Poveste de iarna V 2019

Coord. Luminița Tomuța

Lucrările elevilor participanți la concursul de eseuri din cadrul

Proiectului educațional regional

”Carte frumoasă, cinste cui te citește !”

Timișoara

2019

ISBN 978-973-0-30948-5

Poveste de iarnă

1

Culegere realizată în cadrul

Proiectului educațional regional


Poveste de iarnă - Lucrările elevilor participanți la concursul de

eseuri din cadrul Proiectului educațional regional


Timișoara 2019

Tomuța Luminița

ISBN 978-973-0-30948-5

Proiectul este inclus în Calendarul activităților educative regionale și interjudețene 2018,

poziţia 860

Consultant de specialitate: prof. Gica Dumitru

Design și tehnoredactare: Luminița Tomuța

Corectura: Luminița Tomuța și Cristina Sas

Proiectul educațional regional ”Carte frumoasă, cinste cui te citește!”

Poveste de iarnă

2

Inspectoratul Școlar Județean Timiș

Casa Corpului Didactic Timiș

Școala Gimnazială Nr. 7 ”Sfânta Maria” Timișoara

Asociația ”Împreună pentru copii”

Organizatori:

Inspector școlar general, prof. Aura Codruța Danielescu

Inspector școlar, prof. Ladislau Domolki

Director CCD , prof. Cristian Vlad

Director Șc. Gim. Nr. 7 ”Sfânta Maria”, prof. Gica Dumitru

Dir. adjunct, prof. Loredana Palfalvi

Coordonator proiect, prof. Luminița Tomuța

Echipa de proiect: prof. Cristina Sas, prof. Adriana Calinin, prof.

Luminița Gheorghiță, prof. Orieta Popa, prof. Ana Matei, prof.

Otilia Breban

Îndrumători / coautori (ordine alfabetică):

Mihaela Amariei, Cristina Antochi, Mihaela Banc, Elena Adina

Băcescu, Anemaria Bârlovan, Cristina Bencu, Adriana Calinin,

Maria Culciar, Daniela Dragomir, Anca Dumitru, Angela Iova,

Andreea-Amalia Lungoci, Emanuela Mioc, Ramona Mitroi, Cristina

Morgovan, Georgiana-Elisabeta Panaitescu-Liess, Carmen Alina

Popescu, Gheorghe-Silviu Prisecariu, Aurica Rîndaşu, Daniela

Salanță, Corina Sămărghițan, Lenuţa Spaciu, Ramona Stoicănescu,

Ștefania Stuparu, Luminița Tomuța

ISBN 978-973-0-30948-5


Poveste de iarnă

CUPRINS 3

Descriere (1)

Credite (2)

Cuprins (3)

Motto (4)

Poveste de iarnă (5-43)

• O lecție în miez de iarnă (5)

• Fulg-de-Nea și Rază-de-Soare (7)

• Fulgușorul Sclipici (8)

• Vis de iarnă (9)

• Iarna de la mic la mare (10)

• Meditații în miez de iarnă (11)

• Sfârșitul iernii (12)

• Vacanță de vis (13)

• O zi de iarnă și de zbenguială (15)

• Frumusețile iernii (16)

• Jocuri de iarnă (17)

• Iarna în satul bunicilor (17)

• Iarna (18)

• Omul de zăpadă (18)

• Bucuria iepuraşilor (19)

• La patinoar (20)

• Dragonul Ghiţă (21)

• Sărbătorind împreună (22)

• Feerie de iarnă (22)

• Jocuri cu prietenii (23)

• O învățătură (24)

• Întoarcerea la bucuriile iernii (25)

• Clarice, hermelina polară (26)

• Snow, fulgușorul neascultător (28)

• Iarna (29)

• Peisaj de iarnă (30)

• Poveste de iarnă (31)

• Povestea pinguinului (32)

• Brăduțul fericit (33)

• Visul lui Ionică (34)

• Straniul vis al Iernii (36)

• Sărutul Iernii (38)

• Căldura sufletului (40)

• Pasagerul spre Abis (42)

• Doar o dorință (43)

• Eu, câinele, pisica și omul de zăpadă (44)

• Peripeții în miez de iarnă (45)

• Biscuiții (46)

• Capcana albă (47)

• O zi de neuitat (48)

• La săniuș (49)

• Omul de zăpadă (50)

• O zi periculos de distractivă (51)

Anexe (52-58)

• Invitație (52)

• Regulament (53)

• Observații (54)

• Condiții de participare (55)

• Fișa de înscriere (56)

• Acord de parteneriat (57)

• Școlile partenere (58)


Poveste de iarnă

4

Motto:

“Câte lecții de credință și frumusețe

ar trebui să pierdem, dacă nu ar

exista iarna în anul nostru.”

Thomas Wentworth Higginson


Poveste de iarnă

5

O lecție în miez de iarnă

Elevă Alexia Andreea Bîrsan

Școala Gimnazială “Sfântu Dumitru” Craiova, Dolj

Îndrumător, prof. Carmen Alina Popescu

E o noapte geroasă de iarnă, e noaptea minunată de Ajun, în care pacea

Crăciunului a pătruns în casele și în sufletele noastre. Majoritatea oamenilor sunt pe

la casele lor, în jurul bradului împodobit, așteptând să deschidă cadourile. Miroase a

cetină și a scorțișoară și se aud colinde în surdină, iar lumina lumânărilor poleiește

auriu fețele celor prezenți. E cald și bine înăuntru. E rece și întuneric afară.

Puținii trecători fac ultimele cumpărături. Încet-încet, vitrinele magazinelor s-au

golit. Doar că ele n-au mai fost pline de păpuși ori căluți din lemn, ca altădată, ci de alt

tip de “jucării” cerute de copiii din epoca vitezei și a internetului. Ce mașinuțe? Ce

cărți de povești? Ce ursuleți din pluș ori trenulețe electrice? Laptopuri au vrut

prichindeii. Telefoane mobile de ultimă generație. Toate stau acum frumos ambalate

sub brad.


Poveste de iarnă

6

Atmosfera este destinsă, începe să ningă cu fulgi veniți parcă din basme. Dar nu

toți oamenii se bucură de ei. Cei mai mulți își deschid umbrelele să nu li se așeze pe

umeri de parcă n-ar vrea să-i vadă. Doar câțiva copii exclamă cu bucuria pură specifică

vârstei: Ninge!

Mă uit la ei și-i văd țopăind în ghetele lor scâlciate și găurite și-n paltoanele roase

de atâta purtat, căpătate, probabil de la frații mai mari sau recuperate din

tomberoanele celor înstăriți. Oare nu le-o fi frig? Fără să vreau, am pus întrebarea cu

voce tare și un trecător, auzindu-mă, mi-a răspuns:

- Nu. Sunt fericiți. Fulgii ăștia reci, le-au încălzit inimile. Nu mai simt frigul și nici

foamea. Uită-te la ei! N-au nimic și totuși au totul. Nene, ești un pic “dus”! - îmi vine

să-i zic. Dar mă abțin, din politețe.

- Nu mă crezi, nu-i așa?

- Nu prea, sincer… Vă cam contraziceți. Ori au, ori n-au?

- Au.

- Și de unde știți?

- Pentru că eu sunt îngerul lor păzitor. Am grijă de ei și am vrut să le fac un cadou

cu ninsoarea asta. E cadoul lor de Crăciun. Îmi place să-i văd fericiți.

- Doar atâta lucru îi face pe ei fericiți?

- Ți se pare puțin? Ia gândește-te! Tu ai toate jucăriile pe care le-ai vrut. Ai haine

frumoase și cizme călduroase, iar părinții tăi fac aproape tot ce le ceri. Dar parcă-ți

lipsește ceva, nu?

- Mda, a trebuit eu să recunosc. Dar ei, ei ce au în plus? am întrebat arătând spre

prichindeii gălăgioși.

- Pur și simplu se bucură de zăpadă, de copilărie și de prietenia ce-i leagă. Voi vă

grăbiți la laptopurile voastre și la convorbirile virtuale. Dar pe laptop nu simțiți cum

fulgii de nea vi se așează pe nas și nici nu vă puteți da pe derdeluș. Cât despre mâna

pe care prietenul ți-o întinde să te ajute să te ridici când ai căzut pe gheață, ce să mai

vorbim?

- Ai dreptate, am spus eu rușinată. Dar ce să fac?

- Pur și simplu, du-te și te joacă cu ei! O să vezi ce bine o să te simți! Poate că vor

deveni prietenii tăi. Și știi ceva? Ei vor fi cei adevărați. Prieteni simpli, fără sclifoseli.

Dar cu suflet mare și curat.

Și zicând acestea, omul se îndepărtă încet, încet sub ploaia fulgilor de nea. Să mi

se fi părut mie că avea aripi? Să fi fost într-adevăr un înger? Discuția cu el mi-a adus

atâta bucurie în suflet!

- Hei, vino și tu să ne jucăm! am auzit glasul unui copil.

- Hai! am zis eu fără să mai stau pe gânduri. Și, într-adevăr, ei au devenit prietenii

mei cei mai buni.

Din clipa aceea, am înțeles cu adevărat ce înseamnă bucuria iernii. Profesorii miau

fost niște pici zdrențuiți, iar tabla la care mi s-a explicat n-a fost neagră, ci albă și

pufoasă, formată din milioane de fulgi de zăpadă.


Poveste de iarnă

7

Fulg-de-Nea și Rază-de-Soare

Elevă Nectaria Tamaș

Școala Gimnazială Tămășeni, Neamț

Îndrumător, prof. Cristina Antochi

Era o zi rece de iarnă. În apropierea

satului, pe un deal înalt locuiau doi copii

pe nume Fulg-de-Nea și Rază-de-Soare.

Ei erau copiii Soarelui și ai Crăiesei

Zăpezii. Cei doi erau foarte buni prieteni

și petreceau mult timp împreună.

Într-o zi, o fetiță le-a spus că Iarna

este urâtă și că nu este iubită de copii.

Fulg-de-Nea s-a supărat foarte tare și a

fugit într-o țară îndepărtată. Rază-de-

Soare era foarte supărat și era din ce în

ce mai palid. Niște copii inimoși i-au

propus să meargă împreună în căutarea

lui Fulg-de-Nea. Zis și făcut.

Au mers zile și nopți, au avut de

înfruntat furtuni și ger, dar cu Rază-de-

Soare alături le-a fost mai ușor. L-au

găsit pe Fulg-de-Nea într-un oraș de

gheață, plângea și tremura de frig. Copiii

i-au spus cât de iubit este pentru toate

jocurile minunate pe care ei le pot face

doar datorita zăpezii, i-au povestit și

despre sărbătorile de iarnă pe care doar

el le poate face frumoase. I-au povestit

și despre plantele și animalele care ar

îngheța din cauza vântului rece. Razăde-Soare

i-a spus că de când s-au

despărțit, nu mai este vesel, ci mereu

trist și mohorât. Atunci Fulg-de-Nea a

înțeles cât de important este și a decis

să se întoarcă.

A început să ningă cu fulgi mari,

pufoși și strălucitori care râdeau în

razele calde ale Soarelui. Toți copiii erau

fericiți.


Poveste de iarnă

Fulgușorul Sclipici

8

Elevă Ioana Cătălina Pătrașcu

Liceul de Arte „Dinu Lipatti” Piteşti, Argeş

Îndrumător, prof. Aurica Rîndaşu

Ninge neîncetat. Fulgii mari cad din înaltul cerului ca un roi

de fluturi albi. Ei îmbracă cu o mantie albă întreaga natură.

Eu stau la geam și privesc dansul elegant al fulgilor de nea.

Deodată, observ cum un fulg pufos și alb ca laptele, s-a oprit în

dreptul geamului și a început să mă privească.

- Cum te cheamă? L-am întrebat eu, fericită și curioasă.

- Eu mă numesc Sclipici. Tu cine ești?

- Eu sunt Patty. De unde vii, fulgușorule?

- Eu vin dintr-un norișor sclipitor.

- Cum este acolo?

-Sunt mii de nori care lucesc ca oglinda. În văzduh este un

imens palat de Cleștar, în care locuiește Crăiasa-Fulgilor-de-

Nea. Ea are o rochie albă acoperită cu o mantie de aceeași

culoare, în ochi are sclipiri de gheață și părul pudrat cu o brumă

argintie. Pe cap poartă o coroană de cristal, iar într-o mână ține

o baghetă strălucitoare cu care, dacă atinge ușor un nor, fulgii

de nea încep să cadă cu miile, ca făina la cernut. Crăiasa e

mama mea și a tuturor fulgișorilor frați, de vânt purtați peste

case, peste copaci, peste munți, peste dealuri și peste câmpuri.

- Sclipici, vrei să intri în casa mea?

- Îmi pare rău, nu pot intra. O să mă topesc. Rămân afară cu

frățiorii mei. Trebuie să asternem o plăpumioară deasă de nea

peste tot. Vrem să aibă copiii pe unde să se dea cu săniile.

Dorim să le auzim glasurile fericite și să-i vedem cum

construiesc oameni de zăpadă cu ochi de cărbune. Eu și frățiorii

mei dorim doar să aducem bucurie în sufletele minunate ale

copiilor.

- Ai dreptate, Sclipici! Ai adus o mare fericire și-n sufletul

meu, oprindu-te ca să stai de vorbă cu mine.

- Mă bucur! Acum trebuie să plec. La revedere, Patty!

- La revedere, Sclipici! Îmi pare bine că te-am cunoscut!

Fulgușorul de nea a dispărut printre ceilalți fulgi care

cădeau acoperind totul cu o plapumă albă, groasă și sclipitoare

de nea.

Am rămas multă vreme să privesc pe geam feeria iarnii. A

fost adevărată convorbirea mea cu Sclipici, diafanul fulg de nea

sau a fost doar imaginația mea?


Poveste de iarnă

9

Vis de iarnă

Elevă Ilinca Maria Colcea

Liceul de Arte ”Dinu Lipatti” Piteşti, Argeş

Îndrumător, prof. Aurica Rîndaşu

Era o iarnă ca în povești. Ningea cu fulgi mai și sclipitori care îmbrăcau cu o

mantie albă tot ceea ce întâlneau în cale.

Era cu o seară înaintea Crăciunului. Colindătorii veneau pe la casele tuturor

copiilor. M-am gândit să le dau, când vor intra și-n casa mea, biscuiți cu lapte cald. M-

am uitat să văd dacă mai este lapte în frigider. Da, mai era o cutie. Din fericire, nu-l

pusese mama pe tot, în cozonacii mari și pufoși, al căror miros îmbietor se răspândise

prin toată casa odată scoși din cuptor. Da, le voi da și câteva felii de cozonac. Se vor

mai încălzi și vor avea putere să colinde pe la toate casele, pentru a aduce bucurie în

sufletele tuturor copilașilor care au așteptat cu nerăbdare această sărbătoare.

Obosită de atâta așteptat, am mers la culcare. Deodată, m-am trezit înconjurată de

jucării. După ce m-am uitat cu atenție, mi-am dat seama că eram într-o fabrică de

jucării. Am fost foarte fericită că ajunsesem acolo și am creat o păpușă așa cum știu

că și-ar dori toate fetițele de vârsta mea. Am lucrat întreaga noapte, punând fiecare

păpușă realizată în câte-o cutiuță pe care o ambalam frumos. Am pus cutiile una

peste alta. Erau atât de multe, încât păreau niște munți de cutii cu jucării.

După ce am umplut toate cutiile cu păpuși, am ieșit din fabrică. Am văzut un imens

castel de gheață. Am intrat în el și am văzut-o pe Crăiasa Zăpezii. Ne-am îmbrățișat

fericite. Da, noi ne mai întâlniserăm în lumea fascinantă și magică a poveștilor,

desigur.

Mi-a dăruit un fulg de nea delicat. Era suficient să-l țin în mână și Crăiasa Zăpezii

venea la mine să îmi umple grădina cu zăpadă. Ca să mă conving, mi-am dorit să fiu

acasă la bunici. Crăiasa m-a luat de mână și, într-o fracțiune de secundă, am ajuns la

bunici, la casa în care îmi petreceam multe zile de vacanță.

În fața casei era o sanie mare, la care era înhămat căluțul Rudolf. Avea în sanie

daruri pentru toți prietenii mei. Am bătut fericită din palme și m-am gândit că,

undeva pe-acolo, este și cadoul pentru mine.

Deodată, din casă a ieșit bunicul, îmbrăcat cu o blană pufoasă.

- Ilinca, bine ai venit!

- Bunicule, pot merge și eu cu sania? l-am întrebat cu entuziasm.

- Desigur. Mă vei ajuta să împart darurile. Urcă în sanie, te rog! Este cam târziu,

trebuie să ajungem cât mai repede la copii.

M-am dus fericită spre sanie. Emoțiile mă copleșiseră atât de mult încât n-am

observat o porțiune cu gheață și am alunecat.

M-am trezit brusc. Eram în camera mea. Da, adormisem. Totul fusese un vis -

feeria unei nopți de iarnă - dar, pe stradă se auzeau clinchetele de la hamul unui

căluț. Bunicul ...


Poveste de iarnă

Iarna de la mic la mare

10

Elevă Diana Neag

Școala Gimnazială ”Dimitrie Cantemir” Oradea, Bihor

Îndrumător, prof. Cristina Morgovan

V-ați gândit cum văd anotimpul iarna alte persoane? Cum se

vede prin alți ochi? Cum se trăiește în altă piele și ce sentimente

le provoacă? Dacă ar trebui să aleg anotimpul cel mai fermecător

pentru mine, aș alege fără ezitare anotimpul iarna.

Totul a pornit de la norii pufoși și catifelați care au început să

cearnă peste lume, fulgii ca niște fluturi lucitori. În scurt timp,

peisajul începea să devină unul de basm pe care Crăiasa Zăpezii îl

picta cu cele mai rafinate pensule: a pus caselor căciulițele albe,

iar pe la geamuri a migălit flori de gheață. Lacurile înghețate, le-a

transformat în niște oglinzi uriașe și fragile. Pădurile aveau brazi

îmbrăcați cu cojoace albe ca spuma laptelui, iar cerul era de azur.

Prin ochii unui copil, iarna desenează un peisaj ireal, desprins

din basme, deoarece el nu are grija zilei de mâine și nu se

gândește la ce pune pe masă. Inima lui tresare de bucurie de

fiecare dată când se așterne încă un centimetru de zăpadă. Abia

așteaptă să alunece pe derdeluș cu sania și să cadă, să râdă și să

simtă că trăiește. Să nu uităm de celebrul om de zăpadă căruia îi

va da o înfățișare umană și un nume.

Oare cum vede iarna un adult care are o familie? Cred că

pentru el, iarna e ca o provocare: trebuie să plătească încălzirea,

consumul, telefonul, să cumpere mâncare și hăinuțe, să aibă grijă

ca cei mici să nu răcească, pentru a nu da bani pe medicamente.

Uneori grijile de zi cu zi trăite de către oamenii de rând, îi fac să

piardă micile bucurii și să uite că au doar o viață care trebuie

trăită frumos, făcând ”rai din ceea ce ai”.

Pentru bătrâni, iarna e o bucurie, dar și o povară. Chiar dacă

nu au destule lemne inima lor e plină de o dragoste care îi

încălzește mai puternic decât focul din sobă: nepoții care sunt ca

niște săgeți trimise într-un timp în care, probabil, ei nu vor mai fi.

„Un bătrân e ca un copil", pentru că cei trecuți prin viașă știu să se

bucure de lucrurile mici, ca și copiii, chiar dacă trăiesc în lipsuri.

Se bucură că ceva din ei va ajunge într-un viitor pe care nu îl vor

vedea vreodată.

Iarna e un anotimp uimitor și chiar dacă pentru fiecare om

înseamnă ceva diferit, aducând bucurie sau tristețe, ceea ce

rămâne în orice tablou, este peisajul de poveste. Dăcă privim mai

bine și ascultăm mai atent, vom descoperi multe povești.


Poveste de iarnă

11

Meditații în miez de iarnă

Elevă Arina Trip,

Școala Gimnazială ”Dimitrie Cantemir” Oradea, Bihor

Îndrumător, prof. Cristina Morgovan

Era o zi de iarnă ca oricare alta. Eram în cameră și priveam cu uimire pe fereastra

încărcată cu flori de gheață, zborul fulgilor de nea, parcâ erau niște fluturi lucitori.

Îmi aduceam aminte cu nostalgie de zilele de toamnă, când toate viețuitoarele se

pregăteau pentru a întâmpina ”cumplitul” eveniment: venirea iernii. Păsările

călătoare plecaseră demult spre țările calde, în timp ce viețuitoarele rămase, încă își

strângeau provizii. Natura își pierdea treptat din energie, si adormea ca într-un tablou

melancolic, realizat în culori reci, lipsite de viață. Copacii păreau încremeniți din cauza

crivățului, iar liniștea ce se așternuse deasupra orașului, era una copleșitoare. Parcă

nu mai există nicio fărâmă de viață.

Toate aceste sentimente s-au intensificat odată cu venirea frigului. Vântul aspru și

tăios, pusese stăpânire pe întreaga natură, fiind de neoprit. Ramurile copacilor erau

îmbrăcate într-o mantie albă; era singurul veșmânt acceptat la ceastă

sărbătoare. Primele zile ale iernii se arătau critice, deoarece vremea se schimba

brusc, parcă vrând să oprească pe loc blândețea arămie a toamnei.

Oamenii, la rândul lor, și-au făcut provizii pentru iarnă ca să nu rămână fără

căldură în casă sau fără alimentele necesare. Cei în vârstă erau îngroziți de această

schimbare a vremii, deoarece știau că se vor descurca mai greu și vor depune mai

mult efort în împlinirea activităților obișnuite.

Pe de altă parte, copiii sunt cei care se bucură cel mai mult de venirea iernii. Așa

cum au citit în povești, an de an, după plecarea toamnei, Crăiasa Zăpezii se arată întro

rochie lungă, cu broderie din fulgi de strălucitori, apărată de razele soarelui de către

Viscol, Crivăț și Ger.

După câteva zile de ninsoare abundentă, când omătul a format un strat destul de

gros deasupra pământului, copiii de toate vârstele, entuziasmați și plini de energie,

năvălesc pe străzi. Obrajii le sunt roșii ca focul, din cauza vântului aspru, dar acest

lucru contează prea puțin. Fiecare dintre ei sunt împlicați cu efervescență în activități

specifice: construcția oamenilor de zăpadă, bătaia cu bulgări, alunecatul pe ghețuș

sau pe derdeliș. Râsetele lor acopereau liniștea macabră a orașului și se auzeau multă

vreme după apusul soarelui.

Noaptea, casele se linișteau. Si gurul semn de viață, era fumul care se înălța în

văzduh cu parfum de lemn. Se înălța tăcut sub bolta cu diamante, în timp ce gerul tot

mai puternic, înmărmurise totul.


Poveste de iarnă

12

Sfârșitul iernii

Elev Rareș Ionescu

Școala Gimnazială Nr. 81 București

Îndrumător, prof. Georgiana-Elisabeta Panaitescu-Liess

Într-o zi, un băiețel pe nume Mihai, se duce la bunica lui

și-o întreabă:

- Bunico, de ce răsar ghioceii mereu când se topește

zăpada?

- Cum luna preferă stelele sau cum soarele preferă

norii, ghiocelul preferă să răsară atunci când zăpada nu mai

este, ca să poată ieși în evidență pe pământul negru, cu

petalele lui albe.

Când Mihai a auzit acest lucru a mers în grădină să

caute ghiocei. Dar pentru că iarna încă nu trecuse, nu era

nici urmă de ei.

L-a chemat și pe prietenul său, Radu pe care l-a

întrebat:

- Radu, tu de ce crezi că ghioceii răsar primăvara și nu

iarna?

- Eu cred că lor le place să fie protejati de plapuma

iernii, dar când aceasta dispare și vine căldura, ghioceii nu

mai pot rezista să stea ascunși. Ies ca să admire natura

încălzită de razele soarelui.

Nefiind sigur că afirmația lui Radu, cel mai bun prieten

al lui, este adevarată, Mihai o întreabă și pe mama lui:

- Mami, astăzi am întrebat două persoane de ce

ghioceii înfloresc doar primăvara și încă nu sunt convins că

ceea ce mi-au spus este adevărat. Tu de ce consideri că

ghioceii răsar primăvara?

- Dragul mamei, vreau să-ți spun povestea lui. Ghiocelul

este o floare rară, destinul lui fiind acela de a vesti

primăvara. Numai că acesta nu înflorea și Pământul era

cuprins doar de iarna cea grea. Oamenii s-au rugat să poată

treace peste aceste vremuri grele, ca să primească și câteva

zile de căldură. Dumnezeu s-a îndurat de aceștia și a lăsat

să curgă o lacrimă care a căzut pe pământ, făcând posibilă

înflorirea ghiocelului. Astfeloamenii au înțeles că odată cu

ghiocelul vine și vremea călduroasă, după o iarnă geroasă.

- Multumesc, mami! Povestea ta îmi place cel mai mult.

Așa a înțeles Mihai de ce ghioceii apar după iarnă.


Poveste de iarnă

Vacanță de vis

13

Elev Raluca Pistrițu

Școala Gimnazială Nr. 81 București

Îndrumător, prof. Georgiana-Elisabeta Panaitescu-Liess

Era odată ca niciodată, o fetiță ce stătea la bunici în fiecare vacanță de iarnă. Ea

era prietenă cu toate animăluțele din gospodăria bunicilor ei.

Albinuța Zum-Zum zumzăia voioasă într-o dimineață de sâmbătă. Greierul Viorel

cânta pe o buturugă veche și uscată. Furnica Maricica colinda fiecare centimetru al

grădinii. Gândacul Petrea sărea pe fiecare piatră. Găina Cotcodac cotcodăcea prin

vechea curte alături de găina Porumbar. Bătrânul cocoșul Roșcatul, țopăia pe

buturugile arămii.

A trecut toamna. Iarna se apropia tot mai mult. Fulgii ușori cădeau peste uda și

veștejita gradină a bunicilor, iar gerul parcă împietrise totul. Calul Horse privea atent

micile creații de zăpadă care dansau ca niște balerine la operă. Plantele adormeau

ușor datorită călduroasei plăpumi albe. Cu toții simțeau gerul și asprimea lui. Așa rău

nu a mai fost de multă vreme! Bătea vântul aprig și zguduia crengile copacilor

înghețați.

Maria stătea în casă, la căldură, privind focul din sobă. Vedea ceva ce nimeni

altcineva nu vedea. Privea cum cotoarele de porumb ardeau scoțând scântei. Bunicul

hotărî să dea mâncare animalelor. Când bunicul deschidea ușa, oița Rița țopăia

înghețată, așa cum era. Mâncarea, patul erau singurele lucruri care o mai linișteau de

când a venit frigul.

Bunicul se uita la știrile meteo, iar bunica spunea, cu o voce blândă, ghicitori.

Maria știa răspunsul la fiecare. Bunica ei îi spunea de fiecare dată aceleași ghicitori.

Așa trecea și timpul, și vacanța Mariei.

Prin ianuarie, Maria s-a aventurat în curte. Bunicii au atenționat-o:

- Ai grijă, Maria, e alunecuș!


Poveste de iarnă

14

Maria era tot cu gândul la copiii

din sat era. Nu-i păsa cum era

vremea, ploua sau ningea, bătea

vântul sau era însorit. Ea dorea să se

joace cu copiii satului Mărășești. A

căutat la fiecare casă din sat un copil

disponibil, dar n-a găsit nici unul. Toți

erau la patinoar, așa că Mariei i-a

venit o idee: să meargă și ea acolo.

Bunicii au fost de acord, dar mai

întâi trebuia găsit un îngrijitor pentru

animalele din curte: oița Rița, văcuța

Lola, calul Horse, găinile Cotcodac și

Porumbar, cocoșul Roșcatul. Cine va

avea grijă de toate? Maria a găsit

chiar peste drum un vecin dornic să

aibă grijă de grădina și gospodăria lor.

În plus, a promis că le va citi povești

și le va face teatru de păpuși.

Au plecat împreună spre

patinoar. Au mers drum lung, dar a

meritat. S-au așezat la coadă și și-au

închiriat patinele. Pentru prima oară

pe gheață, bunica nu a fost prea

pricepută, dar bunicul, un

profesionist la patinaj artistic în

tinerețe, o ajuta și o susținea. Maria

nu s-a descurcat prea rău. Făcea

piruete grandioase și învârtiri

spectaculos de răsucite. Se lua la

întrecere cu bunicul ei la viteză,

mișcări și tehnică.

Întorși acasă, dârdâind de frig, s-

au așezat grămadă lângă soba ruginie

și au început să asculte poveștile

vecinului care a avut grijă de

gospodărie cu multă dăruire și

atenție, lăsând animalele să se

odihnească, apărate de colții gerului.

Mariei i-a plăcut acea vacanță de

iarnă și dansa de fericire sub ploaia

de fulgi. Vacanță de vis …


Poveste de iarnă

15

O zi de iarnă și de zbenguială

Elev Ștefan Pârvulescu

Școala Gimnazială ”Ion Heliade Rădulescu” București

Îndrumător, prof. Anca Dumitru

A fost odată un copil care își dorea să vină iarna.

El trăia cu părinții și bunica lui. Bunica lui era foarte bătrână și aproape că nu mai

putea să meargă.

Era luna octombrie. Mai erau câteva săptămâni și venea iarna. El era așa de

nerăbdător, încât uitase să își cumpere niște haine potrivite: cizme, geacă și o

salopetă. În plus, sania lui era stricată și nu știa cum să o repare. Tatăl lui i-a spus să se

ducă la tâmplar. Acesta i-a spus că durează trei zile să îi repare sania. Între timp, a

rugat-o pe mama lui să meagă împreună să își cumpere lucruri mai groase, de iarnă.

Aceasta a fost de acord.

Zilele trecuseră și prima zăpadă se ivise. El era foarte fericit. I-a rugat pe părinții lui

să îl lase să să se joace în zăpadă. Au venit să se joace cu el și alți copii. S-au jucat cu

bulgări. Cât de moi erau! Nicio atingere a lor nu se simțea și astfel joaca a continuat

până târziu. Copiii au propus să se vadă și a doua zi, ca să continue minunata

zbenguială.

Când a ajuns acasă, băiețelul nostru a mâncat ceva și s-a dus la culcare. A dormit

atât de bine încât a uitat să mai viseze ceva. Ziua aceea a fost atât de frumoasă și atât

de ... albă încât a păstrat-o în amintire cu dorința de a o repeta la nesfârșit!


Poveste de iarnă

16

Frumusețile iernii

Elev David Glodeanu

Școala Gimnazială ”Ion Heliade Rădulescu” București,

Îndrumător, prof. Daniela Dragomir

Frumoasa iarnă și-a făcut apariția în mantia sa argintie, iar copiii au întampinat-o

cu mare veselie.

Peste pământ s-a așezat un covor alb de nea. Ramurile copacilor s-au împodobit

cu ghirlande de bezea. Privit de sus, satul părea ca o câmpie cu mici denivelări. Casele

adormite, mai dau din când în când câte un semn de viață prin fumul hornurilor ce se

înalță șerpuit în văzduh. Câte o pasăre rămasă rătăcită, zboară în căutarea unui cuib

mai călduros.

Natura pare amortiță, fiind trezită la viață de glasurile copiilor. La ferestrele

caselor se zărește câte o luminiță multicoloră, aducându-ne aminte de sărbători. Se

lasă seara… Pârtia satului devine din ce în ce mai nerăbdătoare, în așteptarea săniilor

frumos colorate. Zarva copiilor mai înmoaie gerul nemilos. Împărăteasa zăpezii nu

vrea să mai părăsească tărâmul nostru desprins dintr-o carte de povești.

Iarna împodobește cu steluțe argintii tot ceea ce ne înconjoară, oferindu-ne

frumusețe și bucurie!


Poveste de iarnă

17

Jocuri de iarnă

Elevă Ema Platonov


Îndrumător, prof. Daniela Dragomir

Este iarnă. Fluturii de cristal zboară prin văzduhul întunecat. Fulgii s-au pus umăr

la umăr să acopere întreg pământul. Soarele palid se prevede printre norii cenuşii.

Întreaga natură este amorțită. Copacii sunt acoperiți de frumoasa mantie albă a iernii,

iar casele par să aibă niște cercei de gheață.

Copliaşii se dau cu săniile pe coasta alunecoasă a dealului. Sub picioarele lor

scârţâie zăpada pufoasă. Acest anotimp este preferat de noi, copiii pentru că putem

să organizăm tot felul de jocuri în zăpadă.

Într-o zi, eu și sora mea ne-am gândit să plecăm la săniuș. După ce ne-am cerut

voie, am pornit-o prin zăpada albă și pufoasă. Am mers ceva vreme până la derdeluș,

unde ne-am făcut mulți prieteni. Ne-am dat cu sania, până am obosit, apoi ne-am

bătut cu zăpadă. Apoi am făcut un concurs, cine face cel mai frumos om de zăpadă.

Spre seară, i-am promis omului de nea că ne vom vedem în fiecare zi cu ger.

Iarna este minunată!

Iarna în satul bunicilor

Elevul Bogdan Românașu


Îndrumător, prof. Anca Dumitru

Deasupra norilor, Crăiasa Zăpezii dansează, aruncând înspre pământ steluțe

sclipitoare. Se aud, printre case, șuierăturile viscolului. O plapumă albă se lasă din

văzduh, împodobind casele cu mantii albe, strălucitoare. Pomii s-au acoperit cu o

pânză albă. Iarna pune stăpânire peste întreg satul,iar eu sunt în vacanță la bunici.

Pe deal, ne adunăm, noi, copiii că ne dăm cu săniuța și facem oameni de zăpadă.

Pe lacul minunat, unde vara ne bălăcim în voie, acum se înalță un castel de zăpadă.

Ina, Ana și Carmen construiesc animale de zăpadă. Formele de zăpadă parcă au prins

viață, iar personaje din povești ni se arată, uimindu-i pe toți.

Seara se lasă încet și satul a fost cuprins de o liniște adâncă. Dintre nămeții de

zăpadă se zăresc doar hornurile aburinde ale caselor. Din loc în loc, clipesc luminițele

colorate prin geamurile înghețate.

Stăm în casă și îi povestim bunicului toate năzdrăvăniile făcute peste zi. Un

zâmbet cald și știutor îi luminează fața!


Poveste de iarnă

Iarna

18

Elevă Sara Vasile

Liceul cu Program Sportiv Nr. 1 Clinceni, Ilfov

Îndrumător, prof. Cristina Bencu

Iarna a venit!

Totul este acoperit de zăpadă. Din hornul casei bunicilor iese fumul cenușiu. Copiii

zburdă în zăpadă sau fac îngeri frumoși și albi. Lacul înghețat este plin de neaua albă

și pufoasă. Țurțurii atârnă pe streașina casei. Iarna este nespus de friguroasă și atunci

când fulgii coboară din cerul azuriu este o minune.

Când ieși în curte, îți îngheață nasul, iar obrajii prind o culoare rozalie.

Zâna Zăpezii este foarte fericită și se simte tot mai bine când vine viscolul.

Iarna este foarte, foarte frumoasă!

Omul de zăpadă

Elev Andrei- Valentin Cieocoiu

Şcoala Gimnazială ”Miron Cristea” Topliţa, Harghita

Îndrumător, prof. Lenuţa Spaciu

Într-o seară, când toate felinarele erau aprinse, au început să cadă primii fulgi de

nea. Am alergat la geam şi am văzut cum de sus, cerul închis cernea zăpada cu

nemiluita. Fulgi uşori şi deşi, în joc neastâmpărat, îi ţeseau pământului strălucitoare

haine albe. Pe dealuri, codrii desfrunziţi râdeau încărcaţi cu flori de nea, iar căsuţele

curate de munte, ale vecinilor mei, stăteau pitite în subţioara colinei, fumegând prin

coşurile lor înzăpezite.

În timp ce admiram peisajul, tatăl meu m-a chemat să facem un om de zăpadă. Am

coborât din camera mea şi am luat-o la pas prin zăpada ce îmi ajungea până la

genunchi. Lângă poartă, era un morman de zăpadă şi m-am grăbit să mă caţăr în vârf.

Din trei bulgări tăvăliţi prin zăpadă, am făcut un om de zăpadă înalt şi mândru. O oală

spartă îi ferea capul de straşnicul ger ce coborâse pe pământ, un fular roşu îi acoperea

gâtul graţios, în timp ce doi nasturi aşezaţi în locul ochilor priveau curioşi spre mine.

Ne-am distrat de minune şi i-am mulţumit tatalui meu pentru surpriză.


Poveste de iarnă

Bucuria iepuraşilor

19

Elevă Maria-Bianca Brumă

Şcoala Gimnazială Dorna Arini, Suceava

Îndrumător, prof. Andreea-Amalia Lungoci

Iarna friguroasă, pufoasă şi strălucitoare a sosit. Prin zăpada rece, un iepuraş, un

adorabil pufos alb, cu ochii negri, caută de mâncare prin tufe, prin scorburi și prin

găurile din pământ neacoperite de zăpadă. Apare şi familia lui, la fel de frumoasă şi

de pufoasă. Caută împreună fructe şi rădăcini, căci nu mai au nimic în cămară şi le

este cam foame.

Păşesc cu grijă, cu urechile ciulite după marele lup şi vicleana vulpe, care îi

pândesc de multă vreme. De blăniţa lor s-au agăţat fulgişori catifelați care îi fac să

strălucească în lumina lunii. Iepuraşii sunt cam speriaţi. Se tem să nu fie zăriţi şi

înfulecaţi.

Deodată, se aude un foşnet uşor. Dintr-un luminiş apare pe neaşteptate o femeie

foarte frumoasă. Este Zâna Zăpezilor. Ea este înconjurată de o lumină minunată. Are

haine argintii ca ţurţurii de gheaţă, lungi până la pământ. Părul ei este mai luminos ca

luna. Poartă o coroniţă şi un colier formate din cei mai frumoşi fulgi de nea. Fulgul

uriaş din mâna ei este tot argintiu şi are puterea de a îndeplini o dorinţă.

Iepuraşii se bucură de venirea ei, ştiind că este bună la suflet şi încep să ţopăie

fericiţi. Ei îşi doresc întoarcerea verii, căci vara şi iarna sunt prietene bune aici. Este

singura lor dorinţă.

Zâna le aduce vara cu o mişcare gingaşă de baghetă, apoi dispare în codru. Totul

se luminează deodată şi înverzeşte. Iepuraşii sunt fericiţi că acum au multă mâncare

şi duşmanii lor nu-i mai urmăresc.

A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi, nu s-ar povesti…


Poveste de iarnă

20

La patinoar

Elevă Andreea Ruxandra Platon

Şcoala Gimnazială ”Miron Cristea” Topliţa , Harghita

Îndrumător, prof. Lenuţa Spaciu

Fiecare anotimp are farmecul lui. Primavara ne încântă cu mireasma florilor, vara

ne aduce căldură şi distracţie, toamna ne îmbată cu mirosul de fructe coapte şi

dulceaţă, iar iarna ne vrăjeşte cu dansul fulgilor de nea.

Anotimpul meu preferat este iarna. Ador să mă duc la schi, să mă dau cu sania

pe derdeluş, să patinez pe pârâul îngheţat de lângă casa mea şi să fac oameni de

zăpadă.

Ştiind cât de mult îmi place să patinez, tatăl meu mi-a propus să mergem la

patinoar. Aşadar, ne-am îmbrăcat gros, ne-am luat patinele şi am plecat. Patinoarul

este, de fapt, un lac îngheţat din apropiere, pe care proprietarul l-a amenajat

special.

După ce am ajuns, ne-am pus în picioare patinele şi a început distracţia! Lacul

îngheţat semăna cu o oglindă imensă, iar noi alunecam lin pe ea. Am petrecut

împreună cu tatăl meu două ore minunate. Ne-am luat la întrecere pe gheaţă, am

încercat să facem piruete şi să mergem cu spatele. La un moment dat, am făcut o

pauză pentru a servi un delicios ceai de fructe de pădure. Era fierbinte şi numai bun

pentru a ne încălzi.

Pe când ne pregăteam să plecăm spre casă, a început să ningă. Din cer cădeau

mii de steluţe care se aşezau peste tot în jurul nostru. Am ajuns acasă cu obrajii roşii,

cu o foame de lup, dar fericiţi pentru că am avut o zi minunată împreună.


Poveste de iarnă

21

Dragonul Ghiţă

Elev Alex-Tudor Nafareanu

Şcoala Gimnazială Dorna Arini, Suceava

Îndrumător, prof. Andreea-Amalia Lungoci

Iarna este frumoasă (copii veseli care se

bulgăresc cu zăpadă, munţi înzăpeziţi care îşi

etalează frumuseţea, ninsoarea rece care cade

lin), însă ea are şi părţi rele: gheaţa pe care poţi

aluneca uşor şi te poți lovi, poleiul care se

aşează pe drumuri şi face ca circulaţia

vehiculelor să fie mai grea, zăpada care alungă

păsările.

Personajului meu nu-i place iarna. Dar nu-i

place deloc. Mereu alunecă pe gheaţă şi îşi

pierde coada prin zăpadă. Ghiţă este un dragon

mare şi fioros. El stă lângă pădurea fermecată

ce poartă numele de Păduretul Mirific.

Într-o zi, Ghiţă s-a trezit fericit, deoarece

ieri fusese ziua lui şi primise o cană foarte

frumoasă şi mare. Când merse în bucătărie,

observă că măreaţa sa cană nu mai era. Căută

şi răscoli, dar minunata cană n-o mai găsi.

Deveni tulburat, ba chiar nervos şi îi venea să

spargă totul în jurul lui. Plecă de acasă

mormăind şi tropăind. Se opri la casa unei

furnici.

- Furnico! strigă el nervos.

- Da! răspunse ea.

- Nu cumva mi-ai luat tu cana?

- Nu!

- Ești sigură?

- Da. De ce să ţi-o iau?

- Mda...mulţumesc, îi spuse dragonul.

- Cu plăcere, răspunse ea.

Ajunse Ghiţă acasă, înfrigurat şi îngheţat

de-a binelea, se așezămpe canapea şi vru să se

uite la televizor, dar nu găsi telecomanda.

Caută el ce caută şi ce să vezi? Găsește cana

într-un dulăpior.

- Acum, unde este telecomanda? se întrebă

Ghiță scărpinându-se în ceafă.


Poveste de iarnă

Sărbătorind împreună

22

Elevă Gabriela Păvălucă

Școala Gimnazială Moravița, Timiș

Îndrumător, prof. Emanuela Mioc

Este o zi superbă de iarna. E

chiar prima zi din vacanța de

iarnă. La început, am stat și m-am

bucurat de ninsoare! Am ieșit în

natură pentru a admira peisajul

mirific ce mă înconjura. Totul era

învălui într-o liniște bruscă și o

culoare sidefie.

Am plecat în sat cu prietenii

mei pentru a savura distracția

vacanței; am luat și săniile cu noi.

Ne-am distrat de minune, chiar

dacă am înghețat de frig: am

alunecat pe derdeluș, am făcut un

om de zăpadă, ne-am jucat cu

bulgării lucioși și sclipitori, făcând

concursuri vesele în speranța că

ne vom încălzi.

În perioada sărbătorilor m-

am hotărât să merg la bunici

pentru a sărbători Crăciunul

acolo. Datina sărbătorilor de iarnă

este una foarte specială pentru

familia mea. În seara de Ajun, noi

ne-am așezat la masa

îmbelșugată. Mâncarea era foarte

bună, iar colindătorii ne-au

încântat cu glasurile lor cristaline.

Ce frumos era!

Ziua următoare am găsit o

mulțime de cadouri! Toate erau

sub bradul minunat pe care noi l-

am împodobit cu o seară înainte!

A fost momentul nostru preferat!

Crăciunul este minunat! E

momentul din an în care învățăm

să fim mai iubitori și mai darnici.

Feerie de iarnă

Elevă Ana Maria Ghiră

Școala Gimnazială Moravița, Timiș

Îndrumător, prof. Emanuela Mioc

Este iarnă. Pământul este acoperit cu

mult omăt gros și pufos. Totul în jur este ca un

vis sau mai bine spus ca o poveste. Natura e

minunată: copaci dantelați, nori plumburii,

lacuri înghețate, țurțuri uriași atârnând la

streșini precum tuburile unei orgi, drumuri

troienite pierdute în zare, totu-i alb și

neclintit, ger și zăpezi cât casa. Un peisaj

grandios, dar straniu totodată.

Copiii îmbrăcați cu haine groase sunt

extrem de fericiți. Toți sunt afară, se dau cu

săniile sau patinează pe lacul înghețat.

Pasiunile copiilor rămân la fel în fiecare iarnă.

Mulți construiesc oameni de zăpadă, alții

aduc oale, morcovi și nasturi pentru a face cel

mai frumos om de zăpadă din această iarnă.

Ei sunt bucuroși că a sosit iarna, chiar de e

mai rece și trebuie să mai intre în casă, pentru

a se încălzi puțin sau pentru a-și schimba

hainele ude și înghețate.

Iarna este un anotimp frumos, când

auzi glasurile copiilor și râsetele lor. Noi iubim

acest anotimp și îl apreciem pentru zăpadă,

multă zăpadă ...


Poveste de iarnă

23

Jocuri cu prietenii

Elev Patrick Țîrdea

Școala Gimnazială Nr. 7 “Sfânta Maria” Timișoara, Timiș

Îndrumător, prof. Mihaela Banc

În sfârșit a venit vacanța de iarnă. Sunt foarte bucuros că ninge și că plec la

bunici, unde mă așteaptă prietenii mei, Deian, Luka și Antonio.

În satul bunicilor, ninge foarte tare, zăpada este mare. Îmi iau sania și plec la

joacă cu prietenii mei pe o vale abruptă și foarte rapidă.

Joaca a continuat cu construirea unui om de zăpadă. Am rostogolit bulgări prin

nămeți și am ridicat omul de nea înalt cât Antonio. Bunica ne-a dat câteva lucruri

necesare: un morcov pentru nas, cinci cărbuni pentru palton, două cioturi de mătură

în loc de mâini și o oală veche drept pălărie. Toate zilele petrecute cu prietenii mei

la bunici au fost minunate!

În a doua săptămână de vacanță am plecat la schi cu prietenul meu, Tavi. Am

ajuns la Straja, unde am urcat cu telecabina. Totul era plin de zăpadă, iar brazii erau

înghețați.

Sus, la cabană, m-am întâlnit cu prietenii mei, Toma și Dragoș. Ne-am luat

schiurile și am plecat spre pârtie să ne întâlnim cu antrenorii. M-am bucurat că am

nimerit cu Dragoș în grupă.

A doua zi am plecat împreună cu copiii pe pârtie și am urcat cu telescaunul până

în vârful muntelui. Pârtia era plină de zăpadă și numai bună de schiat. La început am

făcut câteva minute de încălzire, după care am coborât cu viteză pe panta muntelui.

Am schiat până la prânz, apoi am mers la restaurat să mâncăm, iar apoi ne-am

întors la schiat. În fiecare zi am avut același program. Seara mergeam împreună cu

prietenii mei să bem ciocolată caldă și să ne jucăm diferite jocuri.

În seara de Bobotează am mers la biserică, unde părintele a spus o rugăciune

pentru copiii din tabără și ne-a binecuvântat pe fiecare. În ultima zi de schi am avut

concurs, am primit diplome și medalii. Tabăra s-a încheiat cu o petrecere de bal

mascat.

Ce repede a trecut vacanța de iarnă, dar abia aștept să mă reîntâlnesc cu colegii

de școală!


Poveste de iarnă

O învățătură

24

Elev Mario Andrei Nițu


Îndrumător, prof. Ramona Stoicănescu

„Învaţă repede din greşelile altora, că nu ai timp să le

faci tu singur pe toate.” (Sigmund Freud)

Era o dimineață de iarnă. M-am trezit cu gândul de a

merge să mă joc cu prietenii mei în zăpada așternută

noaptea trecută.

M-am spălat pe dinți, am mâncat, m-am îmbrăcat gros și

am plecat. La locul unde ne petrecem timpul de obicei,

prietenii mei deja începuseră sa facă un om de zăpadă. M-

am grăbit să îi ajut, iar în aproximativ jumătate de oră, omul

de zăpadă a fost gata. Am decis să facem și un iglu, dar

zăpada se amestecase cu apă și nu mai era bună pentru

construcții. Neavând altceva de făcut, am început să ne

batem cu bulgări.

Jucându-ne, nu am observat oamenii care treceau pe

lângă noi. Astfel din neatenție, un prieten, pe nume Andrei

m-a țintit cu un un bulgăre din gheață, dar eu m-am ferit.

Bulgărele a lovit un bătrân în ochelari. Acesta era chiar

vecinul meu, Petru. El s-a dezechilibrat și a căzut, ținându-și

fruntea în mâini și strigând de durere.

Am fugit împreună cu alți oameni la el să îl ajutăm.

Andrei, când a văzut ce a făcut, a încremenit. Bătrânul avea o

mare vânătaie pe jumătate din față. Bine că nu i-au intrat

cioburile de la ochelari în ochi. Oamenii l-au certat pe

Andrei, spunând că nu e posibil să fie atât de neatent, încât

să lovească un bătrân.

Eu, pe de altă parte, le-am spus că nu a fost dinadins.

Copilul a început să plângă, neștiind ce să facă. I-am spus să

nu îi bage în seamă și să se ducă să își ceară scuze de la

bietul bătrân. El s-a dus acasă să aducă niște bandaje, a venit

și și-a cerut scuze.

Bătrânul supărat, dar înțelegător, i-a mulțumit pentru

bandaje și i-a spus să aibă grijă că nu se știe peste ce

persoană răzbunătoare dă.

Ajuns acasă și m-am întrebat: ,,Ar mai fi suferit bătrânul

dacă nu ne-am fi bătut cu bulgări de zăpadă?”

„Vina este regretul pentru ceea ce am făcut. Regretul

este vina pentru ceea ce nu am făcut.” - Mark Amend


Poveste de iarnă

Întoarcerea la bucuriile iernii

25

Elevă Daria Tocaciu


Îndrumător, prof. Angela Iova

Lunile iernii au trecut repede. Am avut parte de zăpadă, de zile cu ploi și chiar de

zile foarte călduroase.

În ultimele zile din luna februarie, în natură au început să răsune sunetele vieții

pentru că soarele trimitea pe pământ raze din ce în ce mai puternice. Natura se trezea

încet și se ridica de sub plapuma de zăpadă.

Ghețurile se topeau tăcut, la fel și omul de zăpadă din fața casei. Sania rămăsese

împotmolită în noroi, iar bradul nu mai avea niciun ac. Iarna începea să fie doar o

amintire îndepărtată dar frumoasă.

Curând, apariția ghioceilor, avea să șteargă orice urmă. Doar albul lor strălucitor

ne va mai aminti de rochia iernii, iar în loc de viscol, vom asculta ciripitul păsărelelor.

Iubesc anotimpul iarna, regret că pleacă și aştept cu mare bucurie întoarcerea la

bucuriile iernii.


Poveste de iarnă

26

Clarice, hermelina polară

Elevă Irina Arion

Școala Gimnazială ”Mihai Eminescu” Alba Iulia, Alba

Îndrumător, prof. Corina Sămărghițan

Bună! Eu sunt Clarice. Poate nu ați auzit de mine, dar eu sunt o hermelină polară.

Unii să nu spună că hermelinele nu există, din contră! Ele chiar există! Suntem ca

niște șoareci blănoși și albi cu o pată de cerneală la capătul cozii, iar boticul îl avem ca

și al vulpilor polare.

Gata cu teoria-papucului! Să trecem la poveste!

Totul a început într-o zi frumoasă în care iarna era stăpână aproape peste tot.

Norii au început să cearnă steluțe argintii, care cădeau pe pământ încet și formau un

câmp de cristal. În timp ce eu mă relaxam, am auzit o voce cunoscută :

- Clarice, unde ești?

Era Leo! Cel mai bun prieten al meu! Deși el este un urs polar, suntem cei mai

buni prieteni de la Polul Nord!

- Sunt aici, Leo!

- Nu o să-ți vină să crezi ce s-a întâmplat! Părinții mei au fost capturați de

eschimoși !

- Cum ?!

Când am auzit așa ceva am rămas împietrită și cu vocea tremurândă i-am spus:

- O să-i salvăm! Dar ne trebuie un plan ! Unul foarte bun chiar!

Trebuia să ne grăbim din două motive: primul era că vremea se înrăutățea; norii se

îngroșau mâncând albastrul cerului, iar soarele nu mai era darnic și nu mai avea

putere, iar pe de altă parte ne era teamă că eschimoșii vor părăsi cât mai curând

locul.

- Mă gândesc să facem așa: în timp ce tu, Leo, îi distragi pe eschimoși, eu mă duc

să îi eliberez din cușcă!

În primul rând, am plecat să cercetăm cu mare atenție locul unde erau eschimosii

instalați cu tabăra lor, ca să nu ne încurcăm în momentul operațiunii de salvare. De la

distanță, am început să observăm unde erau instalate corturile lor, dar mai ales unde

se aflau cuștile în care erau ținuți captivi părinții lui Leo. Erau vreo patru eschimosi. Le

era și lor frig, cred, pentru că stăteau toți în jurul focului cu niște căni în mână.

Ar fi mers un ceai și pentru mine. Am uitat să vă spun că sunt o hermelină cam

ciudată, dar v-ați dat seama de asta, că doar sunt prietena unui urs! L-am zărit pe

unul dintre eschimoși că s-a îndepărtat de ceilalți și l-am urmărit cu privirea unde

merge. Asta era! Mergea să verifice cuștile cu urși. I-am văzut și pe părinții lui Leo.

Acum aveam toate informațiile necesare.

- Off ! Sunt mai mulți decât mă așteptam ! oftă Leo.

- Dar o să te descurci, nu ?

- Cred că da...

- Atunci așteptăm să adoarmă și o să începem operațiunea de salvare!


Poveste de iarnă

27

Inima îmi bătea mai tare ca niciodată, dar

trebuia să îl ajut pe Leo care era cel mai bun

prieten al meu.

Se înnoptase și noi eram gata să

acționăm. Eschimoșii dormeau, iar noi ne-am

apropiat de ei încet-încet. Eu care tremuram

din toate mădularele, nu știu dacă de frică sau

de frig, dar m-am apropiat de eschimosi să le

„împrumut” cheia de la cușcă, în timp ce Leo

stătea pregătit de diversiune.

Wow! N-am mai văzut unul atât de

aproape niciodată. Îl verific pe primul, pe al

doilea, dar cheia, nu-i! Grozav! Totuși, cheia

atârna la gâtul următorului eschimos.

Am luat-o încet și am fugit. Numai că am

călcat pe o creangă și i-am trezit. Atunci a

intervenit Leo. Mormăi el ceva și o luă la fugă.

Eschimoșii abia treziți din somn nu-și

reveneau .

Eu m-am apropiat de cușca și le-am spus

părinților lui Leo :

- Stați calmi. Vă scot eu de aici.

Am deschis repede ușa cuștii și am

eliberat urșii.

Deodată se auzi un zgomot. BUMM!

BUMM! Eschimoșii trăgeau înspre cer cu

puștile să îl sperie pe Leo care era deja

departe de ei. Eu și părinții lui Leo am luat-o

la sănătoasa spre casă, pierzându-ne printre

nămeții care semănau cu niște mormane de

blănuri albe întinse pe stânci. Târziu și-au dat

seama că urșii au evadat.

Ce aș fi vrut să îi văd pe eschimosi când au

găsit cușca goală!

Ne-am întâlnit cu toții la locul stabilit:

stânca secretă a lui Leo, care nu mai era așa

de secretă. Revederea a fost - ce să mai zic -

emoționantă. Pe fețele tuturor se vedea

fericirea, iar eu chiuiam de bucurie.

Aceasta a fost doar una dintre peripețiile

mele. În următoarea cine știe ce mă mai

așteaptă?


Poveste de iarnă

28

Snow, fulgușorul neascultător

Elevă Anca Itu

Școala Gimnazială ”Mihai Eminescu” Alba Iulia, Alba

Îndrumător, prof. Corina Sămărghițan

Frumoasa Crăiasă a iernii și-a așternut mantia albă peste întregul

ținut. Ea a alungat soarele cel plin de căldură.

Era o zi liniștită într-una din acele bezelele uriașe, plutitoare de pe

bolta cerească. Acolo locuia Snow, micuțul fulgușor de nea, alături de

familia sa numeroasă. Cele patru mii de steluțe argintii se înghesuiau în

acel nor-bezea. Cei mai micuți fulgi se jucau pe acolo toată ziua.

Mamele le tot ziceau să nu alerge, deoarece Crăiasa s-ar putea supăra

pe ei și ar putea sparge norul de furie.

Snow nu a ascultat și împreună cu Ghețuș și alți fulgușori au mers

în cea mai liberă zonă a norului. Știți de ce era zona aceea cea mai

liberă? Pentru că acolo norul era foarte ,,sensibil" și putea ceda

oricând. Toți au început să țopăie și să alerge. În următorul minut, în

acea parte a norului se făcu o fisură cât un pumn. Treptat aceasta s-a

mărit, iar Snow, prietenii săi și restul fulgușorilor au căzut în gol.

Dacă te uitai de jos, cerul era ca o scenă pe care se desfășura un

spectacol de balet. Fulgii au avut parte de o priveliște încântătoare.

Munții, puteai zice, erau niște uriași adormiți sub omăt, iar casele și-au

pus căciulițele din blănițe albe ca spuma laptelui.

Fulgii au aterizat pe unde a putut. Snow a aterizat pe căciulița roșie

a unei fetițe. El s-a pierdut printre firele moi și subțiri ale ciucurașului.

Acolo a întâlnit alți fulgușori. Toți se panicau foarte tare. Snow nu știa

de ce toată lumea se agită așa tare. Un fulgușor mai bătrân i-a explicat

că toți cei ce vor ajunge aici, vor sfârși topiți de căldura din casa

copilului. Micuțul nostru prieten nu s-a speriat așa tare ca restul

picăturilor înghețate.

Snow a amețit un pic și s-a pus ca să doarmă puțin. Când s-a trezit,

se afla tot pe ciucuraș, dar căciulița se afla lângă o masă mare, maro și

foarte fierbinte, soba casei. L-a luat din nou amețeala. A simțit cum

piciorușele mici și firave i se scurg, cum fețișoara i se deformează, iar

tot corpul îi fusese cuprins de o senzație ciudată și fierbinte.

O, nu! Se topea! Ar fi trebuit să o asculte pe mama sa. Trebuia să fi

fost atent la instructajele profesorului Zăpezescu. Acum, din păcate, nu

se mai putea întoarce în trecut!

Așa a sfârșit micuțul nostru Snow. S-a topit de la căldura sobei.

Morala: dacă vrei să NU pățești ca micuțul Snow, ascultă de

învățăturile adulților. Ei au mai multă experiență.


Poveste de iarnă

29

Iarna

Elevă Elysse Duşan


Îndrumător, prof. Adriana Calinin

E iarnă! A venit şi pe la noi iarna cu multă zăpadă. Ninge atât de frumos, încât nu

poţi să te abţii să nu te joci prin omătul cel rece şi pufos.

Cerul e ca leşia şi e frig. Norii plumburii şi grei, cern cu nemiluita zăpada albă ca

spuma laptelui. Totul e amorţit sub oceanul de ninsoare. Crăiasa Zăpezilor, pe cine

vede că-i calcă plapuma cea pufoasă, îi face umerii albi şi grei neinteresând-o cine e.

Soarele rotund şi palid, se arată cu frică printre norii cei reci. Vântul şuieră prin

crengile cercelate ale copacilor, cu senzaţia că într-adevăr a venit iarna cea bogată în

sărbători. Casele impodobite cu zăpada cristalină dorm liniştite sub acoperişurile

încărcate cu omăt, şi aranjate cu ghirlandele de cristaluri.

Se văd nasurile copiilor printre florile de gheaţă prinse pe geamurile aburite şi reci.

De sărbători, în ce casă intri, vezi brazii ornaţi cu tot felul de ghirlande şi globuleţe

care mai de care mai colorate şi mai aranjate cu diferite modele.

Copiii bucuroşi au ieşit afară trăgându-se cu săniile uşoare, printre troienele

călătoare adunate ca mărgelele la un colier. Unii copii, cei mai mici, se bucură şi ei de

iarnă cu lacrimi, căzând pe jos de pe sănii.

Magazinele sunt aglomerate de oamenii care se pregătesc pentru sărbătorile de

iarnă, în special de Crăciun.

Furnica, fiind harnică, şi-a cules hrana pentru iarnă, iar acum poate gusta bunele

roade ale toamnei, pe când greierul îşi aduce aminte de baladele cântate şi râsetele

pronunţate pe timpul toamnei când furnica muncea pentru a avea pe timpul iernii ce

mânca.

Aşteptăm cu nerăbdare Crăciunul!


Poveste de iarnă

Peisaj de iarnă

30

Elevă Alexia Părăian


Îndrumător, prof. Adriana Calinin

Iarna s-a instalat confortabil de ceva vreme, iar zăpada

şi-a intrat pe deplin în drepturi. Norii groşi şi pufoşi au

cernut fără încetare fulgi albi, care au acoperit totul în jur

cu un strat gros de nea strălucitoare. Ca o prinţesă de basm,

natura a îmbrăcat haine de gală şi aşteaptă ca oamenii să o

exploreze şi să se bucure de frumuseţea peisajului imaculat.

Copacii plini de zăpadă fac faţă cu greu stratului generos de

zăpadă, depus peste noapte. Din când în când, sub adierea

unui vânticel ușor, copacii îşi scutură coama albă, trimiţând

către pământ o ploaie de zăpadă deasă şi măruntă.

Printre fulgii gingaşi de zăpadă, coborând spre covorul

alb de nea, se aud glasuri vesele de copii care se zbenguie,

bucuroşi de venirea iernii. Paşii lor micuţi lasă urme adânci

în stratul de zăpadă, iar semnele în omăt sunt acoperite în

scurt timp de fulgii de zăpadă, care continuă să cadă fără

încetare. Au apărut şi primele săniuţele care alunecă lin

prin zăpadă, trase de bunici încântați de veselia nepoților.

Pe sănii, înfofoliţi şi roşii în obraji, copiii întâmpină cu

îndârjire frigul şi ninsoarea abundentă. Urmele paralele ale

săniilor, lăsate în zăpadă, se pierd în zare, iar la scurt timp,

îşi fac apariţia pe aceleaşi urme, alte sănii cu copii la fel de

veseli.

La un colţ de stradă, printre chiote şi chicoteli, trei copii

rostogolesc bulgări de zăpadă, din ce în ce mai mari. Odată

ajunși la mărimea dorită, copiii pun cocoloşii unii peste alţii.

Omul de zăpadă începe să prindă contur. La scurt timp, sunt

aduse şi celelalte elemente necesare pentru un om de

zăpadă adevărat: un morcov, nişte cărbuni, o oală şi un şal.

De la depărtare, omul de zăpadă nou creat, apare ca o

mogâldeaţa albă, datorită fulgilor de zăpadă care

îngreunează vizibilitatea.

Deşi peisajul alb pare a fi dominat de un calm apăsător

şi rece, zarva copiilor alergând prin zăpadă, reuşeşte să

aducă o pată de căldură şi viaţă în atmosfera încremenită.

Veselia copiilor şi zâmbetele acestora par a se proiecta şi

asupra peisajului încojurător în ansamblu, astfel că întreaga

iarnă pare a fi cuprinsă de viaţă şi bucurie.


Poveste de iarnă

31

Poveste de iarnă

Elevă Silvia-Maria Draghici

Școala Gimnazială Nr. 16 ”Take Ionescu” Timișoara, Timiș

Îndrumător, prof. Anemaria Bârlovan

Este iarnă. Zăpada strălucește cristalin, iazul înghețat lucește ca o oglindă proaspăt

spălată, iar Fulguleț-Pufoșel, un fulg neobișnuit de mic, privește îngândurat spre geam,

uitându-se la copacul Fulg-de-Nea. Acest copac strălucește în mod neobișnuit.

După un timp îndelungat, Fulguleț-Pufoșel se hotărî să înceapă o călătorie. E o

călătorie de iarnă, așa că își luă în bagaj o oglindă din gheață pură, hăinuțe din zăpadă moale

ca vata, niște papuci solizi, din gheață de anul trecut și alte mărunțișuri necesare unui fulg

care se respectă.

Cum păși în neant, se alătură celorlalți fulgi care dansau lin, alunecând de pe norul

care le-a fost casă pentru o vreme. Fulgii coborau lin înspre pământ, iat Fulguleț-Pufoșel se

rotea neînfricat, purtat de vânturile iernii. Deși puterea lor îl împingea înapoi, el era hotărât

să coboare tot mai mult. Fulgul Dansator, unul dintre cei mai buni prieteni a lui Fulguleț, îl

atenționă:

-Fulguleț! Este periculos ce faci!

-Ba nu e! se supără micul fulg și se lăsă purtat de vânt.

În timp ce cădea cu viteză, îi vedea pentru câteva clipe pe frații lui. Ajuns pe

pământ, nu se mai sumțea ușor, îngrămădit cu ceilalți fulgi, într-un covor moale și strălucitor.

În inima lui încolțea regretul că nu mai putea zbura. Se va mai ridica vreodată în văzduh? A

fost așa de scurtă călătoria lui. Nu ar fi trebuit să se grăbească!


Poveste de iarnă

32

Povestea pinguinului

Elevă Ioana Gurban


Îndrumător, prof. Anemaria Bârlovan

Iarnă. Fulgii albi se aștern încetul cu încetul, lăsând în urma lor sclipiri calde

de cristal.

Un pinguin mic și drăgălaș se plimba pe întinderea albă ca de lapte

înghețat. A alunecat, iar unchiul său l-a ajutat să se ridice.

- Unde sunt părinții mei? întrebă pinguinul printre lacrimi.

Unchiul a vrut să îi răspundă, dar pinguinul deja a zbughit-o spre orizont.

Nu știa unde merge sau unde să se oprească. Nu dorea decât să își vadă

familia. Se opri totuși, să răsufle. A obosit, așa că, se propti de o bucată rece de

gheață, scoasă dintr-un iglu. Admira peisajul. Oceanul din stânga sa era de

oglindă.

A început un ger năprasnic. Micuțul animal al gheții s-a ridicat de pe bucata

de iglu și a pornit la drum. Își zicea:

- Nu mă voi opri până când nu îmi voi găsi familia! Repeta pinguinul

lăcrimând și suspinând.

Ninge. Fulgii reci se strecoară printre pleoapele pinguinului. Animăluțul se

frecă la ochi, apoi căscă gura și făcu ochii cât cepele. Stelele argintii și luna

aurie au răsărit pe bolta cerului ca o coală de hârtie pe care, din neatenție, un

copil și-a răsturnat călimara cu cerneală. Uriașul candelabru de sub cupola

cerului, își aprinde una câte una luminile, ca într-o sală de bal. Pinguinul e trist.

O lacrimă i se scurge pe obraz. Apoi două...

Se aude un zgomot. Zăpada scârțâie, iar pinguinul își ține răsuflarea. De

el se apropie pași șovăitori: sunt chiar părinții lui. Mama îl sărută pe frunte, iar

aventurierul nostru a simțit cum liniștea și bucuria îl cuprind. Se simțea în

siguranță.


Poveste de iarnă

Brăduțul fericit

33

Elev Albert Trandafir


Îndrumător, prof. Maria Culciar

Puiuțul de brad venise pe lume și crescuse din semințele pe care oamenii le-au

plantat într-o pădure, unde se ridicau falnici și alți brăduți. Cu toții erau îngrijorați,

deoarece, în pădure, veniseră pădurarii și urmau să îi smulgă din pământ. El simșea o

neliniște inexplicabilă și se gândea că în acea zi a vazut ultimul răsărit de soare al

copilăriei sale. Oare ce se va întâmpla cu el?

Un brad bătrân încerca să îl liniștească spunându-i: „Așa e viața de brăduț, ne

naștem într-un loc și suntem duși în alte locuri, să înfrumusețăm grădinile oamenilor;

acolo suntem iubiți și îngrijiți, iar iarna suntem împodobiți, ca să bucurăm sufletele

copiilor.‘‘

Se apropiau sărbătorile de iarnă și îmi doream un brăduț argintiu și mirosind a

pădure curată, care să crească în curtea noastră odată cu noi. Așa, în fiecare an ne

puteam bucura de el, îl puteam împodobi și puteam cânta colinde în jurul lui.

Într-o seară, dorința mi s-a împlinit. Am primit un minunat pui de brăduț pe care

l-am plantat în curtea casei noastre, chiar la intrare. Nu era un brăduț obișnuit, ci

unul nemaivăzut, pentru că putea să vadă și să audă tot ce se întâmpla în jurul lui, să

simtă și să fie parte din viața oamenilor care treceau pe lângă el în fiecare zi.

În seara în care a început să ningă m-am întrebat oare ce își dorea brăduțul? Îl

urmăream și parcă ne privea pe geam. Înăuntru era multă lumină, era căld, iar

atmosfera era foarte liniștită, doar era sărbătoare. Doar brăduțul sta singur în noapte.

Atunci m-am gândit că, de când a fost adus de la munte, din mijlocul fraților noștri,

noi am devenit familia lui. Ce puteam face pentru el?

În seara de Ajun, am ieșit cu toții în curte și, cu bucurie și nerăbdare, am scos

globurile, beteala și instalația cu beculețe colorate, ne-am apropiat de brăduț și am

început să îl împodobim. Lângă rădăcina lui am ascuns cadourile, iar pe o buturuga

am pus câteva prajituri cu miros de portocale și scorțișoara. Era un cadru perfect să

cântăm împreună colinde.

Deși nu bătea vântu deloc, ramurile brăduțului tremurau. Parcă a șoptit plin de

emoție:

- Ce fericit sunt! Mă simt extraordinar și arăt minunat! Vă iubesc pe toți, dragii

mei! Sunt mândru că locuiesc în curtea voastră!


Poveste de iarnă

Visul lui Ionică

34

Elevă Daria Popa

Școala Gimnazială Nr. 16 ”Take Ionescu” Timișoara,

Timiș

Îndrumător, prof. Maria Culciar

Era o iarnă și un frig, de crăpau pietrele. Gigel și

Ionică, buni prieteni, se trăgeau cu sania. Nu simțeau

frigul, chiar dacă aveau înghețate fularele și mănușile de

la bătaia cu bulgări.

Gigel era un băiat foarte răsfățat. Locuia într-o casă

mare, frumoasă, iar părinții săi aveau grijă să nu îi

lipsească nimic. Nu același lucru se întâmpla și cu

Ionică. Atunci când părinții i-au murit, bunica l-a luat la

ea, chiar dacă îi era greu să îl crească în căsuța ei mică și

dărăppănată. Ea a fost singura care a avut grijă de el,

care l-a învățat să se poarte frumos și să fie ascultător.

Bunica îl iubea mult pe Ionică, pentru că acesta îi

ascultase toate sfaturile, dar și Ionică o iubea pe bunica

sa. Era cuminte, isteț și bucura inima bunicii. Rar îl certa

pe băiat. Chiar și acum, deși stătuse destul de mult

afară, i-a vorbit cu duioșie, pentru că i-a înțeles că se

bucura și el de prima ninsoare:

- Ionică, dragul bunicii, ai înghețat de tot!

- Bunico, am alergat cu Gigel prin zăpadă și nu am

simțit frigul!

Obrajii și urechile roșii arătau altceva. Buzele erau

vinete, dar tot nu îl certa. Merita să fie și el răsfățat ca

prietenul lui, Gigel.

- Hai! Vino și soarbe din supa asta caldă! Te vei

încălzi imediat!

- Mulțumesc, bunico! Mmmmmm! Ce bună este

supa ta!

Bunicuța privea cu drag cum băiatul își sorbea supa.

Ionică era rupt de oboseală. S-a așezat pe pat și imediat

l-a furat somnul. Visele au năvălit năvalnice în somnul

lui: se făcea că, în locul prietenului său, Gigel, alături de

el era un pitic. Piticul și Ionică pluteau spre ținuturile

înghețate. Drumul era plin de steluțe colorate, de

beteală argintie și mii de globuri colorate, așezate

printre crengile brazilor.


Poveste de iarnă

35

Totul era strălucitor în ținutul

acela. Tocmai când Ionică se

întreba ce urmează să facă, un

bătrân îi vorbi cu blândețe :

- Bine ai venit, Ionică!

- Moșule! Un pitic m-a adus

aici la tine, dar nu știu unde a

dispărut!

- Nu îți face griji, ești în locul

potrivit! Vino să îți alegi o jucărie,

apoi te voi duce acasă, altfel

bunica va plânge după tine!

În grămada de jucării, Ionică

văzu un avion care semăna cu cel

din vitrina magazinului de peste

drumul casei. Ce mult își dorise

avionul acela, dar bunica nu

avusese destui bani să îl

cumpere! Moșul îl îndemă să îl ia.

- Sigur e pentru mine, îl pot

lua?

- Da, e pentru tine!

A mai primit și un coș mare

cu dulciuri, apoi, simți iar că

plutește. Se sperie puțin. Brusc,

se trezi. Era dimineață. Băiatul se

supără pentru că știa că visele, de

cele mai multe ori, rămân vise. Ca

în fiecare dimineață, se duse la

baie, unde era periuța și pasta de

dinți, pentru a se spăla. Dar, ce să

vadă ochilor? În camera

sărăcăcioasă, era un brad mare

împodobit, coșul cu dulciuri și

avionul.

- Bunico, bunico! Vino să vezi!

De unde au apărut toate astea ?

- Cum, Ionică, nu știi că astăzi

e Crăciunul? Vezi dacă ai fost

cuminte! Faptele bune sunt

răsplătite întotdeauna!


Poveste de iarnă

36

Straniul vis al Iernii

Elevă Daria Carol

Liceul Tehnologic ”Arhimandrit Chiriac Nicolau” Vînători-Neamţ

Îndrumător, prof. Mihaela Amariei

- Ce frumuseţe de nedescris! În fiecare an când te vizitez îmi faci câte-o surpriză

plăcută!

- Aceasta e şi ideea! Ce rost ar avea să baţi atâta drum, dacă nu ţi-aş arăta alte şi

alte minunăţii ale Împărăţiei mele?

- Ai dreptate! Cât de mult mă bucur să te revăd, draga mea prietenă!

- Te-am chemat, printre altele, să mă ajuţi!

- Cum aşa? Ce s-a întâmplat?

- Împăratul Lumii din Miazănoaptea Fierbinţelilor a ridicat oaste mare, vrând sămi

ocupe ţiuturile din a Treia Ţară de Gheaţă, cea mai îndepărtată de altfel! Are o

artilerie grea: tunuri imense de căldură, fulgere scânteietoare şi uriaşe mingi de lavă

fierbinte. Cu ele mi-ar distruge o bună parte din ţinut, mi-ar scădea vertiginos

numărul oştenilor de gheaţă şi al făpturilor himerice, mi-ar devasta grădinile

suspendate, împodobite cu cele mai alese flori de gheaţă care au existat vreodată.

- Ce grozăvenie îmi spui! Cum aş putea eu, o pământeancă, să te ajut?

- În primul rând, ai fi un bun mediator! În plus, nu te-ai putea topi atât de repede

pe măsură ce i-ai înmâna shemele mele de granit argintat şi astfel l-ai putea avertiza

asupra urmărilor catastrofale ce vor avea loc în întregul cosmos, urmări ce se vor

resimţi mai ales asupra împărăţiei lui, asupra alei mele, dar mai ales asupra planetei

tale. Am aici toate schiţele realizate, tu doar trebuie să i le înmânezi. Vei călători

însoţită numai până la graniţa Ţării a Treia de Gheaţă. Bucură-te de priveliştile

magnice!

Însoţită de un batalion de soldăţei de gheaţă şi purtată într-o caleaşcă de cleştar

la care sunt înhămaţi doisprezece bidivii argintii, zbor asemenea unui fluture alb peste

oceane imaculate, peste păduri de argint mişcătoare, peste prăpăstii abisale

asemenea unor tuneluri nesfârşite de lumină. Totul este scăldat într-un argintiu

scânteietor, iar fiinţele himerice care populează aceste ţinuturi îmi amintesc

necontenit de menirea mea de mediator.


Poveste de iarnă

37

În sfârşit, graniţa se observă; este o fâşie iluzorie parcă, de o parte gheaţa care se

topeşte, de altă parte apa şi lava ce se solidifică. Este un portal între două lumi.

Batalionul se opreşte ca la comandă. Caii himerici de la caleaşca mea se izbesc ca de

un zid, eu sunt proiectată în mijlocul unor străjeri înfiorători de foc. Abia când ceaţa

se dispersează constat că, de fapt, sunt prizoniera lor. Mă poartă pe nişte gigantice

limbi de foc atrase parcă de un imens magnet. Un colos orbitor îmi vorbeşte într-o

limbă necunoscută, gâlgâită parcă.

Căldura mă sufocă, ochii îmi sunt injectaţi de atâta lumină şi căldură, îi întind

totuşi maşinal schiţele, gata şi ele să se topescă. Se lasă o tăcere grea preţ de câteva

secunde, echivalentul a câtorva ani tereştri. Colosul se plimbă nervos pe lângă mine,

deşi am pleoapele căzute, moleşite şi obosite, ochii vibrează la puternica lumină ce o

emană, zguduindu-mi întreaga fiinţă. Tunător îl aud strigându-mă pe nume, se pare că

au o tehnologie avansată, de vreme ce au aflat totul despre mine. Abia dacă mai

percep ceea ce îmi spune, căci întrega mea fiinţă este epuizată, deshidratată, iar

simţurile nu mai răspund la stimuli.

Îmi vin în simţiri din nou în vechea caleaşcă argintie ce goneşte sălbatic prin

lumina rece. Când deschid ochii, îmi văd prietena zâmbind la bucata de lavă devenită

corp solid, în care este înscrisă, indescifrabil pentru mine, salvarea tuturor.

- Mi-ai salvat Împărăţia! Du-te, draga mea prietenă, trăieşte din plin bucuriile

Iernii acolo pe pământ. Stigă-le tuturor că iarna va veni mereu ca şi până acum!

Cuprinsă de un fior rece, trag mecanic plapuma pufoasă peste trup. Doamne! Ce

vis! Mă pipăi ... sunt în patul meu! Repede alerg la geam. Ninge! A venit Iarna!


Poveste de iarnă

38

Sărutul Iernii

Elevă Aida Aparaschivei

Liceul Tehnologic ”Arhimandrit Chiriac Nicolau” Vînători-Neamţ

Îndrumător, prof. Mihaela Amariei

Privesc pe fereastră jocul nebunatic al particulelor de

gheaţă uşoare şi măiestrit lucrate de o mână nepământeană. Le

ies repede în întâmpinare pentru a le prinde sărutul rece şi

mângâietor. Le îmbrăţişez frenetic, voind parcă să fiu unul

dintre acei fluturi diamantini şi delicaţi, dar, pe loc, muzica lor

mă introduce într-o lume magică, nedesluşită. Sunt purtată

într-un vârtej imens, mă simt neputincioasă şi ameţită, dar îmi

place nespus de mult! Călătoresc prin spaţii siderale, îmi trec

prin faţa ochilor fulgere de lumină, argintii planete, hăuri

cosmice, lumi ce adăpostesc fiinţe arhaice. Le privesc

halucinată, vrând parcă să imortalizez totul în mici fotografii pe

care apoi să le observ pe îndelete, dar totul se perindă prin faţa

ochilor mei ca şi cum ar trece trenul supersonic Pâmânt –

Palatul Zânelor Nevăzute. Şi în iureşul acesta mă preschimb, numi

mai simt deloc greutatea corpului, întreaga fiinţă mi se

zguduie şi plutesc deodată asemenea unei pene de auşel.

Îmi trosnesc urechile de sunetele unei altfel de muzici,

totuşi armonioase, dar şi uşor înspăimântătoare. Doamne! M-

am oprit! Privesc peisajul! Este magnific! Da ... magnifiiiic! Din

toate părţile strălucesc oglinzi imense; un soare argintiu

tronează deasupra lor, tăind lumina în fâşii de curcubeu.

Imaginea mea se reflectă adânc în fiecare dintre aceste dungi

orbitoare. Sunt acum un fulg imaculat de ... de ce oi fi oare? ...

de nea cred ... şi sunt foarte rece, vreau să mă pipăi, dar nu

pot!

Un vuiet imens îmi ţiuie în urechi. Toate acele oglinzi

magice se mişcă pe un ritm vioi ca într-un tango. În faţa mea pe

un tron imens apare o făptură de-a dreptul misterioasă care

împrăştie o lumină blândă şi totuţi de gheaţă. Îmi zâmbeşte

drăgăstoasă şi parcă-mi mângâie creştetul. Tresar!

- Vino, micuţo, în palmele mele să te pot dezmierda! Te-am

privit din aceste înălţimi siderale, am văzut dorinţa în privirile-ţi

curate de a descifra misterul trimişilor mei şi am decis să-ţi ofer

o clipă de eternitate în regatul meu de cleştar. Sunt Regina

acestor locuri, poţi să-mi spui ca pe la voi, Iarna, Zâna

Imaculată ce trimite atâta bucurie copiilor.


Poveste de iarnă

39

- Eşti tare frumoasă, regină! Îţi mulţumesc

pentru ospitalitate şi pentru călătoria pe care

mi-ai oferit-o! Mă simt onorată să fiu aici!

- Ştiu! Nu multora li se întâmplă astel de

lucruri. Tu ţi-ai dorit din tot sufletul această

experienţă şi pentru aceasta am făcut posibil

acest vis al tău. Acum, hai să îmi vezi regatul!

Uite aici am pregătit fulgişorii care vor acoperi

pământul!

Împreună cu Moşuleţul simpatic din

Laponia ei vor călători pe întreg pământul

pentru a-i face pe oameni fericiţi.

- De ce sunt atât de agitaţi?

- Se antrenează continuu până atunci,

pentru a nu da greş! Ei ştiu că au o misiune

importantă!

- Pentru ei este o mare onoare! De intrarea

lor în lumea pământeană depinde fericirea

copiilor în noaptea magică. Aici învăţă arta

plutirii, a jocului, a râsetelor, a muzicii și a

gingășiei.

- Interesant! Niciodată nu mi-a trecut prin

cap că aceşti fluturi imaculaţi au atâtea de

învăţat până ce devin alba podoabă, haina de

sărbătoare pentru pământ!

- Sunt sigură că vei împărtăşi această

experinţă trăită celor mai bune prietene ale

tale, astfel încât să fie păstrată vie bucuria

venirii iernii pe meleagurile pământene! Îţi dau

această ultimă şi unică îmbrăţişare până la anul

viitor.

Până să mă dezmeticesc bine, am rămas

aşa cu braţele întinse în aer, într-o îmbrăţişare

misterioasă! Când am deschis ochii, mi-am

simţit din nou trupul greu, sărutul rece al

fulgilor de nea îmi brăzda faţa îmbujorată de

emoţia întâlnirii tainice. Am început să dansez

frenetic alături de roiul fluturilor imaculaţi,

rostind la infinit ”Cât de mult te iubesc...

Iarnă!” Chiar în clipa aceea s-a auzit la fereastra

mea: „Astăzi S-a născut Hristos,/Mesia, chip

luminos,/Lăudaţi şi cântaţi/Şi vă bucuraţi!”.


Poveste de iarnă

40

Căldura sufletului

Elevă Daria-Mihaela Mazilu

Liceul Teoretic ”Nicolae Iorga” Nehoiu, Buzău

Îndrumător, prof. Elena-Adina Băcescu

Fulgii de nea, în uşoara adiere a vântului,

dansează cel mai frumos vals pe care l-am văzut

vreodată. Munţii, uşor palizi şi goi, abia se văd în

spatele ceţii groase, la care se adaugă şi fumul care se

înalță graţios din hornurile caselor. Totul în jur este de

o puritate nemaivăzută! Nonculoarea albă predomină

în tot peisajul; simt cum satul în care mă aflu este pur

şi simplu în Rai sau doar pe un nor mare şi pufos.

Întreaga natura a îmbrăcat veşmintele iernii.

Albul ce predomina în peisajul îngheţat, ne

chemă să-l animăm cu râsete şi glasuri de copii, aşa

că mi-am luat prietenii, sania, şi am pornit pe pârtia

noastră preferată. E drept că prietenii mei nu erau

mulţi la număr, dar erau cei mai buni dintre cei mai

buni, anume Lili şi Dan. Ei sunt cei cu care mi-am

petrecut întreaga copilărie, momentele frumoase,

pline de culoare, dar şi cele mai puţin frumoase.

Nici nu am ajuns bine pe deal, că am şi început

întrecerea. Nici bătaia cu bulgări nu a întârziat să

apară. Acelea era unul dintre momentele de maximă

fericire ce va rămâne imprimat în memorie, pentru că

oamenii tind să-şi amintească mai bine momentele

ce îi făceau cândva fericiţi.

În joaca noastră copilărească, a apărut şi un om

de zăpadă, pe care l-am numit Nea. Avea tot ce îi

trebuie unui om de zăpada: ochi, nas, mâini, nasturi,

gură, fular si căciulă. A durat ceva timp ca să-l facem,

dar cred cӑ efortul a meritat, datoritӑ celor ce urmau

să se întâmple.

Când începeam să ne strângem săniile să plecăm,

chemaţi de către părinţi şi forţaţi de brusca înserare,

am auzit cum cineva tuşeşte din spatele nostru, dar

nu era nimeni. Am ignorat tusea, dar aceasta s-a

repetat. A treia oară, am simţit un bulgăre aruncat în

spate. Toţi trei ne-am întors, speriaţi. Al nostru om de

zăpadă, Nea, nu mai era în locul în are l-am lăsat, ci

cu faţa la noi, cu o privire plină de entuziasm.


Poveste de iarnă

41

Acel moment a fost cel în care am ţipat

cât ne-au ţinut plămânii. Am fost atât de

speriaţi, încât paşii noştri scârţâiau uşor

pe zăpada proaspăt aşternută şi neatinsă

până la acel moment. Eram atât de

încremeniţi, încât nu am putut să o luăm

la fugă; abia dacă am făcut trei paşi. Nea

a ȋncercat sӑ ne calmeze şi ne-a spus că,

doar cu magia prieteniei dinte noi trei, el

a putut prinde viaţă şi că nu ne-ar răni

niciodată.

A început să ne spună că ar vrea şi el

să ştie cum este să stai lângă foc,

savurând o ciocolată caldă. Nu a simţit

niciodată căldura şi voia măcar să

încerce. Atunci, am încercat să îi

explicăm de ce nu poate intra la căldură,

el s-ar topi şi, într-un final, ar muri.

Simţeam că ţine la noi, aşa că nu i-aş fi

dorit aşa ceva. El tot insista din ce în ce

mai tare, până când noi trei, aşezaţi în

jurul lui, ne-am prins de mâini cu

capurile plecate.

O flamă puternică apare în jurul

nostru, însă tristeţea ne cuprinsese atât

de tare, încât aproape că nici nu am

observat-o, dar Nea, da.

Un zâmbet larg i s-a schiţat pe chipul

ca de copil. A închis ochii cu o expresie

ce ne insufla fericire. În momentul în

care ne-am desfăcut mâinile din

strânsoare, lumina a dispărut. Lui Nea

încă nu i-a fugit zâmbetul de pe faţă.

Explicaţia zâmbetului pe care îl purta de

ceva timp era faptul că el a simţit, pentru

prima oara, căldura. Nu era căldura pe

care o simţi când aprinzi focul, ci căldura

sufletelor noastre unite prin mâinile ce îl

înconjurau. Căldura pe care o emană

sufletul este mult mai puternică decât

cea pe care omul a învăţat să o facă.

Încălziţi-vă sufletul!


Poveste de iarnă

42

Pasagerul spre Abis

Elev Radu Morăraşu

Liceul Teoretic ”Nicolae Iorga” Nehoiu, Buzău,

Îndrumător, prof. Elena-Adina Băcescu

Eu cred, eu cred, eu cred… asta este tot ce îmi mai amintesc din călătoria mea cu

Expresul Polar. Pe atunci eram doar un băiețel. Acum anii au trecut. Am rămas doar

bătrânul domn Wilson, pe care copiii îl știu drept ‘’Bătrânul de treabă cu bomboane’’

sau ‘’Bătrânelul Comic’’, deoarece eu mereu am iubit copiii, chiar dacă eu nu am avut

unul.

În nopțile de Ajun, mai doresc un singur lucru: să mai văd o dată fiara de metal ce

scoate fum pe nări, pufăie și scârțâie din toate încheieturile, bătrânul Expres Polar. De

Ajun, îl așteptam și stăteam cu orele la fereastră, însă nu a mai apărut; până acum. De

vreo două minute, afară e o lumină puternică și un șuierat. În fața casei, cuminte,

bestia mă aștepta, iar domnul controlor, parcă doar puțin îmbătrânit de trecerea

anilor, mă aștepta și el.

Când am ieșit grăbit din casă, sfios, am intrat împreună cu bătrânul controlor în

vagonul tapițat cu catifea roșie și strălucitoare, în lumina becului galben de pe coridor.

După un drum lung și plin de amintiri frumoase, ajungem la Pol, în cartierul general al

Moșului. Când pun piciorul pe gheața semitopită și trag o gură de aer rece în piept, o

lumina albă mă copleșește și mă transformă iar în copilul de altădată. Mirat, dar și

bucuros, încep să admir împrejurările. Erau mii de căsuțe de toate culorile, și mai

mari, și mai mici, pentru oameni sau pitici, ce trăiau fericiți în lumea de basm a

Crăciunului. Printre case curgea un pârâiaș plin de moruni uriași și lostrițe frumoase

ce-ar fi ispitit cu ușurință orice pescar să sară în apa înghețată.

Fulgii zburau ca niște fantasme albe pe deasupra orășelului, strângându-se parcă

în umbre ce păreau a-mi face cu mâna sau a dansa în jurul meu, umbre ce dispar și

apar ici colo, ca și când n-ar fi fost. Ajunși în centru, după o plimbare lungă, plină de

amintiri frumoase, îl reîntâlnesc pe bătrânul Crăciun. Cu barba-i albă și hainele de un

roșu aprins inconfundabil, mă invită în sania sa într-o ‘’călătorie spre cer’’ . Urcând

sfios, credeam că nu mai există vreun lucru mai bun de făcut înainte ca obștescul

sfârșit să mă ajungă. După ce sania ușoară și-a luat zborul, mă simțeam de parcă

pluteam, de parcă gravitația nu mai exista.

În dreapta mea, Moșul ghida sania spre cer. Sub noi, orășelul era acoperit de o

pâclă groasă de aburi a Expresului. Doar fantasmele albe ale fulgilor, ce păreau din ce

în ce mai clare, ne mai înconjurau. Brusc, sania a dispărut împreună cu Moșul și am

rămas printre fulgii dansatori, reci și fără viață.

Mă bucur că am călătorit cu trenul care m-a bucurat atunci când am fost mic, dar

acum m-a lăsat trist și singur în purgatoriul etern plin de umbrele vieții…


Poveste de iarnă

43

Doar o dorință

Elev Ștefan Recășan,

Școala Gimnazială Nr. 7 ”Sfânta Maria” Timișoara, Timiș,

Îndrumător, prof. Luminița Tomuța

Iarna trecută am experimentat ceva foarte plăcut: zăpada a fost jucăria mea

preferată.

Am învățat cum să fac bulgări și cum să construiesc un iglu. E destul de bine

pentru un elev de clasă pregătitoare. Nu credeți?

Când doamna noastră ne-a întrebat ce ne-am dori să fim, eu am știut sigur că

vreau să fiu pinguin. De ce?

Simplu! Vreau să trăiesc tot timpul înconjurat de zăpadă.


Poveste de iarnă

44

Eu, câinele, pisica și omul de zăpadă

Elevă Sofia Prundariu

Școala Gimnazială Nr. 1 Bistrița, Jud. Bistrița-Năsăud

Îndrumător, prof. Daniela Salanță

Într-o zi, la bunica mea, pe când ningea, am început să construiesc un om de

zăpadă. I-am pus, în loc de nas, un morcovel portocaliu, ca ochi, i-am pus două

pietricele, mâinile i le-am făcut din două bețe mai mici, iar picioarele din doi bulgări

mari. Ca și gură, i-am pus vreo cinci grăunțe de porumb, iar ca pălărie, i-am pus un

ghiveci de flori.

Apoi, am început să mă joc cu Alma, cățelușa mea, prin zăpadă, până ce am

obosit, iar frigul m-a trimis în casă ca să beau o cană de cacao fierbinte. Nu am stat

mult la căldură, pentru că în curt era mult prea frumos.

În curte, surpriză! Alma s-a jucat cu omul de zăpadă și l-a distrus! Nu m-am

supărat prea tare. Încă ningea și puteam să îl reconstruiesc din zăpada proaspătă.

Ningea cu fulgi mari și pufoși. Mi-am zis că ar fi potrivit să încerc și sania. Mă

distram de minune, când a apărut motanul meu, Tomi. A urcat pe sanir și a început să

miaune ca să îi dau atenție. L-am luat în brațe și am continuat să mă dau pe derdeluș,

până ce Tomi s-a săturat și a plecat la căldură.

Toată seara, m-am gândit la ziua care a trecut așa de frumos!


Poveste de iarnă

45

Peripeții în miez de iarnă

Elevă Hadasa Chiciudean

Școala Gimnazială Nr. 1 Bistrița, Jud. Bistrița-Năsăud

Îndrumător, prof. Daniela Salanță

Era o noapte de iarnă geroasă, împodobită cu steluțe argintii. Zîpada de pe deal

strălucea în lumina lunii.

Doi iepurași au ieșit din adăpostul lor, să se joace cu zăpadă. S-au bulgărit o

vreme, apoi au făcut un castel de zăpadă.

Cum alergau și se rostogoleau, privirea le-a fost atrasă de strălucirea lacului

înghețat care părea un uriaș diamant. S-au apropiat și au încercat gheața. Era numai

bună pentru patinat.

Alunecau grațios pe luciul lacului și povesteau aventuri interesante, sub lumina

lunii care rărea un reflector. Totul strălucea, astfel că unul dintre iepurași nu a

observat că o porțiune de gheață era puțin topită. A căzut și s-a lovit la lăbuță. În

cădere, gheața s-a spart, iar el a plonjat în apă. În ajutor i-a venit prietenul său care s-

a speriat și a început să scoată sunete disperate și stridente, după ajutor.

Nici nu a reușit să își revină prea bine din sperietură, că toate animalele pădurii,

căprioare sfioase, arici mititei, veverițe jucăușe și ursuleți puternici, s-au repezit să își

ajute prietenul ca să iasă din apă.

Au confecționat o targă din crengi cu care l-au dus pe iepurașul accidentat, la

căsuța lui. Aici, cu toții au fost invitați ca să bea un ceai fierbinte și aromat. La plecare,

fiecare prieten al iepurașului a primit câte o ciocolata gustoasă care avea pe

invelitoare, scrise următoarele cuvinte: ”Prietenul la nevoie se cunoaște!”


Poveste de iarnă

46

Biscuiții

Elevă Aurora Șarig

Școala Gimnazială Cleja, Jud. Bacău

Îndrumător, prof. Gheorghe-Silviu Prisecariu

Iarna e un anotimp al purității și al fericirii. Când vezi luminițe colorate peste tot,

inima îți tresaltă de bucurie, pentru că știi ce urmează: părinții plecați în străinătate se

reîntprc acasă pentru a-și petrece sărbătorile alături de cei dragi, copiii merg la

colindat în grupuri mari și duc vestea nașterii lui Iisus, cu mult entuziasm. Totuși, nu

sărbătorile trebuie să fie fericite, ci oamenii. Iarna a fost mereu ocazia potrivită de a

sta împreună cu familia și cu prietenii.

Încă mai țin minte povestiri vechi și frumoase, legate de sărbătoarea Crăciunului:

păriinții mei mi-au povestit cum, pe vremuri, își împodobeau bradul cu fructe și cu

biscuiți. Oare cum ar arăta bradul nostru? Am hotărât să încercăm. Am fost foarte

entuziasmate, eu și sora mea, pentru că doar noi două, am reușit să împodobim un

brad destul de mare, dar eu, ca o mică șugubață ce sunt, luam mereu, pe furiș, câte

un biscuite din brad și îl mâncam repede.

Cel mai mult îmi place să sărbătoresc nașterea Mântuitorului nostru, Domnul

Iisus Cristos, cântând colinde pe la casele oamenilor. Mergeam și pe la casele

bătrânilor să le aducem un strop de bucurie. Ador momentele în care aceștia ne

mulțumesc și, cu lacrimi în ochi, ne spun cât de singuratici sunt în ultima vreme și cât

de mult se bucură de vizita pe care le-am făcut-o. Lacrimile stau să apară și în

colțurile ochilor mei, dar le rețin cu greu și zâmbesc umil.

La aproape toate casele bătrânești am fost serviți cu covrigi, dar când o bătrânică

ne-a dat biscuiți, mi-am amintit de bradul decorat ca pe vremuri și am hotărât ca cei

doi biscuiți rămași – unul l-am mâncat pe drum – să îi pun în brad.

Cadourile au stat toată noaptea, sub brad, la umbra biscuiților și a fructelor

coapte. Dimineața, am găsit, lângă setul de creioane colorate, și un pachet de biscuiți

precum cei primiți când am fost cu colinda. Întâmplare? Nu cred! Minunățiile

Crăciunului!

Pentru mine Crăciunul va însemna mereu timpul petrecut cu cei dragi, momente

emoționante și experiențe surprinzătoare. De atunci, mereu pun în brad un biscuite,

ca să îmi amintesc de faptul că nimeni nu trebuie să fie singur de Crăciun.


Poveste de iarnă

47

Capcana albă

Elev Tudor Benchea

Școala Gimnazială Cleja, Jud. Bacău

Îndrumător, prof. Gheorghe-Silviu Prisecariu

Într-o zi de iarnă, pe când ningea foarte tare, Andrei și-a chemat prietenii să

meargă împreună la săniuș.

Toți s-au distrat și au coborât cu viteză pe derdeluș, dar nu au observat, decât

târziu, că Paul dispăruse. Andrei și Vlad l-au căutat multă vreme, dar acesta era de

negăsit. L-au chemat și pe tatăl lui Paul ca să îi ajute la căutări. Nu l-au găsit pe băiat

și s-au întors acasă îngrijorați, dar sperând că se vor întâlni cu el, acolo. Nu a fost așa!

Ce s-a întâmplat? Paul căzuse cu sania într-un tufiș, iar din cauza șocului a leșinat.

A rămas nemișcat până seara. Când s-a trezit, nu a mai știut unde se află. Nu pre

putea să se miște pentru că viscolea și era înghețat.

A reușit, cu greu, să găsească o casă primitoare. Era casa unei bătrâne. Aceasta l-

a servit cu ceai fierbinte, întrebându-se ce caută un copil noaptea, pe un asemenea

ger. Ea l-a găzduit în camera de oaspeți. A doua zi, ea nu l-a lăsat pe Paul să plece,

deoarece se simțea cam singură. Paul putea să îi țină companie.

Stând în pragul casei, acesta și-a văzut prietenii care îl căutau și i-a strigat să vină

să îl scoată din casa bătrânei. Andrei și Vlad s-au întors, dar nu l-au găsit. Bătrâna îl

ascunsese pe băiat în pod. Aici era un gemuleț prin care a încercat să evadeze, dar nu

a putut trece prin el, era mult prea mic. Cei trei băieți au așteptat ca bătrâna să plece

de acasă, pentru a putea pleca. Au reușit!

Peste trei zile era Crăciunul. Familiile copiilor își făceau diferite planuri ca

întâmpine această sărbătoare cum se cuvine: în familie, în jurul unei mese încărcată

de bunătăți. Seara, cei trei prieteni – Andrei, Vlad și Paul – s-au întâlnit ca să schimbe

cadouri și să plece la colindat, hotărâți să evite ”capcana albă”, unde poti primi un

ceai fierbinte, dar îți pierzi libertatea.


Poveste de iarnă

48

O zi de neuitat

Elevă Alexia Goagă

Școala Gimnazială Ștefești, Prahova

Îndrumător, prof. Ștefania Stuparu

Era o iarnă friguriasă, iar casele nu se mai zăreau de sub nămeții de zăpadă.

Împreună cu frații mei am plecat să ne jucăm, să ne bucurăm de așa o zi minunată.

Fiind mai mică, rămâneam mereu în urmă, dar fratele meu mai mare, Adi, mă

aștepta și mă ajuta să înot prin neaua pufoasă și strălucitoare.

La locul stabilit, ne așteptau prietenii. Unii se dădeau cu săniile, alții construiau

oameni de zăpadă, alții se băteau cu bulgări.

Împreună cu prietenele mele, Nati și Lori, am hotărât să construim un iglu, așa

cum au eschimoșii. Am muncit cu hărnicie, iar când a fost gata, ne-am adăpostit

înăuntru. În căsuța încăpătoare am rămas și am povestit până seara. Pierduserăm

noțiunea timpului. Doar când stelele jucăușe s-au arătat pe bolta cerească, ne-am dat

seama că e cam târziu.

Pacea serii a fost tulburată de strigăte disperate. Părinții mă căutau. Frații mei

uitaseră de mine și se întoarseră acasă acasă. Nu pot descrie în cuvinte, cât de fericiți

au fost când m-au văzut ieșind din iglu.

Tot satul a răsunat de chiotele noastre de bucurie.


Poveste de iarnă

49

La săniuș

Elevă Loredana Dănăilă

Școala Gimnazială Ștefești, Prahova

Îndrumător, prof. Ștefania Stuparu

În vacanța de iarnă, au sosit în vizită, verii noștri din Italia. Am petrecut împreună

cu ei, multe ore la săniuș. Ne trezeam de dimineață, cu noaptea în cap, luam micul

dejun, ne îmbrăcam gros și până la derdeluș nu ne mai opream.

Costișa era plină de zăpadă proaspătă. O urcam cu greu, trăgând săniile după noi,

ca, mai apoi, să zburăm la vale cu râsete și chiote. Cei mai experimentați în mânuirea

saniei îi instruiau pe cei începători. Eu am ajutat-o pe verișoara mea Ioana. I-am

explicat cum se ține sfoara, cum să pună un picior – stângul sau dreptul – pe zăpadă,

în funcție de direcția în care vrea să meargă.

După multe peripeții – căzături, răsturnări, ciocniri – Ioana a început să se

priceapă din ce în ce mai bine la mânuirea saniei pe derdeluș. Am lăsat-o chiar să

conducă sania mea.

Obosită, dar mulțumită că am putut învăța ceva pe alții, am pornit-o către casă.

Eram înghețată, dar nu mai conta. A fost o zi de neuitat!


Poveste de iarnă

50

Omul de zăpadă

Elevă Estera Stan

Liceul Teoretic Recaș, Jud. Timiș

Îndrumător, prof. Ramona Mitroi

Covorul alb ca spuma laptelui, ascundea pământul înghețat și firele de iarbă de

multă vreme îngălbenite. Un strat pufos de nea, acoperise dealul, lăsând la vedere

numai bradul semeț care stătea de strajă deasupra satului, anotimp după anotimp.

Steluțele cădeau necontenit din cerul de plumb, precum niște fluturi gingași printre

flori.

Începuse să ningă la prima oră a dimineții, pe când copiii încă mai dormeau,

înfofoliți în pături călduroase, la adăpost de gerul nemilos al iernii. Odată cu căderea

zîpezii, liniștea dimineții a fost spartă de valuri de copii veseli, cu obrajii îmbujorați,

care urcau pe deal, printre steluțele argintii, de o frumusețe ireală, să încerce zăpada.

Din trei bulgări rostogoliți prin omăt, copiii au făcut un om de zăpadă, înalt și

mândru. O oală spartă îi ferea capul de gerul strașnic, un fular roșu îi acoperea gâtul

grațios, în timp ce ne privea curios prin doi nasturi ce țineau locul ochilor. Îi privea

curioși pe omuleții care l-au făcut, dar l-au părăsit în câmp, atrași fiind de viteza

săniuțelor ce alunecau pe derdeluș.

Ar fi vrut să încerce și el o sanie, dar picioarele nu îl ajutau. Știa că orice om de

zăpadă vine pe lume doar ca să îi înevselească pe copii. Era împăcat cu acest gând și

trăia fiecare moment de bucurie prin copiii pe care îi privea.


Poveste de iarnă

51

O zi periculos de distractivă

Elevă Denisa Ciobanu

Liceul Teoretic Recaș, Jud. Timiș

Îndrumător, prof. Ramona Mitroi

Povestea mea începe cu o ieșire la munte, împreună cu familia mea. A fost o zi

plină de peripeții.

Am încercat să urc pe un vârf de munte, prin pădurem dar am alunecat și m-am

rostogolit la vale.Nu am pățit nimic, doar am fost puțin amețit.

Întâlnirea mea cu caii care trăgeau o sanie, nu a fost prea prietenoasă, deoarece

îmi este frică să stau aproape de ei. Nici insistențele părinților nu au ajutat.

Locul unde nu am întâlnit nici cai și nici brazi a fost pârtia. Nu am îndraznit să

schiez, dar am împrumutat un colac. Am avut viteză mare, așa că la o curbă m-am

rostogolit. Din nou, amețită!

Uitându-mă în urmă, pot să spun ca a fost o zi periculos de distractivă.


Poveste de iarnă

52

Invitație:

Și în loc de

Încheiere,

Vă spunem

”La revedere”,

Cu bine

Să ne întâlnim,

Când iarna

Povești

Începe

Să cearnă,

Să colindăm,

Și să cântăm,

Să le fulguim,

Și să le închidem

Într-o carte,

De care să avem

Toți parte.

Cu drag

Vă invităm

La concurs!

Vă așteptăm !

Prof. Luminița Tomuța


Poveste de iarnă

ANEXE 53

Regulament 2019-2020:

Secţiunea Denumirea activităţii Descrierea activităţii Modalităţi de

evaluare

Sport ca la carte -

concurs sportiv

A.

B.

C.

D.

E.

F.

Şcoala mea e altfel -

concurs de afişe

Poveste de iarnă -

concurs de eseuri

Cartea, prietena mea

- concurs de ilustraţii

pentru cărţi

Din vârful peniţei -

concurs de poezie

Aventurile copilăriei -

expoziţie de machete

Individual/grup:

organizează concursuri

sportive şi apoi prezintăle

într-un jurnal

Individual/grup:

realizează afişe cu cele

mai reuşite activităţi

derulate în cadrul

programului „Şcoala

Altfel”

Individual: compune o

poveste sau povesteşte o

întâmplare adevărată,

legată de anotimpul

iarna

Individual/grup:

confecţionează cărticele

prin diferite modalităţi

de expresie care să

ilustreze poveşti citite,

la alegere

Individual: compune o

poezie care să ilustreze

lectura citită

Individual: realizează

machete într-o manieră

cât mai originală, care

să ilustreze lectura citită

• Jurnale, carticele,

ziare care să

prezinte imagini

şi informaţii

referitoare la

numele echipelor,

componenţa,

valori şi rezultate

• Afişe de mărime

A3

• Eseuri, poveşti,

povestiri

• Expoziţie cu cele

mai reuşite

cărticele realizate

prin diferite

tehnici - desen,

pictură, colaj

• Culegere de

poezie

• Expoziţie de

machete

Indicaţii

Se pot organiza

orice fel de

competiţii

sportive

Vor fi incluse

toate

elementele

specifice unui

afiş

Materialele

trebuie să

respecte tema

dată

Nu se acceptă

pagini xeroxate

sau fotografii

decupate din

alte cărţi

Verifică

tematica

poeziilor*

Vor fi ilustrate

lecturile citite

*Propunerile de lectură pentru secţiunea E:

Pentru secţiunea „Din vârful peniţei” , temele de reflecţie sunt după cum

urmează: „Povestea abecedarului pierdut ” de Passionaria Stoicescu (cls. I) , „Când

stăpânul nu-i acasă” de Emil Gârleanu (cls. a II-a), „Povestea neamului românesc” de

Mihai Drumeș (cls. a III -a), „Din viața dacilor ” de Alexandru Vlahuță (cls. a IV -a),

„Vizită” de Ion Luca Caragiale (cls. a V -a), „Fabule” de Grigore Alexandrescu (cls. a

VI-a), „Tema pentru acasă ” de Nicolae Dabija (cls. a VII -a), „Miorița” baladă

populară (cls. a VIII-a).


Poveste de iarnă

ANEXE 54

Observații:

Termene: Înscrierea participanţilor: termen limită 30 aprilie 2020;

Expedierea lucrărilor: termen limită 30 aprilie 2020 (data poştei);

Faza regionala: 3-6 mai 2020

Organizarea expoziţiei-bilanţ: 6-31 mai 2020;

Trimiterea diplomelor: iunie-iulie 2020.

Adresele de

expediere a

lucrărilor şi a

fişelor de

înscriere

Prin poşta:

TOMUŢA LUMINIŢA

ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR. 7 „SFÂNTA MARIA“

STR. ION IONESCU DE LA BRAD NR. 2

LOC. TIMIŞOARA, JUD. TIMIŞ

COD 300255

cu menţiunea

PENTRU CONCURSUL „Carte frumoasă, cinste cui te citeşte !”

Prin mail: popluminita@yahoo.com - la subiect va fi mentionat Concursul

Modalităţi de

înscriere

“Carte frumoasa, cinste cui te citeste ! “

Într-un plic se vor pune:

- fişa de înscriere (anexată mai jos);

- acordul de parteneriat completat în 3 exemplare originale, ştampilat şi

semnat de directorul şcolii, specificându-se numele cadrului didactic

participant pe acord;

- lucrările copiilor (desene, poezii, eseuri);

- un plic autoadresat + timbru de 3 lei.

La adresa de mail popluminita@yahoo.com vor fi trimise următoarele date în

format word, cu diacritice, după modelul anexat:

- fişa de înscriere;

- poeziile, eseurile, poveştile copiilor;

Documentul Word cu litere TNR, mărimea 12, va avea urmatoarea denumire:

Elev, Sectiunea.

- Exemplu: Diaconescu Ion, Sectiunea G. În interior, documentul va

conţine următoarele date: numele şi prenumele elevului, activitatea şi secţiunea,

clasa, şcoala, localitatea, judeţul, numele şi prenumele cadrului didactic îndrumător.


Poveste de iarnă

ANEXE 55

Condiții de participare:

Lucrările trimise nu se restituie. Nu se percepe taxă de participare. Nu este

obligatorie participarea la toate secţiunile.

Un cadru didactic poate participa cu un număr maxim de 2 lucrări pe

secţiune.

Jurizarea se va realiza pe secţiuni, pe fiecare nivel de clasă, de către cadrele

didactice implicate în proiect, impreună cu alţi specialişti. Se vor acorda

premiile I, II, III, menţiuni pentru cele mai reuşite creaţii şi diplome de

participare pentru toţi elevii implicaţi. Cadrul didactic îndrumător va primi

diplomă de participare.

Valori urmărite:

- Respectarea temei concursului;

- Amprenta copilului sub îndrumarea cadrului didactic;

- Originalitatea şi acurateţea lucrărilor;

- Mesajul transmis prin lucrările copiilor;

- Comunicarea prin diverse limbaje de expresie;

- Realizarea estetică a lucrărilor.

Compoziţiile plastice vor fi realizate în tehnică de lucru la alegere,

încadrându-se în tema anunţată. Pe faţa lucrării, în colţul din dreapta jos, se

vor scrie, pe etichetă, cu majuscule, următoarele: numele şi prenumele

elevului, activitatea şi secţiunea, clasa, şcoala, localitatea, judeţul, numele şi

prenumele cadrului didactic îndrumător.

Numele şi prenumele elevului:

Activitatea nr.

Secţiunea

Clasa:

Şcoala:

Localitatea:

Judeţul:

Îndrumător:

Diplomele vor fi trimise în plicul autoadresat împreună cu un exemplar

original al acordului de parteneriat până la data de 31 iunie 2018.

PERSOANE DE CONTACT:

Prof. Tomuţa Luminiţa – Tel. 073 028 3714


Poveste de iarnă

ANEXE 56

Fișa de înscriere:

Proiectul Regional

„CARTE FRUMOASĂ, CINSTE CUI TE CITEŞTE !“

Numele şi prenumele

cadrului didactic

Specialitatea

Unitatea de învăţământ/

localitatea/judeţul

Adresa unde se vor

trimite plicurile cu

diplomele: stradă,

număr, localitate, judeţ,

cod

Telefon cadru didactic

Adresa e-mail cadru

didactic

DATE PERSONALE

DATE DESPRE ELEVI*

Secţiunea Numele şi prenumele Clasa Tipul lucrării

A. Sport ca la carte - concurs

sportiv

B. Şcoala mea e altfel - concurs

de afişe

C. Poveste de iarnă - concurs de

eseuri

D. Cartea, prietena mea -

concurs de ilustraţii

E. Din vârful peniţei - concurs

de poezie

F Aventurile copilăriei -

expoziţie de machete

*La fiecare secţiune se poate participa cu maxim două lucrări

Data,

Cadru didactic,


Poveste de iarnă

ANEXE 57

ACORD DE PARTENERIAT

Încheiat astăzi, .....................................

1. Părţile contractante:

A) ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR. 7 „SFÂNTA MARIA” TIMIŞOARA, Str. Ion Ionescu de la

Brad, Nr. 2, Judeţul TIMIŞ, reprezentată prin Director prof. GICA DUMITRU, prof. TOMUŢA

LUMINIŢA, în calitate de Aplicant

B) ŞCOALA ..........................................................................................................................................

reprezentată prin Director …………………………….…………………… şi înv./inst./prof.

……………………………………………………………………………………… în calitate de Partener.

2. Obiectul contractului:

Obiectul prezentului acord de parteneriat îl reprezintă colaborarea dintre aplicant şi partener în

vederea organizării şi desfăşurării de activităţi extraşcolare în instituţia aplicant prin Proiectul Regional

„CARTE FRUMOASĂ, CINSTE CUI TE CITEŞTE !“ – ediţia ................

3. Grup ţintă: şcolarii claselor I – VIII din ţară.

4. Obligaţiile părţilor:

A) Aplicantul se obligă:

- să informeze şcolile despre organizarea concursului;

- să organizeze expoziţia cu lucrările elevilor;

- să respecte termenele de desfăşurare a concursului;

- să emită şi să distribuie diplomele şcolarilor premianţi;

- să distribuie diplomele de participare elevilor şi cadrelor didactice îndrumătoare.

B) Partenerul se obligă să respecte următoarele condiţii:

- să mediatizeze concursul în şcoală;

- să pregătească elevii pentru activitate;

- să selecteze lucrările elevilor participanţi la concurs;

- să respecte regulamentul de desfăşurare a concursului;

- să evite orice situaţie generatoare de risc ce poate afecta în mod negativ imaginea concursului.

5. Durata acordului:

Acordul s-a încheiat în 3 (trei) exemplare şi intră în vigoare la data semnării acestuia. Este valabil

pe perioada anului şcolar 2018 – 2019.

6. Clauze finale ale acordului:

Proiectul Regional „CARTE FRUMOASĂ, CINSTE CUI TE CITEŞTE!“ face parte din

categoria activităţilor extraşcolare şi urmăreşte stabilirea de relaţii de colaborare între instituţiile de

învăţământ din regiune.

Aplicant,

Şcoala Gimnazială Nr. 7 „Sf. Maria“ Timişoara

Director, profesor Gica Dumitru

Partener,


Poveste de iarnă

ANEXE

58

Școlile partenere:

• Școala Gimnazială Nr. 7 „Sfânta Maria” Timișoara, Jud. Timiș

• Liceul Teoretic Recaș, Jud. Timiș

• Liceul de Arte „Dinu Lipatti” Piteşti, Jud. Argeş

• Liceul Teoretic ”Nicolae Iorga” Nehoiu, Jud. Buzău

• Liceul Tehnologic ”Arhimandrit Chiriac Nicolau” Vînători-Neamţ, Jud. Neamț

• Liceul cu Program Sportiv Nr.1 Clinceni, Ilfov

• Școala Gimnazială Nr. 16 ”Take Ionescu” Timișoara, Jud. Timiș

• Școala Gimnazială Moravița, Jud. Timiș

• Școala Gimnazială ”Dimitrie Cantemir” Oradea, Jud. Bihor

• Școala Gimnazială ”Mihai Eminescu” Alba Iulia, Jud. Alba

• Școala Gimnazială Nr. 1 Bistrița, Jud. Bistrița-Năsăud

• Şcoala Gimnazială ”Miron Cristea” Topliţa, Jud. Harghita

• Școala Gimnazială “Sfântu Dumitru” Craiova, Jud. Dolj

• Școala Gimnazială Ștefești, jud. Prahova

• Școala Gimnazială Nr. 81 București

• Școala Gimnazială ”Ion Heliade Rădulescu” București

• Şcoala Gimnazială Dorna Arini, Jud. Suceava

• Școala Gimnazială Tămășeni, Jud. Neamț

• Scoala Gimnazială Cleja, Jud. Bacău


”Poveste de iarnă” – Coord. Prof. Luminița Tomuța

ISBN 978-973-0-30948-5

Poveste de iarna V 2019

Create successful ePaper yourself

Delete template?

Save as template?