Occidentul romanesc 134 - iunie 2022

Să scriem corect româneşte IUNIE
2022 11
Dan Caragea
(Lisabona - Portugalia)
Din aceeași categorie, a articolelor
noi, face parte și un
apreciabil număr de cuvinte
străine, multe englezești, dar
și din alte vocabulare, pe care
românii le folosesc în comunicare.
Este vorba de clasa străinismelor
sau xenismelor, o
clasă de frontieră, dar formată
din unități de uz frecvent, prezente
fie în limba generală, fie
în limbajele specializate.
Prima chestiune care se ridică
este apartenența sau nu a
acestor cuvinte la limba noastră.
Altfel spus, fac ele parte
din vocabularul limbii române
sau sunt unități lexicale externe
acesteia pe care însă le folosim
și noi?
La această întrebare răspunsul
este simplu: străinismele
(chiar și cele semiadaptate) nu
fac parte din vocabularul limbii
române, ele apar însă înregistrate
în dicționar cu specificarea
limbii căreia îi aparțin. Uneori,
când au întrat printr-o filieră, se
menționează și limba de origine:
jiu-jitsu (fr./jap.), citinduse:
„cuvânt japonez întrat prin
filieră franceză”. Aceasta nu
înseamnă că străinismele nu ar
avea un rol esențial în comunicare,
că trebuie evitate ș.a.m.d.
De altfel, autoarele le descriu
în felul următor: „Dincolo
de modă și de imitația facilă,
multe dintre acestea denumesc
realități noi, îmbogățesc limba
cu sinonime și au adesea
și avantajul conciziei și al
univocității; pe de altă parte,
ele prezintă anumite probleme
de grafie, de pronunțare sau/
și de comportament gramatical.
Pentru a contracara excesul
de anglicisme ar trebui să
se elaboreze liste de termeni
românești recomandați în locul
acestor împrumuturi – întreprindere
care nu se află însă
printre atribuțiile acestui tip de
dicționar. DOOM 3 nefiind un
dicționar explicativ, ele nu au
putut fi însoțite de indicarea
sensurilor, care trebuie căutate
în alte surse.” (p. 12)
Unitățile străine apar în
DOOM cu pronunțare, indicarea
limbii de origine și articulare.
DOOM-ul nu precizează
însă sensul, nefiind în sarcina
sa. Cum spun autoarele însă,
sensurile „trebuie căutate în
alte surse”. Alte surse înseamnă
dicționarele limbii engleze,
site-urile de traducere, resursele
Wiki etc. De drept însă, sarcina
aceasta este a DEX-ului care
oferă articole complete, cu toate
informațiile din DOOM, dar
și cu explicarea sensului, după
cum se vede mai jos:
• GADGET, gadgeturi,
s. n. (Englezism) Obiect mic,
ingenios construit, de valoare
și utilitate neînsemnate. [Pr.:
gáğet] – Din engl. gadget.
• !gadget (engl.) [pron.
g’eğet] (desp. ga-dget) s. n.,
pl. gadgeturi [pron. g’eğetur i ].
Am remarcat neconcordanța
la pronunțare între cele două
transcrieri. Dacă vrem să ne
lămurim, aflăm că în Oxford
sau Collins transcrierea este /
ˈɡædʒɪt/, prin urmare în spațiul
anglofon ultima vocală este i,
dar la noi ambele dicționare ne
spun să pronunțăm e, căci așa
rostesc românii.
Chestiunea spinoasă este
însă alta. Academia ar trebui să
disponibilizeze cât mai repede
DOOM-ul, și DEX-ul, DELRul,
DLR-ul, ROMTEXTUL etc.
pe Web, să creeze un portal al
limbii române cu resurse academice.
Numai o astfel de decizie
ne poate alinia la standardele
europene. Astăzi, dicționarele
nu mai pot fi privite ca opere
„încremenite”, cum sunt, de
fapt, edițiile lor pe hârtie.
Astăzi DOOM-ul sau DEXul
trebuie să fie informatizate,
actualizate permanent. Nu putem
aștepta încă trei sau patru
ani ca un cuvânt precum covid
să apară în DEX (DOOM 3 înregistrează
COVID-19, fără
să precizeze că este un termen
din engleză și fără să țină seama
că acronimul este perceput
ca substantiv simplu: covid,
fiind deja adaptat: covidul, covidului).
Și nici nu trebuie să
împovărăm profesorii, elevii,
jurnaliștii, editorii, traducătorii
etc. cu cheltuieli nenecesare,
obligați, dacă ar dori să fie „la
zi”, să cumpere ultimele tiraje
ale „cărămizilor” academice.
Iată însă că și acum le-a
sărit în ajutor DexOnline publicând
imediat toate noutățile
din DOOM 3 și scăpându-i
de cheltuieli. Să fim limpezi:
Academia nu trebuie să sacrifice
mai mulți copaci decât este
necesar, pentru că astăzi niciun
dicționar de referință nu poate
fi corectat, revizuit, îmbogățit,
interconectat prin noi tiraje.
Conceptul de ediție tipărită nu
mai este compatibil cu operele
lexicografice de referință, gestionate
de entități ale statului. Cu
părere de rău, trebuie să spun că
Academia noastră ne ține încă
în anii ’70 ai secolului trecut,
dacă este să judecăm după felul
cum ne prezintă dicționarele
sale.
A doua chestiune. Diferența
între neologisme și străinisme
constă în adaptarea primelor
la sistemul limbii, din punct
de vedere ortoepic, ortografic
și morfosintactic. De exemplu,
cuvântul show este străinism
și se scrie după regulile limbii
engleze. Dacă l-am dori românizat,
ar trebui să scriem șou.
În schimb, în exemplul de mai
jos avem o situație de adaptare:
• sandvici/sendviș s. n.,
pl. sandviciuri/sendvișuri
(DOOM 2 , 2005)
• !sendviș/sandvici (desp.
send-viș/sand-vici) s. n.,
pl. sendvișuri/sandviciuri
(DOOM 3 , 2021)
La aceste forme, pe care
DOOM le permută la ediția
a III-a, după cum se vede, se
pot adăuga altele ca variante,
unele fiind pronunții defectuoase:
sendvici, senvici, sandviș,
sanviș. Dacă ar fi să facem o
simplă căutare pe Internet (în
pagini obișnuite, în știri și cărți),
forma sandviș (după pronunția
franceză) are 570 de ocurențe,
forma sandvici (după engleză)
are 590 de ocurențe, forma
sendviș (prima în DOOM 3 ) are
440 de ocurențe, iar sendvici,
110 de ocurențe. Așadar, din
perspectiva frecvenței, soluția
preferabilă ar fi fost: sandvici/
sandviș. Sunt multe astfel de
exemple discutabile în DOOM,
în toate edițiile.
Oricum, se pare că grafia
românească, oricare ar fi
forma aleasă, s-a impus celei
franțuzești sau englezești (sandwich).
Cum trebuie considerat
acest cuvânt? Un neologism
sau un străinism? Lexicografii
l-ar putea probabil introduce
în ambele clase, cu argumente
diferite. În ceea ce ne privește,
îl considerăm neologism. Era
străinism la 1862, când G.M.
Antonescu îl înregistra în
Dicționarul său de „cuvinte
străine”: „S a n d w ic h , (angl.)
buccată de păne copperită cu
unt şi siuncă.” Astăzi, după mai
bine de o sută cincizeci de ani
în limbă, părăsind veștmântul
grafic englezesc sau franțuzesc
(francezii l-au luat de la englezi
la 1762), în ciuda ezitărilor lexicografilor,
este un neologism
dintre cele „vechi”, dacă ni se
îngăduie o asemenea exprimare.
Și, mai firesc, un cuvânt al limbii
române. Dacă însă persistăm
să îl scriem ca în engleză, atunci,
dintr-un cuvânt firesc al limbii
redevine străinism.
La unele cuvinte pătrunse
mai demult ne-am obișnuit
deja cu neconcordanța dintre
pronunție și grafie. La cuvinte
ca bleu, sufleur, föhn (DOOM,
DEX) sau foehn (MDA), pizza,
DOOM 3 adaugă paella. Unele
sunt semiadaptate (acceptă
flexiunea) ca bleu-uri, sufleuri,
foehnuri, pizze, la altele
flexiunea e nebuloasă: paella.
Cred că putem zice totuși gustul
paellei:
„O rețetă grozavă, se poate
renunța desigur la creveți, însă
pentru cunoscători, aceștia
chiar desăvârșesc gustul paellei.”
(www. bucataras.ro/retete/
paella-cu-creveti-81254.html).
ACADEMIA ȘI DICȚIONARELE SALE DOOM – EDIȚIA A TREIA (IV)
La plural însă exprimarea
întâlnită este două paella, ceea
ce nu indică vreo adaptare:
„Dăm și comanda de două
paella (care se comandă obligatoriu
pentru minim două
persoane, cam peste tot am
întâlnit așa), și bunul nostru
chelner începe și aduce diverse
sticle pe o masă alăturată.”
( designedtotravel.ro/cinabilbao-spania/).
Articularea cu articol hotărât
implică, la plural (neutru), în
scris, două recomandări:
1. „La substantivele străine
a căror finală prezintă deosebiri
între scriere și pronunțare,
articolul -(u)l și desinența -uri
se leagă prin cratimă: acquis
art. acquis-ul [pron. ak’iul].
2. La cele a căror finală se
pronunță cum se scrie (inclusiv
cu valoarea prototipică a literelor
-w și -y), chiar dacă în interior
au și grafii neromânești,
articolul -(u)l/-i și desinența
-uri se leagă direct: basedow
pl. basedowuri, cowboy art.
cowboyi, whisky pl. whiskyuri.”
(p. 190)
Prin urmare, vom scrie cu
cratimă after-shave-ul, dar
legat whiskyul.
Este firesc ca realități străine
să fie numite cu cuvinte
străine? Chiar dacă mâncăm
frecvent sau preparăm pizza,
credeți că ar trebui să scriem
pița? Atâta vreme cât trăim
într-o lume „globalizată”, cu
aceleași etichete pretutindeni,
nu e nicio problemă să avem și
cuvinte străine în vocabularul
cotidian, poate chiar în vocabularul
fundamental dacă îl construim
în funcție de frecvență.
De aceea, nu vedem motivul
de a le oropsi cu soluții hibride,
artificiale. Prin scriere și prin
pronunțare se vede de la o poștă
că whisky nu este un cuvânt
adaptat. Adaptat ar fi uischi.
Și în alte limbi problema este
similară. Portughezii au propus
forma uisque, spaniolii güisqui,
dar aceste creații ale lexicografilor
nu au învins forma originală.
Moda limbii vernaculare a
trecut cam peste tot, așa că politica
adaptărilor lexicale forțate
a fost și ea abandonată.
Este un fapt incontestabil că
în comunicarea politică și socială,
în media, dar și în viața de
zi cu zi, limba noastră nu poate
evita străinismele, chiar și atunci
când avem bune corespondențe
în română. Motivele pentru care
oamenii apelează la englezisme
sunt variate. Aș enumera câteva:
în primul rând, pentru că este un
fenomen la modă pretutindeni,
în al doilea rând, pentru că vrem
să ne distanțăm de „restul”
societății prin codul lingvistic
diferit, în al treilea rând, pentru
că sunt multe realități pentru
care nu aveam un nume convenabil
sau suficient de nuanțat
în limba noastră, în al patrulea
rând, pentru că avem cunoștințe
tot mai precare de limbă română,
în fine, pentru că întreaga
societate este guvernată de fenomene
globale condiționante,
de o uniformizare sub toate aspectele
a vieții cotidiene.
Pentru ilustrarea străinismelor
în DOOM 3 , vom analiza articole
de la litera J.
+jam-session (engl.) [pron.
engl. ğemseşăn] s. n., art. jamsessionul
Mai întâi să lămurim sensul.
Wikipedia ne sare în ajutor:
Literal ar însemna „sesiune
aglomerată”, dar „Termenul de
jam session se referă la acțiunea
de a improviza o piesă muzicală
de către muzicieni care
nu obișnuiesc să interpreteze
în formula respectivă și care,
într-un context relativ familiar,
construiesc linii melodice noi
bazându-se numai pe inspirația
de moment.”
„Cineva a pus mâna pe o ghitară,
alții s-au prezentat cu alte
instrumente și s-a încins un jam
session îndrăcit de vuia hotelul.”
(Nicolae Covaci, Phoenix. Însă
eu, o pasăre, Integral, București,
2015, ebook)
Termenul a fost introdus
în lexicografia noastră de
Dicționarul de neologisme
(1986): „Reuniune de jaz formată
de soliști și acompaniatori
în vederea improvizării
în colectiv.” și preluat ca atare
de Micul dicționar academic.
O observație: acest substantiv
nu apare cu cratimă în Oxford,
Merriam-Webster, Collins,
American Heritage etc. Oare
de ce o are în DOOM 3 ? Simplu,
pentru că așa apare în DN
și MDA. Cine să mai verifice?!
+jazzman (engl.) [pron.
ğazmen/ğezmen] s. m., pl. jazzmeni
[pron. ğazmen i /ğezmen i ]
Cuvântul a fost pentru prima
dată înregistrat de Dicționarul
de neologisme (1986), „Muzician
de jaz”, dar a avut un tratament
lexicografic complet în
Dicționarul de cuvinte recente
al Floricăi Dumitrescu (1982):
jazman s. m. pl. jazmeni
(muz.; anglicism) Interpret de
jaz ◊ „În cadrul schimburilor
culturale S.U.A. ‒ România
este programată în luna decembrie
o vizită la București
a unor jazzmeni de marcă.”
Săpt. 5 VII 74 p. 7. ◊ „La
Nisa se va desfășura, între 6
și 16 iulie, cea de-a 5-a mare
paradă a jazului, la care vor
participa 250 dintre cei mai
celebri jazmeni din lume.” Sc.
24 VI 78 p. 6. ◊ „Jazzmenii
străini ne-au arătat că nu sunt
suficiente talentul și pasiunea
[...]” Săpt. 10 IV 81 p. 7 [pron.
jézmen; scris și jazzman] (din
engl. jazzman; PR 1952, DMC
1966, DMN 1969; DJ; DN3)
Florica Dumitrescu îl atestă
la 1974 și îl scrie cu un singur
z, ca și DN, după forma jaz
(semiadaptată, întrucât nu se
pronunța /jaz/). Pluralul urmează
engleza: man/men, la care
adăugăm morfemul i (scurt).
+joint (engl.) [pron. ğoĭnt]
s. n., pl. jointuri
Nu știm la ce sens al lui
joint s-au gândit autoarele, dar
se pare că nu poate fi altceva
decât o „țigară de marijuana”:
joint, jointuri s. n.
(tox.) țigară de marijuana
confecționată artizanal, fumată,
cel mai adesea, în grup.
(Dicționar de argou, 2007)
Este un termen din argoul
american, apărut în 1938, răspândit
astăzi pretutindeni.
„Ca în vremurile bune! exclamă
Pity, pufăind răbdător
dintr-un joint.” (Dana Bordea,
Dragostea all inclusive, vol.
I: Craiul din Olimp, Editura
Stylished, Timișoara, 2020,
p.186)...(va urma)
***
Autor: Dan Caragea
Nota redacției:
Dan Caragea este critic literar,
publicist, eseist, critic de artă,
critic de teatru și traducător
român. Este lusitanist, specialist
în psihologie și lingvistică
computațională. Din
2011, colaborator voluntar în
cadrul redacției Occidentul
Românesc. Dan Caragea a
absolvit Facultatea de Limbă
și Literatură Română (specialiate
B: Limbă și Literatură
Portugheză). Este doctor
în Psihologie. În perioada
1978-1990, a fost profesor
de limba română și asistent
la Facultatea de Limbi și
Literaturi Străine (unde a predat
limba portugheză), autor
de manuale de limbă portugheză,
traducător, critic, publicând
în diverse reviste culturale din
România. Între 1991 și 2008
a fost bursier al Institutului
Camões din Lisabona, autorul
unui manual de portugheză
pentru străini, Viver em
Portugal, director al societății
Cyberlex, responsabilă pentru
versiunile portugheză și spaniolă
ale programului Tropes
(analiza semnatică a textului).
Între 2009 și 2015 lucrează ca
expert la UEFISCDI, unde realizează
versiunea românească
a porogramului Tropes și un
software de detectare a similitudinilor
(Semplag). Publică
Analiza automată a discursului
în 2013, la Editura Academiei
(coautor Adrian Curaj). În
2017 coordonează la Lisabona
un mare album despre relațiile
culturale și diplomatice româno-portugheze
(la care este și
coautor). În anii 2018-2019
este expert la Institului de
Lingvistică „Al. Rosetti – Iorgu
Iordan” din București, colaborând
la prima fază de implementare
a proiectului Romtext
în România. Publică și revista
în culturală Leviatan.