pregătire didactică (Dumitru, Olimpia, Constantin
Păunescu, Ilie Stancu, Petru Filimon ş. a.) pe care-i port în suflet cu
tot respectul şi recunoştinţa. În acelaşi an am fost admis la Liceul de
Cultură Generală din Sebeş şi pe parcursul celor patru ani, ca elev al
secţiei umaniste, m-am format sub îndrumarea unor profesori cu
înalte calităţi moral-pedagogice. Încă elev fiind, prin clasele a X-a,
am simţit vocaţia pregătirii pentru slujirea preoţească, ceea ce, însă
nu prea dădea bine cu pretenţiile la modă din acea vreme. Lucrul
acesta se ştia, pentru că între colegi se discuta profilul vocaţional pe
care intenţiona fiecare să-l urmeze în perspectiva imediată. Totuşi
şcoala teologică era privită, şi atunci, ca una dintre cele mai bune
62
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
instituţii de pregătire şi formare a celor ce-i treceau, timp de patru
ani, pragul. Nu întâmplător doi dintre colegii mei de clasă au urmat
şi ei cursurile aceleiaşi facultăţi şi astăzi părintele Ioan Mirca este
preot în Sebeşel, iar părintele Ghiţă Opriţa este preot în Sebeş.
Proaspăt absolvent, cu diplomă de bacalaureat (ceea ce nu era
puţin lucru în acea vreme), am dat examen, în toamna anului 1972,
la Institutul Teologic de Grad Universitar din Sibiu, fiind admis,
după ce frecventasem două săptămâni, în cadrul Institutului, nişte
cursuri de familiarizare cu limba greacă, condiţie necesară de
primire la examenul de admitere. Odată intrat în această înaltă
şcoală teologică, parcă intrasem într-o altă lume. Părinţii profesori
purtau permanent reverenzi; pe holurile şi în sălile de cursuri nu mai
vedeam afişate cu litere mari, fragmente din discursurile ceauşiste -
în vogă la acea vreme - ci icoane cu chipul Mântuitorului şi ale
Sfinţilor Apostoli; programul de predare şi studiu era cu totul altul
şi în plus aveam şi un program duhovnicesc, ceea ce parcă mă făcea
să mă simt într-un firesc al vieţii, de care nu prea avusesem parte
până atunci.
Cursurile părinţilor profesori erau o adevărată desfătare de
care şi azi mi-aduc aminte cu destulă nostalgie. Părintelui Ică,
profesorul de dogmatică, un intelectual rasat, coborât între noi parcă
din cele mai înalte sfere ale cunoaşterii teologice, şi nu numai, îi
admiram stilul de predare dinamic, vioi, care te ţinea conectat la o
tensiune maximă şi parcă ai fi vrut să notezi tot ce transmitea
studenţilor, inclusiv gestica şi intonaţiile, devenite proverbiale
printre noi. Părintele Grigorie Marcu ne preda studiul Noului
Testament într-un stil propriu, elegant academic, concis. Părinţii
profesori Teodor Bodogae, Dumitru Călugăru şi Constantin Voicu
pe lângă prelegerile interesante de la orele de curs erau şi nişte
oameni înzestraţi cu o bunătate sufletească de adevăraţi părinţi şi
pedagogi creştini. Şirul făclierilor şcolii teologice sibiene, care neau
modelat şi cizelat sufletele şi ne-au hrănit minţile cu hrana atâtor
cunoştinţe, ar putea continua, căci fiecare a lăsat asupra noastră
amprenta personalităţii proprii, trezind şi amplificând în noi, într-un
fel sau altul, dorul după Absolut. Ei ne-au învăţat să devenim,
„lumina lumii şi sarea pământului”, slujitori ai Lui Hristos şi
63
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
semenilor, mesageri şi propovăduitori ai Evangheliei prin cuvânt şi
faptă, sfinţitori şi călăuze spre limanul mântuirii, prin harul preoţiei,
ai turmei duhovniceşti încredinţate spre păstorire.
Parcurgând cei patru ani de studii teologice şi luându-mi
licenţa în vara anului 1976 cu o lucrare de diplomă în domeniul
Omileticii, urma o altă etapă a vieţii, aceea a căsătoriei şi hirotoniei
pentru numirea şi instalarea ca preot într-o parohie rămasă vacantă.
În vara anului 1977 m-am căsătorit cu tânăra învăţătoare
(absolventă a Liceului Pedagogic – Deva, promoţia 1973) Elena
Bodea din Săsciori, la domiciliul căreia m-am stabilit, pentru ca în
primăvara anului următor, vacantându-se parohia Laz, prin
pensionarea părintelui Gheorghe Perian, să fiu numit cu data de 1
mai în această parohie, iar în 11 iunie să fiu instalat ca preot paroh.
Fusesem hirotonit ca diacon la Târgu-Mureş şi ca preot la Schitul
Afteia din Dealul Cioarei (la praznicul Sf. Împăraţi Constantin şi
Elena) de către episcopul de atunci – Emilian Birdaş. Soţia este
învăţătoare la Şcoala cu clasele I – VIII Săsciori, iar eu preot paroh
în Parohia Laz, având o vechime în activitatea preoţească de 26 de
ani.
Familia mi-a fost binecuvântată cu doi copii: fiica Elena-
Gabriela fiind licenţiată a Facultăţii de Geografia Turismului din
Sibiu a Universităţii Creştine „Dimitrie Cantemir” - Bucureşti, iar
fiul – Ilie-Isidor, student în anul III la Facultatea de Inginerie
Electrică şi Ştiinţa Calculatoarelor din cadrul Universităţii
„Transilvania” din Braşov.
„ Din câte-au fost,
Acum, cam tot se ştie.
Dar numai Dumnezeu va şti,
Din câte-o să mai fie”.
64
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
Pr. Ilie Haida împreună cu familia
65
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
VIAŢA RELIGIOASĂ A LAZULUI
L
ocuitorii acestui sat pe lângă faptul că au fost buni cetăţeni ei
au întrunit şi calităţile unor fii credincioşi ai bisericii noastre
ortodoxe. Asemenea comunei din care face parte, Lazul a
fost şi este un sat ortodox.
Potrivit conscripţiei lui Inochentie Micu Klein, în 1733, aici
exista o comunitate de 165 de suflete uniţi; satul avea biserică dar
nu avea preot. În rapoartele Protopopiatelor Conscripţiei Klein se
menţionează că cei patru preoţi din Săsciori vor sluji şi aici de
îndată ce biserica va fi reparată. 41
În 1755, în Conscripţia Petru Pavel Aron, se consemnează
existenţa în Laz a 250 de suflete, a unei biserici şi a unui preot. 42
În urma presiunilor brutale venite, din ordinul Curţii de la
Viena în deplin acord şi conlucrare cu autorităţile ecleziale, loiale
scaunului pontif de la Roma şi prin zelul ducerii lor la îndeplinire
exercitat de forţele imperiale, românii ortodocşi din Ardeal au
rezistat tuturor potrivniciilor, de a-şi schimba legea străbună de
dragul unor privilegii şi înlesniri înşelătoare. Este evidentă
statornicia în credinţă a „neuniţilor” sau „schismaticilor” – cum li
se spunea ortodocşilor din Transilvania – în faţa tunurilor
generalului Bucow, care a ars şi a dărâmat peste 150 de locaşuri
41 Şematismul venerabilului cler al Episcopiei Greco-catolice a Blajului, pe anul
1900, pag. 538
42 Nicolae Josan, Gheorghe Fleşer, Ana Dumitrean - Oameni şi fapte din trecutul
judeţului Alba. În memoria urmaşilor, Bibliotheca Musei Apulensis, III, Alba
Iulia, 1996, pag. 76
66
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
mănăstireşti şi bisericeşti ortodoxe. Preoţi şi oameni simpli nu au
acceptat sub nici o formă să se plece abuzurilor venite de la uniaţi.
Este demn de menţionat cazul lui Ioan, popa din Răchita, care este
prins în Sibiu, în ziua de Ispas, 1754, şi este ţinut acolo în
închisoare „pentru că nu se pleacă sub uniaţie”. I-au mai luat de
acasă ca „pradă”, „2 boi şi un cal. După aceea au venit popii cei
uniţi cu porunca Dăianului de i-au luat 4 boi învăţaţi şi 3 neînvăţaţi
şi 5 vaci şi 3 viţăi şi lângă acestea au luat tot atunci şi 4 cai şi 20 de
oi şi 4 stupi şi 3 cară de vin şi 2 porci şi după aceea au prins
preoteasa şi fiind grea au dus-o la Sassebeş şi au ţinut-o în
prinsoare 2 săptămâni şi rugându-se de ei s-o sloboadă din
prinsoare au cheltuit 15 florini”. 43 Preotul din Răchita mai era încă
în închisoare, când erau menţionate cele mai de sus, în 15 aprilie
1755.
În faţa acestor realităţi, nici lăzorenilor nu le va fi fost prea
bine în faţa ofensivei trecerii forţate la o altă credinţă străină
vechilor rânduieli moştenite din străbuni.
Alături de celelalte sate din împrejurimile scaunului
Sebeşului, Lazul este menţionat în „Cartea varmeghiei Bălgradului
pentru năcazurile ce le-au suferit Românii ortodocşi” cu
următoarele referiri:
„Noi Lazurenii dăm iscălituri din varmeghia Bălgradului
mitropolitului din Carloviţ etc. , eu birăul Ioan Mariul, (n. a.
probabil Morariu) al doilea Coman Faurul, al treilea Mărian
Breazul şi pentru prada ce s-a făcut în satul acesta pentru lege, 70
de ferii de vin la şpanul din Şard şi au prins pe birăul din satul
acesta Lazuri şi l-au dus la Uioara şi abia a scăpat cu 8 florini.
Anii Domnului 1748.” 44
43 Silviu Dragomir - Istoria dezrobirii religioase a românilor din Ardeal, vol. I,
Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 2002, pag. 492
44 idem, pag 493
67
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
*
Plângerea Românilor ortodocşi din Ardeal către
mitropolitul sârbesc, împotriva prigonirilor, la care erau supuşi,
din cauza unirii
„Întru Hristos sfinţit mitropolit al Carloviţului şi arhiepiscop
a tot norodul sârbesc şi românesc, a bisericii răsăritului, legii
greceşti, celui ce se află întru stăpâniile cesarăi-crăieşti măriri şi
amândouăra cesară crăieşti măriri tainic sfătuitor, Domnul Pavel
Nenadovici al nostru preamilostiv patron şi făcător de bine…
De aceasta jeluim şi plângem nou Românii, care ne aflăm în
Ardeal şi ne trudim să ţinem legea răsăritului şi de atâtea pedepse
nu ştim ce să mai facem, care dintr-însele vom şi mai iscăli, toate
nu le putem iscăli, nici nu putem să înştiinţăm, că într-acest an
anume la Dumineca Floriilor în Săsciori anume noaptea spre luni
la miezul nopţii a mânat fibirău din Vinţ ca la douăzeci de unguri şi
a lovit înainte de Sebişel şi a legat straja, care străjuieşte marginea
satului ca să ni dea ştire şi a mers la popa cel neunit şi nu l-a putut
găsi să-l prindă şi a luat ce au găsit la casă tot şaptezeci şi patru de
vedre de vin şi doi boi şi două lăzi cu haine cât a lăsat numai
pereţii şi a mers la Săsciori că-s satele aproape şi iară a legat
straja din marginea satului ca să nu facă înştiinţare şi a mers la un
popă neunit şi nu l-a găsit acasă şi la prădat că a luat 100 de vedre
de vin şi ce-a găsit tot şi a mers la alţi doi popi neuniţi amândoi
fiind într-o curte şi i-a găsit în căsi şi i-a legat şi i-a bătut şi le-a
spart cameniţele şi i-a bătut de moarte în căsi pe ei şi pe femei şi i-a
tras de păr şi i-a târât pe pântece după ei pe uliţă până la casa
birăului şi -ia legat cu mâinile în spate de a fost pleznind, ci nu le-a
fost destul cu atâta, ci i-a tot bătut şi legaţi. Ci ei văzând că-i tot bat
a strigat tulvai pe sat, şi oamenii s-au adunat iară ungurii văzând
că se adună oamenii, au dat foc asupra oamenilor şi a strigat
solgăbirăul üsd el şi a început a da cu băltace şi cu chilome în
oameni, oamenii văzând că dau în ei au luat pietrii şi au zvârlit
asupra lor şi le-a spart capul la doi dintre ei şi au fugit şi ne-a
lăsat. Şi feciorii popilor celor uniţi au îmbrăcat haine vinete şi s-au
amestecat cu ei, după aceea s-au dus oameni la solgăbirău de a
68
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
făcut pace, să-i dea 50 de florini, după aceea a venit fibirăul cu
vreo 60 de unguri şi a căzut în două zile şi le-a dat voie de au
mâncat şi au băut cât le-a fost voie, după aceeea a trimis fibirău de
a mai sculat ca la patru cinci sute de oameni şi venind aceia pe
acele două sate a legat şapte oameni din Săsciori şi cinci din
Sebişel şi i-a băgat pe toţi în pete şi în cătuşi şi trimiţându-i la
temniţă în Uioara s-a întâlnit cu mulţime de oameni şi s-a întors
îndărăpt şi iară a mai trimis vreo 60 de oameni pe cele două sate şi
o zi şi o noapte de au mâncat şi beut şi iar a mai trimis 36 de nemţi
în Vinerea Paştilor şi au făcut pe oameni cu sila de au luat paşti de
la popii cei uniaţi şi cu puştile au stat după ei şi a şezut până marţi
şi cere fibirăul gloabă multă de la oameni…” 45
Când nu s-a mai putut utiliza forţa brutală, s-a trecut la
constrângeri de ordin moral.
Împărăteasa Maria Tereza hotărăşte înaintea anului 1760 ca,
în schimbul toleranţei religioase a românilor ortodocşi din
Transilvania, aceştia trebuind să restituie bisericile lor preoţilor
uniţi. În acest sens adaugă că episcopul ortodox, care va veni în
Ardeal, nu va obţine jurisdicţia decât peste acei ce s-au supus şi au
îndeplinit condiţiile autorităţii imperiale. Această hotărâre ia forma
unui act decizional printr-o Proclamaţie emisă la 21 martie 1760,
conform căruia un număr de 158 de comune, între care este
menţionată şi comuna Laz, vor renunţa la propriile locaşuri de
închinare. Dacă s-ar fi dus la îndeplinire această hotărâre, românii
neuniţi, n-ar mai fi rămas cu nici o biserică ortodoxă. Dar în ziua
publicării acestei Proclamaţii, flăcările revoluţiei religioase
încingeau dinspre vest orizontul Ardealului, astfel încât dispoziţiile
date nu au mai servit la nimic. 46
Conscripţia administraţiei austriece din anii 1760-1762,
menţionează în Laz un preot şi 66 de familii de „nonuniţi” la
45 idem, pag. 506-507
46 idem, vol. II, pag. 136- 137
69
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
1760, 47 iar în Statistica preoţilor neuniţi din Marele Principat al
Transilvaniei din anul 1767 este menţionat în Laz preotul Ioan
Renghe, născut în Căpâlna. 48
În urma mişcărilor ţărăneşti de protest, conduse de cuviosul
Sofronie de la Cioara, prin care se cerea, printre altele, şi dreptul la
libera exprimare a credinţei ortodoxe, Lazul alături de celelalte
localităţi de pe Valea Sebeşului, revin la credinţa ortodoxă.
(conform Statisticii demografice de la 1857 toţi cei 629 de locuitori
sunt greco-orientali.) 49
În 1805, într-o Conscripţie a Episcopiei Ortodoxe a
Transilvaniei este amintită existenţa unei biserici, păstorită din 1795
de Ieremia Breaz, parohie cu „80 de capi de familii”. In 1831
biserica din Laz este din nou amintită ca biserică ortodoxă.
Conform cu cele menţionate anterior, Lazul a avut locaş de
închinăciune încă înainte de ridicarea actualei biserici la 1836 şi
după tradiţie, vechea bisericuţă din lemn ar fi fost în cimitirul actual
al satului, realitate dovedită de existenţa unor blocuri din piatră
găsite în pământ, cu ocazia săpării diferitelor morminte, de-a lungul
vremii şi care ar fi putut face parte din temelia aşezământului sfânt.
Adevărul despre existenţa bisericii vechi în cimitir se bazează şi pe
tradiţia multiseculară a credincioşilor ortodocşi de a-şi avea
mormintele în jurul bisericii. Alte locuri nu sunt pomenite de nici un
izvor informativ că ar fi existat vreun lăcaş de închinare.
La 1831 sunt 269 de suflete iar în 1854, 544. In a doua
jumătate a sec. XIX-lea sporul demografic continuă. În 1857 sunt
menţionate 132 de case locuite doar de greco-orientali în număr de
629. La 1900 numărul locuitorilor ajunge la 669. În Statistica
românilor din Ardeal a administraţiei austriece, din 1861-1862, în
47 Nicolae Josan, Gheorghe Fleşer, Ana Dumitrean - Oameni şi fapte din trecutul
judeţului Alba. În memoria urmaşilor, Bibliotheca Musei Apulensis, III, Alba
Iulia, 1996, pag. 89
48 Episcopul Dionisie Novacovici - Conscripţia clerului ortodox din Transilvania
din 1767, în revista Mitropolia Ardealului, nr. 7-8, 1981, pag. 567
49 Nicolae Josan, Gheorghe Fleşer, Ana Dumitrean - Oameni şi fapte din trecutul
judeţului Alba. În memoria urmaşilor, Bibliotheca Musei Apulensis, III, Alba
Iulia, 1996, pag. 153
70
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
Laz este menţionat un preot unit şi trei familii unite, alături de care
se aflau un preot neunit şi 66 (?) de familii neunite.
Biserica din Laz aparţinea neuniţilor (adică ortodocşilor)
împreună cu casa parohială.
În secolul al XIX-lea comunitatea era departe de a fi
înfloritoare. Situaţia este reflectată de preotul satului, într-o
scrisoare din 1837, adresată părintelui Isac(?). Preotul din sat – Ioan
Breaz – cerea bani pentru biserica ridicată „cu sacrificii foarte mari,
pe datorie”. Zidirea ei era necesară pentru că cea veche era „foarte
slabă şi huluită cât de’be stă în loc, fiind de toate părţile răzimată”.
Ridicarea bisericii s-a făcut „fără nici un venit, măcar nici de un
kreiţar”, dar din „vecinatele sate” „au venit cu bani, cu lemne şi cu
carăle, neavând noi nici un caru în sat”. Singura avere a bisericii
erau viile, dar recoltele slabe din ultimii trei ani nu au putut
recupera cheltuielile şi datoria s-a ridicat la opt sute de zloţi.
Biserica avea nevoie de un ctitor şi numele său, dacă părintele Isac
l-ar fi găsit, urma să fie pomenit la Sfânta Proscomidie. Din lipsa
altor informaţii, nu ştim exact cum s-au achitat datoriile acumulate
prin ridicarea bisericii.
Pisanie de la 1856
pe uşa diaconească miazăzi
Nici realizarea picturii nu a fost mai
uşoară. Urmaşul preotului Ioan Breaz, fiul
acestuia, cu acelaşi nume, a avut şi el
probleme. Într-o pisanie aflată în altarul
bisericii din Laz, zugravul Ioan Morariu,
unul din ucenicii zugravilor Poienarilor,
întemeietorii centrului de pictură pe sticlă a
icoanelor de la Laz, precizează: „Supt
stăpânirea prea înălţatului împărat al
Austriei Francisc Iosif Krai, fiind arhiereu
Excelenţia Sa D. D. Andrei Baron de
Şaguna, iar protopop reverendisimul domn
Ioan Ţipeiu şi fiind parohul comunei, Ioan
Breaz (junior). Însă începutul acestui lucru
s-a făcut fiind încă în viaţă vrednicul de
71
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
pomenire răposatul preot Ioan Breaz (senior). Aceasta tâmplă săi
fie spre aducere aminte ca acest părinte prin râvna ce avea către
împodobirea Sfintei Bisearici numai prin îndemnarea dânsului s-au
pus în lucrare pe lângă toată intriga comunală acest laborament.
Asemene şi laborantul pe lăngă multă dezonoarea dânsului
din partia comunei în timpul aceştia lucrări, voind ca de pomenire
acest lucru fiind din Laz (Ioan Morariu Pictor, octombrie, 1856)”.
Probabil localnicii ar fi preferat un artist străin, ce ar fi dat o
mai mare autoritate picturii şi nu unul ridicat din rândurile lor, deşi
acesta făcuse la Viena cursuri de iniţiere în arta picturală. De la el
ne-a rămas un tablou înfăţişându-l pe părintele Ioan Breaz (senior)
cu chipul său venerabil ca al unui profet şi tot de la el au rămas două
rânduri de icoane împărăteşti pictate pe lemn de un rafinament
aparte, la care şi azi credincioşii se închină cu evlavie.
În pofida multor greutăţi şi piedici, totuşi Biserica aşezată în
mijlocul satului a putut fi târnosită de către episcopul Vasile
Moga în anul 1838, (vezi Telegraful român, nr. 68-69/23
sept.1927) de numele preotului Ioan Breazu (senior) legându-se
marea realizare a ridicării acestui lăcaş de închinare care, de
aproape 170 de ani, constituie Sionul vieţii spirituale a lăzorenilor
de ieri şi de astăzi.
Pentru biserica din Laz timpuri mai favorabile vin abia pe la
începutul secolului al XX-lea. Pe coperta Protocolului Parohial din
1903-1960 se păstrează o însemnare a preotului Ioan Mihu, un „bun
nepot al vrednicului paroh Ioan Breaz”. Conform acestei
însemnări, „la anul Domnului 1905, cu 1 august urmând subscrisul
ca paroh ales şi întărit din partea Venerabilului Consistoriu, cea
dintîiu dorinţă a mia a fost a se contribui cu fapta şi cu cuventul la
înfrumuseţarea casei Domnului şi anume am continuat lucrările
începute la 1853 – adică am angajat pe pictorul Hinţescu şi după
curăţirea picturii fruntariului frumos am continuat cu pictura
cupolelor fără speţe din vistieria bisericii – ci numai din contribuiri
benevole”. Tot „prin contribuiri benevole”, în 1906, vrednicul
preot a mai adăugat două clopote, la preţul de 1800 de coroane.
Aspectul bisericii s-a putut îmbunătăţi datorită faptului că „anul
1906 a fost mănos în bucate şi vin – preţul grâului fiind de 2
72
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
coroane. 10 fil. Cucuruzul ferdele 1 cor. 20 fil. , vinul 2 cor. vadra
er prin decembrie a crescut preţul vinului vadra la 2 cor. 80 fileri –
fiindcă în alte părţi a fost înainte de cules un frig încât a îngheţat
strugurii şi au fost vinul mai slab, - er la Laz au fost scutiţi de
îngheţi”.
Reabilitarea şi înfrumuseţarea lăcaşului sfânt al bisericii din
Laz a continuat şi sub păstorirea preoţilor care au urmat de-a lungul
vremii, cum ar fi preotul Partenie Colhon, care a cumpărat în anul
1923 şi respectiv în 1926 clopotul mic şi cel mijlociu, întrucât
bisericii i-au fost luate în timpul primului război mondial clopotele
şi rămânând doar cu cel mare. 50
În această perioadă, prin cheltuiala credincioşilor lăzoreni
veniţi din America, s-a cumpărat un orologiu care a fost instalat în
turnul Bisericii în stare de funcţionalitate până în zilele noastre.
În anul 1921, printr-un Ordin circular emis de Ministerul
cultelor, condus de Octavian Goga, se cerea din partea preoţilor să
completeze un chestionar cât mai exact privitor la starea fiecărei
parohii, pentru a se cunoaşte problemele de la faţa locului şi a se
50 Inscripţiile de pe clopotele bisericii sunt turnate şi scoase în relief, după cum
urmează:
Inscripţia de pe clopotul mare: „Întru mărirea şi lauda Lui Dumnezeu s-a
ridicat acest clopot mare odată cu cel mic, prin creştinii noştri, din comuna
noastră bisericească Laz, în anul Domnului 1906, fiind împărat şi rege Francisc
Iosif I.
Metropolit al Bisericii Ort. Rom. Din Ungaria şi Transilvania Ioan
Meţian, protoprezbiter Sergiu Medean, paroh Ioan Mihu.
Turnat de Antoniu Novotny în Timişoara n. 2476”.
Însemnare pe marginea buzei clopotului: „Invenţiunea lui Antoniu
Novotny”
Inscripţia de pe clopotul mijlociu: „Cumpăratu-s-a acest clopot cu
ajutorul Lui Dumnezeu de Parohia Laz cu suma de 41. 500 lei, din care sumă
parohienii au dat 31. 500 lei, Jon J. Moga şi Maria din Căpâlna 10. 000 lei.
Preot fiind Parteniu Colhon şi epitropi Pavel Cătană şi Cleonic Breaz,
anul 1926. ”
Pe partea opusă a clopotului: „Turnat de Oscar K. Klein în Cugir”.
Inscripţia de pe clopotul mic: „Procurat cu jertfa credincioşilor din Laz
aflători în America şi acasă la anul 1923, fiind preot Partenie Colhon”.
Pe partea opusă a clopotului: „Farroagricola Sibiu”
73
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
putea întreprinde „măsuri în direcţia culturii sufleteşti, tipărind
Biblia în ediţie populară, precum şi broşuri cu conţinut religios
moral, traduceri şi lucrări originale, pe care să le pună la
îndemâna tuturor spre a înlătura acţiunea nenorocită a scrierilor
imorale, care corup în special tineretul”. Răspunsul preoţilor la
chestionar era, în esenţă, o mică monografie, care să schiţeze în linii
generale viaţa fiecărei parohii.
Demn de menţionat şi de luat în seamă este „Chestionarul
pentru parohia Laz din comuna Laz, judeţul Sibiu” cu 12 puncte,
completat cu răspunsurile preotului paroh, de atunci, Partenie
Colhon.
1. Compunerea parohiei
În comuna Laz avem o singură parohie curat ortodoxă
română cu o biserică cu hramul Adormirea Maicii D-lui.
2. Însemnări privitoare la istoricul parochiei
Date absolut precise cu privire la împrejurările în care s-a
înfiinţat parohia nu avem. Atât e sigur că e de provenienţă foarte
veche, deoarece atât de partea de apus cât şi de partea de răsărit a
parohiei sunt două cetăţi de provenienţă dacoromană faţă în faţă
una de zid nou vărsat pe peatră iar cealaltă de lemn, a căror urme
se văd şi acum şi care dovedesc că a trebuit să fie locuite aceste
locuri de oameni la mai răzleţi aşezaţi iar mai târziu organisaţi în
sat compact.
3. Descrierea geografică a parohiei
Parohia e situată pe o suprafaţă de (spaţiu necompletat de
preot) strângeni pătraţi (încongiurată de dealuri stâncoase) pe
malul drept şi stâng al „Râul Morilor” iar astăzi numit „Râul
Şesului” încongiurată de dealuri puţin împădurite, în vecinătatea
comunei Săsciori, Loman, Căpâlna, şi Deal. Distanţa de la calea
ferată Sebeşul - săsesc e de 11 km, pe un drum bine îngrijit de judeţ,
care triace prin comunele Petrifălău, Sibişel, Săsciori (unde este
poştă şi telefon la o distanţă de (1) km.)
74
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
4. Bisericile din parohie
În timpuri străvechi a ecsistat biserica cea veche de lemn
înaintei a cărui urme de present nu se mai văd. La anul 1836 prin
stăruinţa vrednicului paroh Ioan Breazu – care a oferit grădina
proprie, a ridicat noua biserică de cărămidă din mijloace proprii
(urmează două cuvinte care nu se pot citi, foaia fiind pătată pe colţul
de jos cu cerneală neagră).
Forma ca atare stilul bizantin cu cel gotic să combină.
Zugrăvită a fost la anul 1854 prin pictorul Ioan Morariu de origine
de aici. Reparaţiuni mai mari nu s-au făcut până acum decât la
1892 a fost legată cu fier cu cheltuiala parohienilor.
5. Averea parohiilor şi bisericilor
a). Averea imobilă
Biserica casă parohială nu are, are un local clădit la 1908
pentru şcoală. Alte localuri nu are.
Terenuri. Sesie parohială nu are decât un fânaţ, pe un vârf de
deal numit „Cărbunaş” de 496 stângeni pătraţi.
Biserica are un teren stâncos aproape neîmpădurit de 52 jug.
1130 stângeni pătraţi întabulat ca proprietate a bisericii de la
comună, care însă nu aduce nici un venit bisericii.
b). Averea mobilă
Biserica – capitalul în numărare bani gata – cu sfârşitul
anului 1920 are 1289 lei 40 bani; în efecte obligaţiuni de stat 1250
la împrumutul Ardealului şi 250 lei împrumutul al VII-lea de stat
ungur.
Biserica mai administrează nişte fundaţiuni cu scopuri
bisericeşti şi culturale şi anume: I. Fundaţiunea parohianului Ioan
Cucuianu şi Irina, ptru slugitori şi trebuinţele de reparare a
bisericii de 1000 lei. II. Fundaţiunea Ioan Cucuianu şi Irina, ptru
remunerarea copiilor distinşi în studii şi buni în moravuri de la
şcoală de 1000 lei. III. Fundaţiunea Mihăilă Miti şi Domnica ptru
înfrumoseţarea bisericii de 1500 lei.
Toate aceste fonduri sunt depuse la banca „Sebeşana” în
Sebeşul-săsesc parte cu libele, parte în acţii, tot dela acea bancă.
75
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
6. Enoriaşii
Parohia constă din 171 de familii şi 750 de suflete de
confesiune ortodoxă. Ale confesiuni nu sunt în comună.
7. Mişcarea economică din parohie
Ocupaţiunea principală a credincioşilor este vieritul pe care-l
cultivă cu multă pricepere. Se mai ocupă în mai (pată de cerneală)
espoatarea de păduri ca zilieri la intreprinderile statului şi a
diferitelor societăţi.
Cu industria şi comerciu de present în număr foarte redus se
ocupă. Industria casnică o cultivă cu gust rafinat. În anul acestsa a
luat fiinţă cooperativa „Lăzoreanul” cu o 100 membrii cu un
capital societar de 10. 000 lei de scop aprovizionare, desfacere şi
orice întreprindere industrială şi comercială. Conducători ai
acestei cooperative este preotul Partenie Colhon, secretarul com.
Ioan Florean, înv. Aron Râurean, primarul Ioan Ilie Colhon,
Eftimie Morariu, Cleonic Breaz, Ioan Arsân, Pavel Rodean, Vasile
Faur şi Ioan Eft. Cucuian. Preotul are un rol conducător şi de
iniţiativă în viaţa canonică a parohiei.
8. Mişcarea culturală în parohie
Parohia are o şcoală confesională ortodoxă rom. (local
proprietatea bisericii) cu două posturi didactice, care mulţumită
zelului cu care se lucrează a contribuit mult la progresul cultural
economic social şi la stârpirea analfabetismului din comună.
Avem o bibliotecă parohială, cercetată destul de mulţămitor,
care însă din lipsă de mijloace nu poate fi îmbogăţită cu cărţi nouă.
În parohie funcţionează o societate culturală, aşa numita
„Casa Culturală” unde se citesc ziare şi cărţi bune din bibliotecă.
Lipsa de local potrivit şi mijloace băneşti împedică întrucâtva
scopul frumos ce ar trebui să realizeze această casă între
credincioşi.
76
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
9. Vieaţa morală şi socială în parohie
Războiul mondial ca pretutindeni a produs şi la credincioşii
parohiei acesteia un desechilibru sufletesc în privinţa moravurilor
la popor dela feri flecăreţi iute se ceartă, dar iute se împacă.
Procesele după putinţă le evită. Viaţa conjugală cu puţinele
escepţiuni este relativ bună faţă de alte parohii. Sunt iubitori de
muncă şi puţin cheltuitori în lucruri netrebnice. Au dragoste faţă de
biserică unde după putinţă să dau învăţături ptru. viaţă, care în
mare parte contribuie la îndreptarea moravurilor. Medici la cazuri
de boală îi cercetează. Sănătatea publică însă lasă mult de dorit din
causa sărăciei.
Beuturile spirtoase afară deunele escepţiuni le folosesc în
mod cumpătat. Secte religioase în parohie nu s-a ivit. Conştiinţa
naţională din ce în ce prinde a se manifesta prin introducerea şi
recomandarea ziarelor bune printre parohienii din partea factorilor
conducători. Atitudinea parohienilor faţă de curentele noi sociale
ca socialismul, internaţionalismul şi comunismul pănă acum este
reservată. Însă dacă factori conducători ai ţării nu vor grăbi cu
reformele cerute de timp ptru îmbunătăţirea stării sociale
economice a poporenilor atunci va fi foarte greu de a-i ţinea
departe de curente dujmane ordinii şi muncii cinstite.
10. Factorii conducători ai parohiei
În fruntea parohiei stă preotul cu 10 membrii comitetul
parohial compus din cei mai vrednici credincioşi şi anume: Ioan
Floreanu secretar com. , Aron Râureanu înv. , Ioan Av. Cucuian,
Ioan Faur, Ioan Eft. Cucuian, Ioan Ilie Colhon primar, Mihăilă
Miti, Vasile Breaz, Nicolae Simtea, Simion Popiuc. Acest comitet se
îngrijeşte de afacerile externe ale bisericii.
11. Personalul parohiei
a). Preotul parohiei este Partenie Colhon, născut în parohia
Laz anul 1890 Aprilie 6 căsătorit la anul 1915 Noiembrie 14 cu Ana
Laşiţă. Am absolvit opt clase medii, maturitare şi trei ani la
Seminarul Teologic, Andreian Sibiu. Atestatu de calificaţiune
preoţească cu foarte bine e dat de Preavener. Consistor
77
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
Arhidiecezan Nr. 10596 Bis. La 2 Septembrie 1914. Activitatea
pastorală şi-a început-o la 1 Ianuarie 1916 cu (două cuvinte
nelizibile) unor obiceiuri rele cu rezultat satisfăcător. Recompensat
ptru alte servicii n-a fost, pedepsit n-a fost.
b). Căntăreţi, patraclisieri şi epitropii.
Cântăreţi sunt următorii: Învăţătorul Aron Râurean, Ilie
Onica, Ioan Av. Cucuian, Dumitru Morariu, Ioan Eftim. Cucuian.
Paraclisieru. Nicolae V. Breazu, iar epitropii Pavel Cătană şi
Cleonic Breaz. Cântăreţii sunt fără diplome or învăţat cântările şi
tipicul de cântăreţii mai bătrâni şi de la preoţi.
12. Bibliografia privitoare la parohie
„Să vorbeşte de parohie în „Documente istorice” de Dl.
Silviu Dragomir în lupta pentru unire şi în Monografia com. Răhău
de N. Cărpinişan descălecarea unei familii preoţeşti.” 51
Într-un raport care răspundea la un alt Chestionar emis de
Consistoriul Arhiepiscopesc Sibiu cu nr. 4723/1928 preotul Partenie
Colhon menţionează şi alte aspecte cu privire la parohia Laz. El
consemnează că de când păstoreşte în parohie a întreprins
următoarele lucrări: „Am reparat biserica, am procurat clopote, am
organizat diferite societăţi ca: Societatea Tinerimii – Sf. Gheorghe,
Casă Culturală, Reuniune de femei, am înmulţit averea bisericii, pe
lângă predică la diferite ocaziuni am lucrat mai multe conferinţă
pentru popor precum şi ptru despărţământul clerului”. După ce
menţionează că Ioan Eftimie Cucuian era cântăreţ prim la strana
cantorală, mai relatează în continuare următoarele: numărul
ortodocşilor este de 765 suflete, biserica din piatră şi cărămidă a
fost construită cu ajutorul enoriaşilor sub păstorirea pr. Ioan Breazu
în 1836, a fost legată în fier la 1891, au fost reparate ferestrele,
zugrăvită în interior şi exterior în 1925.
Biserica deţine în proprietate: clădirea şcolii, 30 jugăre de
pădure foarte puţin productivă. Valoarea averii este de 131. 082 lei,
incluzându-se valoarea clădirii bisericii şi a şcolii. Veniturile se
51
D.J.A.N., Alba, Fond Par. ort. Laz, acte înregistrat. Dos 20/1921
78
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
întrebuinţează pentru acoperirea cheltuielilor de peste an. Parohia
nu deţine pământ pentru personal şi nu a fost împroprietărită, cu
toate că s-au făcut demersuri în acest scop. Există inventar în regulă
unde sunt incluse icoane şi obiecte de valoare artistică şi o cruce.
Tâmpla bisericii, de o valoare deosebită, este pictată de Ioan
Morariu, din Laz între anii 1842 şi 1856. Parohia are bibliotecă
însumând 245 de „volumaşe” citite de parohieni în timpul iernii.
Parohia întreţine casa culturală şi contribuie la susţinerea
internatului arhidiecezan şi la Fond. Reg. Ferdinand şi Reg. Maria,
la zidirea Mânăstirii Brâncoveanu şi ajutorarea săracilor la Naşterea
Domnului. Statul contribuie cu fonduri numai pentru salarul
preotului alături de contribuţia credincioşilor. Clădirea şcolii trebuie
reparată, casă parohială nu există, cimitirul este mic şi întreţinut
binişor. „Biserica are legate de o valoare în sumă de 21. 375 lei.” 52
Tot sub păstorirea lui s-a înlocuit ţigla de pe acoperiş şi turn
dar mai ales a ridicat nivelul credinţei în rândul comunităţii
credincioşilor printr-o pastoraţie de excepţie.
În rândul preoţilor care au urmat pentru perioade mai scurte
sau mai lungi de timp pot fi menţionaţi părintele Toma Vulcu din
Răhău care a păstorit obştea bisericii vreme de şapte ani, mutânduse
ulterior la Cluj iar după el a fost numit preot paroh părintele
Gheorghe Perian din Şugag activând la Laz timp de 14 ani.
Din primăvara anului 1978 sunt numit eu, ca paroh al Lazului,
după pensionarea părintelui Perian, şi de atunci până astăzi, pe
parcursul celor 26 de ani, păstoresc destinul sufletesc al obştii
credincioşilor de care mă simt legat ca de propria-mi familie.
În parohia Laz sunt 493 suflete din care 19 persoane
aparţinând cultului penticostal şi 7 persoane aparţinând grupării
sectare Martorii lui Iehova. Dintre credincioşii bisericii noastre 52
de persoane au casă la Laz, dar locuiesc sezonier în localitate.
52 Aceste menţiuni sunt consemnate de preot la 28 mai 1928 şi se găsesc la fondul
arhivistic al D.J.A.N. Alba, Par. Ort. Laz, dos. 27/1928
79
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
(La întocmirea acestui capitol m-am folosit, în parte, de materialul
documentar oferit de Doamna Profesoară Ioana Purcar-Rustoiu
care a făcut cercetări în acest sens).
80
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
CÂTEVA
DATE
DESPRE
BISERICA
DIN LAZ ŞI
RENOVAREA
EI ÎN
ULTIMII ANI
D
upă cum am amintit mai înainte biserica actuală a fost ridicată
în vremea păstoririi părintelui Ioan Breaz (Senior) începând
cu anul 1830. Hramul Bisericii este „Adormirea Maicii
Domnului” şi este situată în mijlocul satului, fiind construită
din cărămidă zidită pe temelie de piatră şi acoperită cu ţiglă solzi.
Arhitectura ei este în formă de navă, cu arcuri laterale şi
transversale, foarte solid construite, pe care se sprijine cele două
cupole din cărămidă zidită în cofraj, formând naosul şi pronaosul,
81
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
cu cafasul (podul femeilor) construit din lemn, având în partea de
est sfântul altar despărţit de restul încăperii printr-un zid care
formează catapeteasma Sfintei Biserici. Lumina intră în Altar prin
două ferestre, în naos prin patru iar în pronaos prin două ferestre. În
partea de vest este turnul clopotniţă, specific bisericilor ardelene, pe
sub care se face intrarea laterală în biserică. Zidurile clădirii
bisericii au grosimea de 1, 20 m, lungimea clădirii bisericii este de
24 m iar lăţimea de 10 m iar înălţimea turlei de aproximativ 22 m.
„Intra-voi în casa ta, închina-mă-voi în Biserica Ta…”
Sfinţirea bisericii din Laz de către Î.P.S. Episcop ANDREI al Alba-Iuliei
(23 iulie 1995)
Începând cu anul 1990 sub îndrumarea mea şi prin osteneala
şi jertfelnicia credincioşilor au început lucrările de reparaţie capitală
şi renovare a edificiului bisericii.
82
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
Astfel:
a fost înlocuită vechea învelitoare a acoperişului cu ţiglă
nouă solzi;
a fost bătută tencuiala veche din interiorul şi exteriorul
clădirii bisericii pentru a fi refăcută în vederea executării picturii
interioare;
a fost înlocuită vechea instalaţie electrică cu una nouă în
întregime, din cupru;
soclul exterior a fost retencuit cu mozaic alb-negru;
s-au refăcut din temelie scările de acces;
s-a turnat de jur-împrejurul bisericii trotuar lărgindu-se
spaţiul din incinta curţii prin ridicarea unui zid din beton, piatră şi
lemn;
în 1990 au început lucrările de pictură care au durat patru ani
fiind executate în ulei de către pictorul Gheorghe Busuioc din
Bucureşti. Vechea pictură a lui Ioan Moraru a fost curăţită şi
refăcută;
prin donaţiile băneşti oferite de Eleonora şi Nicolae Cătană,
originari din Laz şi stabiliţi în America, s-a confecţionat un
iconostas din stejar sculptat, executat de firma Marian din Alba
Iulia;
prin introducerea gazului metan în localitate a fost montată o
încălzire centrală în vederea sporirii confortului de încălzire a
bisericii pe timp friguros;
în anul 2003 s-a cumpărat o staţie de amplificare sonoră, cu
difuzoare interioare şi exterioare, de ultimă generaţie;
podeaua altarului şi cea din faţa altarului a fost înlocuită cu
scândură nouă, acoperită în întregime cu covor mochetat;
au fost montate scocuri şi burlane la acoperişul bisericii;
a fost reparat paratrăsnetul cu o protecţie solidă şi rezistentă
la descărcările electrice;
s-au cumpărat peste zece rânduri de veşminte preoţeşti, şase
prapori, două Evanghelii cu coperte din metal argintat şi aurit, două
rânduri de odoare şi lista ar putea continua.
Am menţionat aceste realizări nu pentru a-mi aroga personal
nişte merite ci pentru a scoate în evidenţă bunăvoinţa şi dărnicia
83
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
credincioşilor din Laz care, deşi puţini la număr, au schimbat
aproape pe de-a-ntregul aspectul dinăuntrul şi din afara bisericii.
Lui Dumnezeu şi lor le datorez întreaga mea recunoştinţă pentru
realizările înfăptuite în ultimii ani.
Ca o încununare a
tuturor ostenelilor şi
jertfelor de tot felul în
vara anului 1995,
locaşul bisericii a fost
resfinţit printr-o
slujbă arhierească
săvârşită de Înalt Prea
Sfinţitul nostru
Părinte Andrei al
Alba Iuliei, aducând în
sufletele credincioşilor
Lazului o bucurie
nespusă prin prezenţa şi
rugăciunile adresate
Bunului Dumnezeu şi
Maicii Preacurate ca să
reverse peste fii acestei
mici parohii, har
îmbelşugat întru
sporirea credinţei celei
drepte şi mântuirii prin
Biserica Sa, a tuturor
celor ce-i vor trece pragul duminică de duminică şi sărbătoare de
sărbătoare.
84
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
LA CEAS DE SĂRBĂTOARE
Biserica–n ruină
Sortit-a fost să piară
Dar fiii ei la viaţă
Au readus-o iară.
Cu ei a fost păstorul
Ce n-a precupeţit
Nimic din ce visase
Şi visul l-a-mplinit.
În nopţi de nedormire
Se frământa din greu
Rugând să-i dea putere
Prea bunul Dumnezeu.
Crâmpeie din iubirea
Acestor enoriaşi
Stau la temelia
Divinului locaş.
Căci numai prin iubire
Şi sacrificiu sfânt
O operă de artă
Durează pe pământ.
Eroi, să se numească
Cei ce-au contribuit
Cu inima sau braţul
La ce s-a-nfăptuit.
La dangătul de clopot
Din spaţiul azuriu
Veniţi cu toţi aicea
Nicicând nu-i prea târziu!
……………………………..
Doar, ceasul de pe turlă
Priveşte mut în zare
Vrea timpul să-l oprească
În clipa asta mare.
……………………………..
Când ninsoarea vine,
Trimite-al nopţii crai
O rază de lumină
Pe acest picior de plai.
Puzderie de stele
S-aprind pe cerul mat
Şi liniştea cuprinde
Încet, bătrânul sat.
Atunci cei ce-s în viaţă
Cu sufletul fierbinte
O rugă să înalţe
Cerescului Părinte.
Laz, 28 iulie 1994
Valeria Vulcu
85
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
ORGANELE DELIBERATIVE, EXECUTIVE ŞI
PERSONAL AUXILIAR ÎN CADRUL
PAROHIEI LAZ, ÎNTRE ANII 2002-2006
PREOT PAROH,
Haida Ilie
MEMBRII CONSILIULUI PAROHIAL
Cătană Nicolae
Colhon Cornel
Delorean Vasile
Făţan Ioan
Oniţa Gheorghe
Popiuc Mircea
Rasa Ioan
Rasa Ilie
Simtea Ioan
Todorescu Nicolae
EPITROPI
Popiuc Mircea
Epitrop prim
Todorescu Nicolae
Epitrop casier
86
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
MEMBRII COMITETULUI PAROHIAL
1. Haida Elena
2. Andrei Letiţia
3. Cătană Eva
4. Colhon Romulus
5. Cucuian Ilie
6. Drăghici Maria
7. Faur Andrei
8. Făţan Irina
9. Miti Ana
10. Moraru Maria
11. Petra Maria
12. Poienar Maria
13. Popa Nicolae
14. Popiuc Ana
15. Rasa Dochie
16. Rasa Elena
17. Rasa Maria nr. 27
18. Răvineală Elena
1. Rasa Ioan
2. Făţan Ioan
3. Colhon Cornel
4. Colhon Gheorghe
5. Făţan Gheorghe
6. Cirebea Marian
CANTORI LA STRANĂ
CRÂSNIC – ÎNGRIJITOR
Oniţa Gheorghe
PRESCURARIŢĂ
Pleşa Ileana
87
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
MENŢIUNI PRIVITOARE LA
MEŞTERII ICONARI DIN SATUL LAZ
U
nul dintre cele mai importante capitole ale artei populare
religioase din Transilvania îl constituie pictura pe sticlă.
Au fost numite icoane pe sticlă pentru că sunt zugrăvite
direct pe dosul sticlei, care la prima vedere pare destinată numai să
apere pictura. Ele nu se găsesc numai în Ardeal, ci în aproape toate
ţinuturile germane muntoase: Tirol, Bavaria, Elveţia, şi apoi în
Moravia, Slovacia etc. , şi sunt cunoscute mai ales sub termenul
german: Hinterglasmalerei. 53
Lazul este una din localităţile de referinţă în ceea ce priveşte
pictura religioasă ţărănească la români. În judeţul Alba trei sunt
localităţile cele mai importante în care icoana pe sticlă şi pe lemn
le-a adus un bun renume ca centre de pictură ţărănească. Acestea
sunt: Maieri, Lancrăm şi Laz. Din rândul acestora Lazul este cel mai
important centru de pictură iconografică din sudul Transilvaniei. În
primele două localităţi, tradiţia a încetat. În acest sătuc de mai bine
de două secole, continuă fără întrerupere, până-n zilele noastre arta
ţărănească a picturii pe sticlă. O întreagă pleiadă de pictori ne
vorbesc şi astăzi despre cum ştiau să-şi reprezinte pictural
divinitatea, care erau trăirile lor şi ce mesaj sacru voiau să transmită
privitorilor şi închinătorilor, în majoritate neştiutori de carte.
Sentimentul emoţional se datorează acelui simplism izvorâte din
53 Gh. Pavelescu – Pictura pe sticlă la românii din Transilvania, Extras din
Apulum 1939-1942
88
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
sinceritate şi pornire către frumos, în care, deşi apar greşeli de
scriere, cuvinte stâlcite şi uneori chiar nerespectarea erminiilor,
stilizarea cu nuanţe naive, dă picturii în ansamblu adevărata ei
valoare, fapt care l-a făcut pe Nicolae Iorga să spună: „Dacă
pictura pe sticlă e mai puţin gravă, mai puţin solemnă, mai puţin
impozantă, mai puţin perfectă, în ceea ce priveşte tehnica, în ea se
amestecă sufletul adevărat al poporului. 54
Gheorghe Pavelescu în lucrarea sa, Pictura pe sticlă la
românii din Transilvania, conchide în anul în 1942 că la Laz „a
descoperit vreo 14 zugravi începând cu anul 1740”, Ioan Zugravu
despre care nu ştim sigur dacă era sau nu din Laz până la ultimii doi
zugravi de astăzi Aurel Rodean şi Ilie Poienaru. Cercetările
ulterioare susţin că în Laz au fost patru familii de zugravi şi acestea
sunt: Familia Poienaru, familia Zamfir, familia Morar şi Familia
Rodian.
În rândul familiei Poienaru primul a fost Savu Poienaru care a
trăit între anii 1777 şi 1829 şi descendenţii acestuia: Simion, Toma,
Ioan, Ilie, Aron, Partenie Ilie Poienaru II şi fiica acestuia Maria
singura rămasă în viaţă şi cu care se încheie şirul zugravilor, ea
neavând urmaşi care să preia această frumoasă şi binecuvântată
tradiţie. Cel dintâi zugrav din această familie, Savu Poienaru este
considerat de Ştefan Meteş ca fiind „de origine din Poiana
Sibiului” dar unele cercetări pun sub semnul întrebării dacă Savu ar
fi aparţinut familiei Poienaru. Gheorghe Pavelescu şi Cornel Irimie
îl plasează pe Simion în fruntea dinastiei de zugravi din această
familie. Ştefan Meteş îl consideră pe Simion al doilea zugrav al
familiei Poienaru. Marius Porumb îl consideră pe Simion „fiu şi
demn urmaş pe tărâm artistic al lui Savu Poienaru”. Simion a fost
un meşter bun, realizator al unui număr însemnat de icoane pe lemn
şi sticlă, a unor sfeşnice şi crucifixe, ducând mai departe arta
zugrăvitului, prin ucenicii săi. Trei dintre fiii săi, Toma, Ioan şi Ilie
continuând cu cinste meseria tatălui şi bunicului lor. Zugravul atâtor
chipuri de sfinţi a putut să slujească şi altfel biserica, nu doar prin
54 N. Iorga – Icoana românească, pag. 50
89
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
culoarea vopselelor, ci şi prin vocea sa, datorită rolului important
deţinut în cadrul slujbei, aceea de cantor al parohiei Laz.
Ilie Poienaru a moştenit talentul artistic al tatălui său, Simion,
realizând un număr de loc de neglijat de icoane, cruci, mobilier şi
pictând importante biserici. A reuşit apoi să se impună în viaţa
comunităţii prin activitatea desfăşurată în cadrul bisericii, la început
în calitate de membru în consiliul parohial, apoi ca administrator al
averii acesteia adică de epitrop bisericesc.
Ilie Poienaru II a continuat în timpuri mai apropiate şi cu alte
mijloace, meseria înaintaşilor săi. Cercetătorii centrelor de pictură
pe sticlă l-au mai găsit în viaţă şi au putut să obţină informaţii
preţioase. Pentru că pictura pe icoane, nu-i mai asigura un venit
suficient, Ilie îşi încearcă norocul în America, în Ohio, unde timp de
cinci ani va lucra într-o turnătorie de fontă. Întors acasă, va lucra
vara ca ţapinar la plutărit pe râu, iar iarna va picta icoane, cruci de
lemn şi prapori, până în 1952, an în care, datorită prigonirilor ateiste
din acea vreme,
Ilie II aruncă în
foc aproape trei
sute de forme sau
modele pentru
pictarea
icoanelor pe
sticlă. Tot Ilie a
fost nevoit să
acopere cu var,
în perioada
comunistă,
arhanghelii
pictaţi pe faţada
casei din Laz, ca
reclamă pentru
meşterii iconari.
Astăzi icoanele
de pe faţadă au
reapărut la
90
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
lumină prin grija fiicei Maria, din mâna căreia au ieşit sute de
icoane simple sau prăznicare, pictate cu pioşenia şi simţul unui
autentic artist. „Pictoriţa” cum îndeobşte este cunoscută în rândul
comunităţii locale s-a remarcat şi prin arta sau meşteşugul broderiei.
Broderiile liturgice confecţionate prin grija şi migala mâinilor ei, au
împodobit până nu demult biserica satului întregind decoraţiunea
interioară a pereţilor cu icoane pe sticlă şi lemn
Cu privire la pictură ea spunea într-un articol de ziar: „Cum
am învăţat meşteşugul picturii nu ştiu să spun. Pictez aşa cum alţii
sapă din moşi strămoşi. Când văd două culori cum se încheagă las
totul de-o parte să le apropii. Inspiraţia nu vine singură, trebuie s-o
stârneşti, socotind tot timpul la ce vrei să faci. Nu pierd timpul, îl
câştig, aşa văd şi tai falsul. Dacă văd că lucrul nu-mi iese dintru
început cum vreau eu, îi dau pace şi trec la ţesut”. 55 Din mâna ei au
ieşit zeci şi sute de icoane pe sticlă şi pe lemn care astăzi
împodobesc colecţiile muzeistice şi particulare din ţară şi din afară,
fapt ce o aşează în galeria marilor artişti populari din zonă.
După Evenimentele din 1989, Mariei Deak Poienaru i se
înmânează, din partea Academiei Artelor Tradiţionale din România,
următoarea DIPLOMĂ:
„Se conferă diploma de membru al Academiei de Arte
Tradiţionale d-nei Maria Poienariu Deac, meşter iconar din Laz
(Valea Sebeşului).”
Din rândul familiei Zamfir s-a ocupat cu meşteşugul pictării
de icoane doi membrii, Pavel şi fiul său Savu. Pavel a fost şi el
pentru o perioadă membru al comitetului parohial Laz, după cum se
menţionează în Protocoalele şedinţelor parohiale între 1886- 1895.
Savu Zamfir, fiul lui Pavel, va purta poate nu întâmplător, numele
întemeietorului artei zugrăvitului din Laz. Despre el sunt puţine date
legate de activitatea artistică, încadrată cronologic între 1908 şi
1914.
O altă familie de pictori iconari este cea a lui Ioan Morar care
a trăit între anii 1825- 1890. Istoricul Ştefan Meteş susţine că acesta
ar fi avut „o pregătire mai înaltă”, că a învăţat să picteze de la un
55 ziarul Lumea creştină, aug.- sept. 2003
91
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
meşter din Viena, pe cheltuiala preotului din Laz, Ioan Breaz.
Potrivit istoricului Nicolae Iorga, Ioan Moraru ar fi fost învăţător în
Laz. Acesta părăseşte Lazul, după 1862, după ce pictează tâmpla
bisericii din Laz şi realizează portretele preoţilor Ioan Breaz în 1854
şi Damian Moga din Săsciori în 1865. In legătură cu pictura acestei
tâmple, păstrată până azi, o informaţie vine să confirme originea lui
Ioan Moraru. Intr-un răspuns al unui chestionar cerut de Consiliul
arhiepiscopal, în 1928 la rubrica: „Are biserica Inventar în regulă”,
preotul Partenie Colhon precizează: „Obiecte de valoare artistică
sunt câteva icoane şi o cruce precum şi tâmpla bisericii lucrată de
un pictor cu numele Ioan Moraru lucrată între anii 1842 şi 1856, de
o valoare artistică remarcabilă. Acest pictor este din parohie din
naştere şi de un talent extraordinar pe timpul acela”. Ioan Morar îşi
va continua viaţa şi activitatea artistică la Săliştea Sibiului.
Despre zugravul Aurel Rodian, informaţiile arhivistice sunt
puţine. Conform afirmaţiilor celor ce l-au cunoscut ştim că el era
frate cu Pavel Rodean şi era un om priceput la toate: ştia meşteşugul
tâmplăriei, era „dentistul satului” (ştia să facă extracţii dentare),
repara încălţămintea, era frizer, ascuţea unelte. Ştim că în anul 1937
acesta a cerut Protopopiatului ortodox din Sebeş eliberarea unui
permis de zugrav, cerere ce i-a fost refuzată. Nu ştim cu exactitate,
motivele pentru care cererea lui a fost respinsă pentru că actul nu s-
a păstrat în fondul arhivistic al parohiei, dar se cunoaşte că suferea
de o boală anchilozantă la coloana vertebrală, dobândită pe tot restul
vieţii pentru nişte „greşeli ale tinereţii”. Fiind sărac şi schilod, îşi
vindea marfa cu căruţa prin târguri, îmbrăcat fiind într-o manta
militară, ca lumea să creadă că e invalid de război şi astfel să-şi
poată vinde mai uşor crucile şi icoanele.
Când restaura vreo cruce veche, scria pe ea: „Crucea s-a
repălat de Aurel Rodian”.
Se socotea încuscrit cu tot satul şi era prietenos cu toată
lumea.
Iată câteva referiri la zugravii din Laz, care uneori obişnuiau
să alăture lângă semnătura lor pe icoană şi apelativul de „zugrav”.
Într-o comunitate puţin prosperă din punct de vedere material,
92
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
întâlnim zugravi de icoane care, pictând chipurile sfinte, învăţânduşi
copiii să zugrăvească sau găsindu-şi ucenici, reuşesc să păstreze o
conduită morală exemplară. Conştiinţa meseriei lor se pierde însă în
timp, fapt reflectat de însemnările din Protocoale parohiei, în care
din a doua jumătate a secolului al XIX-lea apar doar cu statutul de
„plugari” sau „economi”.
În concluzie, se poate afirma că atât amprenta artistică a
acestor icoane cât şi cea spirituală sunt valori reale care au făcut
obiectul cercetării multor specialişti în domeniu şi care prin
competenţa aprecierilor făcute, zestrea colecţiilor de icoane merită
mai pregnant pusă în lumină. Ideea înfiinţării unui muzeu, în satul
Laz, care să găzduiască întregul patrimoniu iconografic din zonă, ar
fi salutară, bine ştiind că, tot mai mult, noi trebuie să ieşim în lume
cu specificul nostru spiritual, cultural şi tradiţional care încă s-a
păstrat, apreciat de tot mai mulţi iubitori ai frumosului autentic.
93
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
UN FLORILEGIU CU IMPRESIILE
VIZITATORILOR, CULES DIN
CARTEA DE ONOARE A MUZEULUI
FAMILIEI POIENARU DIN LAZ
13
apr. 1971
În casa Poienarilor, visători ai albastrurilor şi ai
verdelui, ca primăverile româneşti, însemnăm de
bucurie, de recunoştinţă, de trecere!
Aurel Rău
Oltea Rău
Al. Ciopraga
Multe sunt locurile sfinţite, pe pământul nostru românesc, de
om cu mâna-i măiastră şi mintea-i luminată.
Şi când ajungi într-un astfel de loc, tu, trecătorule, n-ai decât
să iei ceva din râvna cu care au trudit aceşti oameni pentru a lăsa
ceva urmaşilor.
Aceasta aş dori-o din suflet, stimată doamnă Poienaru
Maria: să lăsaţi toată priceperea dv. , nepoţilor şi tuturor celor care
îndrăgesc şi vor să lase peste veacuri munca începută de cel care a
fost Poienaru Savu 1770-1818 sau poate cu mult înainte!
Cu admiraţie şi stimă,
Ana-Maria Rusneac
prof. Alba Iulia
94
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
Geniul creator şi vocaţia în istorie a neamului românesc s-a
dovedit prin curaj şi eroism în trecut şi se va dovedi prin artă şi
ştiinţă în viitor.
Acest modest, dar din străbuni atelier de artă populară este un
germen al României de mâine.
8 septembrie 1974 Dr. Milcoveanu Şerban
Bucureşti
După trecerea unui deceniu, revedem vatra iconarilor din
Laz, unde Maria Poienariu – cu îndelung cultivată măiestrie şi
minunată perseverenţă – a ridicat un monument de autentică şi
superbă frumuseţe românească.
Tradiţia şi prezentul artistic al Marie Poienariu se afirmă
armonios în încăperile unei curate case ţărăneşti care – prin valoarea
obiectelor şi gustul rafinat al expunerii lor – reprezintă un mic şi
încântător muzeu al satului Laz.
Îi dorim, din inimă, să găsească înţelegerea necesară dezvoltării,
mai departe, a activităţii sale artistice.
Laz, 7 sept. 1972
Dumitru Dancu
critic de artă, Bucureşti
Iuliana Dancu
graficiană şi publicistă, Bucureşti
Pe o vale de râu sălbatică, încă, unde alături de stei şi păduri,
a rămas o spiritualitate curată, românească, trăieşte prin aceste
icoane pe sticlă, o cultură vie, specifică. O datorăm, mai mult ca
altora Mariei Poienaru şi familiei ei. Vistiernic de frumuseţi, M.
Poienaru, nu le ţine sub lacăt, ci le desfăşoară cu bunătate, în
întâmpinarea tuturor celor ce-i trec pragul.
V. Radu – Radio Cluj 1975
95
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
Mărturisesc că am trăit cu adevărat şi nu m-aş mai sătura sămi
scald ochii sufletului în atât „frumos”.
Mărturisesc că sunt fericit că mi-am putut învăţa fiii că
„frumos” înseamnă suflet şi muncă şi răbdare şi perseverenţă.
Vă dorim ca pasiunea frumosului să vă ajute să trăiţi multe,
multe clipe de fericire până la adânci bătrâneţi!
Doamnei Poienaru
Îi admirăm daru’
De-a pune între fire
Un strop de nemurire
Ca-n veac să dăinuiască
Fiinţa românească.
Fam. prof. Vladimir Roman
Săsciori
P. Bucşan
În umbră
Sau lumină
Între azur şi tină
Lumina ni se-arată
Fără de pată
Covârşit de povara ancestrală a vechilor generaţii de artişti cu
greu mă pot despărţi de aceste mărturii ale geniului nostru artistic
naţional. Cu siguranţă, voi reveni.
D. B.
Inestimabile comori pe care gândul nu le poate cuprinde când
te gândeşti la atât de scurta noastră trecere prin lumină. Şi totuşi…
Aici pe unde paşii Marelui Anonim a măturat praful drumurilor
totul se poate. Pleci de-aici şi revii mereu pentru a cinsti acele
minunate mărimi de pictori şi mai ales emoţionant, acele
nemuritoare ţesături şi cusături, în care femeile, mamele neamului
96
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
dintotdeauna au păstrat câte ceva din veşnica tinereţe fără bătrâneţe
a poporului român. Lazul – un pas spre veşnicie.
18 iunie 1989
Prof. (semnătură indescifrabilă)
Pentru un orăşean satul este o deschidere nu numai spre
natură, dar şi spre cultură. Aici la Laz şi aici în casa familiei
Poienariu simţi nevoia fizică să gândeşti mai mult, te impregnezi de
o gândire care nu-ţi este străină, dar pe care ne-o apropiem rar. Aici
te poţi întâlni cu tine însuţi, aici te descoperi.
Este minunat că aici, o femeie continuă şi construieşte
tradiţia.
22 august, 1989 Ana Bârcă
Muzeul Satului – Bucureşti
La streaşina munţilor, într-o casă transilvăneană, s-au adunat
toate culorile sufletului românesc. Plămădite în nopţi cu lună plină
şi stropite cu sudoarea frunţii şi a lacrimilor ele au renăscut în
imagini de o gingăşie fără de margini… Ce sfânt, ce curat e izvorul
acesta al artei şi iubirii adevărate… Ne închinăm în faţa geniului
creator şi sărutăm cu evlavie mâinile acestea de truditori…
8 iulie 1990 C. T. Albamont – Alba Iulia
Românul a iubit întotdeauna frumosul, sufletul său sensibil a
vibrat la tot ceea ce este frumos. Ce înălţător este să urmezi o
tradiţie lăsată din moşi-strămoşi. Ce bogat este sufletul românului,
câtă curăţenie sufletească ascunde în el!
De toate acestea te convinge casa familiei Poienaru. Tot ce vezi aici
este un mic cuib de pace şi linişte sufletească. Pleci de-aici cu
sentimentul că credinţa în Dumnezeu trebuie să dăinuiască veşnic la
97
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
români. Să păstrăm credinţa în Dumnezeu şi să iubim mereu
simplitatea, frumuseţea poporului român.
Dorim fam. Poienaru multă putere de muncă pentru a crea
numeroase lucrări spre pomenirea numelui lui Dumnezeu şi
continuitatea neamului.
11 august, 1990 Fam. Cosma – Cluj-Napoca
Un veritabil muzeu al ROMÂNIEI, aşa cum s-a reflectat ea în
spiritualitatea noastră milenară. O întruchipare a TALENTULUI şi
a sensibilităţii aleşilor noştri, din generaţie în generaţie. Neamul
POIENARILOR ne va reprezenta în veşnicie…
Laz, 24 iulie 1991
(2 semnături indescifrabile)
Félicitations et bravo a Madame Poenariu pour ce
merveilleux travail! Merci de m’avoir permis de visiter cette
magnifique exposition et d’avoir pu gouter a l’art des icones,
inconnu chez nous.
Je parlerai de ce que j’ai vu en France…
Compliments et longue vie!
Laz, le 29. Juillet 1991
Regine Clamote
Am poposit azi 30 iulie, P. S. Episcop Andrei, însoţit de
colaboratorii Centrului Eparhial în această locuinţă, unde ne-am
bucurat de frumuseţea icoanelor şi tradiţia familiei Poienaru.
Sincere felicitări pentru iubirea faţă de tradiţie, credinţă şi neam.
30 iulie 1991 † Andrei Episcopul Alba Iuliei
Pr. Remus Onişor
Pr. Ioan Galaţă
Pr. Ilie Haida
98
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
Bunul Dumnezeu să binecuvânteze şi să răsplătească
străduinţa pictorilor iconari pe sticlă din neamul Poenaru şi să-i
ajute să continue această Tradiţie Sfântă din neam în neam, spre
slava lui Dumnezeu şi spre folosul şi mântuirea oamenilor, prin
intermediul Sfintelor Icoane.
17 febr. 1995 Ierodiacon Iustinian
M-rea românească „Prodromul”
Sfântul Munte Athos – Grecia
Muzeul fam. Poienaru, cu atâtea frumuseţi, culese din
paginile Sfintelor Scripturi, dovedeşte în mod incontestabil că omul,
această făptură aleasă, este într-adevăr chipul lui Dumnezeu, capabil
să se ridice până la Creatorul său. Şi această minune se întâmplă în
familia Poienariu, care ne face să privim spre Dumnezeu, spre cerul
sfinţilor, prin fereastra sfintelor icoane.
Protopop (semnătură indescifrabilă)
Într-o zi de Sf. Andrei sosii în casa – rai a Moaşei Maria
Poienaru să mă îmbogăţesc cu zestrea-i de frumuseţi ce iese din
mâna ei, ca să-mi aduc mereu aminte că neamul acesta a avut atâta
har şi talent de la Dumnezeu.
31 nov. 1998 Prof. Ionel Gomboş
Parcă ai fi intrat într-o peşteră cu comori.
Ce bine că mai sunt oameni care le păstrează şi le creează.
18 iulie 1999 (semnătură indescifrabilă)
99
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
Dumnezeu să binecuvânteze Sebeşul şi să fie o cale către rai,
stăpânită de sfinţi.
30 noiembrie 2002 Un grup de profesori şi elevi
Niculiţel – Tulcea
Am vizitat colecţia de icoane pe sticlă a doamnei Maria
Poenaru din Laz şi am rămas profund impresionat de cele văzute.
Binecuvântăm strădania autoarei şi cerem harul lui
Dumnezeu asupra casei acesteia.
Hristos a înviat!
1 mai 2003 † Visarion Răşinăreanu
episcop vicar Sibiu
Maria Poenaru este o artistă populară de excepţie care de-a
lungul vieţii sale, şi-a adus o însemnată contribuţie la crearea şi
promovarea în ţară şi în lume a artei populare româneşti. Ea a
continuat cu dăruire tradiţia din familia sa care se întinde pe mai
bine de două secole.
Dumnezeu s-o ocrotească şi s-o apere. Noi vom păstra în
minte pentru totdeauna, marea sa dăruire şi marele ei talent.
25 mai 2003 Prof. jurist Costică Tomozei
Cerul cu albastrul lui, Maica Domnului cu lacrima în ochi,
surâsul îngerilor, toate stau rânduite după sublimele legi ale
simetriei, dincolo de indiferenţa sticlei pe care s-au pictat. Pictoriţa,
un adevărat geniu, a legat în armonii ce ţin de veşnicie, gândurile ei,
modul cum bunicii şi străbunicii s-au apropiat prin artă de
Dumnezeu. Adevăratele capodopere ale genului au trecut de sub
fruntea concepţiei în concret prin mâinile dăruite ale femeii în faţa
căreia ne închinăm cu toţii. Materia a trecut din haos în armonie
100
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
învestindu-se cu viaţă. O artă – mare artă ce vine dintr-un trecut
îndepărtat, dorinţă de frumos a unui popor ce a ridicat mâinile de pe
cormană, şi le-a trecut pe sabie şi din nou pe plug, de milenii, care
se pot număra pe degetele a două mâini. Se remarcă îngemănarea
culorilor, rafinament şi un stil propriu acestei genealogii de artişti,
al cărui ultim herald este doamna Maria Poienariu, căreia aducândui
omagiul o facem în numele întregii noastre Confrerii. Şi noi avem
o ţintă. Setea de absolut, împlinirea de sine pe care marea artistă din
faţa noastră le-a împlinit într-un singular şi într-un fel dramatic
destin.
19 iunie 2004 MARE MAESTRU Viorel Dănescu
George Apostol
Chira Ioan Mircea
Horia Bucur
Adrian Benea
Nicu Filip
101
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
Maria Deac Poienaru alături de comorile ei de suflet, 2002
102
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
ŞCOALA ŞI DASCĂLII LAZULUI
L
azul avea local de şcoală zidit înainte de revoluţia din 1848
fără însă a se indica anul construcţiei, putându-se conchide
că satul zugravilor de icoane pe sticlă, cu tradiţii vechi, avea
nevoie de scris, citit, pentru arta iconarilor, care începe documentar,
înainte de 1700. 56
Un raport tractual din 1865 ne indică şi data construirii localurilor
de şcoală, care se construiseră în număr mai mare după 1848.
Şcoala din Laz este zidită cu mult înainte de 1850 din material
tare. 57 Ioan Raica susţine că în primăvara anului 1866 s-a cumpărat
locul pentru şcoală dimpreună cu casa de la Gligor Ţârlea cu 80 fl.
v. a. din lada comunei. Totdeauna leafa învăţătorului era scrisă în
contracte si se împlinea cu acurateţe şi la timp. Aceste contracte şi
învoieli erau plătite de popor în bani şi în natură (lemne, bucate,
etc.) Preotul paroh Ioan Breazu menţionează că „şcoala se ţinea şi
în semestrul de vară, cu pruncii, numai nu cercetează în acelaşi
număr ca în semestrul de iarnă şi aceasta este cauza că din partea
diregătoriei politice nu s-a făcut nici o îndemnare către părinţii
pruncilor spre a-i trimite la şcoală. Ba, amploaiatul politic necum
să viziteze vreodată şcoala, dar nici întrebare despre şcoală n-au
făcut decând am ieşit de sub diregătoria absolutismului şi am intrat
sub cea constituţională.”
56 Ioan Raica – Şcoala sebeşeană în documentele vremii, pag. 36
57 idem, pag. 48
103
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
În Laz funcţiona ca învăţător în anul 1838 Silvestru
Moldovan, care ţinea şcoala în casa sa. Era şi opincar de meserie.
Între croitul opincilor îi învăţa şi pe copii buchiile pe care le scria pe
maiul de spălat. Scrisoarea care se făcea cu pana de gâscă şi
cerneală din „ţârlani” (muguri de arin) sau din sămânţă de boz
(plantă erbacee perenă, cu miros neplăcut, înaltă de 50-200 cm. , cu
flori albe şi fructe negre (bozie), peste care turnau puţin oţet s-a
menţinut până prin 1850. Cărţi erau: Cartea năravurilor bune,
Bucoavna, Catehismul şi Psalmii de seara şi de dimineaţa. Uneori
elevii din Laz mergeau şi la şcoala din Săsciori.
Pentru corectarea conduitei şi deprinderea primelor elemente
de învăţătură conform mentalităţilor acelor vremi, erau folosite
mijloace mai puţin pedagogice vizând, în primul rând, pedepsele
corporale. Constrângerile cele mai comune erau punerea copiilor
(elevilor) în genunchi pe boabe de porumb, lovirea cu o lingură de
lemn, uneori cu un băţ mai subţire (joardă). Pentru slaba învăţătură
pruncii şi pruncele erau opriţi câte o oră la şcoală să citească şi să
scrie, trebuind să repete lecţiile. La unele şcoli din Mărginime,
pruncii purtau un moţ de păr în frunte de care era prins şi tras, în caz
de pedeapsă.
Un dascăl vechi care a rămas în istoria satului este Avram
Cucuian, despre care a rămas amintirea că ţinea cursuri în casa sa.
În cursul anului şcolar 1851-1852 dascălul Avram Cucuian învăţa
ştiinţa descifrării buchiilor cu 31 prunci (elevi) şi 6 prunce (eleve).
(ibid. pag. 45). În 1853-1854 era învăţător Nicolae Secaş. În 1854-
1855 era învăţător Avram Cucuian cu 50 de prunci. In 1855-1856
lăzorenii au ales dascăl pe Ilie Cucuian şi cer să fie înzestrat cu
atestat de calificare. Din acest an încep protocoalele în şcoli. La 23
ianuarie 1858 se trimit Ex. Sale (Vlădica) hârtiile dascălului Ilie
Cucuian spre aprobare.
Situaţia şcolii primare confesionale, atât din Laz cât şi din alte
sate, dintre anii 1857-1897 se caracterizează prin biografia
dascălului Pavel Rodean, născut la 25 august 1832 în Laz. Până la
17 ani a fost cioban apoi părinţii l-au trimis la şcoala grănicerească
din Orlat, unde a învăţat şi nemţeşte. Pe urmă se înscrie în anul I la
gimnaziul din Sibiu iar în anul următor urmează seminarul
104
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
pedagogic pe care îl absolvă după un an. Cunoştea analiza
gramaticală nemţească şi vorbea binişor nemţeşte. La seminarul
pedagogic prinse unele cunoştinţe generale de pedagogie şi
metodică. Manualele şcolare utilizate erau: Abecedarul, Bucoavna
din Sibiu şi Ciaslovul.
Pe lângă citit şi scris se mai preda şi puţină aritmetică şi
geografie (relieful satului, unităţile administrative-pretura,
comitatul, regiunea şi ţara) indispensabile pentru orientarea în acel
timp. Sala de clasă avea o tablă neagră pe care se scria, iar după
1875 s-a primit, ca material didactic, şi un globul pământesc,
lărgindu-se sfera de cunoştinţe. Stăruinţa cea mai mare se punea pe
scris, citit şi pe socotit. Frecvenţa la şcoală era slabă, mai ales, în
ceea ce priveşte pruncele (fetele).
Învăţătorii se alegeau de obşte, pe câte un an. Uneori reuşeau
să fie aleşi şi în anul următor, apoi puteau candida şi în alte
localităţi. Satele unde a funcţionat dascălul Pavel Rodean au fost
după cum urmează: Anii şcolari: 1857-1860 Sebeşel; 1860-1870
Laz; 1870-1873 Săsciori; 1873-1878 Căpâlna; 1878-1881 Şugag;
1881-1883 Totoi; 1883-1885 Daia; 1885-1887 Inuri (Vinţ); 1887-
1888 Căpâlna; 1888-1889 Cioara; 1889-1895 Acmar; 1895-1897
Căpâlna. A funcţionat 40 de ani, pensionându-se în 1898 cu o
pensie de 36 coroane lunar.
Clădirea actuală a şcolii a fost ridicată în 1909 (ibid. pag. 38-39)
după cum se menţionează şi pe placa din marmură neagră, aplicată
pe peretele interior.
105
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
Preotul Partenie Colhon împreună cu învăţătorii Ioan Manoviciu
şi Maria Manoviciu în mijlocul elevilor din Laz
Registrele de clasificaţiuni se găsesc numai din 1883-1884.
Conform Registrelor de clasificaţiuni şirul dascălilor şi
învăţătorilor de la şcoala din Laz este prezentat mai jos după cum
urmează, până în anul 2004.
1883-1885 Vasile Mihu
1885-1888 Ioan Zdrenghea
1888-1889 Pavel Rodean
Ioan Bozdog
1889-1890 Nicolae (semnătură indescifrabilă)
1890-1892 Ioan Frâncu
1892-1901 Nicolae Stancu
1901-1902 Ştefan Morariu
1902-1903 Oct. G. Simtion
1903-1904 Aron Râureanu
1904-1905 Aron Râureanu
1906-1907 Aron Râureanu
106
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
1907-1908 Aron Râureanu
1908-1909 Aron Râureanu
1909-1910 Aron Râureanu
Gheorghe Breazu
1910-1911 Aron Râureanu
Gheorghe Breazu
1911-1912 Aron Râureanu
Gheorghe Breazu
1912-1913 Aron Râureanu
Gheorghe Breazu
1913-1914 Aron Râureanu
Gheorghe Breazu
1914-1915 Gheorghe Breazu
1915-1916 Aron Râureanu
1916-1917 Aron Râureanu
1917-1918 Aron Râureanu
1918-1919 Aron Râureanu
1919-1920 Aron Râureanu
1920-1921 Aron Râureanu
Emilian Hinţia
1921-1922 Aron Râureanu
Valeria Stanciu
1922-1923 Emilian Hinţia
Elisabeta Ciuchendea
1923-1924 Emilian Hinţia
Elisabeta Ciuchendea
1924-1925 Emilian Hinţia
Valeria Ianculescu
1925-1926 Emilian Hinţia
Valeria Ianculescu
1926-1927 Ioan Arsân
Valeria Ianculescu
1927-1928 Valeria Ianculescu
Ioan Arsân
1928-1929 Ioan Arsân
Rusalina Petrişor
107
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
Ioan Breaz
1929-1930 Ioan Arsân
Octavian Greavu
Maria Bâscă
1930-1931 Octavian Greavu
Maria Bâscă
1931-1932 Ioan Manoviciu
Maria Manoviciu
1932-1933 Ioan Manoviciu
Maria Manoviciu
1933-1934 Ioan Manoviciu
Maria Manoviciu
1934-1935 Ioan Manoviciu
Maria Manoviciu
1935-1936 Aurel Florian
Sabina Coc
1936-1937 Aurel Florian
Minodora Colea
Vasile Zdrenghea
1937-1938 Aurel Florian
Minodora (Colea)
căsătorită Florian
Achim Mihu
1938-1939 Aurel Florian
Minodora Florian
I. Stancu
1939-1940 Aurel Florian
(concentrat pe front)
Minodora Florian
Pr. Partenie
Colhon (suplinitor)
1940-1941 Aurel Florian
Minodora Florian
Cucuian Cornel (concentr.)
1941-1942 Aurel Florian (concentr.)
Minodora Florian
108
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
Cucuian Cornel (concentr.)
1942-1943 Aurel Florian
Minodora Florian
Aurel Florian
Minodora Florian
1944-1945 Aurel Florian
Minodora Florian
Cornel Cucuian
Grigorie Berciu
Maria Berciu
1945-1946 Aurel Florian
Minodora Florian
Cornel Cucuian
Grigorie Berciu
Maria Berciu
1946-1947 Aurel Florian
Minodora Florian
Maria Berciu
Nicolae Creangă
1947-1948 Aurel Florian
Minodora Florian
Maria Berciu
1948-1949 Aurel Florian
Minodora Florian
1949-1950 Aurel Florian
Minodora Florian
Petru Cutean
Elena Aldea
1950-1951 Petru Cuteanu
Elena Aldea (căsăt. Munteanu)
1951-1952 Petru Cuteanu
Elena Munteanu
1952-1953 Petru Cuteanu
Eugenia Iacob
Elena Tătaru
1953-1954 Petru Cuteanu
109
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
Eugenia Iacob
1954-1955 Petru Cuteanu
Eugenia Iacob
1955-1956 Petru Cuteanu
Eugenia Iacob
1956-1957 Petru Cuteanu
Felicia Popiuc
1957-1958 Petru Cuteanu
Felicia Popiuc
1958-1959 Petru Cuteanu
Felicia Popiuc
1959-1960 Petru Cuteanu
Felicia Popiuc (căsăt. Morar)
1960-1961 Petru Cuteanu
Felicia Morar
1961-1962 Petru Cuteanu
Felicia Morar
1962-1963 Petru Cuteanu
Felicia Morar
1963-1964 Petru Cutean
Felicia Morar
1964-1972 Petru Cuteanu
1972-1974 Vasile Morariu
1974-1985 Vasile Morariu
Veronica Morariu
1985-1987 Veronica Morariu
Elena-Ana Haida
1987-2002 Veronica Morariu
2002-2003 Vetuţa Zamfir
2003-2004 Rodica Floca
Ana Stănuş
110
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
EDUCATOARE – GRĂDINIŢĂ LAZ
1972-1975 Eleonora Cucuian
1976-1978 Doina Glogoveţan
1978-1986 Elena Haşa
1986-1989 - nu a funcţionat grădiniţa
1989-1990 Elena-Ana Haida
1990-1991 Cristina Ignat
1991-1992 Alida Cristea
1992-1993 Maria Popescu
1993-1997 Carmen Stănilă
1997-2001 Silvia-Janina Prioteasa
2001-2002 Alina Nistor
2002-2004 Ramona Capătă
Pe parcursul deceniilor scurse de-a lungul vremii, şcoala
Lazului a avut dascăli de mare erudiţie intelectuală care au cultivat
în sufletele învăţăceilor dragostea de carte ca singura cale de acces
spre civilizaţie şi cultură, spre cunoaştere şi împlinire pe un plan
superior a destinului fiecăruia în această lume. Nu puţini au fost
acei învăţători care, alături de preot, i-au învăţat pe elevi, că este
mai de preţ ocupaţia cu ştiinţa cărţii decât mânatul turmelor la
păşune sau mânuirea cu străşnicie a coarnelor plugului sau a
„sapinului” la munca anevoioasă pentru câştigarea celor necesare
traiului de zi cu zi. Mulţi elevi, potrivit sfaturilor şi orientărilor
propuse de educatorii şcolii din Laz, au urmat forme superioare de
învăţământ, ajungând, unii dintre ei, intelectuali în toată regula,
realitate ce face obiectul unui capitol aparte al acestei lucrări.
Un aspect care necesită o menţiune specială este acela al
relaţiei dintre şcoală şi biserică, al conlucrării dintre dascăl şi preot,
ca factori de instruire şi educaţie. Unii dintre învăţători, prin talentul
lor muzical au înfiinţat grupuri corale bisericeşti pe care le dirijau
cu o măiestrie exemplară. Demn de amintit este cazul învăţătorului
Ioan Manovici (1931-1935) care a reuşit să adune în jurul său un
grup de 40 de bărbaţi lăzoreni pe care i-a instruit în măiestria
cântării religioase pe patru voci. Solişti vocali erau Ioan Popiuc lui
111
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
Nicolae şi Ioan Popiuc lui Ioan. Atât de mult a trezit în ei gustul
pentru cântarea religioasă încât, atunci când membrii corişti
mergeau la exploatarea lemnului din munte, seara baraca unde se
adăposteau răsuna de cântările religioase de la biserică, repetând,
făcând probe, fiind la curent cu întreg programul slujbelor din
duminica următoare.
Preotul Partenie Colhon, învăţătorul (dirijor) Ioan Manovici şi membrii
corului bisericesc, 1934
De la stânga la dreapta rândul din faţă: Cucuian Ilie, Duncea
Ioan, Morar Romulus, Popiuc Nicolae (Marti) Pr. Partenie Colhon, Inv.
Ioan Manovici, Breazu Vasile lui Cleonic, Iosif Morar Dumitru Bătrânii,
Oniţa Dumitru, Oniţa Danil
De la stânga la dreapta, rândul al doilea: Breazu Gheorghe,
Morar Valeri, Romoşan Vasile, Iacob Gheorghe, Faur Traian, Morar
Gheorghe (Hiri), Iacob Gheorghe (Teului), Rasa Ioan, Morar Ioan
De la stânga la dreapta, rândul al treilea: Iosif Vasile (Moisî),
Poienar Vasile, Iacob Ioan (lui Ştefan), Morar Ioan (Hiri), Breazu Ioan
112
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
(Liţî), Popiuc Ioan (Marti), Popiuc Gheorghe (Rusului), Poienar Vasile
(Neti)
De la stânga la dreapta, ultimul rând: Ţârlea Eftimie, Simtea
Nicolae, Rasa Vasile, Morar Iosif Vasile (Bătrâni), Rodean Mihăilă,
Onica Ilie, Poienar Gligor, Poienar Constantin
Un alt dascăl al Lazului, pe care şi azi oamenii îl pomenesc
cu veneraţie, a fost învăţătorul Nicolae Creangă, care a înfiinţat un
cor bisericesc mixt.
Potrivit înscrisurilor existente în arhiva şcolii, preotul era
investit cu calitatea şi răspunderea de director fiindcă şcoala din
Laz, a fost şcoală confesională, cum de altfel era în majoritate
învăţământul din acele vremi. Este demn de menţionat că actuala
clădire a şcolii s-a zidit la stăruinţa preotului Ioan Mihu, după cum
el însuşi notează în lucrarea autobiografică O scurtă privire
retrospectivă asupra trecutului meu unde relatează că „am zidit o
şcoală nouă din fundament cu un cat (etaj), două sale de
învăţământ, cu o tablă comemorativă de marmură, pusă în coridor”
prin contribuţia bănească a lăzorenilor mai înstăriţi, în special
familia Macarie şi Maria Breazu,
care avea o situaţie materială
prosperă, deţinând prăvălie,
crâşmă şi moară. În bună parte
această familie a susţinut ridicarea
acestui locaş de învăţământ (1909)
prin contribuţii băneşti importante
donate la stăruinţa pr. Ioan Mihu.
Pe parcursul celor aproape
o sută de ani, de când există
actualul local al şcolii, generaţii
după generaţii de elevi i-au trecut
pragul, întorcându-se acasă în
fiecare zi mai bogaţi sufleteşte, cu
zestrea cea nepieritoare a ştiinţei
de carte şi a educaţiei pentru viaţă.
Multă vreme, în anii
comunismului, „placa de
113
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
marmură comemorativă” a fost astupată cu tencuială ca să se treacă
în uitare textul sculptat pe ea:
„Edificatu-s-a această casă proprie a Sf. Biserici ortodoxe
orientale române din Laz, destinată spre scop religios-cultural, la
stăruinţa D-lor: Sergiu Medean, protopresbiter, Ioan Mihu, paroh
şi Ioan Florean, notariu, la anul D-lui 1909”. 58
Într-un răstimp scurt,
premergător anului 2000,
cu fonduri băneşti primite
din străinătate, prin
intermediul Clubului
Rotary din Stevenage
(Anglia) – localitate
înfrăţită cu satul Laz - şi
prin contribuţia Primăriei
Săsciori, şcoala din Laz a
fost renovată şi a fost adusă la un standard modern de
funcţionalitate. După ce s-au efectuat reparaţii capitale în exterior
prin aplicarea unui strat de tencuială pe zidăria veche, şcoala a fost
dotată cu două grupuri sanitare la parter şi etaj, faianţate şi gresiate,
cu apă curentă la chiuvete, etc. Prin introducerea gazului metan în
localitate, şcoala a fost conectată la această sursă de căldură printr-o
instalaţie de încălzire centrală modernă, care oferă un confort
deosebit personalului didactic şi copiilor în perioada anotimpului
friguros. Pe lângă aceste investiţii de anvergură s-au făcut reparaţii
la acoperiş, a fost înlocuită vechea instalaţie electrică cu una nouă,
58 Dacă placa din marmură a fost acoperită cu tencuială, în schimb crucea de pe
şcoală nu a fost dată jos, decât în urmă cu vreun an, doi înainte de revoluţie şi
acest lucru s-a făcut nu la comanda vreunei „indicaţii presante” ci mai mult dintrun
exces de zel existent la moda acelor vremi. Profesorul Vasile Moraru,
învăţător în acele vremuri în Laz, când s-a pus problema coborârii crucii de pe
acoperiş, a replicat că „cine a pus-o acolo, acela să o coboare jos” totuşi s-a
găsit un „oarecare” să o dea jos, cu preţul unor eforturi demne de o cauză mai
bună.
114
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
s-au făcut zugrăveli şi revopsiri, s-a adus material didactic şi
mobilier etc.
Şi aici, astăzi, prin strădaniile dascălilor, şcoala este un atelier unde
se modelează caractere şi se înobilează minţile tinerelor vlăstare cu
lumina ştiinţei de carte, pentru ca atunci când vor deveni maturi,
aceştia să fie mari, precum le-au fost înaintaşii.
Şcoala cu clasele I-IV din Laz, proaspăt renovată, 2004
115
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
În centrul satului a luat fiinţă un părculeţ de distracţii pentru
copiii din zonă şi chiar veniţi mai de departe.
Părculeţul de distracţii din Laz
116
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
DESPRE CĂMINUL CULTURAL
C
onstrucţia clădirii Căminului cultural din Laz a demarat în
anul 1937 la iniţiativa şi sub directa îndrumare a unor
fruntaşi şi adepţi ai Mişcării legionare din acea vreme. 59
Locul unde s-a pus temelia acestei clădiri a fost o zonă virană din
centrul satului, nefolosită. Întreaga tâmplărie a fost confecţionată în
Laz şi Săsciori iar cărămida necesară construcţiei a fost făcută şi
arsă „După Cetăţea”, deasupra Lazului şi a fost adusă de localnici
la destinaţie cu eforturi considerabile sub coordonarea lui Mihăilă
Rodean. Lucrările la zidirea şi finalizarea construcţiei s-au făcut în
timp record, prin participarea voluntară a lăzorenilor şi a unor
membrii ai mişcării legionare veniţi din Cluj (studenţi şi
intelectuali) printr-un entuziasm general.
În vara anului 1938, lucrările au fost terminate şi astfel în
luna septembrie căminul a fost inaugurat cu mult fast şi solemnitate.
Povestesc o serie de martori, participanţi la acele momente, că, deşi
nu era introdus curentul în sat, clădirea era luminată feeric de nişte
instalaţii speciale cu gaz, ce-i dădeau, şi din acest punct de vedere, o
notă distinctă în rândul celorlalte clădiri din localitate. Lazul - un sat
mic şi cu posibilităţi economice modeste - a fost prima comunitate
din zonă înzestrată cu o clădire corespunzătoare, destinată
manifestărilor socio-culturale din acele timpuri.
59 Ilie Colhon, originar din Laz era avocat la Cluj şi era liderul acestei organizaţii
în zona Ardealului. A candidat, alături de Horia Sima, la şefia acestei Mişcări
legionare
117
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
Suprafaţa construită este de 357 mp. iar curtea însumează
164 mp. Clădirea căminului adăpostea o sală mare pentru festivităţi,
o scenă, o sală pentru bucătărie, o încăpere pentru păstrarea veselei,
diferite anexe şi, nu în ultimul rând, o sală de lectură înzestrată cu
bibliotecă.
Terenul şi căminul cultural, care avea să se construiască pe
acel loc, au fost date de Primăria Laz, Bisericii Ortodoxe Laz,
printr-un ACT DE DONAŢIE emis la data de 14 martie 1934, unde
se specifică, printre altele:
„S-a încheiat în ziua de azi, deoparte întră Comuna Juridică Laz,
reprezentată prin primarul comunei Eliseiu Colhon conform
hotărârii aduse de consiliul comunei Laz nr. 6/1934 aprobată de
forul tutelar cu nr. 1238/1934, 49/1934 şi 6/1935, domiciliat în Laz
ca donator, de altă parte între Biserica Ortodoxă Română din Laz
reprezentată prin epitropul său Nicolae Simtea, domiciliat în Laz,
precum urmează:
Subscrisul Elisie Colhon, primarul comunei Laz, domiciliat în Laz,
prin aceasta donăm, pentru totdeauna şi irevocabil, în baza
hotărârii cons. Com. Laz, nr. 6/1934 Bisericii Ortodoxe Române
din Laz, imobilele înscrise în cartea funduară a comunei Laz, nr.
prot. Fund. 891 sub nr. top. 230/7 şi 229/1 pentru edificarea „Casei
culturale” care după edificare nu va putea servi pentru alte
scopuri”…
Biserica s-a îngrijit de buna administrare a „Casei
Culturale” până la venirea regimului comunist când aceasta a fost
expropriată abuziv de dreptul conferit prin Actul de donaţie şi
clădirea cu tot inventarul aferent a trecut în proprietatea şi
administrarea statului, respectiv a Primăriei Săsciori.
În perioada următoare Primăria a făcut unele mici lucrări de
reparaţii şi întreţinere. Cu ocazia resfinţirii Bisericii din 1995,
clădirea căminului a fost zugrăvită atât în interior cât şi în exterior
prin cheltuiala primăriei şi contribuţia populaţiei locale Cu un aport
material şi financiar substanţial au contribuit şi prietenii Lazului din
Anglia (Stevenage) care au dotat bucătăria cu: aragaz, boiler,
chiuvete, masă inox, pompă pentru apă, două sobe de teracotă în
sala mare, apa introdusă în bucătărie etc.
118
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
Căminul cultural din satul Laz
La data de 5 aprilie 2004, în temeiul art. 1 alin. 6 şi al art. 2
alin. 5 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 94/2000,
aprobată prin Legea nr. 501/2002, Comisia specială de retrocedare a
unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din
România, înfiinţată pe lângă Guvern, prin DECIZIA nr. 205,
retrocedează Bisericii Ortodoxe Române Laz căminul cultural şi
terenul aferent, avut în proprietate. Astfel Biserica reintră în
drepturile fireşti de proprietate asupra imobilului prin Procesul
verbal de predare – primire nr. 3. 020/23-08-2004, emis de Primăria
Săsciori.
119
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
OAMENI DE SEAMĂ ŞI
INTELECTUALI AI LAZULUI
O parte din intelectualii de odinioară ai Lazului anii ’30
Rândul din faţă de la stânga la dreapta: copilul Bubu
Colhon, avoc. Ilisâi Colhon, Ionel Tecuschi, Pr. Partenie Colhon,
Ionel Morar al lui Patriche, avoc. Ionel Florian, înv. Aurel Florian.
Rândul din spate de la stânga la dreapta: copilul Ţârlea
Nicolae, Remus Râurean, în mijlocul uşii Mircea Breazu Macarie,
înv. Breazu Gheorghe (ultimul din dreapta).
120
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
1. Aloman Elena (14 mai 1943-30 nov. 2000) s-a născut din
părinţii Ioan şi Aurelia Morar, în Laz. Alături de sora Ana şi fratele
Nicolae, creşte sub atenta îngrijire şi ocrotire a părinţilor ei, oameni
de ţinută morală ireproşabilă în rândul lăzorenilor.
Primele clase primare le face la Laz şi Săsciori după care
urmează Liceul Pedagogic la Deva – şcoală de elită în pregătirea
viitorilor dascăli – pe care o absolvă în anul 1963, cu media
generală, zece, pregătire ce se va reflecta în mod direct prin
rezultatele strălucite de la catedră, în toţi anii ce vor urma. Este
repartizată timp de patru ani (1963-1967) la Şcoala Generală din
Şugag pentru ca, apoi să funcţioneze ca învăţătoare până în 1998, la
Şcoala Generală nr. 3 din Sebeş, când se pensionează din motive de
boală.
La începutul activităţii didactice, urmează Institutul
Pedagogic de trei ani din Cluj-Napoca, specialitatea – literatură
română, după absolvire publicând în revistele de specialitate diverse
articole şi lucrări în domeniul didactic-pedagogic.
O boală grea îi grăbeşte, prematur sfârşitul zilelor, regretată
fiind nespus de mult de soţ (ing. Vasile Aloman), fiu şi noră (Daniel
şi Georgeta Aloman, ambii ingineri) şi nepoatele Ioana şi Cătălin cu
toţii, azi stabiliţi în S. U. A. A fost o femeie vrednică şi cu multă
credinţă în Dumnezeu.
2. Breazu Eftimie (1894-1975) este unul din fii Lazului,
dăruit de Dumnezeu cu o inteligenţă şi o memorie ieşite din comun.
Familia Macarie şi Maria Breazu a avut 11 copii (2 fiice şi 9
fii) pe cinci dintre aceştia purtându-i la şcolile din acea vreme.
Eftimie nu a urmat nici un an de şcoală, nu ştia să citească, dar ştia
socoti din memorie încât nu-l întrecea nimeni, oricâtă şcoală ar fi
avut. S-a căsătorit cu Maria Stancu din Răchita şi a avut şase copii(4
fiice şi 2 feciori).
Având un simţ de comerciant înnăscut, Eftimie Breazu şi-a
transformat numele în renume, cunoscut fiind de multă lume sub
denumirea de „Mia de la Laz”. In târgurile pe unde mergea să
cumpere animale evalua „din ochi” cu o precizie uimitoare
greutatea animalului înainte de tranzacţiile cumpărării. Avea acasă
121
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
măcelărie unde în anumite perioade erau angajaţi câte 20-30 de
măcelari care tranşau carnea pentru a fi comercializată, fie pe plan
local, fie transportând marfa la pieţele din Braşov şi Bucureşti. Boii
cumpăraţi îi ducea în Austria prin asociaţia „Tecău” din Alba Iulia.
La 15 august 1957 a fost arestat, atribuindu-i-se nişte vini
inventate, cum că ar fi comentat negativ înăbuşirea mişcărilor
anticomuniste din Ungaria (1956). Patru ani nu a ştiut nimeni nimic
de soarta lui, ispăşindu-şi pedeapsa în lagărele de deţinuţi politici de
la Balta Albă şi Galaţi.
Revenit acasă şi văzând că întreprinzătorii particulari nu mai
puteau funcţiona, şi-a cumpărat un cal şi cât a mai putut munci, a
mers la munte la tras lemnul din pădure. S-a stins din viaţă la vârsta
de 81 ani în 1975.
3. Breazu Gheorghe lui Ioan (n. 1913). După terminarea
Şcolii Normale din Deva urmează cursurile Facultăţii de Ştiinţe
Cooperatiste înglobată în fosta Academie de Înalte Studii
Industriale şi Comerciale din Bucureşti (4 ani). Studiază cursurile
Seminarului Pedagogic vreme de un an de zile. Face aproape 20 de
ani şcoală. Funcţionează în învăţământ: un an la Săsciori, doi ani la
Şugag. Este înrolat pe front, participând alături de trupele române în
tranşeele războiului de la malurile Volgăi până la Bratislava, având
grad de locotenent. După continuarea studiilor de specialitate, este
numit director prim la Grupul Şcolar de Comerţ Cooperatist din
Sibiu din 1951 până în1976. Învăţătorul Breazu a fost un dascăl
erudit, un strălucit pedagog. A scris articole cu caracter pedagogic
în Gazeta Cooperaţiei care apărea la Bucureşti. Cunoştea limba
franceză şi engleză. În anul 2003, era încă în viaţă. Culegând de la
el informaţii serioase şi credibile, îl consider „un fel de Petre Ţuţea
al Lazului”.
4. Breazu Mircea (decedat în 1994) fiu al Lazului, a fost
profesor la Conservatorul din Cluj şi dirijor al corului Operei din
Cluj. Avea o voce amplă, de bas profund.
122
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
A venit de câteva ori la Biserica din Laz unde a cântat
pricesne, impresionând pe cei prezenţi, prin forţa pătrunzătoare
asemenea unui tunet, a vocii bine cultivate.
În ultimii ani mergea şi la Budapesta, unde preda cursuri de
specialitate.
A trecut la cele veşnice, în jurul vârstei de şaizeci de ani, în
timp ce călătorea cu maşina, suferind un accident.
5. Breazu Mircea Macarie (3 mai 1917 - 2 iulie 1983) a
văzut lumina zilei în casa învăţătorului Gheorghe Breazu, căsătorit
cu Eleonora, ca singurul fiu al acestei familii.
La nici doar doi ani, rămâne orfan de tată (mare patriot: n-a
putut muri până nu a aflat că ne-am unit cu ţara), iar după opt ani
rămâne orfan şi de mamă. Rămâne în grija şi educarea bunicilor din
partea mamei şi pentru un timp a unchilor săi.
Însoţit din fragedă copilărie de greutăţile vieţii, urmează
cursurile şcolii primare din Laz, apoi gimnaziul la Sebeş, iar după
absolvire se înscrie la Academia Comercială din Cluj, pe care o
absolvă, după unele intermitenţe, din cauza armatei. Funcţionează
ca şef de serviciu în cadrul controlului financiar intern, la
Electrotehnica Bucureşti până la pensionare în 1977.
După pensionare, aproape tot timpul stă la Laz, unde îşi
ridică, cu mari eforturi, o casă frumoasă, pe „umărul” unui povârniş,
ce se pierde în şesul de pe malul stâng al râului Sebeş.
Abia văzându-şi visul materializat, o paralizie urmată de alte
complicaţii survenite pe parcursul ultimelor luni, îi grăbesc sfârşitul
vieţii.
Are o fiică, Ruxandra (însoţitoare de bord) căsătorită cu Ioan
Sârbu (pilot – aviaţia civilă) care au desăvârşit lucrarea începută de
iubitul lor tată. A fost un om cu o frumuseţe interioară de excepţie,
apropiat bisericii şi iubitor al satului.
6. Breazu Octavian (1927 - 1993), ca vârstă este al doilea fiu
al vrednicei familii Vasile şi Aniţa Breazu, binecuvântată de
Dumnezeu cu trei feciori (Ioan, n. 1924) - inginer în domeniul
123
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
minier şi Vasile (n. 1933) contabil, ambii stabiliţi cu domiciliul în
Deva.
Octavian (Tavi), după şcoala primară, urmează un liceu
industral din Sibiu, după care, în 1947, părăseşte ţara, în mod legal,
pentru Cehoslovacia. Nemulţumit cu munca ce i se oferea, trece
clandestin în Germania Federală, unde se căsătoreşte cu o româncă
refugiată (Ileana) originară din Câmpulung Moldovenesc. În
Germania îşi stabileşte o relaţie de serviciu cu firma „Mercedes-
Benz”: Ca delegat al firmei, pleacă în Brazilia unde această firmă
construia o uzină la São Paulo. Rămâne angajat al firmei într-un
post de conducere până la pensionare. Carmen, unica fiică, este
căsătorită acolo şi are trei fiice.
Octavian Breazu decedează în 1993, în urma unui accident
vascular.
7. Breazu Traian (26 martie 1899 - 9 iulie 1983) s-a născut
în satul Laz din părinţii Maria şi Macarie Breazu, fiind cel mai mic,
ca vârstă, din cei 11 copii.
Ajuns la vârsta şcolarizării, face clasele primare la şcoala din
Laz, continuă studiile la Blaj apoi la Brad, după care-şi satisface
serviciul militar timp de trei ani, fiind o vreme transferat cu
regimentul la Viena.
După eliberare se înscrie la Facultatea de Drept din Cluj, unde
este chemat la demnitatea de preşedinte al „Asociaţiei studenţeşti”.
În 1926 îşi ia diploma de doctor în ştiinţe juridice. În acelaşi an, s-a
căsătorit cu Eugenia Florescu, absolventă a Facultăţii de Ştiinţe
Naturale din Cluj, originară din Mehedinţi, comuna Cernaia.
Soţia sa a fost colegă de facultate cu botanistul Emil Pop,
între cele două familii păstrându-se de-a lungul vieţii o foarte
strânsă legătură de prietenie.
Proaspăt absolvenţi, Traian şi Eugenia Breazu, s-au stabilit la
Alba Iulia, el profesând avocatura, iar soţia – profesoară de ştiinţe
naturale. Afirmându-se foarte repede în vocaţia aprofundării
cunoştinţelor juridice şi a iscusinţei persuasiunii la bară, unde pleda
în diverse cauze judiciare, este numit şeful contenciosului şi jurist-
124
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
consultul Judeţului Alba, funcţie deţinută mulţi ani la rând. Soţia,
Eugenia, devenise directoare a Liceului de Fete din Alba Iulia.
La cedarea Ardealului, prima grijă a lor a fost pentru prietenii
Cutu şi Florica Pop, ajutându-i să strângă ce au putut într-un
autoturism şi să se refugieze de la domiciliul lor din Cluj la Alba
Iulia, unde au fost găzduiţi pe toată perioada războiului. Curând,
după instaurarea regimului comunist, în primăvara anului 1948,
soţilor Breazu, li s-a percheziţionat, în lipsa lor, domiciliul de la
Alba Iulia, confiscând opt până la zece volume, din biblioteca
personală, considerate „epurate” precum şi un număr de ziar central,
păstrat în bibliotecă, care conţinea pe prima pagină Proclamaţia
Mareşalului Antonescu „Români, vă ordon, treceţi Prutul!”. Au
fost arestaţi amândoi, în aceeaşi zi, la Laz, unde se aflau, de către
organele de securitate, sub „învinuirea?” de „deţinere de materiale
interzise”.
Traian a fost eliberat după trei săptămâni, după ce a semnat o
declaraţie, prin care îşi ceda, de bună voie, autoturismul personal,
organelor de securitate. Eugenia a fost reţinută în arest şi acţionată
în judecată, sub „acuza” de mai sus. A fost judecată, după şase luni,
de Tribunalul Militar din Cluj cu sentinţa de condamnare de şase
luni închisoare…(cu suspendare? ? ?), aşa încât după judecată a fost
eliberată.
Au părăsit imediat Alba Iulia, retrăgându-se la Laz, unde
aveau ca singură proprietate, o casă de vacanţă, descrisă intr-un
capitol aparte al acestei lucrări. Casa a fost construită în anii de
prosperitate şi pentru ea şi-au folosit toate resursele financiare şi
toată fantezia. Aici au aşteptat, ani după ani „venirea americanilor”.
După o perioadă au reintrat în câmpul muncii; el – ca paznic
la buştenii ce pluteau pe râul Sebeş, ea, obţinând în cele din urmă,
încadrarea ca profesoară de ştiinţe naturale la Şcoala Generală din
Săsciori. Din aceste posturi, la împlinirea vârstei, au fost pensionaţi.
În această perioadă de restrişte, au oferit cu multă plăcere -
simţindu-se totodată onoraţi - găzduire profesorului botanist şi
omului de ştiinţă emerit Alexandru Borza (1887-1971).
S-au stins din viaţă, fără a vedea împlinită una din nădejdile,
care nu i-au părăsit până-n ultima zi (venirea unor vremi mai bune
125
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
pentru poporul român), Eugenia în 1977, iar Traian în 1984.
Amândoi se odihnesc în cimitirul Bisericii din Laz. Nu au avut
copii, dar imediat după căsătorie, au luat în îngrijire, o nepoată de
soră a Eugeniei -Ana-Maria– rămasă orfană la vârsta de trei ani. I-
au dăruit toată dragostea şi grija pentru viitorul ce şi l-ar fi dorit
pentru propriul lor copil. Abia la vârsta majoratului, pentru a fi legal
consimţământul celui în cauză, copilul a fost înfiat.
A activat de-a lungul vremii în domeniul medicinii ca medic
primar ftiziolog. Devotamentul cu care a fost înconjurată, nu numai
de părinţii adoptivi, dar şi de toate familiile fraţilor acestora, nu
puţini la număr, a motivat şi devotamentul ei faţă de aceşti părinţi
ireproşabili cât şi respectul faţă de aceste rudenii câştigate, care au
ştiut să o accepte şi să o respecte.
Rămâne un motiv pentru a-i considera oameni deosebiţi. La
Laz, tot ce au clădit ei, se păstrează şi azi, şi aparţine celor doi
nepoţi, Dr. Tudor Traian Strâmbu (medic primar psihiatru – Cluj) şi
Dr. Ioan Alin Strâmbu (medic primar urolog în Kircheim u. Teck –
Germania).
8. Colhon Ilisâi (1911-1971), frate cu Părintele Partenie
Romulus Colhon, a terminat cursurile Facultăţii de Drept din Cluj.
A practicat avocatura în Deva, Orăştie şi temporar în Sebeş.
Decedează în Bucureşti, în acelaşi an cu fratele său Ilisâi, în
vara anului 1971.
9. Colhon Romulus (24 martie 1896 – 5 febr. 1971) este unul
din fraţii părintelui Partenie Colhon, avându-i ca părinţi trupeşti pe
Ilisâi şi Ana Colhon din Laz.
După primii ani de formare intelectuală, urmează Gimnaziul
Ortodox Român de la Brad, Liceul Ortodox Român – Braşov,
Liceul Particular – Blaj unde îşi ia bacalaureatul în 1917.
Între anii 1919 şi 1925 urmează cursurile Facultăţii de
Medicină şi Farmacie din Cluj, în 1926 obţine Diploma de doctor în
Medicină şi Chirurgie.
La 1 nov. 1917 este încorporat în Regimentul 90, Infanterie –
Sibiu. Cu ocazia Unirii Transilvaniei cu Ţara Mamă -1918 - a
126
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
organizat şi comandat din satul Laz Garda Naţională cu care a
participat la Marea Unire, având gradul de sublocotenent.
Este numit în vara anului 1925, medic internist la Spitalul
Public orăşenesc-Sibiu, iar în toamna aceluiaşi an se transferă ca
medic la Archita – jud. Târnava Mare (Mureş), unde profesează
până în 1938. Pentru o perioadă de doi ani este transferat ca medic
la Circumscripţia Municipiului Cluj, iar din 1940, când Ardealul
este ocupat de trupele hortyste, este nevoit să se refugieze la Sibiu.
Aici funcţionează ca medic de circă urbană, medic şcolar, profesor
de igienă la diferite şcoli şi licee din Sibiu. Între 1949 şi 1957
activează ca medic internist la Spitalul de Adulţi – Sibiu.
În timpul celui de-al doilea Război mondial a fost concentrat
ca medic - cu unele intermitenţe - la diferite unităţi militare din
Sibiu şi Moldova. Pe lângă serviciile susţinute la diferite unităţi
spitaliceşti, funcţionează şi la cabinetul particular pe care-l avea
dotat, inclusiv, cu raze Röettngen.
În 1926 se căsătoreşte cu profesoara Cornelia Pipoş, la Alba
Iulia şi convieţuiesc împreună, fără a avea copii, până în 1969, când
soţia decedează.
În 1970 se mută de la Sibiu la Laz, la casa părintească, îngrijit
fiind se sora lui mai mică Maria până când acesta decedează, la 5
februarie 1971.
10. Cucuian Cornel a văzut lumina zilei la data de 18 aprilie
1913, în satul Laz, urmând cursurile Şcolii Normale din Deva între
anii 1927 - 1934, pe care le-a absolvit cu diploma de învăţător.
Îşi satisface stagiul militar (1935) la garda de ofiţeri (rezervă)
de geniu la Bucureşti, obţinând gradul de sublocotenent în rezervă.
Funcţionează ca învăţător la Cacoviţa (Dumbrava-Marga), Teiuş
(1936) şi Răchita (1937), iar în 1938 la Valea Ierii (Turda) până în
1940 când a fost transferat la Şcoala Primară din Laz.
În 1946 s-a căsătorit cu Octavia (născută Bădilă) funcţionând
ambii, ca învăţători la Răhău până în 1974 când Cornel se
pensionează. Din căsătorie au rezultat două fiice: Felicia
(profesoară) şi Daniela (farmacistă).
127
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
În timpul ultimului război mondial a fost înrolat pe frontul de
est şi a fost decorat cu Coroana şi Steaua României clasa a V- a.
A decedat la data de 1 martie1987.
11. Cuteanu Petru (1912 - 1991), născut în Sebeş, absolvent
al Şcolii Normale Deva, în 1930, profesând ca învăţător în Pleşi
(Loman), Rapolţel (Hunedoara), Ferigi (Hunedoara), Strungari,
Săsciori şi Laz, până la pensionare (1973).
Timp de şase ani este concentrat pe frontul de est şi vest al
celui de-al doilea război mondial.
S-a căsătorit, în anul 1943, cu Maria Cucuian din Laz, au
împreună doi copii: Paul şi Silviu, ajunşi la rându-le, cadre de
nădejde în domeniul învăţământului gimnazial.
Vreme de 11 ani îşi poartă greul jug al văduviei la casa din
Drumul Lazului, nr. 63, alături de mama soacră, şi ea înaintată în
vârstă.
12. Faur Dumitru (1909 - 2003) s-a născut într-o familie
vrednică de lăzoreni şi a devenit, prin absolvirea Şcolii Normale din
Deva, unul dintre cei mai străluciţi dascăli, pe care i-a dat Lazul.
O parte a activităţii didactice o desfăşoară la diverse şcoli,
însă cel mai prolific s-a implicat la Şcoala din Căpâlna, atât ca
dascăl cât şi în calitate de director al acestei instituţii de învăţământ,
de-a lungul multor zeci de ani.
Având o familie frumoasă (soţia învăţătoare, fiica farmacistă,
ginerele ajuns pe cele mai înalte trepte ale magistraturii la
Bucureşti) venerabilul dascăl Dumitru Faur avea de ce să se bucure,
la cei 94 de ani câţi i-a împlinit. A fost distins de forurile superioare
din învăţământ cu calificativul „învăţător emerit” ca o recunoaştere
a meritelor şi calităţilor de excepţie dovedite pe parcursul multor
ani.
A fost un bun fiu al bisericii, activând ani la rând la strana
cantorală. La vârsta de 94 ani, a părăsit tărâmurile acestei vieţi la
Bucureşti, avându-i pe cei dragi alături.
128
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
13. Florian Aurel, fiul al notarului Lazului, Ioan Florian,
(care purta papion şi baston, originar din Săliştea Sibiului, născut în
1872 şi decedat la 12 ian 1953) şi al soţiei acestuia Eufimia din
Căpâlna, născută Moga (8 ian. 1891 - 30 iul. 1978) a trăit peste 80
de ani.
Au fost şase copii la sânul acestei distinse familii a Lazului
din care Aurel, Milcea, Pompiliu, Ioan şi Veturia înaintează prin
viaţă acumulând cu toţii o pregătire intelectuală corespunzătoare
capacităţilor şi vocaţiei interioare. Pompiliu – contabil şef la Banca
Germană din Sebeş, Ioan – avocat al baroului Bucureşti.
Aurel îşi consacră sensul devenirii lui existenţiale, slujirii
catedrei, ca dascăl pe parcursul multor zeci de ani. O vreme a
funcţionat în Laz, ca învăţător (1936-1950), dar îl întâlnim şi în
calitate de director administrativ, în cadrul celei mai prestigioase
instituţii de învăţământ din zonă: Liceul Mixt Sebeş. Fire jovială,
prietenos, dascălul Aurel Florian era născut pentru misiunea de
apostol, risipitor de lumină de la amvonul catedrei.
A trăit mai mult la Sebeş, alături de soţia Minodora şi de cei
apropiaţi inimii lui, dar a ţinut mereu vie legătura şi cu Biserica
Lazului având strană lângă altarul ei.
14. Magas Ioan absolvă Liceul Militar Târgu-Mureş, Şcoala
Superioară de Specialitate-Sibiu şi Bucureşti. Devine un bun ofiţer,
cu ţinută (colonel plin, cu stea), propus pentru gradul de general.
15. Morar Gheorghe (1906 - 1986), fiu al lui Patriche şi
Victoria Morar din Laz.
Este licenţiat în Litere, Filozofie şi Drept. Funcţionează, doi
ani, ca profesor la Şcoala Superioară de Comerţ din Haţeg; angajat
la ministerul Cultelor în calitate de inspector financiar, cu gradul cel
mai înalt. Cunoştea multe limbi străine.
Era atras nespus de mult de mănăstiri, pe care le vizita,
respirând cu nesaţ aerul pur al credinţei în liniştea şi pacea
odihnitoare şi întremătoare de suflet.
129
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
16. Morar Gheorghe lui Gheorghe (1909 – 1985) s-a născut
în Laz din părinţii Gheorghe şi Ioana.
Activează în timpul vieţii în calitate de inspector financiar,
trăind mai mult la Sebeş.
17. Morar Ioan (1877 - 1972). Fiul lui Eftimie Morar. Şcoala
Militară-Sibiu, studiază în Graz şi Viena. A intrat în armata austroungară,
unde erau foarte puţini ofiţeri români. S-a căsătorit cu o
austriacă (Terezi). A locuit la Sibiu, str. Moldoveanu, nr. 25. A fost
ridicat la gradul de general maior de brigadă. A decedat la 10
februarie 1972 şi a fost înhumat în cimitirul parohial Laz.
18. Morar Felicia (1937- 2005)
Aceasta s-a născut la 8 iulie 1937, avându-i ca părinţi pe
Vasile şi Maria Popiuc. A absolvit şcoala primară în Laz şi Săsciori,
apoi Liceul Pedagogic din Blaj. Funcţionează ca învăţătoare la
Cacoviţa (azi Dumbrava), Laz şi Săsciori de unde se pensionează. A
fost căsătorită cu Nicolae Morar din Săsciori unde a locuit tot restul
vieţii, având trei copii: Florina, Florin şi Silviu. Fiind o fire
luptătoare şi hotărâtă să înfrunte toate asperităţile vieţii, s-a
remarcat atât în tărâmul profesiei pe care a îmbrăţişat-o cu multă
tragere de inimă, cât şi în calitatea de soţie, mamă şi gospodină. A
fot doborâtă de o grea boală – paralizie - la puţină vreme după
pensionare, în anul 2000, suportând poverile neputinţelor şi
suferinţelor grele timp de peste cinci ani, când a trecut la cele
veşnice la data de 20 august 2005.
19. Morariu Vasile (6 ian. 1930 - 27 febr. 2003), născut în
satul Laz, din părinţii Ioan şi Rafila Morariu, fiind patru copii la
casa părintească. Pe linie paternă provenea din familia unor buni
cantori la strana Bisericii din Laz (mai ales bunicul său Dumitru
Morariu).
Clasele primare le face la Şcoala din Laz, avându-l ca
învăţător pe Aurel Florian (şi el fiu al acestui sat). Urmează Şcoala
Normală din Deva şi apoi Facultatea de Filologie din Timişoara,
luându-şi licenţa şi devenind profesor de limba română.
130
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
Timp de şapte ani (1950 - 1957), este învăţător în Jidoştină
(Şugag). Activează vreme de 14 ani ca profesor de limba română la
Şcoala Generală din Şugag. Din 1972 până în 1990 funcţionează ca
institutor la Şcoala din Laz de unde se pensionează din motiv de
boală. A scris frumoasa poezie Sapinarii de la Laz publicată în
prezenta lucrare.
A fost căsătorit cu Veronica (născută Salade), activând tot în
domeniul didactic (învăţătoare cu înalte calităţi profesionale). Au un
singur fiu: Călin, căsătorit la Avrig.
Se stinge din viaţă la 73 de ani, după o grea şi îndelungată
boală.
20. Oniţa Ioan (14 iulie 1932-2 iunie 1989) s-a născut în
satul Laz, avându-i ca părinţi trupeşti pe Pavel şi Maria Oniţa.
A urmat Şcoala Primară în Laz şi apoi Liceul Comercial de
băieţi din Alba Iulia. A absolvit Şcoala Tehnică de Cooperaţie de
patru ani din Buzău. Între anii 1957-1959 urmează la Bucureşti,
cursurile de specializare pentru cadrele de conducere în cadrul
cooperaţiei. În perioada 1952-1955 efectuează stagiul militar la
marină.
Prima angajare a avut loc în anul 1949 la „Cooperativa
Sebeşana” din Sebeş. Din iulie 1959 a fost angajat la Uniunea
Regională a Cooperaţiei de Consum – Deva, având funcţii de:
secretar al comitetului executiv, şef serviciu organizarea muncii, şef
serviciu producţie, director.
În timpul activităţii sale profesionale, pentru merite deosebite
în muncă a fost decorat cu: Medalia muncii în 1963, la congresul
cooperaţiei de la Bucureşti; Ordinul muncii cl. III, în 1970.
A fost căsătorit din 1964 cu Ana Rodean din Laz, având o
fiică – Daniela. Soţia a funcţionat până la pensionare, în calitate de
contabilă, la UJECOOP – Deva, fiica, lucrează tot în cooperaţie, iar
ginerele, Daniel Andronache este Preşedinte al Consiliului de
Administraţie, Director General al Companiei Naţionale
„MININVEST” S. A. – Deva.
La data de 1 august 1986, Ioan Oniţa, s-a pensionat pe caz de
boală şi a decedat la 2 iunie 1989.
131
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
21. Popiuc Vasile (11 dec. 1910-26 dec. 1973) i-a avut ca
părinţi pe Simion şi Maria Popiuc din Laz.
După terminarea cursurilor de iniţiere în ştiinţa de carte se
înscrie la şcoala de notari şi Şcoala Superioară de Comerţ din
Haţeg.
Funcţionează ca notar în Laz, iar din 1937 este trimis în
Basarabia, tot ca notar (comuna Onişcani, jud. Orhei, la 11 km de
Chişinău) de unde se întoarce la începutul celui de-al doilea război
mondial, fiind numit notar în Răşinari, Geoagiu de Râmeţ, Loman şi
Săsciori. Se pensionează în anul 1951 din motive de boală.
A fost căsătorit cu Maria Simtea (tot din Laz), ani la rând
funcţionară a Primăriei Săsciori, împreună cu care a avut o fiică
(Felicia), ajunsă o distinsă învăţătoare.
22. Râurean Liviu s-a născut la 8 aprilie 1927 în Laz.
Şcoala primară o termină în satul natal, iar la Orăştie termină
Liceul „Aurel Vlaicu” pentru ca apoi să absolve Facultatea de
Filologie (specialitatea română – franceză) din Cluj.
Este căsătorit cu Daniela Luminiţa (născută Curea) din
localitatea Treznea, jud. Sălaj, licenţiată a Facultăţii de Drept din
Cluj şi au un singur fiu – Voicu – (inginer horticol).
Liviu Râurean a funcţionat în calitate de ziarist la ziarul
Făclia din Cluj, mulţi ani îndeplinind funcţia de redactor – şef al
acestei publicaţii, iar o perioadă a activat în cadrul Comitetului
Judeţean de Cultură – Cluj.
23. Râurean Remus (31 ianuarie 1919 - 23 iunie 2003), fiu
al satului Laz, pe care nu l-a uitat niciodată, are ca părinţi trupeşti pe
Nicolae şi Eugenia Râurean şi creşte alături de fraţii Eugen şi Liviu
şi sora Elena.
Anii copilăriei şi ai vârstei adolescentine i-a petrecut lângă cei
apropiaţi fie la Laz, fie în munţii Sebeşului unde tatăl său îşi avea
serviciul, dar mai ales la şcoala din Laz, pe băncile căreia a deprins
primele elemente ale cunoaşterii şi instruirii şcolare. Dăruit de
Dumnezeu cu ascuţime de gând şi o minte ageră, la îndemnul şi
stăruinţa celor ce conduceau destinul şcolii din acea vreme, părinţii
132
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
îl trimit la şcoală, mai departe, parcurgând anii de studii medii la
Liceul din Orăştie, iar apoi absolvind cursurile Facultăţii de Drept
din Cluj.
Tânăr şi proaspăt absolvent, doreşte să urmeze o carieră
militară, urmând cursurile Şcolii Militare din Arad. Este înrolat în
armată, participând în timpul războiului atât pe frontul de est cât şi
pe cel de vest, cu gradul militar de locotenent. Fiind unul dintre cei
ce au supravieţuit, în urma celui de-al doilea război mondial, în anii
din urmă, i se recunoaşte din partea statului, calitatea de luptător pe
front, primind, cuvenitele distincţii militare şi remuneraţia de
veteran de război. Ţinea cu sfinţenie la această calitate, de a fi
printre puţinii veterani de război, şi era mândru de această
recunoaştere, pentru că şi-a apărat pământul străbun cu preţul atâtor
privaţiuni, lipsuri şi îngrijorări specifice acelor crâncene vremi.
Ajuns în viaţa de civilie, o vreme este angajat la „Banca
Albina”, apoi în cadrul Ministerului Metalurgiei şi până la
pensionare la Direcţia Generală de Statistică din Bucureşti, unde a
funcţionat până în 1990, când s-a pensionat la vârsta de 71 de ani.
Prin natura serviciului, a colindat ţara în lung şi-n lat, a
cunoscut oameni şi locuri, caractere şi tipologii umane, aspecte ale
vieţii mai mult sau mai puţin plăcute şi în toate a descoperit marea
frumuseţe şi bucurie a trăirii vieţii şi a rostului ei dat de Creator,
spre a progresa în cunoaştere şi înţelegerea profundă a sensului ei.
A căutat frumosul, esteticul în literatură, în publicaţiile de
specialitate, dar a căutat şi adevărul, dreptatea când locul lor,
uneori, era luat de fărădelege şi atâtea metehne, de care lumea n-a
dus lipsă, restabilindu-le poziţia şi locul lor, după dictonul: „Fiat
justitia, pereat mundus”. A fost omul datoriei, printr-o viaţă extrem
de ordonată, exercitând în demersurile sale exigenţă, meticulozitate,
discreţie.
A trecut la cele veşnice, în Bucureşti, în vârstă de 84 ani, fiind
înmormântat în Laz.
24. Dumitru Rodean (născut în 1906 – decedat(?)). Nepot al
învăţătorului Pavel Rodean. Studii: Şcoala Superioară de Comerţ la
Alba Iulia. O vreme a funcţionat în Deva; a fost numit inspector
133
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
general şi director general în Ministerul Finanţelor. A avut două
fiice: Olimpia şi Victoria.
25. Tecuschi Ioan, fiu al satului Laz. A decedat în anul 1992.
A absolvit cursurile Academiei de Înalte Studii Comerciale şi
Industriale; cunoştea multe limbi străine. A onorat funcţia de expert
contabil în Timişoara. Inspector general pentru zona Banatului,
(printre primii zece economişti ai ţării).
Din pleiada înaintaşilor lăzoreni care s-au impus, în rândul
contemporanilor şi posterităţii, prin cultura şi rolul lor activ,
formator, prin misiunile de înaltă răspundere la care, uneori, au fost
chemaţi, nu am putut aminti decât o parte.
Majoritatea celor menţionaţi nu mai sunt în viaţă, oprindumă,
lapidar, asupra destinului lor pământesc.
Pe parcursul trecutelor vremi au fost, însă, şi sunt în viaţă,
destul de mulţi oameni luminaţi, avându-şi obârşia la vatra acestui
sătuc, răspândiţi în patru zări. Şi aceştia s-au ridicat din rândul celor
simpli, ce prin calităţile lor morale şi intelectuale şi-ar fi putut găsi
un loc în galeria intelectualilor Lazului pe care, în treacăt şi parţial
i-am amintit mai sus.
Îmi recunosc neputinţa în culegerea materialului informativ în
chipul cel mai cuprinzător şi cer iertare celor ce nu i-am menţionat
în marea mea dorinţă de a pune la dispoziţia celor interesaţi, date şi
referiri biografice privitoare la o parte din cei ce-au lăsat o dâră
luminoasă în trecerea lor, meteorică, prin această viaţă.
Fie-le memoria binecuvântată, în cer şi pe pământ!
134
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
ÎNDELETNICIRI ŞI OCUPAŢII STRĂVECHI
ALE LĂZORENILOR
MUNCA LA PĂDURE ŞI „LA PLUTIRE”
O
cupaţiile străvechi ale lăzorenilor au fost în trecut
dulgheritul şi plutăritul.
Întinsele păduri seculare de pe versanţii râului Sebeş au fost
din vechime exploatate de bărbaţii satelor Laz, Săsciori, Căpâlna,
materialul lemnos fiind transportat cu „lacul” şi cu pluta, pe apa
vijelioasă ce uneşte, pe o distanţă de 92 km hăţişurile împădurite ale
munţilor Sebeşului şi Cindrelului cu punctele de destinaţie şi
prelucrare de la Petreşti şi Sebeş. Plutăritul, ca îndeletnicire de bază
a lăzorenilor a constituit sursa principală a câştigării celor necesare
traiului de zi cu zi. Din primăvară până toamna târziu descurcau cu
dibăcie neîntrecută cu „sapinele” lor plaghiile de pe râu şi ştiau să
utilizeze cu o pricepere rară forţele brute ale naturii şi iureşul
capricios al apei. În secolele XVIII şi XIX plutirea se făcea mai ales
în echipe, sporind masa lemnoasă necesară micii industrii
prelucrătoare de la Sebeş şi Petreşti, dar şi pentru export.
Activitatea în domeniul plutăritului a încetat, pe la începutul
anilor‚ 60 ai secolului trecut, transportul materialului lemnos de la
munte făcându-se prin mijloace auto, pentru a nu se pierde şi
deteriora o bună parte din „aurul verde” al pădurilor destinat
exploatării şi prelucrării. Datorită hărniciei şi priceperii plutaşilor,
135
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
au prefăcut timpul, îndemânarea şi forţa de muncă în „monedă
forte” făcând din satul şi locuinţele lor exemple de curăţenie,
confort şi ordine având, în trecut, unul dintre cele mai ridicate stiluri
de viaţă .
CÂTEVA DATE LEGATE DE SPECIFICUL ACTIVITĂŢII
PLUTAŞILOR LĂZORENI
O
cupaţia de bază a lăzorenilor, în trecut, a fost munca la
pădure şi îndeletnicirea cu transportul buştenilor de brad pe
valea îngustă a râului Sebeş spre punctul de expediţie a
materialului lemnos sau spre atelierele şi fabricile de prelucrare din
Petreşti şi Sebeş.
Aşezat pe această vale, în imediata vecinătate a ieşirii ei
dintre dealurile semeţe, satul Laz a fost lipsit, în toate timpurile, de
un hotar productiv, potrivit, fie pentru cultivarea pământului, fie
pentru dezvoltarea sectorului zootehnic. Astfel, în special femeile şi
copiii lucrau pământ în parte la grofii din Vinţ, Draşov, Câlnic,
Petreşti etc. Lemnul din întinsele păduri seculare de pe versanţii
munţilor Sebeşului a fost din vechime exploatat fie ca materie primă
vândută celor de la şes, pentru ridicarea unor construcţii (bârne,
grinzi, căpriori, scânduri, şindrile etc.), fie ca lemn de mină, folosit
la minele de cărbuni din Valea Jiului, fie în mica industrie
prelucrătoare a cherestelei.
Ocupaţia de tăietori de lemne şi plutaşi este străveche în Laz,
cu toate obstacolele întâlnite pe parcurs, pe firul apei ca stâncăria
picată prin alunecare şi toance ori căderi de apă, cum ar fi cele de la
Ţuroaiele şi Jgheabul de la Sebeşel, întâlnite în plutirea arhaică. 60
60 Cornel Zemora, originar din Sebeşel, care cunoştea în amănunt viaţa plutaşilor,
conchide că „primul şantier de exploatare s-a deschis la Tău, începând cu
doborâtul, curăţitul de crăci, cojitul şi secţionarea în trunchi de 6-8 m lungime,
136
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
În secolele XVIII şi XIX, plutirea se făcea mai ales în echipe.
Exploatările pentru fabricile de cherestea din oraşul Sebeş încep
abia în 1870 când pe râu se transporta lemnul pentru minele de
cărbuni din Valea Jiului şi trunchii (buştenii) bătrâni pentru
fabricatul cherestelei pentru nevoile locuitorilor din câmpie şi ale
pieţii Sebeşului. În 1877 se construieşte Fabrica de cherestea din
Sebeş, iar în 1910 Fabrica „Frumoasa” din Petreşti. Prima de către
firma Maiersdorf-Brach, iar a doua de firma Hersfeld. Cu această
ocazie se îmblânzeşte puţin cursul apei, sfărâmându-se cu exploziv
bolovănişul mare de pe firul apei şi tăindu-se prin 1877-1885
cataractele de la Ţuroaie şi Jgheabul Sebeşelului. 61
care se lăsau să se usuce, apoi strânşi la malul apei, prin corhănire de pe coastă
sau tras de vite. Aici se proceda la formarea de plute, din câte 8-10 trunchi
alăturaţi; cei din mijloc puţin avansaţi şi marginile mai retrase, astfel încât în
faţă să se formeze un fel de triunghi pentru a avea un front mai redus de lovire,
asigurând o mai lesnicioasă strecurare în porţiunile strâmte.
Din alunişul abundent din zonă, tăiau beţe de alun din care, călite la foc,
făceau gânjuri, cu care legau trunchii în plută pe două locuri şi ancorau a doua
plută de prima. Şi azi a rămas numele locului „Gânjărie”.
Pentru conducere şi dirijare cei doi plutaşi foloseau beţe solide lungi. Pe
porţiunile stâncoase, cu ape repezi, plutaşii şedeau pe un postament la mijlocul
plutei, pentru a nu se dezechilibra şi să cadă la izbituri. Volumul celor două plute
ancorate, însuma circa 12-15 mc de lemn….
Când plutele treceau prin Şugag, scăpate de chinga stâncilor, plutaşii se
ridicau în picioare într-o postură impunătoare, semeţi şi erau admiraţi de lume.
Copiii îi priveau ca pe nişte feţi frumoşi din basme, în şaua cailor năzdrăvani, pe
drumul fără pulbere. Nu râdeau, nu lărmuiau, holbau doar ochii ca la minune,
curioşi şi plini de respect faţă de aceşti cutezători purtaţi de unde. Era o victorie
în momentele de bun augur, când omul s-a autodepăşit, reuşind să transporte pe
unduirile apei curgătoare, încărcătura de buşteni, pe care el o ghida cu bastonu-i
de amiral”. (Fragment preluat din periodicul Sebeşul – nr. 29, martie 2004)
61
„Pentru construirea barajului au fost aduşi muncitori specializaţi din
Maramureş, zişi, „ţipseri” - un soi de nemţi. Localnicii, îndemânatici şi ei în
cioplitul lemnului şi construirea sălaşelor de lemn, au luat seama la aceşti ţipseri
şi când s-au extins exploatările pe: Ciban, Bistra, Dobra şi Frumoasa au
construit ei barajele necesare. Astfel s-au specializat: Arsân Ioan şi Duncea Ioan
din Laz, Victor Avram şi Gros Ioan din Şugag, care construiau şi „ceterne”
(jilipuri de apă).
137
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
Alături de lăzoreni, au activat în acest domeniu periculos, ce
implică un efort fizic considerabil, şi locuitori ai satelor Căpâlna,
Sebeşel, şi Şugag într-un număr uneori mai mic alte ori mai mare,
după cum cerinţele şi nevoile de la faţa locului o impuneau. 62
Privitor la modalitatea transportului materialului lemnos din munţi
spre locul de destinaţie şi prelucrare se pot menţiona patru faze:
1. Plutirea primitivă, până în 1870, folosindu-se
curentul natural al apei, cu randament redus şi ineficient.
2. Transportul lemnului cu plute, legate în convoi,
practicat de austrieci (Taisland-1880). Acest sistem de transport n-a
fost viabil din cauza albiei râului, cotită şi bolovănoasă, plutele fiind
destul de lungi.
3. Plutirea zisă „sălbatică” – cu lacul – care a continuat
până în 1964 (14 oct. de Sf. Paraschiva), conform mărturiei
localnicilor.
4. Transportul prin mijloace auto – până azi.
Foarte mulţi locuitori ai satelor dinspre munte ale
meleagurilor sebeşene s-au ocupat cu pădurăritul, cu exploatarea
„aurului verde” al munţilor noştri pentru un trai mai înstărit şi un
nivel de viaţă mai ridicat. Se mergea la făcut stânjeni şi trunchiuri,
aceasta însemna că se tăiau brazii, se cojeau, se curăţau de cepi
(crengi) şi pe urmă se corhăneau la vale cu ţapinele, se trăgeau cu
animalele ori alunecau pe plăgi sau jilipuri, a căror construcţie se
făcea de către cei specializaţi în atare lucrare.
Pe porţiunea de râu de la Oaşa la Tău, amenajarea cursului se rezuma la
spargerea prin dinamitare a stâncilor buclucaşe. Acolo forţa apei strâmtorate
între malurile stâncoase supunea îngrămădirile de lemn (plaghiile) la mari
presiuni producând zgomote şi trosnete înspăimântătoare, prin ruperea pieselor
subţiri şi cu defecte.”
Cornel Zemora – Odiseea râului. Episodul IV, publicat în ziarul Sebeşul, nr.
30, mai 2004
62 Ioan Raica - Apulum, XI, 1973, p. 842
138
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
Buşteni plutind pe râu, prin Laz, spre joagărul din Sebeş
Tăietura se băga în râu şi apoi în lac, iar de aici pornea la
vale, mânată de apele barajului de la Frumoasa. Din cinci în cinci
km erau străji care dirijau buştenii şi-i desfăceau, în cazul când se
încurcau. 63 Ulterior aceste posturi de strajă au fost înlocuite de o
echipă volantă care urmărea lacul, de la Oaşa până la Sebeş.
Barajele de la Oaşa şi Ciban au fost construite după 1875.
Pentru locuitorii văii Sebeşului, această îndeletnicire a constituit un
mod de viaţă de a trăi în comun, de a se ajuta reciproc în munca
istovitoare, departe de familii, cu provizii alimentare pe durata mai
multor zile sau chiar săptămâni.
63 „La deblocarea acestora participau numai plutaşi versaţi, sprinteni ca felinele,
având legaţi cu curele peste încălţăminte „colţari” zişi şi „mâţe” pentru a nu
luneca pe lemnele ude. Cu atenţia încordată cei doi plutaşi ce interveneau în
astfel de situaţii periculoase căutau piesa cu pricina, prinse cu un capăt după
stâncă, săltând-o pic cu pic din „paisul” ţapinei şi la pornirea năvalnică să sară
pe mal, în afara zonei periculoase.
În timpul acestei intervenţii, ortacii de pe mal care asistau cu inima strânsă
care erau cuprinşi de frisoane, răsuflau uşuraţi după terminarea cu bine.
Cornel Zemora – Odiseea râului. Episodul IV, publicat în ziarul Sebeşul, nr.
30, mai 2004
139
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
Printre paginile de literatură ale marilor scriitori români,
munca anevoioasă a lăzorenilor pentru pregătirea şi transportul
materialului lemnos, a fost ilustrată şi de geniul sadovenian, un
împătimit iubitor al naturii care, în câteva rânduri, a venit şi a
găzduit prin aceste locuri mirifice, propice partidelor de vânătoare şi
pescuit. Redăm mai jos fragmentar pasaje din volumul Valea
Frumoasei de Mihail Sadoveanu spre a întregi, întrucâtva,
materialul informativ privitor la viaţa şi activitatea plutaşilor
lăzoreni de altădată.
„(…) Abia ieri – sunt de atunci numai şapte decenii – au
intrat oamenii în văile pâraielor şi au început a tăia brazii. Nu
oamenii din preajmă, care aveau un vechi tratat de pace cu codrul,
ci străinii cărora le trebuiau convoiuri fără sfârşit de buşteni.
Atunci au fost puse păraiele pe scocuri, ca să săgeteze pe ele
trunchiurile albe în valea cea mare a râului; atunci au fost durate
jilipurile – uluce uscate pe care buştenii alunecă tunând către
acelaşi sfârşit; de atunci au fost închise lacurile şi se dă drumul
apelor ca să repeadă la vale pe Frumoasa îmbulzelile bradului ucis
(…)
Umblam într-o zi de august, cu prietinul şi tovarăşul meu, de
la vale în susul Frumoasei. N-aş putea spune că admirasem la
greble clădăriile imense şi zbârlite de trunchiuri, care în partea
locului se chiamă plăvii. Fiind cu undiţile în mână, eram partizanii
păstrăvilor, a căror soartă vitregă o argumentam amândoi, cu
înverşunare. Ajunşi la un jilip sec, m-am oprit privind cu atenţie un
spectacol nou şi ascultând cu mirare un dialect neaşteptat. Prietinul
meu, mai vechi în regiune, mi-a dat lămuriri şi mi-a făcut
destăinuiri.
Când capitalurile fără patrie au determinat căderea
sistematică a brădetului din aceşti munţi, poteca din lungul
Frumoasei a devenit drumuşor. Din loc în loc, la guri de pâraie, s-
au întocmit şandramale de adăpost. Lucrătorul din Carintia, Tirol
şi Craina au suit la deal cu gospodărie puţină. Ei au dat jos cu
topoarele şi joagărele cele dintăi şiraguri de brazi şi au încheiat
primele scocuri şi jilipuri.
140
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
De şaptezeci de ani, maşina merge aşa. Carintienii şi tirolezii
au băut apă din Valea Frumoasei şi nu s-au mai întors la baştina
lor. La plăvii, ca să le deslege din încâlceală cu ţapinile, au
obişnuit a veni şi localnicii de la vale, căpâlnari şi lăzureni, care s-
au dovedit tot aşa de buni meşteri ca şi veneticii. Amestecându-se
unii cu alţii, urmaşii carintienilor şi tirolezilor, s-au deprins a
mărturisi întru ortodoxie, şi vorbesc fără greş cea mai frumoasă
limbă a lăzurenilor şi căpâlnarilor. Însă expresiile speciale şi
consacrate ale meşteşugului au rămas de la descălecători şi au fost
adoptate în toată valea.
Vehiculul nostru se oprise. De cătră valea înaltă a muntelui
venea în curmezişul drumului jilipul sec, pe care, unul după altul,
fulgerau cu tunet înăbuşit buştenii. Ajunşi în capătul jilipului,
făceau o săritură în aer, şi cădeau în mormanul din râpa râului.
Săritura de berbece se arcuia uneori pe deasupra drumului îngust.
Uneori buşteanul rădea faţa drumului. Alteori bradul uşor arcuit,
răsucit pe jilip în salturi neliniştite, sărea din uluc înainte de vreme,
provocând proteste şi sudălmi din partea străjilor care
supravegheau sosirea tumultoasă a materialului.
Straja de la gura jilipului veni către noi cu bunăvoie,
salutându-ne.
–Vă poftim să îngăduiţi puţin până ce oprim lemnele şi
acoperim podul.
Podul care trecea peste jilip fusese deschis.
Înturnându-se către munte, lăzureanul dădu drumul unui
strigăt puternic:
–Bau!
Străjile din lungul jilipului îl repetară ca nişte ecouri
credincioase.
Pe când aşteptam răspunsul de sus, simţirăm că se alină
huruiala buştenilor în uluc.
Răspunsul veni la vale din om în om.
–Ohi!
Curgerea buştenilor conteni. Lucrătorii de la gura jilipului
aşezară puntea. Automobilul nostru trecu în susul apei.
–Ohi! drecea! Veni altă strigare de sus.
141
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
Tovarăşul meu îmi tălmăci:
–Pauză mai mare! Cei de sus adună în creştet tot ce mai au
gata de aruncat la vale.
Era răstimp potrivit ca oamenii cu ţapinile să puie rânduială
în grămada învălmăşită la râpă şi încâlcită în marginea apei.
Tocmai venea lacul, slobozit din închisorile de sus, tulbure şi
sunând plin.
Lucrătorii voinici şi sprinteni, cei mai mulţi tineri, intrară în
râu. Lucrarea lor de degajare a trunchiurilor se făcea într-un
tempo ritmat şi melodios.
–Ho-o! strigau în cor prelung, cântând.
Cu ţapinile înfipte în trunchiul de brad, făceau mişcarea de
ansamblu ca să salte lemnul. Vătaful, cel care comandă, face cu
ţapina lui pârghie, adică paiţ. Când buşteanul ce voiau să elibereze
era împovărat în capătul din amonte, toată luarea-aminte şi toată
puterea se puneau ca să-l împingă spre vale, dându-i o mişcare de
răsucire.
–Asta se chiamă fux! ne explică zâmbind cu superioritate
straja noastră.
În grămădirea încâlcită de la malul râului, se puneau toate
problemele. Trunchiul trebuia sucit în lungul axei longitudinale:
asta se numeşte «volta»! . Tras într-o parte de la capăt: «marina»!
Un trunchi rău aşezat e sprijinit fix la mijloc şi întors cu capătul
gros la vale: «canta»! .
Şeful de echipă, zaviţul, dădea comenzile şi lăzurenii, cu
stricteţă şi simultan, băteau întăi cu clonţul ţapinii prinzând lemnul,
apoi opinteau mişcarea potolit, cu acelaşi cântec armonios: o-ho!
Unii erau intraţi în apă până mai sus de genunchi. Alţii se
cumpăneau pe trunchiurile prinse şi fixate în plavie. Într-o clipă,
unul dintre tineri scăpătă pe un buştean neîndestulător fixat şi se
duse în apă până în creştet. Zaviţul dădu un strigăt. Tovarăşii nu se
precipitară după cel căzut; îl lăsară să vie la suprafaţă ferind de
cătră el buştenii.
–Fii cuminte, Neculai! îl mustră zaviţul. Însă băiatului i se
dusese pălăria pe valul tulbure şi nu se cuvine unui lăzurean să-şi
prăpădească acoperemântul, când lucrează la buşteni. Deci se duse
142
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
înot să-şi prindă pălăria, după care coti la mal printre buşteni,
lăsând să-i şiroiască apa din toate cusuturile straielor.”
Sapinarul Ioan Popiuc din Laz.
„Era un fecior
negricios şi voinic. Din
când în când arunca spre
noi o privire furişă să vadă
cum preţuim isprava lui. Îşi
arată dinţii prin
mustăcioara de culoarea
mătasei uscate de porumb.
Tovarăşul meu avea la
îndemână o sumă de
istorisiri tragice, în
legătură cu trecerea
buştenilor din munte în
vale. Bărbaţii aceştia din
Laz ori Căpâlna, care caută
câştig puţin în primejdie, n-
au prilej să râdă totdeauna.
Feciorii aceştia veseli,
curat îmbrăcaţi şi mândrii,
nu se cufundă totdeauna după o zgărdiţă de fată mare fixată la
pălăria lor.
Munca la buşteni se face şi pe vreme rea, pe nouri şi furtună,
câteodată în bătaia gheţoasă a nahlapilor. Încurcăturile plăviilor
ghimpoase sunt desfăcute de ei cu o pricepere vrednică de mirare.
O lovitură de ţapină, desfacerea a trei buşteni curmezişi deschide
închisoarea şi toată îmbulzeala merge la vale. Însă uneori caturile
se dărâmă brusc şi nainte de vreme; alteori valul năprasnic dărâmă
un părete abia înţinat; elemente neînsufleţite devin active şi ostile şi
mulţi lăzureni şi căpâlnari şi-au amestecat sângele cu vâltoarea
apei şi a trunchiurilor. Se întâmplă în unele veri să se deslănţuie
marile cumpene de nouri şi ape asupra unor asemenea clădiri
enorme de lemnărie: atunci vin stâncile peste lemnării; potopul
143
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
întrebuinţează lemn şi stâncă drept proiectile ajutătoare; drumurile
se rup, aşezările oamenilor cad ca-ntr-un joc sinistru, îngustimea
văii ia oamenilor surprinşi şi animalelor prigonite de groază orice
putinţă de scăpare. Analele Frumoasei, recitate la priveghiurile de
seară ale localnicilor, pomenesc multe asemenea bătălii ale
puhoiului, tot aşa de crâncene ca şi războaiele oamenilor. (…)
Apele ca Frumoasa, în ţări evoluate sunt amenajate cu
apărări şi refugii pentru păstrăvi. Plutitul este un mijloc barbar de
transport; lemnul plutit are o valoare coborâtă. Dar chiar dacă îl
tolerăm, cerem să nu strice tărmului, păstrăvului şi celor puţini
pustnici care vin aici la jivinile lui Dumnezeu ca să mai uite de
răutăţile semenilor lor din cetăţi.
Astfel a grăit prietinul meu, privind posomorât apa tulbure a
Frumoasei. În acel ceas râul nu-şi mai ilustra numele pe care i l-au
dat vechii pământeni în vremi mai fericite.
De pe costişa depărtată şi înaltă, în lungul jilipului,
începură a se auzi strigăte. Din strajă în strajă, comanda veni până
jos:
–Varda!
Lăzureanu nostru binevoitor, care asistase la convorbirea
noastră şi o înţelesese, subliniind-o cu aprobări mute şi suspine, ne
salută iar.
–Vă rog frumos, domnilor, începe iar comedia.
Podeţul era alcătuit iarăşi peste jilip. Lăzureanul confirmă
că toate sunt gata, cu strigăt nou:
–Garga!
Strigătul trecu în sus.
După varda! şi garga! jilipul prinse iar a tuna de buşteni.
Ne-am dus la deal, aşteptând alinierea lacului şi limpezirea
Frumoasei. Nu vă închipuiţi domniile voastre ce înfăţişare are apa
asta după ce se limpezeşte. E ca aerul şi în acelaşi timp ca
vioreaua. (…)!” 64
64
Mihail Sadoveanu – Valea Frumoasei, Năcazuri ale păstrăvilor şi
păstrăvarilor, Ed. Eminescu, 1983, p. 64-70
144
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
SAPINARII DE LA LAZ ∗
Prof. Vasile Moraru din Laz
Noaptea-şi cerne feeria peste munţi cu vârfuri sure
Dăruind din plin tăcerea peste sobra lor pădure
Iar prin văile adânce, cu miresme ce te-mbie
Curge-n susuru-i noptatic apa râului zglobie.
Doarme încă-n jur natura, dorm a ei vieţuitoare,
În a nopţii liniştire şi-n a râului cântare,
Dar deodată, peste creste, străbătând pădurile,
Ca un cântec de biruinţă, se arată zorile.
Şi-n acest farmec ce-ncântă ca dulceaţa unei arii
În baraca din luncuţă se deşteaptă sapinarii.
Răscolesc tăciunii-n vatră, pun găteje, aprind focul
Cari vesel, pocnind adesea, printre crengi şi-ncepe jocul.
Şi la focul de pe vatră, oamenii, cu faţa smeadă,
Îşi gătesc acum mâncarea în tigăile cu coadă.
E gustoasă-aici mâncarea, care-n pripă şi-o gătise,
Chiar dacă, pocnind, din vatră, vreun tăciune-n ea sărise.
Apoi şi-ncalţă-n picioare cizmele de cauciuc,
Pun sumanele pe spate, iau sapinul şi se duc.
Discutând de câte toate, în cuvinte făr de număr,
Merg, vorbind, pe malul apei, cu sapinele pe umăr.
Dar deodat, din susul văii, zgomot straniu se aude,
Cari s-apropie crescendo printre văi adânci şi sumbre.
Ştiu ei ce e acest zgomot care-i întâmpină în cale,
Vine lacul de la Oaşa, aducând buşteni la vale.
∗ Notă: Plutaşii de pe Valea Sebeşului spuneau ţapinei – sapin, de unde şi numele
lor de sapinari, nu ţapinari.
145
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
Apa saltă-nvolburată şi vijelios s-avântă
Printre stânci ce-i stau în cale şi-al ei curs vioi îl strâmtă.
Iar prin valurile-n spumă, care fierb în matca lor,
Se izbesc în stânci buştenii, bubuind îngrozitor.
Dar în albia îngustă, trunchii se împleticesc
Şi-n grămadă, cât o casă, între maluri se opresc.
Sprinteni, ca o rândunică, sapinarii sar pe ei
Şi cu grijă, la comandă, trag de-un trunchi câte doi trei.
Nu-i uşor astfel de lucru, poţi să te primejduieşti,
Trebuie să cunoşti rostul, de unde să-i descâlceşti.
Şi ageri, cu dibăcie, sapinarii-acum desfac
Pe cei care ţin în spate toată plaghia din lac.
Şi cum trunchii care-o ţin sunt trimişi pe rând în val,
Plaghia-ncepe să se mişte. Oamenii fug, iuţi, pe mal.
Unul, în învălmăşală, îşi rupse la sapin coada,
Dar, în schimb acum buştenii îşi încep iar canonada.
Scârţâind, trosnind adesea, trunchii grămadă pornesc
Şi împinşi de forţa apei în valuri se prăbuşesc.
Apoi apa înspumată pe-a ei undă îi înşiră
Şi purtându-i către Sebeş pe la vaduri îi resfiră.
Iar în urmă, sapinarii, pân' scad ale apei valuri,
Dau în matca spumegândă buştenii rămaşi la maluri.
Când amurgu-nlăcrimează şi se lasă peste văi,
Stând cu toţii-n jurul vetrei, la-ale focului văpăi,
Glume, vorbe se înşiră, după ce-au mâncat în tihnă,
Pân' ce-n noapte se strecoară, blând, a somnului odihnă.
Scrisă în anul 1955
146
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
PERSOANE DE ALTE NAŢIONALIŢĂŢI LUCRĂTORI LA
EXPLOATĂRILE FORESTIERE DIN MUNŢII SEBEŞULUI
CARE S-AU STABILIT ÎN LAZ. URMAŞII LOR
Î
n sec. al XIX-lea alături de populaţia băştinaşă au fost aduşi din
diferite părţi ale ţării sau din afară lucrători la pădure,
aparţinători ai altor etnii, pricepuţi, cu experienţă în domeniu şi
spirit novator, care prin aportul lor au uşurat munca la exploatarea
lemnului şi plutărit, muncă deloc uşoară şi destul de periculoasă.
Potrivit datelor şi informaţiilor furnizate de învăţătorul
pensionar Gheorghe Breazu – un erudit intelectual originar din Laz
– voi enumera succint numele acestor persoane şi urmaşii acestora,
stabiliţi în satul Laz, de-a lungul anilor. Unii din aceşti lucrători,
veniţi din depărtări, au fost neîntrecuţi tăietori de lemne, alţii
pricepuţi şi îndemânatici meşteri în dirijarea pe plăngi, jilipuri şi
funiculare sau pe „calea fără pulbere” a vijelioaselor şi repede
curgătoarelor ape ale Sebeşului.
Urmaşii lor, care şi azi ne aduc aminte de iluştrii lor înaintaşi,
nu numai prin numele lor moştenit, ci şi printr-un standard de viaţă
destul de ridicat, sunt oameni deplin integraţi în comunitatea
locuitorilor Lazului, majoritatea fiind apropiaţi Bisericii strămoşeşti
în care şi-au găsit rostul şi menirea lor existenţială. În pofida
informaţiilor destul de sărace, voi menţiona numele celor ce s-au
aşezat în vatra acestui sat pitoresc, riveran al văii Sebeşului, fie
căsătorindu-se aici, fie rămânând definitiv, din motive personale.
Maghiari: Ianos Bathory – a fost angajat ca brigadier silvic,
purtând o frumoasă uniformă, cu pană la pălărie, având cal şi puşcă.
S-a căsătorit cu Paraschiva – născută Faur – nu a avut copii şi a
locuit într-o veche casă – azi demolată – în proximitatea locuinţei
lui Colhon Gigel (nr. 24). Vasile Tecuschi (cu strămoşi originari din
Polonia) afirmă că „Ianos Bathory, nu avea casa cu ferestre la
stradă pentru ca soţia să fie lipsită de ispite lumeşti iar cine venea
la ei, nu avea voie să intre în curte, rămânând la prag. Casa era din
147
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
piatră, în tindă era cuptorul iar pivniţa era pe sub toată casa”.
Trăia şi-n anul 1930.
Cehi: Leban Michael (Mihel) s-a căsătorit cu Maria, având
împreună un băiat şi două fiice (Ioan, Victoria şi Eugenia). Era
muncitor la pădure, priceput tăietor de lemne, nu a avut moşii şi a
locuit la casa cu nr. 122, unde stă azi Oneţ Ana. Fiul acestuia –
Ionel Leban – a fost căsătorit cu o unguroaică – Elena – din Alba
Iulia şi cunoştea bine limbile: italiană, germană şi maghiară fiind un
autodidact. Cel mai mult a trăit în Turda şi la Bucureşti, aici
îndeplinind şi funcţia de lider sindical la Întreprinderea Titan. A
trăit 80 de ani, între 1911-1991, neavând copii. A fost un iscusit
maistru electrician, făcând demersurile necesare şi lucrând efectiv
pentru introducerea curentului electric la biserica din Laz şi la
câteva case din sat. Sora lui – Victoria – căsătorită cu Vasile
Poienar, a decedat în 1963 într-o groaznică crimă săvârşită de
ginerele ei (găsindu-şi sfârşitul la rându-i, punându-se la tren) şi
pierind în această nenorocire fiica Ileana şi nepotul Lucian, în vârstă
de numai nouă ani. Cealaltă fiică a lui Michael, cu numele Eugenia,
s-a stabilit la Cugir.
Ruşi: (Ucraineni) se cunosc mai multe familii de sorginte
slavă, având ca înaintaşi care au lucrat la pădurile din zona munţilor
noştri.
Din manuscrisul lui N. Aleman din Săsciori, înregistrat la
Muzeul „Ioan Raica” din Sebeş, inv. Nr. 85 rezultă că „în 1875, au
fost aduşi şi ruşi (ruteni din Maramureş) care au lucrat în munţii
Bistra, Prigoana, Oaşa şi Ciban la lucru pe apă…şi au făcut plute
lungi şi punea grinzi şi le aducea la joagăr în Sebeş, în două
zile…”. În rândul acestora se pot enumera Simion Popiuc, Ioan
Moldociuc şi probabil Vasile Popaciuc, pe care Sadoveanu îl găsea
păzind stava de cai „în şesul mlăştinos al Frumoasei şi al
Sălanelor”. Iată ce spune, în continuare, marele scriitor despre
acesta: „…era un bătrân venetic şi mişel (sărac) cu numele moş
Popaciuc. Era un sărman venit de mulţi ani aici de prin părţile
148
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
Maramureşului” 65 . Din informaţiile existente am aflat că a stat, în
Laz „Pe Vale”, iar după un timp s-a mutat în Căpâlna.
Familia Popiuc: strămoşul acestei familii – Simion Popiuc –
a locuit la casa unde domiciliază strănepotul acestuia Mircea
Popiuc, nr. 60.
Pe linie bărbătească, descendenţii familiei Popiuc sunt:
Simion Popiuc (senior născut în 1841-?) Simion Popiuc (junior
1874-1944), Gheorghe Popiuc (Gheorghea Rusului 1912-1975),
Mircea Popiuc. Astăzi mai există în Laz sau sunt plecate familii cu
numele de Popiuc care-şi trag obârşia din acelaşi trunchi familial,
unic, amintit mai sus. Menţionez descendenţii pe linie colaterală:
Popiuc Vasile (notar), Popiuc Ludovica, (căsătorită Colhon),
Popiuc Elisabeta (a lui Onu Laii), Popiuc Eleonora (De la Pod,
căsătorită Ţârlea), Popiuc Iudita, Popiuc Rafila, Popiuc Nicolae
(tata lui Ioan – Onelu lui Daghid 1910-1995), Popiuc Ioan (tatăl lui
Onelu Martii 1903-1981 şi al lui Niculaia Martii 1900-1961), azi
toţi decedaţi cu urmaşi fie-n sat, fie plecaţi în diferite localităţi la
rosturile lor.
Moldociuc Ioan, a locuit în capătul de sus al Lazului, la nr.
172 (unde acum domiciliază Bartoc Avram), era un om venerabil,
de statură mică, bun şi priceput sapinar. A avut un singur copl: Ioan
Moldociuc, frate după mamă cu Savu Popaciuc (†1973). Savu a
fost necăsătorit şi nu a avut urmaşi. A făcut patru călătorii în
America, a muncit acolo de unde s-a întors acasă cu un câştg destul
de bun dar o parte din bani i-a pierdut în împrejurări nefavorabile. A
locuit la imobilul unde domiciliază astăzi Vasile Ţârlea, nr. 145.
Ioan Moldociuc (junior) a stat la capătul dinsus al satului, la casa
unde locuieşte Bartoc Avram, nr.172 şi a avut trei copii: Eugenia
căsătorită cu Vasile Ţârlea, Ioan decedat în 1978 şi Maria căsătorită
cu Pavel Bogdan în Petreşti. A fost un om harnic şi îndemânatic,
descurcând cu multă dibăcie plăghiile din material lemnos agăţate
pe la diferitele pripoarele pe unde şuvoiul apei le purta în drumul
spre destinaţie.
65 M. Sadoveanu – Valea Frumoasei, ed. Eminescu, 1983
149
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
Italieni: La imobilul cu nr. 41 (unde stă Căta Constantin),
învăţătorul Gh. Breazu, susţine că a locuit un italian cu numele
Zuzzi Tita care a avut cinci fiice: Sabina, Maria, Elisabeta,
Rafila şi Aurelia, necăsătorită, rămasă la casa părintească (1905-
1975). Din aceeaşi sursă de informare rezultă că soţia lui Zuzzi Tita
a fost fiica învăţătorului Pavel Rodean (n. 1832) şi avea darul de a
cânta frumos. Se spune că numai ea ştia, în sat să facă
„chirtoşcolac” de post, pentru care copii, în ajun de bobotează, se
înghesuiau să primească o bucată, mai mică sau mai mare, după
norocul fiecăruia. , Tita era lucrător la pădure, era un om frumos,
înalt şi se îmbrăca tot „nemţeşte” afirmă înv. Breazu.
În rândul persoanelor de origine italiană se numără şi
Gheorghe Şireau – tatăl lui Gheorghe Şireau (junior) – care
înainte de al doilea război mondial a lucrat în domeniul
lemnăritului, pe Valea Sebeşului, ca tăietor de lemne şi lucrător cu
sapina. După război, cei doi Şireau (fiul şi tatăl) au lucrat timp de
opt ani în Sâpcea (Munţii Cugirului) unde, băgau lemnele la locul
de transport pe plănci unse cu parafină ca să fugă lemnul. (Plancă
(germ.) = drum pe care se transportă buştenii prin alunecare sub
acţiunea greutăţii proprii. Mic dicţ. Enciclopedic 1978).
Alături de locuitorii de altă dată ai Lazului, au trăit, au
muncit, au colaborat şi s-au înţeles într-o atmosferă sociocomunitară
de bună convieţuire, toţi aceşti nou veniţi, de altă etnie
şi care, la rându-le, au înscris frumoase pagini de hărnicie,
pricepere, omenie în istoria acestor meleaguri.
Nu am amintit decât câteva nume la care am făcut,
fragmentar, câteva referiri. Alături de aceşti nou veniţi de odinioară
mai pot fi numite familiile: Tecuschi, Zaplanic, Bauman, Fari,
nume care au rămas în memoria posterităţii cu referinţe şi conotaţii
pozitive. Deşi datele prezentate sunt sărace şi insuficiente pentru
formarea unui orizont de cunoaştere cât de cât satisfăcător raportat
la biografia fiecărei persoane mai sus amintite, socotesc totuşi că n-
am făcut altceva decât să înlătur fie şi numai un mic colţ din vălul
de taină în care viaţa acestora a intrat odată cu istoria acestor locuri
binecuvântate de Dumnezeu.
150
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
DESPRE MORILE DIN LAZ
D
in relatările şi informaţiile primite de la cei ce „au prins” în
viaţa lor şi au auzit de la înaintaşi cum era viaţa comunitară
a satului înainte cu câteva decenii şi chiar secole, am aflat
că în partea de jos a satului, au existat şi au funcţionat, de-a lungul
vremii, trei mori, (pentru făină), darac (maşină pentru dărăcit lâna)
şi o presă pentru ulei alimentar. Aceste ingenioase instalaţii tehnice
ţărăneşti erau cât mai aproape de râul ce traversa de la un capăt la
altul localitatea şi erau acţionate prin forţa apei, captată prin două
iazuri de scurgere spre roţile imense ale morilor, aşezate sub
stăvilarul de unde apa cobora pe paleţii de pe circumferinţă, ca-ntr-o
cascadă. Locul unde erau amplasate se numea „La Moară”, iar
proprietarii lor erau: Breazu Valeriu, Morariu Eftimie lui Gheorghe
şi Morariu Eftimie lui Eftimie. Moara lui Valeriu Breazu şi a lui
Eftimie Morariu lui Eftimie, aveau fiecare câte două pietre pentru
măcinat, iar cea a lui Eftimie Morariu lui Gheorghe avea trei pietre
unde se măcina, în general, porumb şi grâu. Una din cele trei pietre
se numea „bătrâna”, foarte solicitată, pentru calitatea făinii de
mălai. La morile din Laz, veneau cu măciniş locuitori ai satelor
învecinate, dar şi din Câlnic, Cut, Cunţa, Deal… Cam în tot timpul
anului era de măcinat, dar mai ales joia (fiind târg săptămânal la
Sebeş), când se măcina în continuu, chiar şi noaptea.
Lângă aceste mori şi-au găsit locul potrivit şi alte instalaţii,
deoarece morarii erau oameni iniţiaţi în tehnicile tradiţionale, iar
odată cu moara, le supravegheau şi le îngrijeau şi pe acestea.
Aşa au existat şi funcţionat, ani şi ani la rând, instalaţiile
tehnice ţărăneşti pentru scărmănat şi dărăcit lâna pentru tors, fără a
fi prevăzute cu filatură. Într-o vreme când îmbrăcămintea şi lenjeria
gospodărească erau preponderent confecţionate din lână prelucrată
de aceste instalaţii, este de înţeles că erau destule solicitări, în acest
sens, atât din zonele învecinate dar şi din părţile Sibiului şi Orăştiei.
151
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
La moara lui Morariu Eftimie lui Gheorghe era singura piuă din
împrejurimi, pentru extras uleiul din seminţele de bostan şi floarea
soarelui, iar la moara lui Valeriu Breazu a funcţionat, într-o anumită
perioadă, o instalaţie pentru debitat buşteni (joagăr) fiind folosită
mai mult pentru uzul personal al familiei.
Vedere de ansamblu cu zona de amplasament a morilor din Laz
Începând cu anul 1950 până-n 1960, odată cu naţionalizarea
principalelor mijloace de producţie, se desfiinţează piua de ulei,
apoi daracul de lână şi morile.
Funcţia acestora a luat-o morile acţionate cu ajutorul
energiei electrice de la Săsciori, Petreşti şi Sebeş, iar la Laz a mai
rămas, doar, amintirea vechilor instalaţii tehnice ţărăneşti,
proprietarii acestora şi locul din capătul de jos al satului cunoscut
până astăzi, de localnici, sub denumirea: „La Moară”.
Pe iazul care venea la moara lui Valeriu Breazu exista o
instalaţie pentru produs energia electrică, necesară Vilei avocatului
Traian Breazu, încă înainte de introducerea curentului electric în sat.
152
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
DESPRE PIVELE DIN LAZ
I
nstalaţiile pentru finisarea ţesăturilor din lână au avut o largă
răspândire, nu numai pe cursul vijelios al râului Sebeş, ci în tot
cuprinsul Transilvaniei şi al spaţiului carpato-danubian.
Când se scot din războiul de ţesut, atât textilele folosite ca
învelitori de dormit cât şi cele folosite pentru confecţionarea
îmbrăcămintei călduroase de iarnă, sunt rare şi aspre, nu sunt
păroase şi călduroase. Apariţia instalaţiilor pentru finisarea lor se
leagă de la observarea timpurie că ţesăturile de lână, prin spălări
repetate, devin mai dese şi mai păroase. De la maiul pentru bătut
pănura pe scaunul de spălat, până la vâltorile şi pivele aşezate pe
marginile diferitelor cursuri de ape, găsim elemente ale
ingeniozităţii micilor meşteşugari ţărani, privitoare la uşurarea şi
eficientizarea muncii de îngroşare a postavurilor din lână de oaie.
În partea de sus a Lazului, pe o lungime de aproape un km, pe
malul râului, se cunoştea în trecut, de existenţa a cinci pive, care
prelucrau ţesăturile din lână, de la Sfântă-Măria-Mare (15 august)
până venea frigul iernii şi îngheţa apa (vara nu se lucra).
Mai jos sunt menţionate cele cinci pive din Laz împreună cu
proprietarii lor:
1.Piua lui Ţârlea Ioan (tatăl Măriuţei Deac – nr. 71), aşezată
în apropiere de Valea Botîi. Piua a ars într-un incendiu pe la
mijlocul secolului trecut.
2.Piua lui Eftimie Cucuian (moşul lui Iosif Cucuian –nr. 70),
a fost refăcută cu zid din piatră de către Gheorghe Cucuian, prin
anul 1936, când, Iosif, fiul acestuia avea în jur de zece ani. Iniţial,
piua era confecţionată numai din scânduri. Avea 12 „chisălogi”
(maie) şi era cea mai productivă din zonă. Numai aici se găsea
vâltoarea unde, se băgau straiele şi covoarele pentru spălat. Astăzi,
piua mai funcţionează numai cu doi „chisălogi”, prin grija şi
153
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
osteneala ultimului descendent al acestei familii (Iosif în vârstă de
77 ani);
3.Piua lui Ilisâi Colhon (tatăl părintelui Partenie Colhon).
Aici lucra ginerele Ioan Faur – soţul Eugeniei;
4.Piua lui Ilie Colhon. Fiul acestuia, Gheorghe Colhon (†2000)
a fost la rândul său morar în Pianu de Sus, Căpâlna, Strungari şi
Săsciori, la morile acţionate de forţa apei şi a energiei electrice;
5.Piua lui Ioan Faur (tatăl Eleonorei Cucuian - mama lui
Iosif Cucuian).
Ultimele trei pive se găseau din sus de Laz, în apropiere de
puntea ce trece peste râu, la Vârtop.
Piua lui Eftimie Cucuian şi a urmaşilor lui (Gheorghe şi Iosif)
se găseşte nu departe de celelalte trei şi funcţionează până-n ziua de
azi. Lângă ea există şi o vâltoare folosită la înălbirea materialelor
textile groase.
La pivele din Laz veneau atât locuitori din satele învecinate,
cât şi din zone mai îndepărtate. Astfel cei din Purcăreţ, Loman şi
din apropierea Cugirului veneau cu ţesături din lână pentru cioareci
albi, „coperişe”, „plocoghiţe” (pături pentru acoperirea
harnaşamentelor de pe cai), „straie” (pături din fir foarte gros),
unele din ele prelucrându-se numai la vâltoare, iar altele şi la piuă,
procesul de îngroşare a ţesăturilor durând uneori ore la rând pentru
ca materialul astfel finisat să aibă calităţile optime de folosire. Cei
din zona Cugirului vin şi în vremurile de acum la piua lui Sâvu
Cucuian, după cum el însuşi mărturiseşte. Dăienii aduceau spre
prelucrare ţesături pentru glugi cu ciucuri necesare în vremuri
ploioase când mergeau la prăşit sau cu vitele la păscut. Glugile erau
fără mâneci. Azi se găsesc tot mai rar astfel de obiecte de
îmbrăcăminte. Cutenii aduceau material ţesut pentru ţundre, iar cei
din Cunţa, Draşov şi Şpring aduceau material pentru pantaloni
(cioareci albi), haine scurte, vestoane. La pivele din Laz veneau
comenzi de prelucrare şi din sate mai îndepărtate (Romoşel,
154
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
Orăştioara, etc jud.Hunedoara) fiind aduse, în special, materiale
ţesute pentru a servi mai apoi ca pături pentru cai.
Meşterul piuar, Iosif Cucuian lângă piua moştenită de la înaintaşii
săi, singurul supravieţuitor într-ale meseriei (foto. 2003)
Numărul instalaţiilor tehnice ţărăneşti pentru finisarea
ţesăturilor din lână a scăzut în ultimii ani odată cu înlocuirea
glugilor şi cioarecilor cu postavuri industriale, cu haine de influenţă
orăşenească. Aceste instalaţii ca şi meşteşugul confecţionării
diferitelor piese de îmbrăcăminte sunt pe cale de dispariţie deoarece
în cele mai multe zone, numai bătrânii mai poartă haine tradiţionale
româneşti. . .
Şi aşa rând pe rând odată cu dispariţia bătrânilor meşteri
piuari dispar şi vechile pive care animau odinioară viaţa
meşteşugurilor populare ţărăneşti pe Valea Sebeşului.
155
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
DESPRE TEHNICA PRELUCRĂRII CÂNEPII
C
a în mai toate satele româneşti de odinioară, şi în Laz,
femeile îşi procurau materia primă pentru confecţionarea
îmbrăcămintei şi a accesoriilor vestimentare, a materialelor
textile de uz gospodăresc, fie din lâna de oaie, fie din cânepa pe care
o cultivau pe micile parcele de teren, ce le deţineau.
Această plantă se semăna primăvara şi era păzită pentru a nu
fi mâncată de păsări, atunci când răsărea. Spre sfârşitul verii, când
cânepa ajungea la faza de maturitate, îngălbenindu-se, se smulgea şi
se aduna în snopi, „mănuşi” legaţi pe două locuri, punându-se la
uscat, spre a se scutura frunza. După o scurtă perioadă, snopii se
puneau „la topit”în apa curgătoare de pe Valea Râmeţii şi Valea
Muncelului. 66
Locul unde se punea la topit era o baltă mai mare şi se
numea „tochilă”. Tulpinile plantei se aşezau în această baltă de-a
latul, punându-se peste ele pari şi, apoi, pietre, lăsându-se în apă
două săptămâni, după ce la jumătatea perioadei se întorceau. Spre a
nu se crea confuzii, fiecare gospodină avea locul bine stabilit unde
era pusă cânepa şi însemnat cu o tufă de mesteacăn şi o piatră. După
ce era scoasă de la topit, se spăla la râu şi se usca.
Apoi urma un alt proces de prelucrare, şi anume, materialul
rezultat se trecea prin „frângătoare” spre a fi rupte tulpinile şi a
rămânea doar fibra plantei, după care se dădea prin „meliţă”
(asemănătoare cu frângătoarea) pentru a fi ruptă „pozdăria” (partea
interioară a tulpinii). Fibra brută, rămasă, se trăgea printr-un
pieptene din fier, montat pe o bancă sau scândură, rezultând prin
prelucrare fuiorul din cânepă şi câlţii. După aceea, fuiorul se lega
sus de un suport şi se peria cu o perie specială, iar ce rămânea în
perie se numea „stupă”. Pe urmă, produsul finit se împletea şi se
66 Cânepa pusă la topit pe „Valea Râmeţii” ieşea de o calitate superioară, fiind
mai moale şi mai uşor de prelucrat.
156
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
punea în cămară, pentru ca în perioada Postului Crăciunului să fie
tors manual, pus pe „răşchitor” făcut „jireghii” şi fiert cu cenuşă
Apoi fuiorul tors, „tortul”, era pus într-un ciubăr special numit
„pârlău”, pentru a fi albit. În acest sens, pe fundul „pârlăului” se
puneau paie de secară peste care se aşezau „jireghiile” (tortul) şi în
continuare iarăşi paie, deasupra cărora se punea „cenuşerul” (o
pânză din cânepă cu cenuşă), peste care se turna apă clocotită.
Operaţiunea se repeta de mai multe ori. După aceea, jireghiile se
clăteau la râu şi se lăsau la îngheţat ca să se înmoaie şi apoi erau
aşezate pe culme, în „privariu” (cerdac) spre a fi stropite de
părintele, când venea la Bobotează, cu agheasmă sfinţită.
Ultima fază de prelucrare a firelor de cânepă era urzitul şi
ţesutul lor, din care rezulta o bună parte din lenjeria vestimentară şi
casnică, din acele trecute vremi. Între tamburul cu tort şi iţe pe firele
de urzeală se punea „mârzală” (un amestec de apă cu tărâţă de
grâu) ca să se desfacă firele uşor şi să nu se agaţe în spată. Pânza
iarăşi se spăla la râu, împlinindu-şi şi prin aceasta menirea de a fi
cât mai albă şi mai frumoasă. Uneori firul de cânepă era ţesut cu
bumbac ca să rezulte o pânză cât mai fină şi mai moale.
Dacă din lână ţărăncile confecţionau straie (pături groase)
pentru pat, plocoghiţe (ţol, pături mai subţiri), cioareci, mânecare
(haine groase), sfetăre (vestoane tricotate), ciorapi, mănuşi, căciuli,
rochii, şurţuri etc. , din cânepă făceau lepedeauă (cearşafuri),
chindeauă (prosoape), feţe de masă şi pernă, merindeţe, saci, izmene
(iţari), cămăşi, străjece (un fel de saltele umplute cu paie) etc.
Cultivarea plantelor textile (cânepa) în vederea obţinerii unei
vestimentaţii cât mai adecvate, alături de cele rezultate din lână şi
pieile prelucrate, de la animale, a constituit de-a lungul vremii una
din preocupările de bază a locuitorilor Lazului (în special femeile)
şi presupunea muncă migăloasă, rafinament şi mult gust pentru
frumos, ceea ce face ca, şi din acest punct de vedere, această
preocupare să merite a fi menţionată în aceste câteva rânduri.
157
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
ALTE ÎNDELETNICIRI TRADIŢIONALE
A
lături de îndeletnicirile tradiţionale întâlnite pe teritoriul
Lazului şi amintite mai sus, se mai pot enumera şi altele,
precum şi meşterii cunoscuţi, care au practicat aceste
meserii:
Tâmplari:
Colhon Ilie (Vlaşcî) şi fiul acestuia Vasile
Diac Vasile şi fiul acestuia Ioan
Ţârlea Ioan (al lui Sava)
Tecuschi Ilie
Arsân Ioan
Cătană Ioan (Iştinii) şi fiul Nelu
Fierari:
Cătană Ioan
Dodu Vasile
Drăghici Vasile
Căta Gheorghe
Tinichigii (pleuari):
Colhon Ioan lui Gheorghe
Croitori şi croitorese:
Poienar Maria lui Gligor
Onica Rafila lui Ilie
Iosif Maria lui Vasile
Cuteanu Maria (soţia înv. Petru Cuteanu)
Rasa Ioan lui Gheorghe
Morariu Nelu lui Vasile, şi alţii….
Pantofari (şuştări):
Tecuschi Ioan
158
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
Colhon Ioan
Ţârlea Vasile lui Andronic
Zidari:
Andrei Ilie
Dulgheri:
Ioan Zanfir (al lui Ilie al lui Andronic)
Morar Iliea Susanii
Duncea Ioan
Morariu Ioan
Onica Ilie
Boiangii (vopsitori fibre lână şi ţesături):
Cucuian Ioan lui Gheorghe
Meştere ţesătoare:
Popiuc Paraschiva
Cucuian Paraschiva
Colhon Ana lui Eftimie … şi aproape toate femeile din Laz
Toată această înşiruire de oameni şi îndeletniciri dovedeşte
că în perimetrul Lazului a pulsat o intensă viaţă economică de tip
rural, care a ridicat întrucâtva şi bunăstarea materială, dar şi
prestigiul localităţii.
Cu excepţia a două-trei persoane, toţi aceşti meseriaşi
împreună cu meşteşugurile practicate au dispărut, odată cu trecerea
vremii şi odată cu plecarea lor în veşnicie. Şi chiar dacă astăzi nu
mai există astfel de oameni minunaţi, fie şi simpla enumerare a
acestor meşteri ne poate da o palidă imagine despre hărnicia şi
priceperea lăzorenilor de altădată.
159
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
TOPONIMIA POPULARĂ CUPRINSĂ ÎN
TERITORIUL DE PE HOTARUL LAZULUI
L
ocalitatea Laz cu terenurile din extravilan aparţinătoare se
învecinează la nord cu Săscioriul, la est cu comuna Câlnic
prin Pădurea Pojeră, la sud cu hotarul Căpâlnei, iar la vest cu
dealurile din preajma Lomanului. De la Valea Botîi până la capătul
din jos a localităţii, de la versanţii dinspre Pojeră, dinspre Rudari şi
Poiana Babii care străjuiesc ambele maluri ale albiei Văii Sebeşului,
se întinde hotarul Lazului ce cuprinde în interiorul perimetrului său
o suprafaţă cu forme multiple de relief şi cu variate specii de
vegetaţie. Oamenii au dat acestor locuri diferite denumiri, păstrate
prin viu grai, din generaţie în generaţie, pe care încerc mai jos să le
enumăr, potrivit informaţiilor primite de la diferiţi locuitori ai
Lazului, avizaţi în acest domeniu.
De la Părăul lui Tatomir în jos (zona de relief dinspre
Pojeră şi Muncelul Lazului):
Muchia cu Schini - situată între Părăul lui Tatomir şi Podul
de la Valea Botîi;
Coraghia – ţancuri (stâncile) din jos de Muchia cu Schini, la
aproximativ 50 m de la Crucea de lângă şosea, oblu în sus;
La Saucă – între Coraghia şi Dosul Sprinii;
Dosul Sprinii – înspre Pojeră;
Părăul Belcii;
160
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
Padina Ochincii – înconjurată de pini, iar dinjos cu arcăţi.
Este situată între Părăul Belcii şi Râpa ai mare;
Râpa ai mare;
Chiatra Colii;
Padina Coaştii;
Gherghelău – până în Părăul Muncelului;
La Cetăţea – este deasupra Gherghelăului, locul se mai
numeşte „La Roată”;
După Cetăţea – un loc mai drept, unde în trecut şi azi se mai
joacă fotbal (mai ales de Paşti între feciorii şi însuraţii din Laz);
Poarca – pe sub vârful acestui deal, pe versantul estic trece
„Calea Dacilor” spre Pojeră – Cărpiniş – Gârbova, unde există
urmele altei fortificaţii;
Părăul Muncelului – are un afluent numit Părăul Fagului ce
iese la vălauăle unde vara îşi astâmpără setea animalele aflate la
păşune;
Părăul Vâlcele – izvorăşte din Pojeră şi se continuă cu
Părăul Muncelului;
Dosciorul – este între Părăul Muncelului şi Părăul Fagului;
Luncuţa – locul de unde în vremurile ploioase izvorăşte
Părăul Muncelului;
Pleşa Mică şi Pleşa Mare – masiv deluros care străjuieşte
capătul de jos al Lazului, orientat spre nord, nord-est în raport cu
satul;
La Şură – loc în apropierea crucii din Muncel, în vechime în
acea zonă era un făgădău;
Calea Morii sau Calea Muncelului – cărare ce coboară din
Muncel pe sub Pleşa la morile din Laz, pe unde veneau în trecut
delorenii la moară cu măciniş sau la târgul din Săsciori;
Macla – suprafaţă de teren orientată din Dealul Pleşii înspre
Cacova;
Poiana Danii – teren din apropierea Crucii din Muncel în
spre Cacova;
La Bulbuci – jos lângă râu, în apropierea gurii galeriei
centralei hidroenergetice.
161
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
De la Valea Botîi în jos (partea din spre Dealuri şi
cetatea Săscioriului):
Căii);
Coasta ai Rea – din Ogrăzele spre Valea Botîi;
Muchia Rudărelului – între Coasta Rea în jos spre Dosuri;
Vârful Cărbunaşului Mare (deasupra Ogrăzelelor şi Faţa
Vârful Cărbunaşului Mic – spre râu;
Fântâna ai Rece (Coasta ai Rea).
În partea de N – E Sub Cărbunaş:
Dosurile;
Faţa Trunchiului (de unde începe pădurea Bisericii);
Părăul Trunchiului – izvorăşte de la Fântâna ai rece şi
desparte Dosurile de Faţa Trunchiului;
Dosu ‘ăl Rău – se mărgineşte cu Părăul Popii;
Părăul Popii;
Părăul lui Burlac;
Părăul Strâmturii – izvorăşte de la sălciile din dreptul Crucii
din Dealuri;
La Vârtop – în dreptul punţii de peste rău, la ieşirea din Laz
spre Căpâlna;
În dealuri;
Răcurele – din Dealuri spre Cărbunaş.
Din Vârful Cărbunaşului înspre apus:
Ogrăzele;
Faţa Căii;
Părăul Cătanii;
Valea Ascunsă – pe sub Faţa Căii;
Valea Râmeţii – în continuarea Văii Ascunse;
162
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
Dumbrava – de la Crucea din Dealuri în jos, în stânga şi în
dreapta drumului;
Poiată – între Dumbrava, Părăul lui Burlac, La Joagăr;
La Joagăr – între Poiată, Părăul lui Burlac, Părăul Popii şi
râu;
La Ruji – între Poiată şi Şes;
La Carpini – între Ruji şi Poiată;
Între Vii – loc învecinat cu Poiata, Şesul şi Valea Râmeţii;
Din sus de Cale – locul cu viile dinsus de calea dintre vii;
În Şes – între Ruji şi râu.
Locurile de sub calea care duce spre Poiana Babii:
La Vârtop – unde este locul lui Dorin Faur;
La Părău – în jos spre vii;
La Chilie – în spatele casei lui Oniţa Gheorghe este acest
loc, unde s-au găsit oseminte umane, cu ocazia plantării viţei de vie.
Este posibil să fi existat pe acest loc un aşezământ monahal după
cum însuşi numele dovedeşte şi aflându-se în aproprierea imediată a
Văii Râmeţului (care ne aminteşte că în vechime ar fi locuit un
călugăr aici – eremit – râmeţi.);
Râpa lui Cotanci – localizată între Vârtop şi Cetatea
Săsciorilor;
Viile de la Cetate – de la Râpa lui Cotanci în jos;
Zăvoaiele – lunca de lângă râu;
La Chetriş – între Cetate şi Zăvoaie;
Chiatra Butoaie – unde se termină Zăvoaiele înspre Vila
Breazu.
Denumiri de locuri din vatra satului:
La Vad – intersecţia Uliţei din Sus cu şoseaua în partea de
sus a satului. În trecut Uliţa din Sus traversa râul, care avea o apă
întinsă, joasă, albia râului era largă, nu erau bolovani mari, ci ici
163
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
colo lespezi întinse, apa era limpede, clară, se putea trece cu
piciorul râul din sat spre şes;
La Cruce – intersecţia Uliţei Bisericii cu Uliţa din Sus;
Podu Valii – intersecţia dintre Uliţa din Sus şi calea de lângă
Valea Muncelului;
Pe Vale – strada ce urcă de la Căminul Cultural pe lângă
Părăul Muncelului;
Guruieţ – de la Podul Valii spre nord, un loc mai înalt unde
stă fam. Cernat Viorel;
Diri’ Miti – intersecţia Uliţei de pe Vale cu şoseaua
principală;
Peste Pod – casele aflate dincolo de podul din centrul
satului;
La Jilip – odinioară loc în albia râului unde era jilipul şi zonă
de agrement pentru localnici, în verile călduroase, unde făceau baie
în apa râului adâncă pe alocuri, dar foarte potrivită pentru înot.
Locul era în dreptul Zăvoaielor până în spatele Căminului;
În Prund – la câţiva metri din jos de jilip;
La Moară – zona riverană din partea de jos a Prundului până
în zona podului ce desparte Lazul de Săsciori, unde erau trei mori.
In consemnarea toponimiei populare a acestor străvechi
meleaguri din zona Lazului, am fost călăuzit de un gând: generaţiile
de oameni vin şi se duc, multe familii din afara satului iau locul
băştinaşilor de odinioară, timpul mătură în trecerea lui fugară, multe
urme şi mărturii ale trecutului, iar ceea ce astăzi se mai ştie trebuie
imortalizat în neuitare.
164
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
EROII SATULUI LAZ
S
-ar putea crede că eroismul este apanajul unor temerari, o
atitudine sau o conduită îndrăzneaţă a celor care nu-şi
preţuiesc suficient viaţa sau care se dedau la fapte de eroism
numai spre a fi lăudaţi de alţii. Nimic nu este mai greşit decât o
astfel de concepţie despre eroism. Eroii sunt expresia şi exponenţii
colectivităţilor naţionale şi sociale dornice de libertate, de lumină,
de dreptate naţională şi socială şi de aceea ei se nasc şi cresc în
sânul unor popoare, cu sutele, cu miile, cu zecile de mii, exprimând
gândurile şi idealurile celor în mijlocul cărora au apărut şi ei
reprezintă „braţul milioanelor de braţe” dornice să triumfe în lupta
pentru o viaţă mai dreaptă şi mai bună.
În rândul bravilor luptători căzuţi la datorie, apărându-şi
„nevoile şi neamul”, se numără şi unii dintre fiii acestui sat, cărora
li se cuvine cinstirea şi veneraţia noastră prin ridicarea unui
monument spre pururea aducere aminte.
Redau în continuare, cu preţuirea şi invitaţia perpetuei aduceri
aminte întru rugăciune, şirul eroilor lăzoreni căzuţi la datorie în
tranşeele pentru apărarea gliei şi a neamului străbun cu valorile
spirituale şi materiale, nepieritoare.
1. Locotenent colonel Crăciun Nicolae - căzut în Primul
război mondial în Caucaz
2. Sergent Morar Ilisâi - căzut în primul război mondial în
Italia
165
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
3. Sergent Faur Nicolae - căzut în Primul război mondial la
Kiev (1914)
4. Soldat Rasa Ioan - căzut în Primul război mondial (1914) -
declară Ana Rasa lui Ioan (noră)
5. Soldat Mihu Nicolae – căzut în Primul război mondial
6. Soldat Romoşan Ioan - căzut în Primul război mondial
7. Soldat Oniţa Nicolae - căzut în Primul război mondial
8. Soldat Faur Iosif - căzut în Primul război mondial în
localitatea Piave (Italia). Frate cu Cucuian Eleonora
9. Soldat Magas Ioan - căzut în Primul război mondial în
Italia
10. Soldat Rasa Dumitru - decedat în Spitalul Militar din
Bucureşti (1934).
11. Soldat Oniţa Partenie - căzut în Primul război mondial
(1916). Unchiul cantorului Oniţa Vasilie
12. Soldat Colhon Nicolae - căzut în al doilea Război mondial
în Crimeea
13. Soldat Faur Ioan - căzut în al doilea Război mondial la
Stalingrad, azi Sankt-Petersburg
14. Soldat Oniţa Ioan - căzut în al doilea Război Mondial la
Cotul Donului
15. Soldat Faur Ioan - căzut în al doilea Război mondial
166
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
16. Soldat Colhon Vasile - căzut în al doilea Război mondial
17. Locotenent Colhon Ioan - căzut în al doilea Război
mondial la Odessa
18. Soldat Morariu Eftimie - decedat în 15 martie 1945, după
ce participase la campania din 1941-1945
Şi toţi ceilalţi…
„Mai mare iubire decât aceasta nimeni nu are: să-şi pună cineva
viaţa pentru prietenii săi” (Ioan 15, 13)
DIN ISTORISIRILE VETERANULUI DE RĂZBOI, VASILE
ŢÂRLEA, ASUPRA VIEŢII SALE
M
-am născut la 16 iulie 1921, din părinţii Eftimie şi Elena,
în satul Laz, comuna Săsciori, jud. Alba. Am fost opt
fraţi, din care patru sunt decedaţi.
Am terminat şapte clase primare la şcoala din Laz, apoi am
plecat la Bucureşti – timp de patru ani de zile - ca băiat de
prăvălie. Menţionez că în acest răstimp nu am venit acasă. În 1940
am venit ca vânzător în Alba Iulia la un magazin de angro, (cel mai
mare magazin de angro din Ardeal) la un evreu numit Fucs. Aici
am lucrat până în luna februarie1942 când am fost încorporat la
Regimentul 91 Infanterie din Alba-Iulia. După perioada de
instrucţie am fost trimis la Câmpina, la o şcoala de cadre în iarna
anului 1943. Era un ger cumplit încât ne îngheţa mâinile pe arme.
Când am plecat de la regiment aveam echipament nou, dar după
patru luni de şcoală m-am întors cu genunchii goi şi vestonul rupt
neprimind alte haine în toată această perioadă. În 1944 în 20
aprilie tot regimentul 91 Infanterie am plecat pe front, ajungând la
Roman în Vinerea Mare. Comandanţii ne-au trimis prin sate, pe la
167
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
ţărani pentru a strânge ouă pentru Paşti. Am plecat cu Popaciuc
Vasile, (din Căpâlna) şi am strâns circa 20 de ouă, fiecare. La
casele unde primeam câte un ou ni se dădea şi câte un pahar cu vin
negru. Am pus ouăle în buzunar şi am plecat spre regiment. Fiind
puţin ameţiţi, am căzut de două ori pe burtă, spărgând toate ouăle.
Venind la cazarmă, ne-am spălat, iar în dimineaţa zilei următoare
am plecat din Roman până la Războeni, pe front, având asupra
noastră raniţa în spate, lopată şi armă, echipamentul fiind în jur de
50 kg. Spre seară am ajuns la Războeni unde am stat până la
Duminica Tomii, unde am dat primul atac la ora şase seara, iar
după două ore am avut 1200 de morţi şi 800 de răniţi, din cauză că
am atacat fără tancuri şi aviaţie. Generalul Serghevici,
comandantul corpului de armată, după distrugerea regimentului, s-
a sinucis. Şansa mea, că am rămas în viaţă, a fost faptul că mă
aflam la observator împreună cu comandantul regimentului,
colonelul Popa.
După acest dezastru, am fost trimişi înapoi, cei care am mai
rămas, pentru refacere, din nou la Războeni. În această localitate
am rămas până la 23 august 1944, de unde, noaptea, am plecat din
nou pe front, în linia întâi. Eram în comuna Davideni, în noaptea de
23 spre 24 august, când au fost trimişi doi sergenţi –eu şi un
sergent din Mihalţ- împreună cu un locotenent, prin sat ca
observatori, deoarece satul era încercuit de ruşi. Când ne-am întors
la 4 dimineaţa, nu am mai găsit pe nimeni, toată compania fiind
refugiată. Atunci am auzit la radio că se întorc armele împotriva
nemţilor. Am ieşit în curte auzind focuri de armă, am tras şi noi
asupra ruşilor care erau prin comună, deoarece şi ei ne-au atacat.
În acest atac sergentul din Mihalţ a fost împuşcat mortal. Eu am
ieşit cu locotenentul în stradă şi am văzut doi ruşi care trăgeau
asupra noastră. Atunci vrând nevrând, ne-am predat.
Am fost duşi la apa Moldovei, unde erau sute, mai bine spus
poate mii de prizonieri, unde am fost obligaţi să-i trecem apa pe
ruşi, în spate, ca să nu se ude. Am fost duşi în comuna Prisăcani,
într-o grădină mare unde un ofiţer rus lua fiecare rănit în parte pe
care îl împuşca în faţa noastră. După ce au fost împuşcaţi toţi
răniţii, am fost încolonaţi cu o santinelă în faţă şi una în spate, în
168
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
jur de câteva mii de prizonieri. Am plecat spre Botoşani. Trecând
printr-o pădure mare, circa 500 de prizonieri au reuşit să evadeze,
fugind în pădure. Ajunşi la Botoşani am fost închişi într-un lagăr
două săptămâni, unde primeam ca hrană o ciorbă, jumătate mazăre
verde, jumătate viermi. După două săptămâni am fost încolonaţi
din nou şi am plecat spre Bălţi. Eram conduşi de un ofiţer călare pe
un cal, care avea un automat în mână, cu care pe orice prizonier
care avea nenorocul să iasă din rând, îl împuşca. Înainte de a trece
graniţa eram în rând cu unul din Sebeşel (Petraşcu Gheorghe), şi
cu Ioan Lazăr din Căpâlna, care au fugit şi s-au ascuns într-o casă,
spunându-mi să fug şi eu, dar eu am refuzat. Ei au ajuns acasă în
timp de o lună după cum am aflat de la ei atunci când m-am
eliberat şi eu din prizonierat. Era o căldură îngrozitoare când am
ajuns la Bălţi, unde era o baltă acoperită cu straiul broaştei de
grosimea unei palme, dar noi ne-am aruncat în această baltă
pentru a ne răcori şi a ne potoli setea.
Era într-o sâmbătă seara când am fost urcaţi în vagoane
spunându-ni-se că vom merge acasă. Însă când am trecut Nistrul, în
jurul orei 9, seara, ne-am dat seama că mergem în Rusia. Mulţi s-
au speriat şi au spart vagoanele în podea, cu bricegele, unii reuşind
să evadeze, când ne opream prin gări. Erau vagoane de vite, pline
de păduchi, putând să-i culegem cu pumnii de pe noi; mai mult, am
găsit şi în ceasul de mână, păduchi. Când trenul se oprea, ceream
apă de la cetăţenii din gări. Eu aveam o cămaşă nouă, kaki, pe care
am vrut să o dau în schimbul unei căni cu apă. Cămaşa mi-a fost
luată, în schimbul apei, arătându-mi-se fundul. După câteva zile am
ajuns într-un oraş de lângă Moscova, (Marşamschi), unde am fost
duşi într-un lagăr, mii de oameni de diferite naţionalităţi: români,
nemţi, sârbi, bulgari, unguri şi alţii. Aici am îndurat o mizerie de
nedescris, ajungând până-ntr-acolo încât căutam oase în gunoaie
pe care le spărgeam cu pietre ca să le putem roade. Dormeam în
magazii cu iarbă pe jos, pe priciuri cu rogojină, având drept pernă
o piatră pe care puneam boneta.
În timpul celor două luni cât am stat aici, în fiecare
dimineaţă aveau un car de fier de circa 6 metri lungime, unde
puneau câte 50-60 de morţi, care erau duşi la o groapă comună
169
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
unde se punea var peste ei. Aici m-am îmbolnăvit şi eu din cauză ca
am fost dus la gară să încărcăm pâine din care am mâncat până am
dat în dizenterie. Am fost dus la spital, unde am ajuns la 40 de kg
greutate. După două săptămâni am fost vizitat de un cunoscut din
Loman, Tecău Nicolae. El a spus ca merge acasă fiind bolnav, dar
nu a fost să fie aşa, după două săptămâni am ieşit din spital şi toţi
am fost urcaţi în vagoane, circa 1800 de oameni, pe motivul că vom
merge acasă. Însă seara când am trecut Volga, ne-am dat seama că
suntem duşi în Siberia. În vagonul nostru se găseau 80 de persoane,
afară nu mai era căldura înăbuşitoare, dimpotrivă se făcuse frig,
fiind în luna noiembrie, mai bine zis era un ger cumplit. Raţia
zilnică era o pâine îngheţată, de 10 kg, neagră, care trebuia
împărţită în 80 de porţii, care erau făcute cu un mic toporaş.
Singura sursă de căldură era găleata cu cărbuni, pusă în mijlocul
vagonului, care dădea mai mult fum decât căldură. Lângă porţia de
pâine mai primeam o bucată de brânză telemea, fără să fi primit
nici un gram de apă, timp de o lună de zile. Pentru a ne astâmpăra
setea, rădeam gheaţa de pe vagoane cu lingura.
Aveam câţiva morţi în vagon, care au fost duşi cu noi până la
destinaţie. Ultimul care a murit a fost un soldat neamţ, care şi-a
băut urina din cauza setei. După o călătorie de 31 de zile am ajuns
în Siberia, la graniţa cu China. Morţii au fost aruncaţi precum nişte
lemne, îngheţaţi şi înnegriţi. Când ne-au văzut localnicii ne-au
întrebat dacă suntem barbari, fiindcă eram murdari, nespălaţi,
nebărbieriţi. Aveam 23 de ani, dar arătam ca unul de cel puţin 50
de ani. Ajunşi la destinaţie, am fost băgaţi în carantină fiind
îmbăiaţi, bărbieriţi, unde am stat două săptămâni, după care am
fost trimişi la muncă în mină. Locul unde munceam avea cel mult
un metru, unde nu se putea decât să lucrezi în şezut, dând la lopată
8 ore fără nici o pauză. Asta nu era nimic, însă după 8 ore de
muncă în acest mod, când era timpul de culcare, eram sculaţi şi
trimişi la corvoadă, altă muncă care consta în transportul pe umeri
a unor trunchi de copaci de lungime circa 20 metri, pe care eram
obligaţi să-i transportăm în spate în alt lagăr la cel puţin 5 km
distanţă. Aici am avut ghinion, pe când treceam peste o linie ferată,
lemnul mi-a căzut pese piciorul drept şi mi-a rupt laba piciorului.
170
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
Am fost internat în spital aproape o lună de zile. În mină, raţia de
hrană era de 1 kg de pâine pe zi, însă fiind bolnav şi neputând să
muncesc nu primeam decât 400 grame pâine făcută din secară,
care era amestecată cu hoaşpă (paie). Singura ciorbă care se
dădea era o fiertură din varză cu apă.
Nu a trecut mult, şi am fost din nou trimişi la corvoadă, în
gară tot pentru descărcarea lemnelor, având din nou ghinion căci
un lemn mi-a zdrobit un deget. După o perioadă de 1 an de zile în
mină, am fost verificaţi 10 prizonieri, pentru a fi duşi la munca de
afară, la steril, unde aveam avantajul de a fi liberi, fără santinele.
Cu mine mai era unul din Dealul Babii, (Loman) Pătru
Petraşcu, împreună lucrând la un munte de steril, în doi ani am
făcut doi munţi de steril pe un ger cumplit, lucrând zilnic 8 ore în
trei schimburi. Cel mai mare ger a fost în iarna lui 1947, când
temperatura a atins -62 de grade, temperatura normală fiind de -50
grade. Eram îmbrăcaţi în pufoici şi cojoace, în picioare aveam
pâslari, iar în cap o căciulă, o mască pe faţă şi în fiecare zi eram
unşi cu o cremă ca să nu îngheţăm. Totuşi în acea iarnă mi-au
îngheţat urechile, pe care le-am vindecat punând comprese cu foi
de varză acră, timp de două săptămâni.
În timpul verii, noaptea dura doar două ore.
Munca noastră consta în extragerea sterilului din mină care
era încărcat într-un vagonet şi urcat sus pe munte. Într-o noapte,
fata care comanda tragerea vagonetului cu cablu, a adormit, iar eu
am fost răsturnat, coborând cu vagonetul peste mine circa 100 de
metri în jos pe muntele de steril, având norocul să scap nevătămat.
În sfârşit a venit şi ziua eliberării.
Primul de detaşament a plecat fără mine, cu acesta plecând
Petraşcu şi Tecău care au ajuns acasă în două săptămâni. Eu am
plecat cu cel de-al doilea detaşament. În gara din Iaşi am fost
controlaţi la vamă, iar eu având un pantalon şi o cămaşă nouă, miau
fost confiscate de ruşi. Am ajuns acasă pe data de 24 august,
după patru ani şi o zi, anul 1948.
Nu am stat prea mult acasă, am plecat la Sibiu unde m-am
angajat la Independenţa ca magazioner.
171
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
În septembrie 1949, m-am căsătorit şi am plecat la Sibiu cu
soţia. După un an de zile am fost chemat de tata pentru prelua
magazinul din Laz.
În 1 ianuarie 1950, am venit şi am preluat magazinul sătesc
din satul meu natal, Laz. În acea perioadă nu eram membru al
partidului comunist. Am fost rugat în două rânduri să mă înscriu în
partid, dar am refuzat de fiecare dată. Ultima dată, adică a treia,
oară mi s-a pus în vedere că dacă nu accept voi fi dat afară din
serviciu.
Vrând nevrând, am acceptat, iar după doi ani am fost numit
ca secretar de partid, funcţie pe care am avut timp de 11 ani. În
acest interval am avut două mandate de deputat. În timpul
mandatelor s-a construit podul de peste râu şi adăpostul pentru
autobuze.
După circa 40 de ani de serviciu, în 1981 am ieşi la pensie la
vârsta de 60 de ani.
172
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
TRADIŢII ŞI OBICEIURI LA SĂRBĂTORI ŞI
EVENIMENTE DIN TIMPUL ANULUI
I
nterferându-se cu ostenelile zilnice de pe parcursul uneori
anevoios al destinului oamenilor, obiceiurile şi tradiţiile locale
au dat frumuseţe şi culoare stilului inconfundabil al fiecărei
comunităţi umane, atât la nivel local cât şi regional. Acestea fac
parte din pitorescul şi ineditul manifestărilor spiritului uman, atât în
momentele de bucurie cât şi în cele de încercare şi suferinţă,
conferind acel „ceva”, care dă specificitate fiecărui grup comunitar
localizat într-un anumit spaţiu teritorial şi trăitor într-o anumită
perioadă de timp.
Înscriindu-se aceloraşi norme ancestrale, locuitorii de
odinioară ai Lazului confirmă întru totul regula, respectând
deopotrivă rânduielile tradiţiilor strămoşeşti din zona Văii Sebeşului
dar dând şi un plus de specificitate ce i-a individualizat în rândul
celorlalte comunităţi săteşti din zonă.
În măsura în care am avut la îndemână materialul
informativ, în redarea acestor fenomene socio-culturale, voi încerca
să ilustrez astfel de aspecte întâlnite şi culese din teritoriu.
OBICEIURI LA SĂRBĂTORILE DE IARNĂ
(umblatul prin sat cu ciubărul pentru vinul feciorilor)
Î
n zilele premergătoare anotimpului friguros, după ce fierbea şi se
limpezea mustul, se alegea un primar al feciorilor (ghirău) şi
împreună cu ceata de feciori, mergea prin sat cu căruţa , spre a fi
173
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
adunat în butoaie vinul de la tinerii care doreau să meargă la joc cu
ocazia sărbătorilor de iarnă. Fetele erau scutite, dar aveau obligaţia
să asigure masa muzicanţilor. Fiecare fecior dădea câte două fierii
de vin pe care îl depozitau la locul unde se făcea petrecerea, adică la
Ilie Colhon (Ilia Vlaşcî – poreclă dată pentru motivul că acesta
făcuse armata în jud. Vlaşca), un bun tâmplar, care îndeplinea şi
oficiul de gazdă. Aici era un spaţiu destul de mare numit „vercheş”
unde se organizau toate petrecerile La sărbătoarea Sf. Nicolae, se
făcea chemările fetelor. Ghirăul cu doi feciori mergeau cu plosca cu
vin pe la fete pe acasă şi se chemau, fiind de faţă şi părinţii.
Formula de adresare era cam în felul următor: „Am venit să vă
rugăm frumos să lăsaţi fata la joc” invitaţie valabilă şi pentru restul
sărbătorilor. Apoi se mergea la „un pic de joc” şi gustau dintr-un
butoi mai mic. Petrecerea dura până spre miezul nopţii, când fetele
plecau acasă.
Între timp se tocmeau muzicanţii, de regulă aceştia erau din
Câlnic, doi ţigani de mătase – Ilie şi Ion Brad 67 – unul cu vioara
(cetera) şi unul cu ţambalul (ţumbulumbul) fiind nişte adevăraţi
virtuozi ai melodiilor specifice zonei mărginimii.
La sărbătorile Crăciunului, Anului nou, şi Bobotezei după ce
toată suflarea satului mergea la slujbă la Biserică, tinerii se adunau
la petrecere, dând o notă în plus frumuseţilor şi bucuriilor acestor
sărbători. Adeseori, acestea se întindeau pe o perioadă mai lungă, în
special la Crăciun, când ţineau trei zile.
Un mod specific de trăire şi manifestare a bucuriei şi credinţei
tinerilor era şi acela prilejuit de încheierea unui an şi începerea
67 Aceştia ştiau să execute la instrumente peste o sută de învârtite, în diferite
variante locale, care de predilecţie purtau numele localităţilor pe care le îndrăgeau
mai mult, ca: „Lăzoreana”, „Răchiteana”, „Săscioreana”, etc. , precum şi
„Învârtita domnilor”. După decesul acestora, Ansamblul „Tarina” din Alba Iulia
a preluat o parte din dansurile lui Ilie şi Ion din Câlnic, dându-le denumiri noi:
„Învârtita de la Câlnic”, „Învârtita din Laz”, din Răchita, din Sebeşel, etc.,
respectând melosul popular originar. Un merit incontestabil în păstrarea şi
promovarea tezaurului muzical transmis de aceşti rapsozi locali, l-a avut Dr.
Danil Ilie (originar din Răchita), medic la Spitalul orăşenesc Sebeş, un mare
iubitor de folclor autentic.
174
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
altuia când, la răscruce de miez de noapte, se mergea la Biserică, se
trăgeau clopotele, iar feciorii, din turnul acesteia, cântau „Împărate
ceresc…” punându-şi nădejdi în Providenţă şi într-un viitor
binecuvântat.
Jocul, cântecul şi voia bună continuau şi rare erau momentele
când se întâmplau neorânduieli, iar când acestea apăreau, imediat
recalcitrantul era potolit sau în cazuri mai grave era dus la Biserică,
la preot - instanţa religios- morală - în stare să aplaneze şi să stingă
anumite stări conflictuale.
Rolul principal în buna desfăşurare a petrecerilor prilejuite de
sfârşitul şi începutul de an îl avea „primarul feciorilor” (ghirăul)
ales de tineri ca să conducă şi să coordoneze întreg ansamblul
manifestărilor specifice acestei perioade. Spre exemplu, pe lângă
alte îndatoriri, el se ocupa de menţinerea ordinii pe întreg parcursul
zilelor de sărbătoare, strângerea şi păstrarea în bune condiţii a
vinului pentru ospăţ, tocmirea muzicanţilor, pregătirea mesei pentru
muzicanţi, adusă de fetele din sat, etc. După nopţile de nesomn,
către ziuă, celor cu muzica, li se pregătea „zama mică”, făcută
„dintr-un pic de unsoare prăjită într-o cratiţă peste care se punea
apă cu oţet sau zeamă de varză şi se consuma cu pâine ca să-i
trezească pe muzicanţi”, atunci nefiind la modă – cafeaua.
La astfel de petreceri erau stabilite nişte reguli de la care nu
aveai voie să te abaţi. Dacă, de exemplu, „o fată nu voia să joace cu
băiatul care o invita, aceasta nu mai avea voie să joace la jocul ăla.
Dacă nu respecta regula, atunci cel refuzat îi aducea la cunoştinţa
ghirăului, acesta oprea muzica şi orchestra începea intonarea unui
fel de marş şi tânăra trebuia să plece acasă.”
Odată cu instaurarea regimului comunist, ateu, şi în continuare,
până astăzi, aceste frumoase petreceri şi obiceiuri prilejuite de
sărbătorile iernii, au dispărut încetul cu încetul, locul lor luându-l,
balurile, discotecile şi tot felul de chermeze căzute în derizoriu şi
nemaiavând nimic în comun cu spiritul tradiţional şi sacru al acelor
vremi.
175
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
„CU COLINDA” LA SĂRBĂTORILE DE CRĂCIUN
Î
n Ajun de Crăciun, după ce se trăgeau clopotele la biserică,
copiii mici, cam până la clasa a IV-a mergeau cu colinda prin sat,
începând cu capătul din jos al satului (de la moară în sus) şi
cântau colinde şi strigau: „Sara, sara lui Crăciun/ Cu miei, cu
purcei,/ Cu cârnaţii după ei/”… După ce cântau, gazdele le aruncau
pe jos: bomboane, nuci, mere, colăcei … Uneori se întâmpla ca un
copil mai micuţ să vină şi el cu lacrimi în ochi şi îngheţat de frig şi
să se plângă că el n-a ajuns să primească nici un dar, stârnind mila şi
simpatia gazdei, „blagoslovindu-l”, şi pe el, cu micile daruri şi
atenţii ca şi pe ceilalţi copii.
După ce se însera, de la şcoală, pornea separat un grup de fete şi
unul de băieţi, cântând „O ce veste minunată…”. Fetele cântau:
„Seara marelui ajun”, „O ce nebunie”, „Trei păstori”…, iar
feciorii: „Astăzi noi sărbătorim”, „Naşterea din Vifleiem”, „Sus la
poarta Raiului” şi altele.
Dimineaţa, după ce se ieşea de la biserică, veneau copiii cei mici cu
„Steaua”, frumos împodobită şi cântau colinde specifice şi
„Troparul Naşterii Domnului”.
În pofida pătrunderii şi la sate a tot felul de „modernisme” cu
vădite tendinţe de laicizare a acestor obiceiuri creştine, străbune,
totuşi în ultimii ani, atât biserica cât şi şcoala, a încercat să
reaprindă în sufletele copiilor, mesajul cristic al acestor comori
autentice de spiritualitate creştin-ortodoxe. Astfel, copiii, în
perioada Postului Crăciunului, repetă şi învaţă sceneta populară cu
„Craii” coordonaţi şi îndrumaţi fiind, de preot în rostirea corectă a
textului şi cântărilor şi instruindu-i privind mimica gestuală legată
de textul scenetei. În Dimineaţa Naşterii Domnului ei vin la biserică
îmbrăcaţi în costume populare cu coifuri pe cap împodobite cu
benzi verticale de hârtie colorată, până la nivelul umerilor, cu brâuri
tricolore încinse peste umeri şi mijloc, cu clopoţei legaţi sub
genunchi, Irod purtând sabie, iar cei trei crai fiind „înarmaţi” cu
suliţe. După slujbă expun în faţa credincioşilor programul pe care l-
au pregătit. Apoi merg prin sat, pe la casele credincioşilor care-i
176
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
invită, prezentând în continuare această frumoasă scenetă,
aducându-le în faţă momente venerabile din vremurile când
Mântuitorul s-a născut în lume.
Tot legat de sărbătorile Naşterii Domnului, în biserică se
împodobeşte bradul şi sub el se pun dulciuri în pungi pentru toţi
copiii care prezintă, dimineaţa, în faţa credincioşilor, un program de
colinzi, poezii şi rugăciuni, coordonat de preot.
De când profesorul de religie predă în şcoală această disciplină,
a fost reactivată şi preocuparea organizării, cu elevii, a unor
momente de înălţare duhovnicească, cu prilejul sfânt al sărbătorilor
de iarnă.
LA PRINDEREA POSTULUI MARE „SITI – RITI”
U
n obicei străbun era şi acela ca la „Prinderea Postului Mare”
(Lăsata secului), copiii şi tinerii să meargă noaptea cu „sitiriti”
pe versanţii unor dealuri din preajma Lazului şi să
învârtească în jurul lor nişte pari având în vârf înfăşurată şi făcută
„motoşine”, „iarbă tare” (negară) aprinsă, sau un „feştilău” cu
cârpe îmbibate în motorină. Era şi obiceiul ca tinerii să-şi
confecţioneze un fel de morişcă, compusă dintr-un ax ce trece
printr-un tub din lemn, prevăzut la un capăt cu o manivelă iar la
celălalt cu un fel de cruce de lemn care avea legate la extremele
braţelor diverse materiale incandescente, care, aprinse fiind, prin
rotire, formau un cerc de foc, sporind spectacolul nocturn la care
asista întreaga suflare a satului. Acest obicei, moştenit din moşistrămoşi,
în localităţile din jur poartă diferite denumiri: La Loman –
„alimorii”, în Deal şi Câlnic – „hodăiţatul”, la Săsciori – „socii -
morii”, iar la Laz „siti-riti mic şi mare”.
În Laz, tinerii satului se împărţeau în două cete, după cum îşi avea
fiecare domiciliul. Cei din capătul de sus al Lazului se numeau
„căpetenii” şi mergeau cu „siti-riti” într-o mică poieniţă, sub Gher-
177
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
ghelău, iar cei din capătul de jos se numeau „morărenii”, urcau pe
Calea Morii spre Muncel şi din aceste locuri strigau şi comunicau
prin focul aprins spre fi auziţi de-o lume-ntreagă:
Siti-riti morii,
Tot pe calea Morii,
Pe-un fir de mătasă
Până la (cutare-n) casă
Cu (cutare fată) după masă.
Mâncau pogace arsă,
Mâncau, nu mâncau,
Mai mult se pupau.
Să trăiască, să trăiască!
Tinerii, care erau în perspectiva căsătoriei, erau pomeniţi cu
numele, iar lumea ieşea grămadă până noaptea târziu, fie la Podul
Viilor, fie la Podul Valii, spre a fi la curent cu ştirile viitoarelor
căsătorii. Uneori, când o fată nu era sigură că se va căsători în acel
an, se adresa copiilor care, în schimbul unei mici recompense, o
strigau cu băiatul pe care-l iubea.
Focurile aprinse însoţite de strigături durau până după
miezul nopţii, existând o adevărată competiţie, care tabără termină
ultima. Adeseori se întâmpla ca o ceată dintr-o parte sau alta să
stingă feştilauăle, iar ceilalţi, crezând că s-a terminat cu „siti-riti”,
plecau spre casă, pentru ca cei rămaşi să reaprindă focul şi să
înceapă să cânte: „Mugur, mugurel…”
„Creşte mugurel în pom (bis)
Mugur, mugurel
De la inimă crăpând (bis)
Mugur, mugurel
Că a venit luna lui mai (bis)
Mugur, mugurel
Şi acum cucu’ nu mai tace (bis)
Mugur, mugurel
Cântă celor ce le place (bis)
Mugur, mugurel”
178
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
Acest obicei îi viza mai ales pe copii, dar şi pe cei maturi, cu
rolul convingerii acestora că s-a terminat cu carnea şi cu slănina de
pe masă, dovadă că s-au ars chiar şi sforile de care au atârnat în
cămară, şi astfel toată lumea, în ziua următoare, începea postul
„Sfintelor Păresimi”, când se cerea înfrânare atât de la bucate de
dulce, dar şi de la fapte rele.
„MERSUL CU SALCIA” PRIN SAT, ÎN AJUNUL
FLORIILOR
Î
n seara zilei de vineri, premergătoare Sâmbetei lui Lazăr, din
ajunul Floriilor, copiii vin la Biserică spre a fi mărturisiţi, pentru
ca în Sâmbăta Floriilor, la Sf. Liturghie, să se poată împărtăşi cu
Sf. Taine.
În această sâmbătă pe la orele 4 după masa, sunt aşteptaţi
iarăşi la Biserică de către preot şi cantorii de la strană, când copiii
vin cu stâlpări (ramuri de salcie înverzite) împodobite cu hârtie
colorată şi staniol şi cu toţii pornesc prin sat cântând „Verşul lui
Lazăr” şi „Verşul Floriilor”, având în frunte un purtător al
steagului tricolor şi al icoanei cu „Intrarea Mântuitorului în
Ierusalim”.
Este o adevărată revărsare de bucurie în sufletele oamenilor
văzându-i pe micuţi cum cântă melodiile acestor „verşuri” care te
trimit cu gândul la vremurile de demult, în Betania, când Lazăr, cel
mort de patru zile, a fost înviat de Mântuitorul şi când Fiul Lui
Dumnezeu întrupat, a intrat călare pe asin în Cetatea lui David, fiind
primit de mulţime, cu osanale şi ramuri înverzite.
Şi aşa colindând pe toate uliţele satului, copiii împreună cu
preotul, cu învăţătorii şi cantorii bisericii, erau primiţi de toată
lumea cu mici daruri pentru copii (dulciuri în special) pe care le
împărţeau la poartă, vizând şi un scop al milosteniei pentru sufletele
179
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
celor plecaţi în veşnicie, întrucât Sâmbăta lui Lazăr este o zi
specială pentru pomenirea morţilor.
Când întreagă procesiunea s-a terminat, copiii cu însoţitorii,
merg spre a depune pe o măsuţă în mijlocul Bisericii ramurile
înverzite şi înmiresmate de parfumul măţârlelor, în timp ce în
văzduhul primăvăratic al apusului de soare, se înalţă spre cer,
atotbiruitor, glasul clopotelor şi al toacelor, vestind intrarea în
Praznicul Duminicii Stâlpărilor.
Obiceiul a fost reactivat, după anul ’89, trezind vii emoţii în
sufletele credincioşilor şi copiilor şi fiind un mijloc eficient de
misiune şi pastoraţie a preotului în cadrul parohiei.
„VERŞUL LUI LAZĂR”
Vitania frumos nume
Poate să-l audă-n lume
Că au dobândit mult bine
Din trei raze din trei sine
O, o, o, fraţilor.
Trei raze din trei smaralde
Le-au primit Domnul cu drag
Văzându-le dintr-un loc
Ca lumina cea de foc
O, o, o, fraţilor.
Smaraldele sunt numele
Ce ard ca luminile
Ziua, noaptea ne-ncetat
Luminează minunat.
O, o, o, fraţilor.
Şi ce nume să grăiască
Numele lor să găsească
Sunt trei fraţi din doi părinţi
Cu numele-mpodobiţi.
O, o, o, fraţilor.
Lazăr, Marta, Maria
Din satul Vitania
Cum ei să se-nvrednicească
Ca Domnului să-i slujească.
O, o, o, fraţilor.
Domnul văzând a lor faptă
Le dărui bună plată
Făcu Domnul o minune
Luă pe Lazăr din lume
O, o, o, fraţilor.
180
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
Îl puseră în mormânt
Şi-l îngropară-n pământ
Iar când s-a-mplinit trei zile
Domnul făcător de bine
O, o, o, fraţilor.
Călători cale lungă
Cu Ucenici dimpreună
Până la Vitania
La Marta şi Maria.
O, o, o, fraţilor.
Ele dacă îl văzură
La picioare îi căzură
Plânseră cu mare jale
Unde-s sfintele picioare
O, o, o, fraţilor.
Cu feţele la pământ
Au grăit acest cuvânt
O, Hristoase Domnul nostru
A murit fratele nostru
O, o, o, fraţilor.
De-ai fi fost Doamne de faţă
Lazăr era cu viaţă
Iar Domnul cel Prea Sfânt
A grăit acest cuvânt
O, o, o, fraţilor.
N-a murit Lazăr, ci doarme
Şi iarăşi va să se scoale.
Atunci au grăit şi ele
Fiind cuprinsă de jele
O, o, o, fraţilor.
O, Doamne bine ştim noi
Că în ziua de apoi
Toţi morţii se vor scula
Şi Lazăr în sus va sta.
O, o, o, fraţilor.
Şi Hristos a întrebat
Unde-i Lazăr îngropat
Şi cu mare sârguinţă
Au mers până la gropiţă.
O, o, o, fraţilor.
Despre el cuvânt s-a dat
Şi piatra s-a ridicat
Şi îndată le grăi
Pute că-i a patra zi.
O, o, o, fraţilor.
Şi Hristos a lăcrămat
Ochii-n sus a ridicat
Vino, Lazăre afară
De mai ieşi la lume iară
O, o, o, fraţilor.
Atunci Lazăr s-a sculat
Domnului s-a închinat
Cu fâşie înfăşat
Şi la faţă astupat.
O, o, o, fraţilor.
Atunci o mare minune
A făcut Hristos în lume
Pe Lazăr l-a înviat
De patru zile-ngropat.
O, o, o, fraţilor.
181
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
Lazăr fu trei zile-n iad
Şi foarte s-a spăimântat
Ce-a văzut el întru sine
N-a putut spune la nime
O, o, o, fraţilor.
Iară în a şaptea zi
Pe cari Domnul o sfinţi
Lui Hristos să ne rugăm
Şi din guri să cuvântăm.
O, o, o, fraţilor.
Treizeci de ani mai trăi
Lacrămi din ochi nu lipsi
Până iară s-a mutat
Unde Hristos l-a chemat.
O, o, o, fraţilor.
În odihna negrăită
În lumină strălucită
Unde drepţii ne-ncetat
Luminează minunat.
O, o, o, fraţilor.
Intrând în Ierusalim
Ca trupul să dea de chin
Ca lumea s-o mântuiască
De-nşelăciunea drăcească.
O, o, o, fraţilor.
Raiul să ni-l dăruiască
Să fim ceată îngerească
Şi de-acum până-n vecie
Mila Domnului să fie.
O, o, o, fraţilor.
182
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
Veniţi cu toţi dimpreună
Să-mpletim şi noi cunună
De odrasle înverzite
Şi de stâlpări înflorite.
O, o, o, fraţilor.
Pe Iisus să-ntâmpinăm
Şi lui să ne închinăm
Şi ale noastre veşminte
Să le-aşternem mai-nainte.
O, o, o, fraţilor.
Tot omul să I se-nchine
Că la Ierusalim vine
Pe asin încălecând
Cu dreapta blagoslovind.
O, o, o, fraţilor.
Cinste de la prunci pofteşte
Că tinerimea-o iubeşte,
Dar pe cei nevinovaţi
Căror şi noi să fim fraţi.
O, o, o, fraţilor.
El primeşte proorocia
Ce-a prorocit Isaia,
Feţii Sionului –scrie
Că-mpăratul va să vie.
O, o, o, fraţilor.
Veniţi toţi cu glas frumos
Să lăudăm pe Hristos
Cu glasul coconilor
Şi al sugătorilor.
O, o, o, fraţilor.
„VERŞUL FLORIILOR”
Strigă în Ierusalime
Osana dintru-nălţime
Că-mpăratul o să vie
Sionului să se-nchine.
O, o, o, fraţilor.
Veniţi şi noi să privim
Tocmai la Ierusalim
Că vine pe mânz şezând
Împăratul cel prea Sfânt.
O, o, o, fraţilor.
Iisus vine cu blândeţe
Pe popoare să le-nveţe,
Pe asin se umileşte
Că mândria nu pofteşte.
O, o, o, fraţilor.
Muntele Sionului
Biserica Domnului
Muntele cu umbra deasă
O Fecioară mai aleasă.
O, o, o, fraţilor.
Astăzi toate prăznuiesc
Şi pe Domnul preamăresc.
Strigă în Ierusalime
Osana dintru-nălţime,
Strigă oamenii mai bine
Din trei raze din trei sine.
O, o, o, fraţilor.
183
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
TRADIŢII ŞI OBICEIURI LOCALE LEGATE DE
MOMENTELE IMPORTANTE DIN VIAŢA
OMULUI
D
in comoara lăzii de zestre spirituală a vremurilor demult
trecute, voi încerca să scot la lumină, în măsura modestelor
mele posibilităţi, aspecte legate de credinţele, tradiţiile şi
obiceiurile ţăranului acestei aşezări din care şi-a tors întregul său fir
existenţial şi l-a individualizat, într-un mod cu totul special, în
rândul celorlalte comunităţi cu care s-a învecinat sau a convieţuit.
NAŞTEREA - BOTEZUL
U
nul din evenimentele de mare bucurie din viaţa celor doi
soţi şi, în general a comunităţii, este aducerea pe lume a
unei fiinţe umane, considerându-se că numai acea familie
este pe deplin împlinită şi binecuvântată, care - pe lângă alte
realizări - are urmaşi, prin care contribuie la mersul înainte al
umanităţii şi dezvoltarea societăţii, potrivit poruncii divine:
„Creşteţi şi înmulţiţi-vă şi umpleţi pământul şi stăpâniţi-l!” (Fac. 1,
28).
184
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
Încă înainte de a naşte viitoarea mamă trebuia să se
îngrijească de sănătatea pruncului în aşa fel încât acesta să fie
viguros, „întreg la minte şi cu bună pricepere”. Dar în acelaşi timp
se îngrija şi de sănătatea personală, sufletească şi trupească,
spovedindu-se şi cuminecându-se. Dacă un aliment îi provoaca o
poftă excesivă, spre a nu avea repercusiuni negative asupra evoluţiei
sarcinii, trebuia măcar să guste din acest aliment tocmai ca fătul să
se dezvolte normal.
În eventualitatea situaţiei că femeia însărcinată a văzut o
persoană cu un semn sau cu o infirmitate fizică sau morală, trebuia
să-şi aducă aminte de aceasta şi să zică: „Doamne, fie numai el!”.
Dacă copilul se năştea cu o anumită deficienţă, mama, în zi de
vineri, trebuia să şadă pe pragul casei şi-i dădea piept din partea
stângă şi să-şi amintească pe cine a văzut cu această infirmitate
zicând: „Tatăl nostru”, „Prea Sfântă Treime” şi „Doamne, fie
numai el, să nu mai fie nimeni!”: Dacă nu-i mai dădea piept, tot
vinerea, aprindea cuptorul de pâine, de trei ori, şi zicea
rugăciunile. 68
Când se întâmpla vreo nenorocire, decedând mai mulţi copii
pe rând în vreo familie, (din cauza multor boli şi a slabei asistenţe
medico-maternale) la naşterea următoare, pruncul era „vândut” spre
a „înşela”moartea cu ocazia vizitei ei funeste. 69
Femeia lehuză avea grijă „să nu apună soarele peste
scutecele pruncului” până când preotul nu venea să-i facă
cuvenitele rugăciuni pentru „ieşirea din casă”.
La scăldatul copilului, prima dată, i se punea în scaldă o
carte de rugăciune, un fluier, unelte, iar la prunce se puneau
cusături, foarfece, ace, cu scopul vădit, ca atunci când vor ajunge
68
Nazarie Maria mi-a relatat că mama ei, Oniţa Eugenia, fiind însărcinată, a
văzut la măcelăria lui Mia lui Macarie un măcelar pătat, pe o mână, cu sânge iar
când l-a născut pe Nelu, acesta avea mâna roşie, până la cot. I-a dat, vinerea piept
pe pragul casei, rostind rugăciunile, amintindu-şi pe cine a văzut cu mâna înroşită
şi într-un târziu copilul şi-a revenit.
69 La Eftimie şi Maria Breazu i-au murit trei fiice. Născându-se a patra fiică, „a
vândut-o”cu un pol (20 de lei), dându-o pe geamul casei Eugeniei Râurean şi a
dus-o acasă ca să nu mai moară.
185
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
mari, să fie îndemânatici în meşteşugurile şi îndeletnicirile traiului
de zi cu zi. Apa de la scaldă, ca şi cea de la botez, era pusă într-un
loc ferit, la rădăcina unui pom, unde nu se putea călca cu piciorul şi
înainte de a apune soarele.
La femeia născută, nu era voie să se şadă pe patul ei ca să nu
se ia „ţâţa” (laptele) copilului, iar dacă vreo femeie aflată în
perioada stării de necurăţie trupească, venea şi vizita pruncul, sufla
peste el şi zicea „să fie curat, că eu îs necurată”.
Când femeia cu prunc nou născut se întâmpla să plece de
acasă, lângă leagănul copilului, lăsa Visul Maicii Domnului şi
mătura, existând credinţa că acestea alungă răul.
În perioada premergătoare botezului, există până astăzi
obiceiul ca oaspeţii veniţi în vizită, cu daruri, (plocon) la noulnăscut,
să lase la căpătâiul acestuia, sub perniţă „bani de somn”,
sau dacă nu aveau, lăsau o scamă din haină, acolo unde în
permanenţă se afla aşezată cărţulia cu „Visul Maicii Domnului”
pentru ca nu cumva cel venit să ducă cu el somnul copilului. La
întoarcerea de la Biserică, de la Botez, naşa punea pruncul pe masă,
în casa finilor spre a fi luat de mamă şi zicea: „Am dus un păgân şi
am adus un creştin”, „să fie văzut ca şi casa, cinstit ca şi masa şi
bun ca şi pâinea.”
CĂSĂTORIA - NUNTA
N
unta este un eveniment de cea mai mare însemnătate din
viaţa omului, căci prin ea se întemeiază familia, în care cei
doi – bărbatul şi femeia – se întregesc reciproc şi duc lupta
pe frontul vieţii, spre realizarea fericirii lor pe pământ. Ea nu este o
sărbătoare oarecare a mirilor, ci este unică pentru ei, fiind
împreunată cu bucuria şi învăluită în lumină strălucitoare.
Ceremonialul nunţii se desfăşura după nişte ritualuri precise,
moştenite din generaţie în generaţie de la străbuni, toate momentele
premergătoare nunţii fiind o pregătire minuţioasă pentru cea mai
frumoasă zi din viaţa celor doi tineri. Potrivit poruncii divine „nu
este bine să fie omul singur; să-i facem ajutor potrivit pentru el”
186
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
(Gen. 2, 18) „şi va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi
de femeia sa şi cei doi vor fi un trup” (Gen 2, 24) „şi Dumnezeu i-a
binecuvântat zicând: Creşteţi şi înmulţiţi-vă şi umpleţi pământul şi
supuneţi-l!” (Gen. 1, 28) omul (fiinţă socială), ieşind din sine şi
contopindu-se cu altul, dintotdeauna s-a supus acestui comandament
lăuntric, aşezat de Creator, pentru susţinere ajutorare reciprocă şi
dăinuire a neamului omenesc.
Deşi în trecut, la nivelul comunităţii săteşti a Lazului erau
destule tradiţii şi obiceiuri specifice momentelor cruciale din viaţa
omului, astăzi, prea puţine mai sunt păstrate pierzându-se odată cu
trecerea timpului, dispariţia generaţiilor de odinioară şi pătrunderea
„modernismelor”cu influenţele lor, adesea, nefaste.
Încercarea mea de a ilustra mai jos câte ceva din parfumul şi
culoarea acestor obiceiuri specifice întregului ceremonial al nunţii
va completa întru câtva peisajul plin de pitoresc al acestor momente.
După ce feciorul cu fata „au prins drag” unul de celălalt şi au
hotărât să se căsătorească, trebuiau să ceară consimţământul
părinţilor pentru ca viitoarea lor familie să aibă la temelie
binecuvântarea celor ce le-au dat viaţă şi i-au crescut. Pregătirile,
care anticipau nunta propriu-zisă, începeau cu mersul feciorului
împreună cu părinţii, „în peţit”, la casa tinerei cerându-o de la
părinţi, ca să-i fie soţie. Dacă totul decurgea în firescul dorit de
copii, căzând cu toţii la învoială, urmau procedurile tocmelilor
legate de nuntă, zestrea întemeierii noii familii şi data cununiei.
Tânăra, viitoare mireasă, avea grijă să-i primească pe oaspeţi
cu casa curată şi aranjată, cu mâncăruri alese ca o dovadă a hărniciei
ei şi a gustului pentru frumos. Uneori chiar şi sticla de la lampă
lăsată neştearsă putea da o impresie nu prea bună în ochii
peţitorilor. 70
70 Maria Deac Poenaru (pictoriţa) mi-a povestit o întâmplare cu un fecior care a
mers „pe văzute”, ca să-şi dea seama cât de bine ştie să-şi întreţină locuinţa
viitoarea lui soţie, atunci când a intrat în casă şi-a pus pălăria undeva sus pe un
dulap. La plecare şi-a dat seama cât de mult îi place tinerei curăţenia, după praful
rămas pe borurile pălăriei.
187
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
Înainte de căsătorie cu trei săptămâni, viitorii miri mergeau
împreună cu băieţii şi fetele la preot acasă, la „datul mâinii” şi
pentru a face legământul înaintea lui Dumnezeu. După ce preotul
cerceta cu deamănuntul bunele intenţii ale celor doi şi după se stătea
de vorbă cu ei în legătură cu responsabilităţile reciproce ce decurg
din întemeierea unei familii, le binecuvânta hotărârea lor de a păşi
alături unul de celălalt în viaţă şi după ce îi înregistra în protocolul
bunei învoiri, îi servea pe cei prezenţi cu un pahar de vin şi prăjituri.
Spre a nu exista eventuale impedimente religioase, morale sau
familiale, preotul făcea „vestirile” dinaintea nunţii în cele două
duminici la rând, anunţând în Biserică, în faţa credincioşilor că
tânărul cutare doreşte să se căsătorească cu tânăra cutare, precizând
data cununiei.
La vreme potrivită erau numiţi chemătorii, care mergeau prin
sat cu plosca cu vin, împodobită cu muşcată, invitând, din partea
viitorilor miri, pe gazde să ia parte la nunta lor. Chemarea se făcea
prin intermediul câtorva rostiri versificate în care se aducea la
cunoştinţa celor prezenţi numele viitorilor miri, enunţul invitaţiei,
data şi locul unde va fi ospăţul, pecetluind rugămintea de a participa
la masa nunţii cu invitarea de a gusta din vinul conţinut în plosca
chemătorului.
Nunţile în trecut erau organizate numai duminica şi ţineau
până lunea spre dimineaţă.
Întreg ceremonialul nunţii, premergător mersului la biserică,
la cununie se desfăşura după următorul tipic:
I. Vornicul şi feciorii mergeau după naşi
II. Naşii împreună cu vornicul şi feciorii mergeau la mire
acasă
III. Mirele, între naşi, şi urmat de nuntaşi, merg la mireasă
acasă
IV. Întreg alaiul de nuntă merge la Primărie pentru încheierea
căsătoriei civile (dacă aceasta nu a fost încheiată anterior)
V. Naşul cu mireasa şi naşa cu mirele merg la Biserică,
împreună cu nuntaşii, în vederea oficierii cununiei religioase
VI. Ospăţul propriu- zis al nunţii
188
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
Responsabil cu întreg ceremonialul nunţii era vornicul, numit
din timp, în calitate de organizator şi conducător. Dumitru Moraru
(1876-1956), unul dintre cei mai vrednici cantori ai bisericii, cu o
voce deosebită îndeplinea adesea şi rolul de vornic întreţinând şi
sporind, alături de ceteraşi, prin viers şi cântec atmosfera de bucurie
specifică acelor momente.
În drumul spre casa miresii ceata de feciori anima liniştea
satului cu ciuituri (strigături) cu înţelesuri legate de părăsirea
statutului de fată la casa părintească şi intrarea în rândul nevestelor
cu răspundrei noi în relaţia cu soţul şi viitoarea familie. Unul dintre
feciori cu înclinaţii în rostirea strigăturilor „ciuia” de fiecare dată
primul, versul pe care urma să-l strige întreaga ceată de feciori:
„Ia-ţi mireasă ziua bună
De la tată de la mumă,
De la fraţi de la surori,
De la grădina cu flori.
Mândră, ochişorii tăi
Ca cireşele-n altoi
Care-s coapte la răcoare
Şi nu-s atinse de soare,
Care-s coapte la pământ
Şi nu-s atinse de vânt.
Bate vânt de primăvară,
Scoate mândră patu-afară,
În grădiniţa cu flori,
În zile de sărbători.
Mireasă mândră cu flori
Ia-ţi gândul de la ficiori
Şi ţi-l pune la bărbat
Că cu el te-ai cununat”.
(Culese de la Ana Miti şi sora ei, Elena Răvineală)
189
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
„Mireasă drăguţii tăi
Fă spălătoare cu ei
Şi te spală pe picioare
C-ai un mire ca o floare.
Ţine Doamne neamu’ nost’
Că nu-i urât şi nici prost,
Numa’ cum îi mai frumos”.
(culese de la Elisabeta Oniţa)
La Laz, uneori, era obiceiul ca mireasa să nu poarte voal, ci
era îmbrăcată doar în costum naţional, având pe cap doar o coroniţă
împodobită cu flori naturale sau din hârtie colorată.
Când se apropia vremea plecării miresei de la părinţi, fetele îi
cântau „Cântecul miresei”:
„Te duci soriţă dulce,
Te duci de lângă noi,
Dar oriunde vei merge
Gândeşte-te la noi
C-am trăit împreună
Ca florile-n grădini.
Adio, cel din urmă,
Acum ne despărţim”.
Mireasa, la rându-i le răspundea, tot printr-un cântec:
„Rămâneţi sănătoase
Surioare fetişoare,
Noi cu care am trăit,
Cu care-am copilărit.
Eu de voi mă despărţesc,
Pe-al meu mire-l însoţesc
Peste deal, câmpuri cu flori,
Adio, dragi suriori”.
(Culese de la Elena Răvineală)
190
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
Plecarea miresei de la casa părinţilor îi oferea prilejul de a-şi
cere iertare părinţilor, bunicilor, fraţilor şi surorilor, mulţumindu-le
pentru buna creştere ce i-au dat-o şi pentru grija cu care i-au însoţit
cei mai frumoşi ani ai vieţii ei şi astfel raza de bucurie din suflet
pentru însoţirea cu iubitul inimii era însoţită şi lacrima nostalgică a
părăsirii cuibului cald al casei natale.
„O mireasă, draga mea
Întoarce-te-n casa ta
Şi te-ntoarnă înapoi
La părinţii tăi cei doi
Şi te uită ce-ai lăsat
Doi părinţi îndureraţi
Şi le dă o sărutare
Le cere dragă, iertare
Că nu-i copil să se nască
La părinţi să nu greşească”.
În situaţia când se întâmpla ca mirele sau mireasa să plece
din sat, se încuia poarta bisericii şi se negocia, după caz, între
feciori şi naş sau între fete şi naşă, preţul plecării unuia dintre miri
în altă localitate, plătindu-se - pentru mire - o anumită cantitate de
vin - pentru mireasă - bomboane, dulciuri sau ciocolată. Alteori se
întindea de la o poartă, peste stradă, la altă poartă, un hărdăzău
(frânghie mai groasă) peste care erau puse covoare, prilej cu care
obstacolul simbolic putea fi trecut numai după ce se negocia în
prealabil şi se cădea la învoială asupra preţului de răscumpărare a
mirelui sau miresei.
În situaţia când mireasa nu era din sat, mirele împreună cu
naşii şi feciorii mergeau călări în satul acesteia, cu cai împodobiţi şi
acoperiţi cu covoare peste harnaşamente, întreg alaiul, atât la dus
cât şi la întors, fiind însoţit de strigături.
191
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
„Ţine, Doamne ziua mare
S-ajungem în sat cu soare,
Să ne vadă oamenii
Pentru ce-am bătut boii.
Dă-ne Doamne noroc bun
Că mergem atâta drum
Dă-ne Doamne noroc mare
Că mergem atâta cale.
Ţine Doamne pe nunu’
Să mai cunune unu’
Ţine Doamne pe nuna
Să mai cunune una.
Frumosu-i ceru’ cu stele
Şi mirele cu muiere
Frumosu-i ceru’ cu lună
Şi mireasa cu cunună.
Tu mândruţă, nu-i cu cale
Eu pe jos şi tu călare”… etc.
(Culese de la Elisabeta Oniţa)
Uneori, soacra mare întâmpina mireasa, aşezând-i un
scăunel sub picior, când aceasta descăleca sau se da jos din căruţă,
ca un prim semn al ospitalităţii şi al grijii faţă de viitoarea ei noră.
După terminarea cununiei religioase, la biserică, şi înainte de
intrarea mirilor în sala ce găzduia ospăţul nunţii, ca mai peste tot, se
obişnuia să se arunce asupra mirilor cu boabe de grâu, de către o
femeie, în ritmul şi forma semănatului pe ogor în semn de rodnicie
şi de belşug, iar altă femeie, dintr-un castron cu apă, îi stropea cu
busuioc. Acestea trebuiau să fie căsătorite după rânduială şi să nu
fie văduve şi fiind mai dibace în această privinţă, prin strigăturile şi
oraţiile versificate, le urau pe rând tinerilor miri, o viaţă frumoasă,
prosperă şi fecundă din punct de vedere familial.
192
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
„Dragii mei tineri iubiţi
Staţi pe loc şi vă opriţi
Că voi trebuiţi stropiţi
Cu apă şi busuioc
S-aveţi în lume noroc
Şi cu apă din pahar
Să nu trăiţi cu amar.
Asta-i apă de izvor
Să puteţi trăi uşor
Asta-i apă strecurată
Nimeni să nu vă despartă
Nici muierile cu gura
Nici necazul şi nici ura.
Vă stropesc cu busuioc
Dumnezeu vă dea noroc
S-aveţi binele cu caru’
Şi să nu ştiţi ce-i amaru’
S-aveţi rânduială-n casă
Tihneală bună la masă
Tot veseli ca azi să fiţi
Că nu v-aţi luat siliţi
Nici îndemnaţi de părinţi.
Eu vă doresc sănătate
Şi de bine s-aveţi parte
Şi la cei veniţi la nuntă
Vă doresc sară plăcută
Să vă petreceţi la noapte
Cu bine şi sănătate.
Cui nu-i place ce-am strigat
Să-şi cumpere avocat
Să mă judece pe mine
Dacă nu le-am strigat bine.”
193
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
Înainte de construirea căminului cultural, ospăţul propriu-zis
era organizat, fie la domiciliul unuia dintre miri, fie la „vercheşul”
lui Vasâlia Vlaşcî, fie la crâşma comunală (fostul magazin
alimentar), în şura căruia, jos, era organizat jocul tineretului.
Meniul servit la ospăţ era: la început, gustările mezeluri,
guşiţă (drob) sau sloi, brânză, ţuică, vin. La un interval nu prea mare
de timp, se servea supa de găină cu tăieţei iar după aceea, carnea de
pasăre cu sos de bulion, sarmale, friptură de porc şi viţel iar spre
dimineaţă „zama acră”.
După un rând de bucate, feciorii şi fetele mergeau cu mirii şi
nănaşii (naşii) însoţiţi de un car cu boi, după „terfe” (dotă, zestre,
trusou) la mireasă acasă. Boii şi carul erau frumos împodobiţi cu
verdeaţă şi brad de pe Gherghelău. În car se aşeza „castănul” (o
ladă cu sertare pe o parte laterală), unde se puneau hainele ce le va
purta mireasa. Pe ladă deasupra se aşezau: straiul, pături,
plocoghiţe, ţoluri, saci, de o parte covoare ţesute, albituri,
chindeauă, feţe de masă, cârpe pentru merinde (merindeţe), iar
deasupra de tot erau aşezate pernele. Toate acestea erau pregătite
spre a fi duse la casa mirelui unde va locui cu aleasa inimii sale.
În timp ce feciorii aduceau din casă zestrea miresei, femeile
încărcau lada şi strigau:
„Uitaţi-vă muieri bune
Câte haine putem pune,
Şi mai mari şi mai mărunte
Tot de mâna ei făcute
De lână şi de bumbac
Bărbat şi-o luat pe plac
Număraţi şi socotiţi
Că la urmă tot nu ştiţi”.
(culeasă de la Elisabeta Oniţa)
194
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
Atunci când mireasa era mai scundă şi mai plinuţă, dar harnică, se
ciuia:
„Aşa zice lumea-n sat
Că mireasa-i numa’ dop.
Uite dopu’ ce-o făcut,
Căruţu’ şi l-o umplut.
Uite dopu’ ce-o lucrat,
Căruţu’ l-o încărcat”.
(culeasă de la Răvineală Elena)
Odată ajunşi cu zestrea la casa socrilor mari, se striga:
„Ieşi afară soacră mare
Că-ţi aducem noră tare
Să-ţi ajute la ciubăr
Să te scuture de păr.
Soacră, soacră poamă acră
De te-ai coace-un an şi-o vară,
Tot eşti acră şi amară”.
Mireasa îi oferea soacrei o iie nouă, făcută de mâna ei. În
timpul acesta se striga:
Din altă parte se auzea:
„Ţipă soacră iia-n foc
Că-ţi aducem alta-n loc”.
„Ba stai soacră n-o ţipa
Că nu ştim dacă-ţi va da”:
În continuare, după întoarcerea la locul unde era organizată
petrecerea, bucuria şi veselia erau întreţinute de joc şi muzică,
pigmentate de către vornic cu diferite glume, uneori versificate
195
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
alteori improvizate pe loc, potrivite cu anumite situaţii de moment,
adresate mirilor, naşilor, socrilor, socăciţei sau altor persoane
prezente.
„Nunu’ mare-i om bogat
Poate cununa un sat
Şi cu restu’ ce rămâne
Să mă-mprumute pe mine”.
„Socăciţă lungă-n deşte
Carne-n oală nu mai ieste”…
…………………………..
Spre sfârşitul nunţii, către dimineaţa zilei de luni, începea
„cinstea” (cinstirea mirilor). Dintr-un ciubăr nou, plin cu vin, mirii
sau vornicul serveau pe toţi aceia care cinsteau mirii cu bani, vase,
haine şi alte bunuri de folosinţă. Ciubărul era acoperit cu o cârpă
dată de către naşă miresei.
În bună parte aceste obiceiuri s-au pierdut în ultimii ani,
transformările sociale producând adevărate mutaţii care au dus la
sărăcirea manifestărilor spiritual-umane legate de evenimentul
nunţii.
MOARTEA – ÎNMORMÂNTAREA
F
enomenul morţii este ultimul eveniment cu care se încheie
viaţa omului pe pământ. Potrivit credinţei creştine, cele două
componente - trupul şi sufletul – care alcătuiesc fiinţa umană,
se despart, pentru un timp, până la Învierea cea de obşte.” Negrăita
legătură a amestecului şi împreunării aceasta, prin vrerea cea
dumnezeiască, se desface şi se risipeşte, pentru ca sufletul să
meargă acolo de unde fiinţă şi-a luat iar trupul să se desfacă în cele
din care a fost alcătuit.” 71
71 Conform Rugăciunii de dezlegare de la înmormântarea mirenilor
196
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
Dată fiind importanţa covârşitoare a pregătirii omului pentru
„marele exod”, fiecare credincios, conştient de menirea sa în lume
şi cunoscându-şi destinaţia sa pentru lumea de dincolo, potrivit
credinţei creştin ortodoxe izvorâtă din învăţătura Bisericii lui
Hristos, era (sau trebuia să fie) angajat într-un efort permanent de a
dobândi, prin fapte virtuoase, un loc în Împărăţia cerurilor. De aceea
moartea nu era aşteptată cu indiferenţă şi nici ceea ce se petrecea în
perioada imediat următoare decesului.
Cel aflat în pragul morţii, pe lângă faptul că era îngrijit
sufleteşte de către duhovnic, i se făcea şi Taina Sf. Maslu, şi îşi
cerea iertare în Biserică, prin preot, de la toţi credincioşii. Dacă din
motive, mai mult sau mai puţin binecuvântate, cineva deceda
nespovedit şi necuminecat, cei ai casei, rămaşi în viaţă, dădeau la
Biserici sărindar, adică patruzeci de prescuri spre a fi slujite la Sf.
Liturghie pentru iertarea păcatelor lui.
Grija pentru cei morţi era deosebită, manifestată prin
diferite acte rituale, îndeplinite cu regularitate, aproape fără
excepţie. Imediat după deces, cel răposat era pregătit pentru
înmormântare, fiind mai întâi spălat cu apă curată de un vecin, o
rudă sau cineva apropiat celui decedat, iar apoi cu apă sfinţită şi
şters cu prosoape puse după aceea în sicriu. Îmbrăcămintea consta,
eventual, din hainele de mire sau de mireasă, pe care le-a avut la
nuntă şi care era păstrată cu sfinţenie ca pe nişte odăjdii la loc
îngrijit. Acestea rareori erau purtate, în timpul vieţii, doar la marile
praznice de peste an. De ele era legată o „ţâdulă” (bilet), ca un fel
de testament, unde erau trecute toate hainele de îngropăciune, iar cei
rămaşi aveau o datorie de conştiinţă să respecte voinţa celui răposat.
Sicriul, unde urma să fie aşezat mortul, era tămâiat de către
persoana care l-a spălat. Între degetele mâinilor împreunate peste
piept se punea o monedă, numită „bănuţul de vamă” şi tot pe piept
se punea o lumânare de ceară de 2-3 coţi, aceasta arzând tot timpul,
într-o farfurioară. Restul de lumânare era dus la biserică şi ardea
într-un sfeşnic în timpul slujbei. Două nopţi, până în ziua
înmormântării, era privegheat cel decedat de către rudenii şi vecini,
iar unele femei îl boceau „cântându-se a moarte” în timp ce sunetul
de jale al clopotelor dădea de veste în cele patru zări despre tristul şi
197
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
nefericitul eveniment. Aceleaşi bocete, fie improvizate, fie dinainte
pregătite, erau auzite şi când sicriul era scos din casă la slujba de
îngropăciune sau atunci când s-a ajuns la cimitir, staţia pământească
terminus, de unde nimeni nu se mai întoarce, sporind prin efectul
lor tânguitor jalea şi întristarea celor prezenţi. Un astfel de „Bocet
la mort” am cules din satul Laz de la o femeie mai vârstnică:
„Dragul meu unde-ai plecat
De-aşa frumos te-ai gătat
Ori la târg să târguieşti,
O’n pământ să putrezeşti.
Lasă-ţi mâinile-n fereastră
Că-i păcat să putrezească.
O, moarte arză-te-ar focu’
C-aicea nu ţi-o fost locu’
Nu să-l iei dintre copii
C-o fost alţii mai bătrâni.
Pământule negrule
Mă mir că nu te-ai albit
Câţi tineri ai înghiţit.
Vino seara prin grădină
Când suntem cu toţi la cină
Şi te uită pe fereastră
Şi vezi cu cin’stăm la masă.
Dragu’meu de sub pământ
Nu-ţi fie tare urât
Că toţi om veni pe rând”.
Ba, când moartea nu venea la vremea sorocită, când omul
pleacă din lume „sătul de zile”, ci îi lua pe copii şi tineri, pe taţi şi
pe mame, spre a amplifica jalea, unii din cei apropiaţi celui dispărut
şi hăruiţi cu darul versificării compuneau diferite „verşuri” dedicate
celui la care moartea i-a bătut la uşa vieţii încă fiind în floarea
tinereţii.
198
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
“VERŞIU LA MORŢII TINERI”
Textul este preluat după un manuscris al Ioan Dumitru Morariu din
Laz scris în anul 1943, copiat după un alt manuscris mai vechi.
„De-a mea jalnică mutare
Nu vă fie dar mirare,
Scriptura nouă ne spune
O foarte mare minune.
Ca să ne mutăm din lume
Precum în alt loc ne spune
Nu vă fie dar mirare
Ştiţi că moartea e mai mare
Şi pe nimeni prieteni n-are
Ca să le facă scăpare.
La mine înc-a venit
M-a mântuit de bolit,
De bolit şi de necaz,
Nu mi-a dat mai mult răgaz.
Are sabia-ascuţită
Spre a mea treabă gătită.
Cu cumplire ascuţit
De viaţă m-a lipsit,
M-a mutat ca şi pe-o floare
Şi-acum nimic nu mă doare.
Sunt trandafir înflorit
Din botez nume numit.
O, iubiţii mei părinţi
Nu vărsaţi lacrimi fierbinţi,
Nici să nu vă supăraţi,
Ci mai bine mă iertaţi
C-am fost prunc nevint în
minte
De netrebnice cuvinte.
Poate că v-am supărat
Sau bini nu v-am ascultat,
Dar Hristos îmi este Taică
Şi Sfânta Fecioară Maică.
Sfinţii îngeri di-mpreună
Îmi dau în mână cunună,
Cunună neveştejită
Nu fi maica mea mâhnită
Puţin tare-am vieţuit
Şi moartea foarte-a grăbit
Şi acum de dimineaţă
Mi-a luat a mea viaţă.
O, jalnică întâmplare,
Părinţilor de-ntristare,
Într-o clipită prea mică
Iată că steaua mea pică.
În lume când am ieşit
Eram foarte năcăjit,
Iar acum am bucurie
Într-a Raiului moşie.
199
În loc de al lumii trai
Am dobândit Sfântul Rai.
Mă duc eu la masă sfântă
Precum istoria cântă,
La cari cine va şedea
Nu mai are voia rea,
La părinţi cari m-aţi ţinut
Iară mâna vă sărut.
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
Dup-aceea fraţilor,
Verilor, mătuşilor,
Naşilor şi finilor,
Neamurilor tuturor
La toţi mâna vă sărut,
Aş vorbi nu pot mai mult,
Iar numai acest cuvânt
Apoi mă bagă-n pământ”.
În ziua înmormântării, la scoaterea sicriului din casă, se
făcea un popas la uşa curţii şi se citea de către preot prima
Evanghelie, timp în care, potrivit credinţei, sufletul celui decedat
înconjura de trei ori casa pentru ca apoi să meargă după sicriu până
la cimitir. După terminarea slujbei de înhumare, la aşezarea sicriului
în groapă, era obiceiul ca nimeni să nu plece până când mormântul
nu era acoperit în întregime cu pământ. La ultima lopată de pământ
pusă, îngropătorii puneau peste mormânt uneltele şi se spălau pe
mâini cu apă curată şi se ştergeau cu un prosop nefolosit care
rămânea la ei. Exista convingerea că numai atunci sufletul celui
răposat se duce la cer, dacă era îndeplinit acest act ritual al
libaţiunii.
În Laz s-a moştenit tradiţia ca la căpătâiul mormântului, la
bărbaţi să se aşeze un stâlp din lemn având sculptate pe faţa dinspre
răsărit o cruciuliţă, în partea superioară, iar mai jos, iniţialele
numelui şi prenumelui, anul naşterii şi al morţii. La femei se aşeza
o cruce protejată de două scândurele, sprijinite pe capătul superior
al acesteia şi extremităţile laterale ale braţelor. Din dragostea pentru
cel răposat cei rămaşi ai casei în fiecare dimineaţă, patruzeci de zile,
înainte de a răsări soarele duceau la mormânt jar şi se tămâia
mormântul. Se făcea închinare, se ocolea de trei ori mormântul cu
jarul aprins şi cu fum de tămâie apoi jarul era aşezat undeva la
piciorul crucii într-un vas şi se spuneau rugăciuni.
200
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
Se mai obişnuia ca pentru sufletul celui răposat să se ducă,
tot patruzeci de zile, apă cu găleata la familiile nevoiaşe ca un semn
al milosteniei, pentru iertarea păcatelor iubitului lor răposat.
Acestea sunt doar câteva aspecte care reliefează grija
locuitorilor Lazului faţă de împlinirea rânduielilor străbune pentru
bunii şi dragii lor răposaţi. O bună parte din tradiţiile şi obiceiurile
legate de cultul morţilor se păstrează până astăzi, existând în chip
autentic pioşenia şi respectul faţă de memoria celor dispăruţi şi nu
rare sunt momentele când sunt pomeniţi în diverse ocazii la
rugăciunile speciale destinate comemorării lor.
201
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
ÎNTÂMPLĂRI ŞI EVENIMENTE TRAGICE
P
e parcursul vremurilor în memoria colectivă a locuitorilor
satului Laz au rămas neşterse diferite momente şi evenimente
nefericite, care au lăsat traume dureroase în inimile şi vieţile
unor oameni sau familii din sat sau din împrejurimi. Nenorocirile au
fost provocate, fie de furiile oarbe ale naturii dezlănţuite, fie de
agresiunea diabolică a unor oameni fără Dumnezeu asupra
semenilor, cu consecinţele cele mai grave asupra bunului cel mai de
preţ dăruit de Creator, care este viaţa. „Nimic nu poate egala răul
pe care-l face omul omului, nici jungla”. Multe se vor fi întâmplat,
şi bune şi rele, în decursul veacurilor, de când a existat suflare de
om prin aceste ţinuturi, şi care, odată cu trecerea vremii, au pierit în
negura uitării, odată cu oamenii, călători prin viaţă.
Câteva din dramele mai apropiate de zilele noastre, care au
zguduit conştiinţele multor oameni, pe teritoriul sau în aproprierea
Lazului, voi încerca să le menţionez, cu rigoarea adevărului primit
din sursele de informare de care m-am folosit, în demersul meu.
***
Nicolae Aleman din Săsciori, în însemnările lui aminteşte de
marile inundaţii din anul 1897, şi mai ales pe cea din 1909: „În 18
ianuarie 1909, a fost un potop mare, adică o rupere de râu. A
plecat apa cu gheaţă din munte şi a mânat tot ce a găsit în cale şi
aşa a venit de mare, de a umplut luncile cu gheaţă şi a intrat în
202
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
morile din Laz, iar din Săsciori s-a pus gheaţă în pod, tăuind apa,
care a intrat în curtea şi magazinul boldaşului Nicolae Răchiţan,
făcându-i mare pagubă. La poştă a rupt poarta şi s-a pus gheaţă în
uşi şi ferestre, de n-ai mai putut deschide două zile, până n-au ieşit
oamenii din sat, de au deschis drumul şi poşta, fiind siliţi de şase
jandarmi”. 72 Inundaţii mari au avut loc şi în februarie 1942 şi iunie
1946. Un zăton puternic s-a produs la 23 ianuarie 1963, format din
buşteni şi sloiuri mari de gheaţă între Oaşa şi Tău, înalt de circa 20
de metri, care a făcut şi două victime. 73
***
În primăvara anului 1945, în ofensiva lor, o parte din trupele
ruseşti, urmărindu-i pe nemţi, a ajuns şi în zona Sebeşului, fiind
cantonate între Petreşti şi Sebeşel, în apropiere de Buha.
Gheorghe Iacob original din Laz împreună cu soţia,
Elisabeta, veneau de la strânsul trifoiului de la locul numit Jampa
din apropierea Sebeşului. Trecând spre casă prin apropierea
stabilimentului trupelor ruseşti, acestora le iese în cale un soldat rus
înarmat, cu intenţia vădită de a-şi bate joc de soţie. Tocmai când
Gheorghe sărise în ajutorul ei spre a o apăra cu furca de la fân de
această nelegiuire, rusul i-a pus pistolul în frunte, împuşcându-l
mortal, în timp ce soţia fugea spre Sebeşel. Crima s-a petrecut în
imediata apropiere a hulei de la Valea Răchiţii la locul numit
„Podul Balaurului”. Rămasă văduvă, până la sfârşitul vieţii, timp
de 39 de ani, după 13 ani de căsătorie, soţia lui Gheorghe Iacob îşi
creşte cele două fiice cu dragoste de adevărată mamă. Pe Eugenia
(Ica) o face învăţătoare şi o căsătoreşte cu Dorin Duvlea, ajuns mai
târziu preot şi dirijor al corului mitropolitan din Timişoara, iar
cealaltă fiică urmează calea mânăstirii, primind numele de călugărie
de Heruvima şi vieţuind mai mult la Mănăstirea Gay de lângă Arad.
72 Muzeul „Ioan Raica” din Sebeş - Cartea lui Nicolae Aleman, Documente, nr.
95, fila 75-76
73 Ioan Raica – Din istoricul industriei forestiere de pe Valea Sebeşului, publicat
în revista Apulum, Alba Iulia, 1973, pag. 848
203
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
În luna februarie a anului 1980, maica Heruvima este găsită
moartă în podul mânăstirii; cauza morţii nefiind cunoscută oficial
nici până-n zilele noastre. Din dragoste pentru fiica ei, îndurerata
mamă donează bisericii din Laz un Triod, un Octoih Mare şi o Carte
de Cazanii peste care au zăbovit şi ochii maicii Heruvima, în
meditaţiile şi rugăciunile ei de taină…
***
O faptă care trezeşte în sufletele multora amintiri înfiorătoare,
s-a petrecut în satul Laz în urmă cu peste 40 de ani, mai precis la 24
martie 1963.
Familia Bogdan de la nr. 68 era compusă din Victoria
Poienariu (mamă), Lucian Bogdan (ginere), Ileana Bogdan (fiică şi
soţia lui Lucian), Lucian (Lulu) şi Ica (copiii lor). Soţul nu era
originar din Laz şi locuia împreună cu soţia şi copiii la Sebeş. În
ultima vreme, relaţiile lor familiale erau tot mai tensionate, bărbatul
având un temperament agresiv şi fiind în pragul divorţului. În
noaptea aceea de pomină, Ileana cu cei doi copii erau la Laz, la casa
părintească unde locuia mama, Victoria. Gânduri negre plănuise
Lucian, la adresa familiei sale, urmărindu-l ca o obsesie
împovărătoare, de care voia să scape cât mai curând. Târziu în
noapte, vine de la Sebeş la Laz cu maşina Fabricii de Hârtie
Petreşti, descuie uşile de la curte şi casă, în timp ce familia dormea.
Căpătând suficient curaj spre a-şi duce la îndeplinire demersul său
diabolic, acesta se înarmează cu un târnăcop şi urcă sus în încăperea
unde dormeau fără nici o grijă, soacra, soţia, fiica şi fiul. Întâi o
loveşte mortal pe soacra Victoria (59 de ani). Vine apoi rândul
fiicei, Ica (4 ani), care scapă ca prin minune, apoi urmează fiul,
Lulu (9 ani), pe care-l ucide cu aceeaşi cruzime, şi în sfârşit o
loveşte pe soţie (32 ani), nu înainte de a se lupta cu ea, lăsându-o, în
cele din urmă, căzută în mijlocul casei, fără viaţă într-o baltă de
sânge. În plină beznă a întunericului pleacă în grabă înapoi la Sebeş,
unde îşi pune capăt zilelor, aruncându-se sub roţile unui tren. În ziua
următoare de la Sebeş este anunţat la Laz decesul sinucigaşului.
Abia când s-a pătruns forţat la locul abominabilelor crime, oamenii
204
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
şi-au dat seama de grozăvia faptelor petrecute în acea noapte şi care
au şocat o întreagă lume. Din patru vieţi ale unor fiinţe nevinovate,
care s-au culcat seara în liniştea şi pacea nopţii, în ziua următoare
doar una mai dădea semne că învinsese moartea, protejată fiind de
aripa nevăzută a îngerului păzitor, transfigurată în chiar trupul
ocrotitor al bunicii lângă care dormise pentru ultima dată. Aceasta a
fost Ica, singura supravieţuitoare, astăzi stabilită în Cugir, cu familie
şi realizări frumoase în viaţă.
***
În ziua de 25 mai 1982, doi fii ai lui Nicolae şi Maria Ştefan
din Săsciori, Uliţa Mare, nr. 248, au mers după urzici, în hotarul
Lazului, între Strâmturi şi Poiana Babii.
După amiază, venind o vijelie mare cu ploaie torenţială
(rupere de nori) aceşti copii au fost surprinşi în pădure, fiind luaţi de
şuvoiul de apă pe abruptul ce cobora spre Valea Râmeţii, înecândui.
Abia în aproprierea sărbătorii Sf. Apostoli Petru şi Pavel,
nefericiţii părinţi l-au găsit pe unul în apa râului, în aproprierea
Joagărului de la Sebeş. Pe celălalt nu l-au mai găsit. Copiii s-au
numit Pavel de şase ani şi jumătate, iar celălalt, Mihai, de 4 anişori.
***
Un alt tribut de vieţi plătit vijelioaselor ape ale Sebeşului cu
preţul multor lacrimi şi inimi îndurerate s-a petrecut cu două luni
mai târziu. Cristina Bâscă şi Monica Ţârlea aveau 15 ani şi jumătate
şi respectiv 15 ani, erau verişoare primare, aveau locuinţele
despărţite doar de un zid, ambele erau la Alba Iulia la şcoală,
Monica la Liceul Industrial nr. 2 (avea înclinaţii în domeniul
chimiei), iar Cristina era la Liceul Economic. Erau prietene
nedespărţite.
În ziua de 19 iulie 1982, era o zi frumoasă de vară cu soare
îmbietor spre o baie răcoroasă în apele domoale şi limpezi ale
râului. Pe la ora 4 d. m., un grup de fete, între care se aflau şi
Cristina cu Monica, au plecat spre capătul de sus al Lazului, de
205
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
unde voiau să vină la vale, plutind pe apa râului cu ajutorul unei
camere de anvelopă de tractor. Din când în când, la intervale de
două-trei zile, râul venea vijelios şi uneori năprasnic, atunci când la
Şugag se porneau turbinele hidrocentralei electrice, la Căpâlna
nefiind ridicat barajul de acumulare a apei. De obicei, apa râului
creştea, la început lin, dându-se un interval suficient pentru evitarea
unor eventuale pericole. Dar în acea zi fatidică nu s-a mai întâmplat
aşa. Abia s-a îmbarcat grupul celor cinci fete pe acea anvelopă, de
la puntea ce trecea spre Vârtop, şi brusc apele râului au crescut
ameninţător, antrenând în mersul lor năvalnic şi mica
„ambarcaţiune” improvizată. În câteva secunde situaţia devine
alarmantă, aproape disperantă. Cu micile lopeţi ce le aveau la
îndemână încercau din răsputeri să dirijeze colacul de salvare spre
mal, dar pe traseu s-au interpus nişte crengi de arini care atârnau
liniştite până aproape de suprafaţa apei. Atunci s-a produs dezastrul.
Copilele dinspre mal dezechilibrându-se, au căzut de pe anvelopă
reuşind să se salveze, iar Monica şi Cristina, rămase pe partea
opusă, venind camera peste ele, s-au răsturnat, fiind înghiţite de
iureşul apelor şi au fost trase spre mijlocul râului. Nu s-a mai auzit
decât un glas: „Mamă, nu mă lăsa!”. Dar zadarnic … furia oarbă a
apelor le-au luat la vale stingându-le în câteva secunde plăpândele
lumini ale vieţii. Pe Monica, fără suflare, a scos-o din apă mai jos la
câţiva metri de casa părintească. Nelu Cucuian care întâmplător
aflându-se prin apropiere, s-a aruncat în apele învolburate,
trăgându-o pe malul opus înspre Zăvoaie. Cristina a mai plutit pe
râu până în dreptul Coloniei muncitoreşti de la Săsciori, de unde a
fost scoasă tot fără viaţă.
A fost jale multă peste sat în acele zile prin pierderea acestor
două fiinţe dragi tuturor, aparţinătoare unor familii onorabile, care
au rămas, fiecare să-şi pună reazimul vremelnic al vieţii în cei doi
fii – Ghiţă şi Sănducu – astăzi aşezaţi fiecare la rosturile lor fireşti.
206
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
LEGĂTURI DE ÎNFRĂŢIRE ÎNTRE
SATUL LAZ ŞI CLUBUL ROTARY
STEVENAGE – ANGLIA
D
upă 1989, în toată ţara s-au stabilit contacte şi legături de
înfrăţire între comunităţile rurale din România şi satele din
Europa de vest, mai frecvent din Franţa, Belgia, Olanda,
Germania, Elveţia, prin Organisation Village Roumaine (O. V. R.).
Dr. Traian Tudor Strâmbu, care s-a născut şi a copilărit la
Laz, în casa bunicilor, avocat Dr. Traian Breazu şi profesor Eugenia
Breazu, a trimis o scurtă prezentare monografică a satului Laz, după
ce în prealabil s-a consultat cu reprezentanţi ai comunităţii, care au
agreat această idee.
Şase luni mai târziu a primit un telefon din Anglia, din partea
preşedintelui Clubului Rotary Stevenage, d-l Peter Lee, care dorea
ca împreună cu alţi trei colegi, care aveau responsabilităţi
importante în club, să facă o vizită de cunoaştere în satul Laz pentru
a studia oportunitatea stabilirii unei legături de „înfrăţire”. Între 6 şi
10 octombrie 1990, a avut loc această vizită la care au participat pe
lângă Peter Lee, Gordon Ward, preotul John Pool şi Peter Harris,
prilej cu care s-au şi semnat documentele de „înfrăţire”. Din partea
satului Laz au fost prezenţi Cornel Colhon, Gheorghe Oniţa, Pr. Ilie
Haida şi Dr. Traian Tudor Strâmbu, iniţiatorul acestui proiect.
Primul pas pe care englezii au dorit să-l facă, după ce au vizitat
satul şi au cunoscut o bună parte din săteni, a fost acela de a
207
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
catagrafia întreaga comunitate şi a culege date despre fiecare familie
în parte. Doreau ca pe viitor relaţia să poată fi cât mai personală şi
mai apropiată de nevoile fiecăruia în parte pentru început şi de a
ajuta comunitatea în anii următori, dezvoltarea spiritului civic şi a
sentimentelor creştine, fiind în egală măsură importante.
Dacă la început au fost şi anumite reţineri şi suspiciuni din
partea unor săteni legate de prezenţa acestor „străini” în sat, după ce
i-au cunoscut şi au văzut intenţiile frumoase, generozitatea şi
demnitatea cu care se implică în această relaţie, toţi oamenii de
bună credinţă s-au împrietenit cu „fraţii englezi”.
Încă de la prima întâlnire, rotaryenii au declarat că pentru
început vor aduce bunuri materiale: îmbrăcăminte, încălţăminte,
detergenţi, articole de uz curent igienico-sanitar, medicamente,
jucării pentru copii, lucruri care se găseau cu dificultate în acea
perioadă în România, pentru ca apoi să dezvolte proiecte mai mari
care vizau întreaga comunitate. De fiecare dată vârstnicii,
persoanele cu handicap şi familiile defavorizate au avut o atenţie
specială. Rotaryenii au promovat principiul ca prin această relaţie
vor să încerce să determine oamenii să găsească în viitor soluţii şi
puterea de a se ajuta singuri, prin forţe proprii, mai mult de decât au
putut-o face până atunci şi de a dezvolta o legătură de prietenie din
care amândouă părţile să fie în câştig, în plan spiritual.
Relaţia a continuat timp de zece ani cu o frecvenţă a vizitelor
de una sau două pe an. Fiecare vizită avea ca scop realizarea de
proiecte în scopul comunităţii. În anii următori s-au adăugat alţi
membrii ai altor cluburi Rotary: Stevenage Grange, Sandy,
Harpenden Village. Între rotaryenii care s-au implicat ulterior, în
repetate rânduri, trebuie amintiţi: Cyril Basing, Peter Smith, Patrick
Biddupph, John Austin, Brian Turner, John O’Conner, Jan
Hammilton, Norman Pathibridge şi mulţi alţii. Un loc aparte îl are
Mark Nugent, care după ce a făcut a 16-a vizită în decurs de cinci
ani, s-a căsătorit cu Paula Cutean originară din Laz (nepoata
învăţătorului Petru Cutean). Din această frumoasă căsătorie s-au
născut patru copii care au fost botezaţi în România în religia
ortodoxă.
208
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
Cele mai importante proiecte realizate în decursul celor zece
ani au fost:
Echiparea şi instalarea unei bucătării moderne la Căminul
cultural din Laz, încălzirea cu sobe de teracotă cât şi
renovarea grădiniţei
Construirea unui parc de joacă pentru copii în centrul
satului
Introducerea apei şi gazului în şcoală, înlocuirea instalaţiei
electrice, construirea a două grupuri sanitare moderne,
încălzire centrală performantă, vopsirea şi zugrăvirea
şcolii, reparatul acoperişului
Dotarea şcolii cu materiale didactice
Testarea şi retestarea gratuită a vederii pentru toţi locuitorii
din sat cât şi pentru alţii din satele învecinate după care a
urmat distribuirea gratuită de ochelari pentru cei ce aveau
nevoie
Studiu de necesitate şi argumentarea necesităţii introducerii
sistemului de alimentare cu apă stradală şi canalizare în
satele de pe Valea Sebeşului
Ajutorarea lunară cu pâine şi alimente pe termen
îndelungat a familiilor şi persoanelor cu venituri modeste
sau a celor cu handicap
Schimburi de tineri în Anglia: Gigi Bărgăoanu, Ana Faur,
Dana Clemnic
Instalaţie de sonorizare acustică în Biserică
Serbări cu copiii din Laz
Ajutoare medicale
La aniversarea celor zece ani, în anul 2000, 16 cetăţeni
englezi şi Dr. Traian Tudor Strâmbu, au fost făcuţi cetăţeni de
onoare ai comunei Săsciori, ca semn de preţuire a activităţii de un
deceniu.
Chiar dacă Clubul Rotary Stevenage şi-a încheiat misiunea pe
care şi-a asumat-o cu multă generozitate şi profund umanism timp
de zece ani, legăturile stabilite au rămas apropiate şi trainice.
209
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
Ca o continuare a proiectelor amintite, în colaborare cu
biserica şi cu alţi cetăţeni din sat a rămas proiectul de ajutorare
periodică cu alimente a familiilor nevoiaşe, iar în colaborare şi
parteneriat Cluburile Rotary Stevenage şi Stevenage Grange cu
părintele Ilie Haida şi cu Dr. Traian Tudor Strâmbu, un premiu care
se acordă copiilor merituoşi la începutul fiecărui an în perioada
2003-2004.
210
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
VILA
DE
LA LAZ
C
ine parcurge şoseaua de la un capăt la altul al satului Laz,
fie pe jos, fie în goana maşinii, nu poate să nu observe, în
partea dinspre Săsciori, pe un dâmb stâncos, o frumoasă
vilă, îndeobşte cunoscută sub denumirea „Vila lui Breazu de
la Laz”. Într-adevăr, numele ei este legat nemijlocit de ctitorul care
a avut fericita inspiraţie de a da un spor de frumuseţe acestui
binecuvântat colţ de natură.
211
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
Avocatul Dr. Traian Breazu, dispunând de mijloacele
necesare, într-un fericit moment de inspiraţie, şi-a pus în gând să
înalţe acest edificiu prin anii ’30 ai secolului trecut, după propriile
lui „fantazii” - cum adesea se confesa în convorbirile noastre
personale.
Din mărturisirile sale, cu o nedisimulată emoţie, îşi exprima o
stare sufletească avută în tinereţe şi păstrată până spre anii
bătrâneţii, că a iubit acest sat, în care i-a fost dat să vadă primul
răsărit de soare, cu patima şi pasiunea unui copil legat de sânul
mamei, pornite din tainicele resorturi lăuntrice ale unui suflet
sensibil şi care a simţit nefericirea dezrădăcinării atunci când, în anii
adolescenţii, a mers să-şi continue studiile la liceul din Brad. La anii
senectuţii, venerabilul avocat, cu nostalgia rememorării anilor
tinereţii îşi amintea cum, la Brad fiind, privea cerul senin pe sub
care norii în alergarea lor de la est spre vest avea revelaţia gândului,
că aceştia în fuga lor, au trecut şi pe deasupra Lazului lui iubit,
lăsându-i în suflet o „lumină lină” a mângâierii dorului neostoit
după casa părintească şi a „colţului de rai” de care, parcă, asemenea
în vremurile primordiale, cei dintâi oameni s-au simţit văduviţi.
Ajuns mai târziu avocat de înaltă vocaţie, (doctor în ştiinţe juridice)
şi cu prestigiu în rândul colegilor de breaslă, este numit în funcţii de
răspundere (şef al contenciosului şi jurist consult al judeţului Alba).
În tot acest răstimp nu şi-a uitat locul de obârşie. Şi-a ales un teren
cum nu se poate mai nimerit, aşezat pe umărul unei stânci ce creştea
din volburoasele ape ale râului Sebeş, sub poalele dealului pe care
stă de veghe de sute de ani „Cetatea Săscioriului”. Pe acest teren
viran s-a ridicat vila care, prin armonia şi zvelteţea ei, conferă un
pitoresc aparte văii Sebeşului, câştigându-şi încă o dată, de-a lungul
vremii, prestigiosul nume de „Valea Frumoasei”. Orientată cu
faţada spre miazăzi, primind bineţea razelor soarelui de la răsărit
până la apus şi având panorama satului de undeva de sus, vila de pe
înălţimea stâncii te lasă să priveşti râul ce alunecă, jos, cu
bulboanele ce se sparg de stâncile dure în sunetul unei simfonii
odihnitoare, orientându-i în alt fel cursul. Panorama ce încânta ochii
trecătorului era completată de imaginea covorului multicolor al
florilor aninate pe povârnişurile aproape verticale ce umplu spaţiul
212
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
accidentat dintre râu şi vilă. Urcând pe poteca şerpuitoare, flancată
de tot felul de arbuşti, aproape de vilă te întâmpină trei brazi falnici,
care te îmbie ospitalier să respiri adânc, aerul ozonat, ca pe o
răsplată după acest mic efort de a ajunge până sus.
Intrarea în camera de zi se face printr-un cerdac destul de
primitor, iar interioarele au fost gândite meticulos; fiecare spaţiu
având funcţionalitatea lui bine definită, organizat cu mult gust şi
rafinament. Stilul arhitectural al construcţiei îngăduie, prin scările
interioare să urci la nivelul superior al clădirii unde găseşti spaţii
adecvate de reconfortare şi reculegere interioară. Aflându-te în
interiorul acestui aşezământ te simţi un privilegiat, iar dinafară îţi
dai seama că la tot ce-a lăsat Dumnezeu frumos în natură, omul,
prin priceperea minţii şi hărnicia mâinilor, poate transforma acest
pământ al durerilor şi ostenelilor într-o palidă imagine a paradisului
de odinioară pierdut.
Iată de ce „Vila lui Breazu” este o emblemă, o carte de vizită
pentru călătorul trecător prin Laz, însetat de cunoaşterea şi
frumuseţea acestor binecuvântate tărâmuri.
213
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
ASPECTE DIN VIAŢA SATULUI
ŞI EVENIMENTE LOCALE MAI
PUŢIN CUNOSCUTE
Înainte de ridicarea actualei biserici, stăpânirea străină era
potrivnică românilor ortodocşi de a-şi construi un locaş de
închinare, din zid de piatră şi cărămidă, cu rezistenţă îndelungată, în
timp, la intemperii. În zonă, doar la Săsciori era biserică nouă,
(1791) făcută din zid, în urmă cu puţini ani; în rest, peste tot găseai,
doar, biserici mici din lemn, ca să poată fi incendiate mai uşor, de
cei de alt neam şi credinţă, în cazul unor răzmeriţe şi a împiedica şi
restrânge conştiinţa unităţii naţionale a românilor aparţinători
religiei creştin ortodoxe.
Aşa s-a întâmplat şi cu satul Laz, când biserica veche din
cimitir, după mărturia scrisă a Pr. Ioan Breazu (senior), „era foarte
slabă şi huluită, cât debe stă în loc fiind de toate părţile răzimată”.
Şi atunci, acest preot, şi-a pus în gând să treacă cu orice risc peste
hotărârile vremelnice ale ocârmuitorilor. Iată ce povesteşte eruditul
dascăl Gheorghe Breazu (în vârstă de 92 ani), cu rădăcini familiale
adânc înfipte în comunitatea de odinioară a Lazului. El spune că,
oamenii din Laz, erau obligaţi, două zile pe săptămână să meargă să
muncească pe moşiile grofului de la Vinţ. Vara, nopţile erau mici şi
cu haine de lucru seara plecau de-acasă, şi mergeau pe jos, până-n
Vinţ, în jur de 25-30 km, cu sapa pe umăr, cu puţină merinde. După
ce ajungeau, aţipeau puţin cu traista sub cap, pe marginea tarlalei,
până aproape de „geana dimineţii”, când se ridicau şi pe la orele 4-5
trebuiau să fie-n brazdă, cu sapa, fiindcă venea „vechilul” călare pe
214
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
un cal mare şi cu un bici lung din piele. Acolo erau sute de oameni,
veniţi din toate satele aparţinătoare, care trebuiau să presteze munci
pe moşiile grofului, ce se întindeau de la gară până în râul Mureş.
Femeile munceau într-o parte a moşiei, iar bărbaţii în cealaltă parte.
Odată, părintele s-a îmbrăcat şi el în straie de lucru ţărăneşti,
spre a nu fi cunoscut, şi cu sapa pe umăr, s-a amestecat în mulţime,
mergând cu obştea satului, în secret la Vinţ, fiindcă auzise el, că
într-un sat din zonă, a fost zidită o biserică ortodoxă din zid, şi s-a
dus să se intereseze cum a putut face acel preot de a ridicat-o, că era
ordin să se facă biserici numai din lemn. (Nu se cunoaşte cu
certitudine localitatea, dar sigur era undeva în jurul Vinţului). În
acele vremuri, preotul nu avea voie de la autorităţi să circule la
distanţe mai mari, fiindcă pe drum erau patrule de jandarmi şi dacă
te vedeau că eşti preot, te prindeau cu arcanul şi erai anchetat şi
bătut. De aceea, când treceau jandarmii prin sate, împăunaţi cu
penele lor după moda ungurească şi vinele de bou, oamenii încuiau
uşile de frică. Dacă cineva te pâra, erai dus la primărie şi primeai
câte 25 de lovituri de bici la spate, încât toată viaţa, nu mai uitai
acea bătaie. Cu cine-o fi vorbit, ce-o fi aflat părintele Breazu,
acestea nu se mai ştiu dar se cunoaşte că împreună cu oamenii s-a
apucat să ridice actuala biserică din Laz, suferind la rându-i, după
cum spune pisania din interiorul altarului, „că acest părinte, prin
râvna ce avea, numai prin îndemnul dânsului s-a pus în lucrare
acest laborament (al Bisericii) pe lângă toată intriga comunală şi
multă desonoarea lui din partea comunei.”
Preotul Pavel Goţia a locuit la imobilul cu nr. 102, unde
astăzi domiciliază (singur) Colhon Ioan lui Nicolae. În acele
vremuri, casa avea o grădină frumoasă, unde părintele, fiind un om
vrednic, a plantat, pentru prima dată molduni (o specie fructiferă
înrudită cu piersicii şi caişii), şi se spune că numai la el s-a prins şi a
rodit. Tot el a adus şi a plantat o specie de nuc, având nucile foarte
mari, cu coajă subţire.
215
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
Se mai povesteşte că din sus de şură, existentă până azi în
preajma casei, era o potecă cu trepte, săpate în stâncă, pe care puteai
să urci deasupra până sus spre Gherghelău. Legenda spune că, pe
acea potecă, iarna, coborau iepurii şi vulpile în curtea părintelui,
aciuindu-se pe sub coteţul găinilor. Li se punea de mâncare, cu
timpul s-au îmblânzit şi nu mai plecau până nu se încălzea vremea,
fără să producă stricăciuni sau pagube.
Urmaşii preotului Pavel Goţia
Preotul Pavel Goţia a avut două fiice şi doi feciori. Una a fost
căsătorită cu Ioan Moga din Săsciori, un om foarte întreprinzător, cu
prăvălie, restaurant şi casă de petreceri. A fost strajameşter în
armata ungurească.
Cealaltă, Rafila, a fost căsătorită cu Ioan Colhon, fost primar
(ghirău) cel care a ridicat frumoasa casă de la nr. 33. Nu a avut
urmaşi.
Fiul, Ioan, (Ionu’ Popii), a studiat la Sibiu, Teologia. Avea o
statură atletică şi odată, printr-un act temerar de curaj, s-a aruncat de
pe o căşiţă în zănoaga râului, unde venea apa pe două iazuri la
moară. La impactul cu apa, i-a plesnit membrana timpanului
rămânând surd pentru tot restul vieţii. Mitropolitul de atunci, i-a dat
o funcţie administrativă în Sibiu, trăind acolo.
Pavel, celălalt fiu, a ajuns un mare inginer, pe Valea Prahovei
şi a avut două fiice frumoase, ambele căsătorite cu generali de
armată, venind adesea la Laz, la casa părintească.
Prima casă construită pe la începutul sec. al XX-lea la noul
drum de lângă râu, era a lui Ioan şi Rafila Colhon (fiica preotului
Pavel Goţea). Ea se păstrează până azi, în condiţii impecabile, fiind
spaţioasă, cu multe încăperi, foarte bine lucrată şi întreţinută, cu
ziduri masive, cu uşi şi ferestre din stejar. Pe lângă toate acestea, ea
reţine atenţia cu un aspect mai puţin obişnuit: fiind construită
înainte de 1918, când tricolorul românesc era interzis de autorităţile
şi stăpânirea maghiară din acele vremi, proprietarul casei, care era
primul gospodar al Lazului (primar) a aşezat deasupra uşii de acces,
în interior o fereastră cu nouă gemuleţe din sticlă de diferite culori.
216
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
În rândul de deasupra sunt: alb, galben, roşu; la mijloc: galben, alb
mat, galben iar în partea de jos: roşu galben şi albastru (culorile
tricolorului românesc). Sticla colorată este astfel făcută încât
culorile nu pot fi observate dinafară ci numai din interior, tocmai
din teama de a nu „bate la ochii” stăpânirii străine de atunci.
Imobilul se găseşte pe str. Principală, nr. 33 şi ea ar putea fi numită
„casa cu tricolor”.
Marele regizor şi cineast, Jean Georgescu (1901 – 1994),
autor reprezentativ al cinematografiei româneşti şi europene,
împreună cu alţi colaboratori a locuit, pentru o perioadă de timp a
anului 1944 în satul Laz, fiind refugiat din cauza războiului.
Afirmat în cinematografia noastră încă din anii ’20, va trăi în
perioada interbelică, zece ani la Paris, lucrând la zeci de filme, ca
scenarist, regizor, actor interpret (aici l-a descoperit şi l-a lansat pe
Fernandel). Întors în ţară, realizează, în ajunul celui de al doilea
război mondial, O noapte furtunoasă, opera clasică a
cinematografiei noastre. În anii războiului termină filmările la Visul
unei nopţi de iarnă după Tudor Muşatescu etc.
După mărturisirile doamnei preotese Valeria Vulcu (născută
Popiuc) voi reda mai jos textul pe care mi l-a înmânat personal:
„L-am cunoscut pe d-l Jean Georgescu în vara anului 1944.
Era regizorul societăţii cinematografice româno-italiene
«Cineromit» şi, împreună cu câţiva colaboratori, s-a refugiat în
satul nostru. El locuia la familia Rodean Mihăilă, iar ceilalţi: Ana
Colda la fam. Morar Ioan; Tanţa Mardan la fam. Rasa Ioan şi
ceilalţi prin alte case. În casa noastră erau depozitate diferite
aparate de scris şi de luat vederi.
Am discutat zilnic cu el, deoarece eu trebuia să dau un
examen de admitere la cursul superior al Şcolii Normale Andrei
Şaguna din Sibiu şi dânsul mă medita la limba franceză. Îmi spunea
că a regizat filmul «O noapte furtunoasă» şi «Visul unei nopţi de
iarnă». Avea în plan să scrie un film în versuri «Păcală şi Tândală»
pe care nu ştiu dacă l-a mai scris.
217
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
În acest timp în satul nostru erau mulţi studenţi şi elevi, dar
viaţa culturală se desfăşura cu multă greutate. Îmi amintesc că
pentru a ni se permite un «ceai dansant» am jucat piesa «Vicleniile
lui Scapin» aşa cum am ştiut noi, fără ca cineva să ne fi ajutat.
Din când în când, venea la Laz şi actriţa Maria Filotti, care
îşi adusese lucruri de valoare spre păstrare, chiar în casa noastră.
Toată echipa aştepta cu nerăbdare să se întoarcă la
Bucureşti, ceea ce s-a şi întâmplat spre sfârşitul lunii august 1944.
Ei aveau aparate radio şi au aflat repede. Îmi amintesc cum s-au
întâlnit toţi şi cum cântau şi jucau pe stradă, strigând: «S-a făcut
pace!”
După armistiţiu au plecat din Laz. Eu nu am mai ştiut adresa
lui şi nu i-am putut spune vestea că am reuşit la examenul de
admitere. N-am mai auzit de el, decât foarte târziu, când
televiziunea l-a arătat într-un scaun cu rotile, ducând o viaţă grea,
îngrijit de o femeie, lipsit de medicamentele de care avea atâta
nevoie.
Nu după mult timp, tot din presă şi televiziune, am aflat că
Jean Georgescu a plecat dintre noi, pentru totdeauna, la vârsta de
93 de ani.”
5 martie 2001,
VALERIA VULCU
Pe marginea Sfântului Epitaf (icoană pe pânză cu care se
înconjoară Sf. Biserică la Prohodul Domnului din Vinerea
Patimilor) se găseşte scris cu fir numele donatorului şi cel pentru
care a fost donat: „Această icoană s-a cumpărat de Ioan Ilie
Colhon şi soţia Rafila Goţia. Intru amintirea lui Teofil Faur 1930.”
Înainte cu un an de evenimentele din decembrie 1989, în
ziua de 10 februarie (Sf. Haralambie) s-a descoperit într-o bucată de
lemn de fag, atunci când a fost despicată, semnul Sfintei Cruci.
Familia Faur Petru din Dealuri, fiind martora directă a acestei
întâmplări, a luat cele două bucăţi de lemn şi le-a adus la biserică,
218
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
considerând că apariţia Sfintei Cruci, desenată pe cele două feţe
despicate, este un miracol.
Eu le-am păstrat, cu evlavia cuvenită, nu ca pe o „ciudăţenie
a naturii”, ci ca pe o enigmă nedezlegată.
Oare să fi fost un semn al Cerului?
Morariu Lucreţia (1894 - 1982), fiica lui Macarie şi Maria
Breazu a fost o femeie foarte evlavioasă, făcând parte din Asociaţia
„Oastea Domnului”. Deşi nu a avut copii, ea a devenit mamă
spirituală (naşă) a peste 70 de prunci, pe care i-a botezat, fenomen
rarisim, greu de depăşit, atât în trecut cât şi astăzi.
În primăvara anului 1998 (Duminica a III-a din Sf. şi
Marele Post al Sf. Cruci), un braţ al crucii de pe turla bisericii s-a
desprins, căzând în faţa intrării din incintă. Era din tablă subţire şi
intemperiile o degradaseră, odată cu trecerea vremii.
După ce am procurat tablă destul de groasă dintr-un material
rezistent la agenţii corozivi, am confecţionat o altă cruce, la Uzina
Mecanică din Cugir, după forma şi dimensiunile celei dintâi, având
o greutate de peste 40 kilograme şi o înălţime de 1, 60 metri.
Înlocuirea crucii vechi cu cea nouă era o lucrare deosebit de dificilă,
dacă ţinem cont de înălţimea turnului bisericii şi de poziţia
incomodă a celor ce trebuiau să se angajeze la această manoperă.
Am găsit doi fraţi tineri, bine antrenaţi în ascensiuni dificile
(Hodoş Radu-Vasile şi Ioan-Valeriu din Alba-Iulia) care s-au
angajat să ducă la bun sfârşit această lucrare contra unei sume
băneşti, fără schelă şi alte accesorii, ci numai cu ajutorul corzilor
folosite în alpinism.
Aşezarea noii cruci pe vârful turnului bisericii s-a făcut cu
mari eforturi. Într-o frumoasă zi a lunii mai din anul 2000, începând
cu orele 9 00 , am purces la lucru şi, fără încetare, au muncit până la
orele 10 00, seara. În tot acest timp cei doi nu s-au coborât din vârful
turnului, nemâncând nimic şi, cu osteneli inimaginabile, au reuşit
până la urmă să aşeze crucea la locul ei. În globul de la baza crucii
219
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
s-a aşezat un mic cilindru cu capac înşurubat, înăuntrul căruia s-a
pus o însemnare, al cărui conţinut e redat mai jos:
H R I S O V
În numele Prea Sfintei Treimi, aşezatu-s-a această Sfântă
Cruce pe turnul bisericii, astăzi, 25 mai, anul Domnului 2000,
după ce a fost sfinţită în Duminica a IV-a după Paşti (21 mai) în
ziua Sf. Împăraţi Constantin şi Elena, fiind paroh al Lazului Pr.
Ilie Haida, la cinci ani de la slujba binecuvântării arhiereşti
săvârşită de Î. P. S. Andrei, Arhiepiscop al Alba Iuliei. Sf. Cruce s-
a confecţionat şi s-a pus prin contribuţia benevolă şi osteneala
următoarelor familii de credincioşi: (sunt trecute numele celor 80 de
credincioşi).
„Doamne, Dumnezeul nostru, Te rugăm primeşte jertfa
credincioşilor acestei biserici şi răsplăteşte-le lor cele cereşti în locul
celor pământeşti, cele veşnice în locul celor vremelnice, cele
nestricăcioase în locul celor stricăcioase. Pomeneşte, Doamne,
numele lor şi ale celor dimpreună cu dânşii în Împărăţia aleşilor
Tăi, şi nu le socoti greşelile lor, cele de voie şi cele fără de voie, ce
le-au făcut în viaţă. Pentru rugăciunile Prea Sfintei Maicii Tale,
ale tuturor sfinţilor şi ale celor ce vor găsi şi citi această însemnare.
AMIN!”
În zilele de sărbătoare ale Pogorârii Sfântului Duh,
credincioşii Bisericii din Laz, în evlavia lor, îşi dau bineţe cu salutul
creştinesc:
„Mare este numele Prea Sfintei Treimi!”
la care se răspunde:
„Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi!”
salut nemaiîntâlnit în zonă.
220
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
ANEXA I - ISTORICUL PĂRŢII A DOUA DE
HOTAR CE A AVUT-O COMUNA LAZ
D
in însemnările lui Ioan Florian (1872-1953) – fost notar
al Lazului
După ce am venit aici am auzit pe mai mulţi oameni bătrâni
tânguindu-se că Lazul a avut şi el, aşa cum are Cacova la Marga şi
Săsciori la Şugag, partea a doua de hotar, şi că din vina nu ştiu
cărui primar s-a pierdut.
Auzind acestea mi-am propus să mă duc la Sibiu, la
tribunal, şi să nu mă las până nu găsesc dosarul la proces al
comunei Laz, în cauza părţii a doua de hotar.
Pe primarul de atunci, Pavel Cătană, l-am luat cu mine şi
am mers la Sibiu, unde a trebuit să stăm trei zile, până am putut
găsi la tribunal acel vechi dosar.
Cercetând amănunţit hârtiile din dosar, am constatat că
comuna Laz, a câştigat procesul, atât la tribunalul de la Sibiu cât şi
la Talba (Curtea de Apel) din Cluj.
Grofoaia de ungur, cu numele de Szekely Kristina, contra
căreia comuna Laz a purtat procesul, a apelat cauza la Curtea de
Casaţie, la Budapesta şi am găsit că ea a câştigat procesul. Am
căutat să văd, cum s-a putut ca un proces mare al comunei Laz,
câştigat la Sibiu şi la Cluj, să se piardă la Budapesta, şi am găsit
acolo la dosar, un document din anul 1791, scris în limba latină,
subscris de delegaţi ai comunei Laz. Acolo era scris că în acel an s-
221
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
au măsurat şi conscris hotarele comunelor şi că cu acea ocazie
delegaţii comunei Laz, au spus că hotarul pentru care s-a purtat
procesul, a fost proprietatea domnilor de ungur de atuncea.
Unguroaica Szekely Kristina, după ce a câştigat procesul la
Budapesta, s-a grăbit şi a vândut acel hotar comunei Şugag şi apoi
s-a dus.
Aşa a rămas comuna Laz, fără partea a doua de hotar.
I. Florean. Notar pensionar
(însemnarea în manuscris mi-a fost dată de fiica notarului Florian,
Veturia Florian, şi se păstrează la arhiva parohială Laz)
222
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
ANEXA II - PENTRU CE NU AU AJUNS
LOCUITORII COMUNELOR LAZ ŞI CĂPÂLNA
LA PĂMÂNT, ÎN CADRUL REFORMEI AGRARE?
Din însemnările notarului Ioan Florian
Î
n urma învinuirilor aduse notarului, primăriilor şi consiliilor
comunale, că nu s-a lucrat cum s-a aşteptat pentru ca Lazul şi
Căpâlna să ajungă la pământul dat prin Reforma agrară, mă
simt dator să înşir aici marile şi multele greutăţi cu care a trebuit
să ne luptăm, în cauza de pământ, izlaz şi pădure.
Noi din capul locului ne-am spus punctul de vedere, că
pământul trebuie să-l cerem pe acela pe care l-au lucrat părinţii,
moşi şi strămoşii lăzorenilor de astăzi, în hotarul comunei Vinţu de
Jos. Părintele Partenie Colhon şi fostul primar Ioan Ilie Colhon şiaduc
bine aminte, că în mai multe rânduri am fost cu dânşii la
Sibiu, la fostul consilier agricol, Iancu, şi pot aduce aminte, că de
câte ori am fost pe la Alba Iulia, la fostul consilier agricol,
Danielescu.
Anume în ce priveşte comuna, ne ţinem de Sibiu şi în ce
priveşte pământul de la Vinţu de Jos, ne ţinem de Alba Iulia. In tot
locul umblam tot cu rugări scrise şi citite întâi în consiliu şi câte-o
dat ne promiteau, cu vorba, însă nu ştiu ce au aşteptat de la noi, că
răspuns în scris, nu ne-au dat niciodată.
Oamenii începuseră să murmure şi să fie nerăbdători.
Consiliul a trimis la Sibiu o delegaţie de săteni, tocmai dintre cei
223
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
care făceau vorbă mai multă şi anume pe: Filip Comcia, Filip
Iacob, Irimie Faur şi Ioan Ilie Morariu, la comisia agrară
judeţeană. Aceşti săteni nu ştim cum au umblat prin Sibiu, dar
larmă în cauza pământului, de atunci, nu au mai făcut. Cauza
pământurilor din Vinţu de Jos am dus-o, apoi, la Cluj, unde era pe
atunci un preşedinte de reformă agrară, cu numele Petrini.
Noi am dus o delegaţie mai mare, din mai multe comune,
dimpreună cu fostul proprietar, Berghezan, la Cluj. Din Laz am fost
eu şi cu fostul primar, Ioan Ilie Colhon.
Preşedintele acela din Cluj, ne-a spus, ceea ce în Sibiu şi în
Alba Iulia nu ne-a spus nimeni, că comuna Laz e prea departe de
comuna Vinţu de Jos şi că întâi, trebuie mulţumite comunele din
apropierea Vinţului şi numai dacă mai rămâne ceva, poate căpăta
şi Lazul. In zadar am protestat noi, sus şi tare, că faptul că moşii şi
strămoşii lăzorenilor au lucrat acele pământuri face mai mult ca
apropierea – nu ne-a luat nimeni în seamă. Ba, dacă am spus, că
noi nu putem merge acasă fără nici un rezultat, ne-au arătat, la
întreagă delegaţia, temniţele tribunalului şi au zis că dacă mai
facem vorbă, ne trimite pe toţi acolo. La toate acestea a fost de faţă,
din Laz, şi fostul primar, Ioan Ilie Colhon şi să nu credeţi că s-a dat
la vreo comună din apropierea Vinţului, pământ, pentru că nu s-a
dat. Întreaga delegaţie cu primpretor cu tot, am plecat din Cluj,
fără să ne luăm nici: sănătate bună!
Întâlnindu-mă, după aceea, cu judecătorul de reformă
agrară, mi-a spus următoarele:
- Cu pământul din cauză, că nu aveţi în apropiere nici un
grof şi nici un proprietar cu sute de iugăre, merge lucrul tare greu.
Fiţi însă pe pace, că vă dăm pădure! Să luaţi Miraşul de la stat.
M-am dus, imediat, la directorul Regiunii silvice de la Sebeş,
să văd ce zice şi acela mi-a răspuns că din pădurile statului nu se
poate da.
Am adus cauza în consiliu, care a hotărât, ca să cerem partea
a doua de hotar, de la comuna Şugag, pentru că aceea a fost, nu
numai folosită, dar a fost şi proprietatea comunei Laz.
Am făcut, deci, proces de reformă agrară, contra comunei
Şugag.
224
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
Eu, în acel timp, din întâmplare, tocmai mergeam în locul
notarului, de atunci, de la Şugag, de două ori pe săptămână. M-am
folosit de ocazie şi am luat numerele topografice ale hotarului doi
şi i-am dat avocatului nostru Dr. Simion Vulcu. În acest proces am
fost citat la Sibiu, la tribunal, în mai multe rânduri, atât cu citaţii
cât şi cu telegrame. Primarul de atunci, Ioan Ilie Colhon şi
consilierul Ioan Arsân îşi pot aduce bine aminte, că la pertractarea
din urmă, ce frumos a fost apărată cauza comunei Laz şi că
delegaţii Şugagului, schimbau feţe şi vedeau că cauza lor e pierdută
şi că Lazul va câştiga procesul.
După pertractare, domnii tribunalului, s-au retras în altă
cameră, ca să se sfătuiască şi cu consilierul agricol, laolaltă, să
aducă hotărâre.
Ce s-a întâmplat în cele două ceasuri de sfătuire, nu ştim.
Destul că spre uimirea noastră şi a tuturora, comuna Şugag a
câştigat procesul şi comuna Laz l-a pierdut.
De câte ori întâlneam pe judecătorul de reformă agrară, pe
agronom ori pe consilierul agricol îl întrebam, că ce-i de făcut,
pentru că noi nu mai avem pace cu oamenii.
Ni s-a făcut apoi cunoscut că se ia cu ocazia Reformei agrare
de la avocatul Grasser vreo 40 de iugăre de pădure, ce le are în
hotarul Şugagului. În Şugag, la pertractare, a fost cu mine, în locul
primarului, casarul (casierul) comunei de atunci Dumitru Morariu.
La Sebeş, la Judecătorie, procesul contra lui Grasser, l-a câştigat
comuna Laz. Comuna Săsciori a cerut şi ea acea pădure şi au făcut
recurs la Tribunalul din Sibiu. Acolo s-a hotărât că pădurea
avocatului Grasser, de la Şugag, să se împartă între comuna Laz şi
comuna Săsciori. Avocatul Grasser, ce a făcut pe la Bucureşti, ce
nu, i-a rămas pădurea toată numai lui.
Mai târziu aflu, că se ia cu ocazia Reformei agrare, de la
comuna Pianul de Jos, pădurea aşa-numită „Văratec”, în mărime
de 500 de iugăre. Am mers la pertractare, în Pianu de Jos iar cu
Dumitru Morariu şi s-a adus hotărârea acolo de comisia agrară că,
din cele 500 de jugăre, 200 de iugăre capătă Lazul şi 300 de iugăre
capătă Lancrămul. Noi eram încă cu primăria din Lancrăm în
Pianul de Jos când a început să bată toba, că arde pădurea Văratic
225
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
şi nu vrea nimeni să meargă s-o stingă pentru că ziceau că-i a
Lazului şi a Lancrămului şi că decât s-o capete Lazul şi Lancrămul,
mai bine să ardă toată. Ba vedeam oamenii că se uită urât la noi şi
că primăria din Lancrăm s-a grăbit să plece. Aşa am plecat şi noi.
Ce a făcut comuna Pianul de Jos la Bucureşti nu ştim dar
pădurea Văratic întreagă şi astăzi, este tot a comunei Pianul de
Jos.
Ultima nădejde a fost, apoi, că comuna Laz să capete de la
Comuna Căpâlna, pădurea „Valea Botîi”. Anume, judecătorul de
Reformă agrară, a găsit în foi aproape 2. 000 de iugăre de pădure
pe numele comunei Căpâlna. Când la o adică s-a constatat că
comuna Căpâlna nu mai are nici a treia parte din cât a avut atunci
când s-au făcut foile funduare. Am aflat însă că comuna Jina, de
fapt, are pădure cu mult mai multă ca decât poate avea după legea
agrară. Am adus cauza în consiliu şi am hotărât să cerem 300 de
iugăre de pădure de la comuna Jina de pe Valea Nedeiului şi în
urmă, apoi, să facem schimb cu comuna Căpâlna, cu 300 de iugăre
de pădure din Valea Botîi. Asta pentru că Valea Nedeiului este în
hotarul de sus al Căpâlnei şi Valea Botîi e în hotarul de sus al
Lazului. Cauza aceasta a fost dată de consiliul comunei Laz
avocatului Dr. Simion Vulcu din Sebeş, care ne-a spus, că trebuie
să dea la un domn la Bucureşti vreo sută de mii de lei şi el fără vreo
treizeci de mii de lei nu poate face drumuri la Bucureşti şi nu poate
lucra. Trebuia făcut arunc de fum de aproape 1.000 lei, şi poate
comuna şi la aceasta se învoia dacă ar fi fost vreo garanţie că
comuna va căpăta ceea ce cere. Garanţie, însă nu ni s-a dat iar
spesele trebuiau suportate. Auzind consiliul că cum stau lucrurile şi
că comuna Loman şi Sebeşel au spesat sute de mii şi n-au câştigat
nimic – nu s-a mai apucat de proces. Părintele Hinţa din Sebeşel,
dacă ar trăi, v-ar putea spune multe lucruri cum a „câştigat”
Lomanul şi Sebeşelul de la Petreşti, la Judecătoria de Reformă
agrară din Sebeş şi la Comisia agrară din Sibiu o parte bună de
hotar şi la urmă la Bucureşti au câştigat saşii din Petreşti iar
românii noştri din Loman şi Sebeşel au rămas şi fără pământ şi fără
de bani.
226
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
Din toate acestea puteţi vedea că, atât eu cât şi primăria şi
consiliul de atunci ne-am făcut pe deplin datoria şi că dacă nu s-a
putut ajunge la rezultat, nu purtăm noi vina. Nouă ne este conştiinţa
pe deplin împăcată şi suntem siguri că în vremea aceea nimeni în
locul nostru nu ar fi putut face mai mult ca noi.
Laz, la 16 ianuarie 1941
Ioan Florian
Notar pensionar
(Manuscrisul mi-a fost înmânat de fiica notarului, Veturia Florian,
şi se găseşte la arhiva biroului parohial Laz)
227
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
FOTOGRAFII. CLIPE DIN SCURGEREA
TIMPULUI – PIEDICI ÎN CALEA UITĂRII
Fotografie din1875.
Rândul din faţă:
(de la stânga la dreapta): Raveca Simtea, Ileana Breazu (născută
Simtea, soţia lui Vasile Breazu), Safta Simtea – sora Ilenei lu’
Ileana Breazu, Ioana Margalini, Ioana Poenariu – soră cu Ilie
Poenaru, (pictor pe sticlă), neidentificat, Ana Colhon, neidentificat
Rândul din spate:
(de la stânga la dreapta): Ioan Poenaru – frate cu Ilie Poenaru –
zugrav, Ilie Moraru (zis Ilie a Gajii), Vasile Breazu - donator la
societatea „Astra” de la înfiinţare, fost primar 25 de ani în Laz,
Luchian Poenaru, Toma Simtea – frate cu Ileana şi Safta Simtea,
Ion Avram Cucuian – ginere al lui Vasile Breazu, căsătorit cu fiica
acestuia, Irina Breazu, fondator al Bisericii din Laz, Gligor
Poenaru, Ilie Colhon – frate cu soţul Anei Colhon
228
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
Preot şi colaboratori apropiaţi de la Biserică, 1982
229
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
Preot şi credincioşi la Rusaliile anului 1983
230
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
O
duminică
din vara
anului
2000
Interiorul Bisericii din Laz
231
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
De hramul „Adormirii Maicii Domnului” anul 2004
232
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
Pr. Remus Goţia cu preoteasa Minerva (Săsciori), Pr. Ilie Haida cu
preoteasa Elena (Laz), Pr. Nicolae Popa cu preoteasa Ana (Loman), 15
august 2004
Preoţi şi
credincioşi
la
rugăciune
în biserică
233
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
Un grup de credincioşi lăzoreni în costume naţionale, 2004
234
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
SITUAŢIA Situaţia BOTEZURILOR, botezurilor, cununiilor CUNUNIILOR, şi ŞI
înmormântărilor
ÎNMORMÂNTĂRILOR
(1978-2002)
(1978-2002)
2002
2001
2000
1999
1998
1997
1996
1995
1994
1993
1992
1991
1990
1989
1988
1987
1986
1985
1984
1983
1982
1981
1980
1979
1978
13 8
8 7
15 6 10 9
7
9
8 10
10
13
10 6 10 9
4
8
4 4
7 5
3
6 7
2
2
4 5
5
7 6 3 6
4 11
2 4 6
2
6
5
5
17
17
5
11 12 11
11
12 0
9
9
9 9 9
11 2
8
8 8
10
5 6
7 7 7
4
6 5
7
17
0 10 20 30 40 50
Botezuri Cununii Înmormântări
235
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
SITUAŢIA PE VÂRSTĂ A POPULAŢIEI SATULUI
LAZ, LUNA MARTIE 2003
Situaţia pe vârstă a populaţiei satului Laz,
luna martie 2003
Persoane
100
85
80
60
40
57
41
50
63 64
45
55
20
0
0-
1O
21-
3O
41-
5O
61-
7O
7
81-
90
3
Ani
236
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
SITUAŢIA CONFESIONALĂ A POPULAŢIEI
LAZULUI, LUNA MARTIE 2003
Situaţia confesională a populaţiei
Lazului, luna martie 2003
492; 97%
Ortodocşi
Penticostali
Martorii lui
Iehova
10; 2%
Luterani
1; 0%
2; 0%
7; 1%
Baptişti
237
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
SITUAŢIA ŞCOLARĂ A LOCUITORILOR
LAZULUI, MARTIE 2003
Situaţia şcolară a locuitorilor Lazului, martie
2003
Neştiutori carte
163 129
Copii de creşă
Copii de gradiniţă
19 5 39
16
19
2
26
57
Elevi şc. primară şi
generala
Elevi de liceu
Studenţi
Persoane care au terminat
4, 6, 7, 8, 10 clase
Persoane care au terminat
şcoala profesională
Persoane care au terminat
liceul sau şcoala postliceală
Persoane care au terminat
facultaţi, academii, institute
238
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
PLANUL URBANISTIC AL SATULUI LAZ
239
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
Aleman N.,
Cartea lui Nicolae Aleman, Documente, nr.95
Muzeul I. Raica
Baumann Ferd., Zűr Geschichte von Műhlbach Unter-
Gimnaziums, 1881-1882
Berciu I.,
Materiale şi cercetări arheologice, vol. IV, Ed.
Academiei R.P.R., Bucureşti, 1957
Bunea A.,
Episcopii Petru Aron şi Dionisie Novacovici, Blaj,
1902
Buza M., Hozoc I., Valea Sebeşului, Ed.Sport –Turism, 1985
Coriolan Suciu Dicţionarul localităţilor din Transilvania, Ed.
Academiei R.S.R., 1966
Dragomir S., Istoria desrobirii religioase a românilor din
Ardeal, vol.I şi II, Ed. Dacia Cluj Napoca, 2002
Florian A.,
Insemnări manuscris
Florian I.,
Insemnări manuscris
Giurescu C. C., Istoria românilor, vol. I, 1974
Giurescu D.,
Haida Elena-
Gabriela,
Studiul fizico-geografic al comunei Săsciori,
Lucrare de Diplomă, Sibiu, 2001
Horedt K.,
O contribuţie la istoria epocii prenatale a
Voievodatului Transilvaniei în Anuarul Instit. de
Istorie Naţională, IX, 1943-1944, Sibiu
Iorga N.,
Icoana românească
Josan N., Fleşer Gh.,
Dumitreanu A.,
Oameni şi fapte din trecutul judeţului Alba. În
memoria urmaşilor, Biblioteca Musei Apulensis
III, Alba Iulia , 1996
Mihu I.,
O scurtă privire retrospectivă asupra trecutului
meu, Sibiu, 1914
Moga V.,
Cetatea de pământ de la Laz, Ziarul Unirea
Pavelescu Gh., Pictura pe sticlă la românii din Transilvania,
Apulum, 1939-1942
Pop I.,
Raica I.,
Addenda, Vol. Mărturisiri din Ardeal
Şcoala sebeşană în documentele vremii
Din istoricul industriei forestiere de pe Valea
Sebeşului, revista Apulum XI, Alba Iulia, 1973
Însemnări manuscris
240
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
Rustoiu Ioana–
Gabriela,
Sadoveanu M.,
PATRIMONIU APVLENSE IV, 2004 – Inventare
de bunuri ale parohiilor Protopopiatului Ortodox
– Sebeş 1854-1872
Valea Frumoasei – Fragmente din Năcazuri ale
păstrăvilor şi păstrăvarilor, Ed. Eminescu,
Bucureşti, 1983
Sthal N. H., Contribuţii la studiul satelor devălmaşe
româneşti, vol.I şi II, Ed. Academiei, Bucureşti,
1958 - 1959
Stancu I.,
Plaiul Lomanului, plai dacic al Terrei Sebus,
2000
Stenner Fr., Statistica germană publicată în
Streitfeldt Th.,
Zdrenghea M.,
Zemora C.,
Korespondenzblatt, Sibiu, 1887
Cetatea medievală Săsciori în Die Sastschorer
Burg in Siebenburgischer Viertal Jahrsschrift,
1939
Însemnări manuscris
Apulum, XI
Odiseea râului, publicată, în serial, în ziarul
Sebeşul martie – mai 2004
Anuarul de Istorie Naţională Al Universităţii
* * *
Cluj, vol.IV, 1926
* * * Biblia sau Sfânta Scriptură, Bucureşti, 1968
* * *
Documente privind istoria României, veacul XI,
XII, XII, XIII, vol. I, 1075 - 1250, Bucureşti, 1951
* * * Lumea creştină, ziar periodic, aug.- sept. 2003
* * * Molitfelnicul
Notitia veteris et novi capitulu ecclesiae albensis
* * * Transylvaniae Alba Carolinae, Apulum, XIV,
1973
* * * Revista Mitropolia Ardealului, nr.7-8, 1981
* * *
Ziarul Foaie interesantă nr.13/15 martie 1928,
Orăştie
* * *
Şematismul venerabilului cler al Episcopiei
greco-catolice, Blaj, 1900
* * * Unkundembuch III (Documente săseşti)
241
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
Alte surse de informare
Persoane din afara Lazului
Prof. Breazu Gheorghe – Sibiu; Ing. Breazu Ioan –Deva;
Prof. Cionca Nina – Bucureşti; Ing. Colhon Ionel – Orăştie; Perian
Maria – Şugag; Dr. Strâmbu Traian- Tudor – Cluj Napoca;
Preoteasa înv. Vulcu Valeria – Sibiu
Persoane din Laz
Burzu Letiţia, Colhon Romulus, Cucuian Iosif, Deac Poenar
Maria, Miti Ana, Nazarie Maria, Oniţa Elisabeta, Oniţa Gheorghe,
Munteanu Dorin, Poenar Maria lui Puiu, Popiuc Mircea lui Gh.,
Popiuc Paraschiva, Popiuc Vasile lui Ioan, Răvineală Elena, Simtea
Ioan, Stanciu Galenia, Şireau Gheorghe, Ţârlea Eugenia
242
STATISTICĂ CU LOCUITORII SATULUI LAZ.
ANUL DOMNULUI 2003 MARTIE
Nr. Nr. Numele şi Domiciliul Legătură Pregătire Vârsta Apart. Menţiuni
crt. per. prenumele
rudenie şcolară
relig. personale
1. 1. Morii nr.1 Cap gosp. 7 clase 74 Ortod. Pensionar
2. 2. Princip.
nr.3
Cap gosp. Şc.prof. 42 Ortod. Sofer VOLTRANS
Sebeş
3. Soţie Liceu 37 Ortod. Casnică
4. Fiica Clasa X 16 Ortod. Elevă
3. 5. Princip. Cap gosp. Şc.prof. 54 Ortod. CISEROM Sebeş
nr.3
6. Soţie Liceu 42 Ortod. Casnică
7. Fiu Şc. generală 13 Ortod. Elev Săsciori
4. 8. Princip.
nr.5
Cap gosp. 7 clase 75 Ortod. Pensie urmaş
9. Fiu Şc.prof. 43 Ortod. Electrician RENEL
Săsciori
5. 10. Princip. Cap gosp. 7 clase 67 Ortod. Pensie urmaş
nr.6
6. 11. De Sus
nr.9
Cap gosp. Fac.Prelucr.
Lemnului
60 Ortod. Pensionar, plecat în
SUA
7. 12. De Sus Cap gosp. Şc.prof. 63 Ortod.
nr.10
Pensionar
13. Soţie 4 clase 55 Ortod. Casnică
14. Fiu Liceu 29 Ortod. SC Tomescu
Căpâlna
15. Fiu Liceu 21 Ortod. Şc. Postliceală
8.
9.
10.
11.
243
Silvică
16. De Sus Cap gosp. Şc.prof. 64 Ortod. Pensionar
nr.11
17. Concubină 4 clase 77 Ortod. Pensionară
18. Fiu c-bină Şc.prof. 32 Ortod. SOCOM
TRANSILVANA
Sebeş
19. Noră c-
bină
Şc.prof. 25 Ortod. CISEROM Sebeş
20. Nepoată Gradiniţă 4 Ortod. Copil
c-bină
21. De Sus Cap gosp. Şc.prof. 41 Ortod. Bobinator Petreşti
nr.12
22. Soţie 7 clase 36 Ortod. Casnică
23. Fiică Şc. generală 14 Ortod. Elevă Săsciori
24. Fiică Şc. generală 12 Ortod. Elevă Săsciori
25. Fiu Şc. Generală 7 Ortod. Elev Laz
26. De Sus
nr.13
Cap gosp. 28 Ortod. Şofer FRATI Sebeş
27. Soţie Inst. Pedag. 27 Ortod. Casnică
28. De Sus Cap gosp. Liceu 53 Ortod. Patron SIMLAZ
nr.14
29. Soţie Şc.prof. 46 Ortod. Vânz. SIMLAZ
30. Fiu Facult. Ec. 24 Ortod. Şofer SIMLAZ
31. Fiu Clasa X 16 Ortod. Elev Sebeş
12. 32. De Sus
nr.15
Cap gosp.
Academia
Militară
72 Ortod. Pensionar
244
13. 33. De Sus Cap gosp. Şc.prof. 45 Ortod. CISEROM Sebeş
nr.16
34. Soţie Şc.prof. 36 Ortod. Casnică
35. Fiu Şc. generală 7 Ortod. Elev Laz
36. Fiică Gradiniţă 4 Ortod. Copil
14. 37. De Sus Cap gosp. Liceu 65 Ortod. Pensionară
nr.17
15. 38. De Sus
nr.18
Cap gosp. 8 clase 49 Penticost
ală
Casnică
39. Fiică Şc. generală 9 Penticost Elevă Laz
ală
16. 40. De Sus Cap gosp. 7 clase 75 Ortod. Pensionară
nr.20
17. 41. De Sus Cap gosp. 7 clase 72 Ortod. Pensionară
nr.21
18. 42. De Sus Cap gosp. 7 clase 77 Ortod. Pensionară
nr.23
19. 43. De Sus
nr.24
Cap gosp. Liceu 41 Ortod. Electrician RENEL
Sebeş
44. Soţie Liceu 35 Ortod. PEMONT Petreşti
45. Fiică Şc. generală 14 Ortod. Elevă Săsciori
46. Fiică Şc. generală 10 Ortod. Elevă Săsciori
47. Fiu Gradiniţă 4 Ortod. Copil
20. 48. De Sus Cap gosp. 8 clase 52 Ortod. Neangajat
nr.26
49. Nepot Şc.prof 28 Ortod. Patron CĂTA
Petreşti
50. Nepoată Şc.prof 25 Ortod. Casnică
245
51. Strănepoată Gradiniţă 4 Ortod. Copilă
52. Strănepoată Creşă 1 Ortod. Copilă
21. 53. De Sus Cap gosp. 7 clase 66 Ortod. Pensionară
nr.27
22. 54. De Sus Cap gosp. Academia 72 Ortod. Pensionar
nr.28
Militară
23. 55. De Sus
nr.29
Cap gosp. 7 clase 62 Ortod. Pensionar
56. Soţie 7 clase 61 Ortod. Pensionară
24. 57. Princip.
nr.31
Cap gosp. 7 clase 66 Ortod. Pensionar
58. Soţie 7 clase 65 Ortod. Pensionară
25. 59. Princip.
nr.32
Cap gosp. Şc.prof 49 Ortod. Şofer RENEL
Sebeş
60. Soţie Şc.prof 42 Ortod. Blănar particular
61. Fiu Liceu
Energetic
24 Ortod. Electr. RENEL
Sebeş
62. Fiu Liceu 21 Ortod. Plecat în Spania
63. Fiică Clasa XII 18 Ortod. Elevă
64. Fiică Clasa IX 15 Ortod. Elevă Sibiu
26. 65. Princip. Cap gosp. Facultatea 74 Ortod. Pensionar
nr.33
Construcţii
27. 66. Princip. Cap gosp. 7 clase 64 Ortod. Pensie urmaş
nr.34
28. 67. Princip.
nr.35
Cap gosp. Liceu, şcoală
postliceală
50 Ortod. Laborant
Siderurgica S.A.
Hunedoara
29.
246
68. Fiu Facultate
Automatizări
şi Calculat.
69. Fiu Facultatea
Tehnică
Instalaţii în
Construcţii
70. Princip.
nr.36
25 Ortod. Inginer
programator firmă
privată Bucureşti
21 Ortod. Student, an III
Cap gosp. Şc.prof 60 Ortod. Pensionar
71. Soţie 7 clase 75 Ortod. Casnică
30. 72. Princip. Cap gosp. Şc.prof 40 Ortod. Mecanic COOP
nr.37
LIBERTATEA
31.
73. Principală
nr. 38
74. ginere Facult. Ind.
Alimentară
Sebeş
Cap gosp. Liceu 80 Ortod. Pensionară
56 Ortod. Inginer-Director
Executiv S.C.
VINARIA S.A.
Sibiu
57 Ortod. Pensionară
75. Fiică Facult. Ind.
Alimentară
32. 76. Princip. Cap gosp. Liceu 71 Ortod. Pensionar
nr.39
33. 77. Princip. Cap gosp. Şc.Maiştri 54 Ortod. Maistru RENEL
nr.39A
Sebeş
78. Soţie Liceu 53 Ortod. Funcţionar
FORICOM Buha
79. Fiu Liceu
25 Ortod. Electr. RENEL
Energetic
Sebeş
34.
35.
36.
37.
38.
247
80. Fiică Liceu 31 Ortod. Plecată în Spania
81. Ginere Liceu 28 Ortod. Plecat în Spania
82. Nepot Gradiniţă 4 Ortod. Copil născut în
Spania
83. Princip.
nr.40
Cap gosp. Şc.prof. 47 Ortod. Electr. RENEL
Sebeş
84. Soţie 8 clase 43 Ortod. Muncit. CISEROM
Sebeş
85. Fiu Liceu
Energetic
23 Ortod.
86. Fică Şc. Generală 9 Ortod. Elevă Laz
87. Peste Pod Cap gosp. Academia 78 Ortod. Pensionar
nr.40A
Economică
88. Soţie Liceu 76 Ortod. Pensionară
89. Peste Pod
nr.135A
Cap gosp. Liceul silvic 30 Ortod. Pădurar Oc.Silvic
Bistra
90. Soţie 8 clase 27 Ortod. Casnică
91. Fiică Clasa II 8 Ortod. Şcoala Laz
92. Fiu Gradiniţă 6 Ortod. Copil
93. Peste Pod Cap gosp. 4 clase 97 Ortod. Pensionar
nr.41
94. îngrijitor 7 clase 43 Ortod. Gospodărie proprie
95. 7 clase 50 Ortod. Pensionar
96. Peste Pod Cap gosp. 7 clase 80 Ortod. Casnică
nr.42
97. Fiu Şc.prof. 52 Ortod. Zilier
metale
98. Fiică Şc.prof. 51 Ortod. Muncit. CISEROM
248
textile
Sebeş
99. Ginere Şc.prof.
electricieni
51 Ortod. Electr. RENEL
Sebeş
100. Nepot Clasa XI 18 Ortod. Liceul Sebeş
39. 101. Peste Pod
nr.43
Cap gosp. Şc.prof. sora
medic.
60 Ortod. Pensionară
Plecată în Spania
40. 102. Peste Pod
nr.44
Cap gosp. 8 clase 57 Ortod. Pensionar
103. Soţie 8 clase 55 Ortod. Pensionară,
Prescurariţă.
41. 104. Peste Pod
nr.44
Cap gosp. 7 clase 75 Ortod. Pensionar
105. Soţie 7 clase 66 Ortod. Casnică
42. 106. Peste Pod Cap gosp. 7 clase 71 Ortod. Pensionar
nr.46
107. Soţie 7 clase 70 Ortod. Casnică
108. Fiu Liceu 47 Ortod. Maistru PEHART
Petreşti
109. Noră Liceu 38 Ortod. Maistru PEHART
Petreşti
110. Nepot Clasa IX 15 Ortod. Elev Sebeş
43. 111. Peste Pod Cap gosp. Şc.prof. 51 Ortod. Pensionar boală
nr.47
112. Soţie Şc.prof. 47 Ortod. Casnică
113. Fiu Clasa X 17 Ortod. Elev Sebeş
114. Soacră 7 clase 72 Ortod. Pensionară
115. Nepot Clasa III 9 Ortod. Elev laz
44. 116. Peste Pod Cap gosp. Şc.prof. 60 Ortod. Pensionar
249
nr.47A
artificier
117. Soţie 7 clase 58 Ortod. Casnică
45. 118. Peste Pod Cap gosp. Liceul,
52 Ortod. Pensionar
nr.48A
Şc.Superioară
de
Aviaţie
119. Soţie Liceul, Şc.de
înso-ţitor de
bord
46 Ortod. casnică
120. Fiu Student 22 Ortod. Student
Fac.Ing. e-
conomică şi
Manag.
46. 121. Bisericii Cap gosp. 7 clase 79 Ortod. Pensionară
nr.51
122. Fiu Liceu 57 Ortod. Pensionar
123. Noră 7 clase 54 Ortod. Angajată Patron
Varanici
124. Nepoată Facultate 31 Ortod. Plecată în Spania
125. Nepoată Facultate 27 Ortod. Plecată în Spania
47. 126. De Sus Cap gosp. Şc.prof. 30 Ortod. SC. STANCIU Laz
nr.52
pantofar
127. Soţie 10 clase 31 Ortod. SC. STANCIU Laz
128. Fiică Clasa II 8 Ortod. Elevă Sebeş
48. 129. De Sus Cap gosp. Liceu 78 Ortod. Pensionară
nr.53
49. 130. De Sus
nr.54
Cap gosp. Şc.prof. 33 Ortod. Tâmplar SIVA
MOB Căpâlna
250
131. Soţie 10 clase 22 Ortod. Casnică
132. Fiu Gradiniţă 4 Ortod. Copil
133. Fiică Creşă 2 Ortod. Copil
50. 134. De Sus Cap gosp. Şc.prof. 48 Ortod. TIPO Sebeş
nr.54
51. 135. De Sus Cap Gosp. Bauhaus 76 Ortod. Expert arhitect
nr.56
Timişoara
136. Soţie Academia
Ştefan
Gheorghiu
137. Fiu Student an IV
Univ.
Americană
138. Fiu Student an III
Univ.
Americană
(pensionar)
69 Ortod. pensionară
35 Ortod. Manager Intepr.
Mettler Bucureşti
34 Ortod. Director Economic
Inter. Mettler
Bucureşti
52. 139. De Sus Cap gosp. Şc.prof. 61 Ortod. Pensionar
nr.57
140. Nepoată Clasa VIII 14 Ortod. Elevă Sebeş
141. Mamă 7 clase 82 Ortod. Pensionară
53. 142. De Sus Cap gosp. 7 clase 71 Ortod. Pensionară
nr.58
54. 143. De Sus Cap gosp. 7 clase 63 Ortod. Pensionar
nr.60
144. Soţie Instit.
Pedagogic
57 Ortod. Pensionară
145. Mamă 7 clase 85 Ortod. Pensie urmaş
55. 146. De Sus Cap gosp. Liceu 54 Ortod. Agent agricol
251
nr.61
Primăria Săsciori
147. Fiică Facult.
Med.Vet.
31 Ortod Farmacia
ALBAVET Sebeş
148. Ginere Liceu 34 Ortod. Electromecanic
ROMTELECOM
Sebeş
149. Nepoată Creşă 2 Ortod. Copil
56. 150. Principală Cap gosp. 7 clase 72 Ortod. Casnică
nr.62
151. Fiu Şc.prof. 50 Ortod. APE Petreşti
152. Noră Şc.prof. 53 Ortod. Casnică
153. Nepoată Liceul
25 Ortod. Plecată în Spania
agricol
57. 154. Principală Cap gosp. 7 clase 56 Ortod. Pensionară
nr.64
155. Fiică Liceu 28 Ortod. Casnică
156. Ginere Şc.prof.
electrician
39 Ortod. Electr. RENEL
Sebeş
157. Nepot Creşă 2 Ortod. Copil
58. 158. Principală
nr.66
Cap gosp. Lic. Pedag. 74 Ortod. Preoteasă (Văduvă)
Pensionară
59. 159. Principală Cap gosp. 7 clase 55 Ortod. Casnică
nr.67
160. Fiică Şc.prof. 32 Ortod. PEHART Petreşti
161. Ginere Şc.prof. 34 Ortod. Şofer patron
162. Nepoată Clasa VI 12 Ortod. Elevă Săsciori
163. Nepot Clasa IV 10 Ortod. Elev laz
60. 164. Principală Cap gosp. Şc.prof. 56 Ortod. Pensionară
252
nr.68
165. Fiică Liceu 29 Ortod. Funcţionară
CISEROM Sebeş
166. Ginere Şc.prof. 33 Ortod. Mecanic
CISEROM Sebeş
167. Nepot Gradiniţă 4 Ortod. Copil
168. Nepot Gradiniţă 3 Ortod. Copil
61. 169. Principală Cap gosp. Liceul
65 Ortod. Pensionară
nr.69
economic
62. 170. Principală
nr.70
Cap gosp. 7 clase 77 Ortod. Pensionar
171. Soţie 7 clase 76 Ortod. Pensionară
63. 172. Principală Cap gosp. 7 clase 89 Ortod. Pensionar
nr.71
173. Soţie 7 clase 80 Ortod. Casnică
174. Fiică Şc.
postliceală
55 Ortod. Dir. Sanit. Serv.
Registratură Deva
175. Ginere Şc. Tehnică 64 Ortod. Pensionar
Maiştri
Energet.
64. 176. Principală
nr.72
Cap gosp. Liceul
economic
89 Ortod. Pensionar
177. Soţie 7 clase 79 Ortod. Iconăriţă
65. 178. De Sus
nr.73
Cap gosp. Şc.prof. 55 Ortod. Tractorist FRATI
Sebeş
179. Soţie 8 clase 50 Ortod. CAPRIS Sebeş
66. 180. De Sus
nr.74
Cap gosp. 8 clase 56 Ortod. Gospodărie proprie
67.
68.
69.
70.
71.
253
181. Soţie 8 clase 48 Ortod. Gospodărie proprie
182. Fiu Şc.prof. 29 Ortod. Şofer SPDM Valea
Şermagului
183. Fiu Clasa VIII 13 Ortod. Elev şcoala Şugag
184. Noră 8 clase 23 Ortod. Guard Valea
Şermagului
185. Nepot Gradiniţă 6 Ortod. Copil
186. Nepot Creşă 1 Ortod. Copil
187. De Sus
nr.75
Cap gosp. 7 clase 75 Pentic. Pensionară
188. Fiică ? Pentic.
189. De Sus Cap gosp. Şc.prof. 53 Ortod. Şomer
nr.76
190. Soţie 7 clase 50 Ortod. Casnică
191. Fiică Şc.prof. 27 Ortod. PEMONT Petreşti
192. Nepoată Gradiniţă 6 Ortod. Copil
193. Nepot Creşă 0 Ortod. Copil
194. De Sus
nr.77
Cap gosp. Şc.prof. 60 Ortod. Pensionar
195. Soţie Liceul Şc. 54 Ortod. Pensionară
The.
196. De Sus Cap. gosp. 7 clase 64 Ortod. Pensionară
nr.78
197. Fiu Liceu 39 Ortod. Veterinar Lupeni
198. De Sus Cap gosp. 8 clase 38 Ortod. Pădurar Oc. Silvic
nr.79
Petreşti
199. Soţie 8 clase 30 Ortod. Casnică
200. Fiu Clasa III 9 Ortod. Elev Laz
254
201. Fiu Clasa II 8 Ortod. Elev Laz
72. 202. Principală Cap gosp. 8 clase 51 Ortod. Plecat în Ungaria
nr.79A
203. Soţie 6 clase 54 Ortod. Plecată în Ungaria
204. Fiu Şc.prof. 26 Ortod. Şofer
205. Fiică 6 clase 23 Ortod.
73. 206. Principală Cap gosp. 4 clase 49 Ortod. Muncitor zilier
nr.79B
74. 207. Principală Cap gosp. 4 clase 51 Ortod. Casnică
nr.79C
208. 8 clase 31 Ortod. Deţinut
209. Fiu 8 clase 29 Ortod. Muncitor zilier
210. Fiu 8 clase 28 Ortod. Muncitor zilier
211. Fiu 8 clase 23 Ortod. Muncitor zilier
212. Fiică Clasa VII 13 Ortod. Elevă Săsciori
75. 213. Principală
Nu ştie carte 39 Ortod.
nr.79E
76. 214. Principală Cap gosp. Şc.prof. 60 Ortod. Pensionar
nr.80
215. Soţie 7 clase 53 Ortod. Muncitoare
sezonieră
216. Fiică Liceul econ 26 Ortod. Plecată în Italia
217. Fiică Studentă 22 Ortod. Studentă
77. 218. Principală Cap gosp. 7 clase 62 Ortod. Pensionar
nr.81A
219. Soţie Liceu 55 Ortod. Dactilograf Poliţie
Sebeş
220. Fiu Şc.prof. 27 Ortod. APE Sebeşel
255
221. Noră Facult.
23 Ortod.
Admin.
78. 222. Principală
nr.82
Cap gosp. 7 clase 77 Martor
Iehova
Pensionar
223. Fiică Şc.prof. 38 Martor Casnică
Iehova
79. 224. Principală
nr.83
Cap gosp. Şc.prof. 51 Ortod. Lăcătuş mecanic.
Plecat în Spania
225. Soţie Şc.prof. 45 Ortod. Plecată în Spania
226. Fiu Şc.prof. 27 Ortod. Transilvana Sebeş
227. Fiică Şc.prof. 23 Martor
Iehova
Angajată la Patron
Sebeş
228. Fiu 8 clase 19 Ortod. Plecat în Spania
229. Noră 8 clase 17 Ortod. Casnică
230. Nepoată Creşă 0 Ortod. Copil
80. 231. Principală Cap gosp. 7 clase 63 Ortod. Pensie urmaş
nr.84
81. 232. Principală Cap gosp. Nu ştie carte 74 Ortod. Pensionară
nr.85
82. 233. Principală Cap gosp. 7 clase 68 Ortod. Pensie urmaş
nr.86
234. Fiu Şc.prof. 45 Ortod.
235. Nepoată Clasa XI 17 Ortod. Elevă Sebeş
83. 236. Principală
nr.87
Cap gosp. 7 clase 75 Martor
Iehova
Pensionar
237. Soţie 7 clase 78 Martor Casnică
Iehova
84. 238. Principală Cap gosp. Şc.prof. 47 Ortod. Lăcătuş RENEL
256
nr.88
Sebeş
239. Soţie Şc.prof. 41 Ortod. Coafeză particulară
Laz
240. Fiică Facult.
23 Bapt. Profesoară Şugag
Matematică
85. 241. Principală
nr.89
Cap gosp. Liceu 32 Ortod. Serg. Maj. UM
Petreşti
242. Soţie Liceu 32 Ortod. Casnică
243. Fiu Clasa IV 9 Ortod. Elev Petreşti
244. Fiu Clasa II 8 Ortod. Elev Petreşti
245. Fiu Creşă 2 Ortod.
86. 246. În Coastă Cap gosp. 7 clase 77 Ortod. Pensionar
nr.89
247. Soţie 4 clase 70 Ortod. Casnică
248. Fiică Şc.prof. 35 Ortod. Casnică
249. Nepot Clasa II 8 Ortod. Elev Laz
87. 250. De Sus
nr.92
Cap gosp. 7 clase 69 Ortod. Pensionară
251. Fiu Şc.prof. 38 Ortod. Sudor. Plecat la
Bucureşti
88. 252. De Sus Cap gosp. 7 clase 67 Ortod. Pensionar
nr.95
253. Soţie 7 clase 63 Ortod. Casnică
254. Fiu Şc.prof. 27 Ortod. Neangajat
89. 255. De Sus Cap gosp. 7 clase 82 Ortod. Pensionară
nr.96
90. 256. De Sus
nr.97
Cap gosp. 7 clase 68 Ortod. Pensionar
257
257. Soţie 7 clase 63 Ortod. Casnică
258. Fiu 36 Ortod. Bolnav, neuromotor
91. 259. De Sus Cap gosp. 7 clase 73 Ortod. Pensionar
nr.98
260. Soţie 4 clase 65 Ortod. Casnică
261. Fiică Şc.prof. 31 Ortod. Tricotieră
CISEROM Sebeş
262. Ginere Şc.prof. 31 Ortod. Tâmplar Laz
263. Nepot Creşă 4 Ortod. Copil
92. 264. De Sus Cap gosp. Şc.prof. 46 Ortod. Şomer
nr.99
265. Soţie Şc.prof. 50 Ortod. Tricotieră
CISEROM Sebeş
266. Mamă 4 clase 92 Ortod. Pensie urmaş
93. 267. De Sus Cap gosp. 7 clase 61 Ortod. Pensionar
nr.99A
268. Soţie 7 clase 50 Ortod. Casnică
269. Fiu Şc.prof. 32 Ortod. Sudor
270. Fiu Şc.prof 30 Ortod. Şofer FRATI Sebeş
271. Fiu Şc.prof 27 Ortod. Agricultor
272. Fiu Şc.prof 26 Ortod. ELIS Petreşti
273. Fiu Şc. Generală 13 Ortod. Şcoala Săsciori
274. Noră Şc.prof 20 Ortod. Autorizaţie Masor
Sebeş
275. Nepot Creşă 3 Ortod. Copil
276. Cuscră Şc.prof 48 Ortod. Autorizaţie Masor
94. 277. De Sus Cap gosp. 7 clase 71 Ortod. Pensionar
258
nr.100
278. Fiică 10 clase 36 Ortod. Vânzătoare patron
279. Ginere Şc.prof. 39 Ortod. Electr. RENEL
Sebeş
280. Nepot Clasa XII 18 Ortod. Sebeş
281. Nepoată Şc. generală 14 Ortod. Săsciori
95. 282. De Sus Cap gosp. Şc.prof. 59 Ortod. Pensionar
nr.101
283. Soţie Şc.prof. 48 Ortod. Pensionară
284. Fiică 10 clase 27 Ortod. CISEROM Sebeş
285. Ginere Şc.prof. 30 Ortod. Reglor mecanic
CISEROM Sebeş
286. Nepot Creşă 2 Ortod. Copil
96. 287. De Sus Cap gosp. Şc.prof. 65 Ortod. Pensionar
nr.102
97. 288. De Sus Cap gosp. Şc.prof. 36 Penticost Tâmplar
nr.103
ală
289. Soţie Liceu 32 Penticost Casnică
ală
290. Fiu Creşă 2 Penticost
ală
Copil
291. Fiu Creşă 0 Penticost Copil
ală
98. 292. De Sus
nr.104
Cap gosp. Şc.prof. 41 Ortod. Plecat la muncă în
Franţa
293. Soţie Şc.prof. 35 Ortod. RAPEL Răhău
294. Fiică Şc. generală 13 Ortod. Şcoala Săsciori
295. Fiică Şc. generală 7 Ortod. Şcoala Laz
259
99. 296. De Sus
nr.105
100. 297. De Sus
nr.107
Cap gosp. 7 clase 73 Ortod. Pensie urmaş
Cap gosp. Şc.prof. 50 Ortod. Tâmplar
IPROCOOP
Petreşti
Cap gosp. 7 clase 70 Ortod. Pensionar
101. 298. De Sus
nr.108
299. Soţie 7 clase 63 Ortod. Casnică
300. Fiu Şc.prof. 24 Ortod. Tâmplar OIL
CĂTA Petreşti
102. 301. De Sus Cap gosp. Liceu 29 Ortod. DIAMOND
nr.109
Căpâlna
302. Soţie Şc.prof. 27 Ortod. CAPRIS Sebeş
303. Fiică Gradiniţă 5 Ortod. Copil
103. 304. De Sus Cap gosp. Şc.prof. 63 Ortod. Pensionar
nr.110
305. Soţie 4 clase 64 Ortod. Casnică
306. Fiu Liceu 25 Ortod. Tâmplar SIVA
MOB Căpâlna
104. 307. De Sus Cap gosp. Şc.prof. 47 Ortod. Mecanic
nr.111
STANCIU Laz
308. Soţie 7 clase 45 Ortod. Casnică
309. Fiu Liceu 25 Ortod.
310. Fiică Liceu 23 Ortod. Spania
311. Fiică Clasa XI 17 Ortod. Elevă Liceu
105. 312. De Sus
nr.112
Cap gosp. Şc.prof. 40 Ortod. Tâmplar ACH
Dobra
106. 313. De Sus Cap gosp. Şc.prof. 53 Ortod. Pensionară
260
nr.112A
314. Frate 8 clase 55 Ortod. Şomer
315. Fiică Şc.prof. 28 Ortod. Plecată în Spania
316. Fiu 8 clase 22 Ortod. Neangajat
107. 317. De Sus
nr.114
Cap gosp. Şc.prof. 54 Ortod. Patron vânzare
alim.
108. 318. De Sus Cap gosp. 10 clase 46 Ortod. Pensionară
nr.115
319. Soţie 10 clase Ortod. Angajată PEMONT
Petreşti
320. Fiu Clasa IX 15 Ortod. Elev
321. Fiu Clasa IV 10 Ortod. Elev
109. 322. De Sus Cap gosp. 4 clase 72 Martor Pensionar
nr.116
Iehova
323. Nepot Liceu 26 Ortod. MOBIS Sebeş
324. Nepoată 10 clase 19 Ortod. PEMONT Petreşti
110. 325. De Sus
nr.117
Cap gosp. 7 clase 62 Penticost
ală
Pensie urmaş
326. Fiică Liceu 35 Penticost
ală
111. 327. De Sus Cap gosp. 7 clase 92 Ortod. Pensie urmaş
nr.118
328. Fiu Fac.Energ. 53 Ortod. ELECTRICA
Alba-Iulia
329. Noră Şc.
Postliceală
49 Ortod. ELECTRICA
Alba-Iulia
330. Nepoată Fac. Ec. Fin.-
Bănci
28 Ortod. ELECTRICA
Alba-Iulia
261
112. 331. De Sus Cap gosp. 4 clase 74 Ortod. Casnică
nr.119
332. Fiu Şc.prof. 51 Ortod. Croitor
333. Noră 7 clase 46 Ortod. Croitor
113. 334. De Sus Cap gosp. Liceul
58 Ortod. Pensionar
nr.120
energetic
335. Soţie Liceul sanitar 58 Ortod. Pensionară
336. Fiu Facultate 26 Ortod.
337. Soră 7 clase 60 Ortod. Pensionară
114. 338. De Sus Cap gosp. Şc.prof. 62 Ortod. Pensionar
nr.121
339. Soţie 7 clase 55 Ortod. Casnică
340. Fiică 28 Ortod.
341. Fiică 10 clase 30 Ortod Tricotieră
CISEROM Sebeş
342. Ginere 10 clase 32 Ortod Zugrav autoriz.
proprie
343. Nepot Şc. generală 8 Ortod Şcoala Laz
344. Nepoată Creşă 1 Ortod. Copil
115. 345. De Sus Cap gosp. 4 clase 71 Ortod. Pensie urmaş
nr.122
116. 346. De Sus
nr.123
Cap gosp. Instit. Ped.
Matematică
60 Ortod. Pensionară
347. Frate Şc.prof. 62 Ortod. Pensionar
117. 348. De Sus
nr.123B
Cap gosp. Şc.prof. 42 Ortod. Mecanic Şc. Gen.
Săsciori
349. Soţie 10 clase 38 Ortod. Guard Şc. Laz
350. Fiu Clasa X 16 Ortod. Şc. Prof. Sebeş
262
351. Fiică Clasa VIII 14 Ortod Şc. Săsciori
118. 352. Pe Vale Cap gosp. Şc. surori 76 Ortod. Pensionară
nr.124
medicale
119. 353. Pe Vale
nr.124A
Cap gosp. Şc.prof. 51 Ortod. Mecanic ACH
Petreşti
354. Soţie 7 clase 47 Ortod. S.C. IUSTINA
Petreşti
355. Fiu 10 clase 22 Ortod. Neangajat
356. Fiu 10 clase 20 Ortod Neangajat
120. 357. Pe Vale Cap gosp. 4 clase 57 Ortod. Cioban
nr.125
121. 358. Pe Vale Cap gosp. 7 clase 69 Ortod. Pensionară
nr.126
122. 359. Pe Vale Cap gosp. Şc.prof. Ortod.
nr.127
360. Concubină 7 clase Ortod.
361. Fiică Creşă 0 Ortod. Copil
123. 362. Pe Vale Cap gosp. 4 clase 77 Ortod. Pensionar
nr.128
363. Soţie 4 clase 70 Ortod. Casnică
364. Fiică Şc.prof. 49 Ortod. Tricotieră
CISEROM Sebeş
365. Ginere Şc.prof. 56 Martor
Iehova
Zugrav autoriz.
proprie
366. Nepot 8 clase 21 Ortod
124. 367. Pe Vale
nr.129
Cap gosp. Şc.prof. 30 Ortod. Brutar ROLO PAM
Petreşti
368. Soţie Liceu 22 Ortod. Brutar ROLO PAM
263
Petreşti
369. Fiu Creşă 2 Ortod. Copil
125. 370. Pe Vale
nr.130
Cap gosp. 8 clase 45 Ortod. SPDM Valea
Şermagului
371. Soţie 10 clase 39 Ortod. Casnică
126. 372. Pe Vale
nr.131
Cap gosp. Şc.prof. 41 Ortod. SPDM Valea
Şermagului
127. 373. Pe Vale Cap gosp. 10 clase 35 Ortod. Cioban
nr.133
374. Soţie 10 clase 27 Ortod. Casnică
375. Fiu Clasa II 9 Ortod. Şcoala Laz
376. Fiică Clasa I 7 Ortod. Şcoala Laz
377. Mătuşă 75 Ortod casnică
128. 378. Pe Vale Cap gosp. 7 clase 74 Ortod. Pensie urmaş
nr.134
129. 379. Pe Vale Cap gosp. 8 clase 59 Ortod. Pensie urmaş
nr.135
380. Fiu 10 clase 36 Ortod. C.G.P.Alba
381. Fiu Student fac. 21 Ortod. Student
topografie
382. Noră 10 clase 34 Ortod. Casnică
383. Nepot Clasa III 10 Ortod. Şcoala Laz
384. Nepot Clasa I 7 Ortod. Şcoala Laz
385. Nepot Gradiniţă 4 Ortod Copil
130. 386. Pe Vale
nr.137
Cap gosp. Şc.prof. 51 Ortod. PEHART Petreşti
387. Soţie 8 clase 46 Ortod. Ambalatoare
CISEROM Sebeş
264
388. Fiu Clasa VII 13 Ortod. Şcoala Săsciori
131. 389. Pe Vale
nr.138
Cap gosp. Şc.prof. 38 Ortod. Sudor
S.C.STANCIU Laz
390. Soţie Liceu 37 Ortod. Casnică
391. Fiică Clasa VIII 14 Ortod. Şcoala Săsciori
392. Fiu Gradiniţă 6 Ortod. Copil
132. 393. Pe Vale Cap gosp. 7 clase 84 Ortod. Pensie urmaş
nr.139
133. 394. Pe Vale
nr.140
Cap gosp. 7 clase 65 Ortod. Pensionar
395. Fiu Şc.prof. 32 Ortod. Sudor SPDM Valea
Şermagului
134. 396. De Sus Cap gosp. Şc.prof. 67 Ortod. Pensionar
nr.141
energ.
135. 397. De Sus, nr. Cap gosp. Ortod. Angajat C.F.R.
142
398. Soţie Ortod. Educatoare
399. Fiu Clasa XII 18 Ortod. Elev
400. Fiică Clasa XI 17 Ortod. Elevă
136. 401. De Sus
nr.143
Cap gosp. 7 clase 72 Ortod. Agricultoare
gospod. proprie
402. Soră Ortod. Pensionară
137. 403. Principală
nr.144
Cap gosp. Şc.prof. 35 Ortod. Mecanic
CISEROM Sebeş
404. Soţie Liceul pedag. 33 Ortod. Învăţătoare Laz
405. Fiică Clasa II 8 Ortod. Şcoala Laz
138. 406. Principală
nr.145
Cap gosp. Şc.prof.
vânzători
81 Ortod. Pensionar
265
407. Soţie 7 clase 74 Ortod. Casnică
139. 408. Principală
nr.147
Cap gosp. Şc.prof. 60 Ortod. Pensionar
409. Tată 4 clase 91 Ortod. Pensionar
140. 410. Principală Cap gosp. Lic. Pedag. 57 Ortod. Pensionară
nr.148
141. 411. Principală
nr. 149
Cap gosp. Ortod. Pensionar
412. Soţie Ortod. Pensionară
142. 413. Principală Cap gosp. 4 clase 66 Ortod. Ajutor social
nr.150
414. Fiu Şc.prof. 41 Ortod. Primăria Sebeş
415. Fiică 10 clase 29 Ortod. CONFEX PELI
Sebeş
416. Soră 4 clase 58 Ortod. Casnică
417. Nepot 8 clase 15 Ortod. Elev
143. 418. Principală Cap gosp. Şc.prof. 50 Ortod. RENEL Sebeş
nr.151
419. Soţie 8 clase 44 Ortod. Casnică
420. Fiică Clasa XII 18 Ortod. Elevă
421. Fiică Gradiniţă 6 Ortod. Copil
144. 422. Principală
nr.152
Cap gosp. 4 clase 79 Ortod. Casnică
423. Soră 74 Ortod. Casnică
145. 424. Principală
nr. 153
Cap gosp. Liceul
Comercial,
Academia
Comerciala
77 Ortod. Economist,
pensionar
266
425. Soţie Liceul
Comercial
426. Fiu Facult.
Metalurica
427. Noră Şc. Sanitară
Braşov
428. Fiică Facult.
Medicină
429. Frate Institutul
Teologic
430. Cumnată Şc. Tehnică
Postliceală
431. Nepot Facult.
Electronică
76 Ortod. Contabil principal,
pensionară
47 Ortod.
47 Ortod. Asistentă medicală
45 Ortod. Medic, Cluj
67 Ortod. Tehnician,
pensionar
58 Ortod. Conabilă,
pensionară
35 Ortod. Conferenţiar
Facult.
Calculatoare Sibiu
432. Nepoată Facult.
30 Ortod. Inginer
Calculat.
programator
433. Nepot Facult.
30 Ortod. Medic Gherla
Medicină
146. 434. Principală Cap gosp. 7 clase 67 Ortod. Pensionar
nr.154
435. Soţie 4 clase 61 Ortod. Casnică
436. Fiică Şc.prof. 31 Ortod. CONFEX PELI
Sebeş
437. Ginere Şc.prof. 29 Ortod. Linior
ROMTELECOM
Săsciori
438. Nepot Creşă 0 Ortod. Copil
147. 439. Principală Cap gosp. Şc.prof. 51 Ortod. Sudor RENEL
267
nr.155
Sebeş
440. Soţie 7 clase 43 Ortod. PEHART Petreşti
441. Fiică Liceu 24 Ortod. Casnică
442. Ginere Şc.prof. 30 Ortod. S.C. MOGA
Sebeşel
443. Nepoată Creşă 0 Ortod. Copil
148. 444. Principală
nr.157
Cap gosp. Şc. Profes.
Mecanici
Auto;
51 Ortod. Şofer U.M. Petreşti
Lic.Agricol
445. Soţie Şc. De
Laboranţi
Liiceul
Teoretic
52 Ortod. Laborant chemist
CISEROM Sebeş
149. 446. Principală Cap gosp. Şc.prof. 71 Ortod. Pensionar
nr.158
447. Soţie Şc.prof. 65 Ortod. Pensionară
448. Fiu Şc.prof. 38 Ortod.
449. Fiu Liceu 28 Ortod. Combinat
Hunedoara
450. Noră Liceu 29 Ortod. Italia
451. Nepoată Gradiniţă 6 Ortod. Copil
150. 452. Principală Cap gosp. 8 clase 46 Ortod. Şofer ACH Sebeş
nr.159
453. Soţie 8 clase 47 Ortod. Casnică
454. Fiu Clasa X 17 Ortod. Elev
151. 455. Principală
nr.160
Cap gosp. 7 clase 75 Ortod. Casnică
268
456. Soră Şc.prof. 77 Ortod. Pensionară
152. 457. Principală Cap gosp. Şc.prof. 78 Ortod. Pensionar
nr.161
153. 458. Morii Cap gosp. 7 clase 62 Ortod. Pensionar
nr.163
459. Soţie 8 clase 56 Ortod. Casnică
460. Fiică Facultate 28 Ortod. Contabilă FRATI
Sebeş
154. 461. Morii
nr.164
Cap gosp. 7 clase 71 Ortod. Pensionar
462. Soţie 7 clase 72 Ortod. Casnică
155. 463. Morii
nr.165
Cap. gosp. Şc.prof. 48 Ortod. Angajat RENEL
Sebeş
464. Soţie 10 clase 42 Ortod. Casnică
465. Fiu Şc.prof. 22 Ortod. FRATI Sebeş
466. Fiu Şc.prof. 18 Ortod.
156. 467. Morii Cap gosp. 10 clase 22 Ortod. Neangajată
nr.166
468. Soră 8 clase 27 Ortod. Casnică
469. Mamă 8 clase 45 Ortod. Plecată Franţa
470. Fiu Şc. generală 7 Copil
157. 471. În Dealuri
nr.169
Cap gosp. Şc. prof. 61 Ortod. Pădurar Oc.Silvic
Sebeş
472. Soţie 7 clase 57 Ortod. Gosp. proprie
473. Fiică Liceu 22 Ortod. Studentă
158. 474. Principală
nr. 172
Cap gosp. Şc. prof. 58 Ortod. Pensionar
475. Soţie 7 clase 57 Ortod. Pensionară
269
159. 476. Lazului
nr.69
Cap gosp.
Facult.
Med.-farm.
“Iuliu
Haţeganu”,
Cluj-Napoca
477. Soţie Facult.
Med.-farm.
“Iuliu
Haţeganu”,
Cluj-Napoca
53 Ortod. Medic primar
Psihiatru Cluj
Napoca
49 Ortod. Medic primar
cardiolog Instit.
Inimii Nicolae
Stăncioiu-Cluj
Napoca Şef lucrări
Universitatea de
Medicină şi
Farmacie
478. Fiică Clasa X 16 Ortod. Eleva la Liceul
“Onisifor Ghibu” ,
Cluj-Napoca
479. Fiu Şc. generală 13 Ortod. Elev in cadrul
Liceului “Onisifor
Ghibu”, Cluj-
Napoca
480. Mamă Facult.
Med.-farm.
“Iuliu
Haţeganu”,
Cluj-Napoca
481. Tată Facult.
Med.-farm.
“Iuliu
Haţeganu”,
79 Ortod. Medic primar
ftiziolog
Pensionară
76 Ortod. Medic pensionar
160.
270
Cluj-Napoca
482. Lazului nr.
70
Cap gosp. Facult.
Med.-farm.
“Iuliu
Haţeganu”,
Cluj-Napoca
483. Soţie Facult.
Med.-farm.
“Iuliu
Haţeganu”,
Cluj-Napoca
51 Ortod. Medic primar
urolog
Kircheim u. Teck -
Germania
52 Luterană Medic primar
interne
Kircheim u. Teck –
Germania
484. Fiu Student 26 Ortod. Fac. Stiinţe
Economice –
Manheim,
Germania
485. Fiică Studentă 23 Luterană Fac. Relatii
Culturale şi
Internaţionale,
Bonn Germania
161. 486. Morii nr.
166A
Cap gosp. Facult.
Matemati-că
62 Ortod. Penisonar
487. Soţie 57 Ortod. Casnică
162. 488. Lazului Cap gosp. Şc.prof. 58 Ortod. Pensionar
nr.58
489. Soţie 8 clase 50 Ortod. Casnică
490. Fiu Şc.prof. 26 Ortod. PEHART Petreşti
163. 491. Lazului
nr.59
Cap gosp. Şc.prof. 50 Ortod. Şofer ACH Petreşti
492. Soţie Şc.prof. 44 Ortod. Casnică
271
493. Fiică Liceu 24 Ortod. CONFEX PELI
Sebeş
494. Fiică Şc.prof. 21 Ortod. CONFEX PELI
Sebeş
164. 495. Lazului Cap gosp. Şc.prof. 46 Ortod. Neangajat
nr.61
496. Soţie 7 clase 47 Ortod. PEHART Petreşti
497. Fiu Şc.prof. 24 Ortod. SIVA MOB
Căpâlna
498. Fiică Şc.prof. 20 Ortod. S.C. IUSTINA
Petreşti
499. Fiu Şc.prof. 19 Ortod. SIVA MOB
Căpâlna
500. Fiu 8 clase 18 Ortod. Neangajat
501. Fiu Clasa II 8 Ortod. Elev Laz
165. 502. Lazului Cap gosp. 7 clase 78 Ortod. Pensie urmaş
nr.62
503. Fiu Şc.prof. 51 Ortod. Croitor Sebeş
504. Nepot Şc.prof. 26 Ortod. PEMONT Petreşti
505. Nepoată Liceu 21 Ortod. Casnică
166. 506. Lazului Cap gosp. 24 Ortod.
nr.63
507. Soţie 23 Ortod.
508. Fiu 0 Ortod.
167. 509. Lazului Cap gosp. Şc.prof. 46 Ortod. Pensionar
nr.65
510. Soţie 8 clase 47 Ortod. Plecată în Spania
272
511. Fiu Şc.prof. 23 Ortod. Plecat în Spania
512. Fiică Clasa XI 18 Ortod. Elevă
513. Fiu Clasa X 17 Ortod. Elev
492 ortodocşi
10 penticostali
2 luterani
7 martori
1 baptist
249 bărbaţi
251 femei
* Persoane care au casă şi locuiesc sezonier în Laz (52)
273
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
CUPRINS
Prefaţă O monografie care te emoţionează................................3
INTRODUCERE..........................................................................4
SCURTĂ PREZENTARE A SATULUI LAZ...........................8
ISTORICUL LOCALITĂŢII ...................................................11
CETATEA DE PĂMÂNT DE PE GHERGHELĂU .....................17
CETATEA „CASTRUM PETRI” DE LA SĂSCIORI...................21
DENUMIREA LOCALITĂŢII......................................................22
PREOŢI DE ALTĂDATĂ, SLUJITORI AI ALTARULUI
BISERICII DIN LAZ ................................................................24
PR. IOAN MIHU .......................................................................33
TESTAMENTUL PĂRINTELUI IOAN MIHU............................37
PR. PARTENIE COLHON.......................................................40
LA ÎNMORMÂNTAREA PR. PARTENIE COLHON.................45
ARHIDIACONUL VARLAAM ...............................................47
PR. TOMA VULCU...................................................................50
PR. GHEORGHE PERIAN ......................................................53
PR. ILIE HAIDA .......................................................................59
VIAŢA RELIGIOASĂ A LAZULUI .......................................65
CÂTEVA DATE DESPRE BISERICA DIN LAZ ŞI
RENOVAREA EI ÎN ULTIMII ANI .......................................80
LA CEAS DE SĂRBĂTOARE .....................................................84
ORGANELE DELIBERATIVE, EXECUTIVE ŞI PERSONAL
AUXILIAR ÎN CADRUL PAROHIEI LAZ, ÎNTRE ANII 2002-
2006..............................................................................................85
MENŢIUNI PRIVITOARE LA MEŞTERII ICONARI DIN
SATUL LAZ ...............................................................................87
274
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
UN FLORILEGIU CU IMPRESIILE VIZITATORILOR,
CULES DIN CARTEA DE ONOARE A MUZEULUI
FAMILIEI POIENARU DIN LAZ...........................................93
ŞCOALA ŞI DASCĂLII LAZULUI ......................................102
DESPRE CĂMINUL CULTURAL........................................116
OAMENI DE SEAMĂ ŞI INTELECTUALI AI LAZULUI119
ÎNDELETNICIRI ŞI OCUPAŢII STRĂVECHI ALE
LĂZORENILOR......................................................................134
MUNCA LA PĂDURE ŞI „LA PLUTIRE” ................................134
SAPINARII DE LA LAZ.............................................................144
PERSOANE DE ALTE NAŢIONALIŢĂŢI LUCRĂTORI LA
EXPLOATĂRILE FORESTIERE DIN MUNŢII SEBEŞULUI CARE S-
AU STABILIT ÎN LAZ. URMAŞII LOR...........................................146
DESPRE MORILE DIN LAZ......................................................150
DESPRE PIVELE DIN LAZ .......................................................152
DESPRE TEHNICA PRELUCRĂRII CÂNEPII.........................155
ALTE ÎNDELETNICIRI TRADIŢIONALE ...............................157
TOPONIMIA POPULARĂ CUPRINSĂ ÎN TERITORIUL DE
PE HOTARUL LAZULUI ......................................................159
EROII SATULUI LAZ............................................................164
DIN ISTORISIRILE VETERANULUI DE RĂZBOI, VASILE
ŢÂRLEA, ASUPRA VIEŢII SALE....................................................166
TRADIŢII ŞI OBICEIURI LA SĂRBĂTORI ŞI
EVENIMENTE DIN TIMPUL ANULUI ..............................172
OBICEIURI LA SĂRBĂTORILE DE IARNĂ...........................172
„CU COLINDA” LA SĂRBĂTORILE DE CRĂCIUN..............175
LA PRINDEREA POSTULUI MARE „SITI – RITI”.................176
„MERSUL CU SALCIA” PRIN SAT, ÎN AJUNUL FLORIILOR178
„VERŞUL LUI LAZĂR”.............................................................179
„VERŞUL FLORIILOR”.............................................................182
TRADIŢII ŞI OBICEIURI LOCALE LEGATE DE
MOMENTELE IMPORTANTE DIN VIAŢA OMULUI ....183
CĂSĂTORIA - NUNTA..............................................................185
275
LAZ – TRECUT ŞI PREZENT
MOARTEA – ÎNMORMÂNTAREA ..........................................195
“VERŞIU LA MORŢII TINERI” ................................................198
ÎNTÂMPLĂRI ŞI EVENIMENTE TRAGICE.....................201
LEGĂTURI DE ÎNFRĂŢIRE ÎNTRE SATUL LAZ ŞI
CLUBUL ROTARY STEVENAGE – ANGLIA...................206
VILA DE LA LAZ ..................................................................210
ASPECTE DIN VIAŢA SATULUI ŞI EVENIMENTE
LOCALE MAI PUŢIN CUNOSCUTE..................................213
ANEXA I - ISTORICUL PĂRŢII A DOUA DE HOTAR CE A
AVUT-O COMUNA LAZ .......................................................220
ANEXA II - PENTRU CE NU AU AJUNS LOCUITORII
COMUNELOR LAZ ŞI CĂPÂLNA LA PĂMÂNT, ÎN
CADRUL REFORMEI AGRARE? .......................................222
FOTOGRAFII. CLIPE DIN SCURGEREA TIMPULUI –
PIEDICI ÎN CALEA UITĂRII...............................................227
SITUAŢIA BOTEZURILOR, CUNUNIILOR, ŞI
ÎNMORMÂNTĂRILOR (1978-2002) ....................................234
SITUAŢIA PE VÂRSTĂ A POPULAŢIEI SATULUI LAZ,
LUNA MARTIE 2003..............................................................235
SITUAŢIA CONFESIONALĂ A POPULAŢIEI LAZULUI,
LUNA MARTIE 2003..............................................................236
SITUAŢIA ŞCOLARĂ A LOCUITORILOR LAZULUI,
MARTIE 2003 ..........................................................................237
PLANUL URBANISTIC AL SATULUI LAZ ......................238
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ..............................................239
STATISTICĂ CU LOCUITORII SATULUI LAZ. ANUL
DOMNULUI 2003 MARTIE...................................................242
CUPRINS..................................................................................273