Occidentul romanesc 134 - iunie 2022

10
IUNIE
2022
Gabriela Căluțiu Sonnenberg
(Benissa – Spania)
Deși nu aparține decât
parțial României, Marea
Neagră este strâns legată de
destinul țării noastre, numele ei
rezonând în sufletul fiecărui român.
Nu întâmplător, România
se definește drept spațiu carpato-danubiano-pontic,
componenta
pontică derivând
din numele dat în antichitate
de către greci Mării Negre
( Pontul Euxin). Denumirea de
Marea Neagră i-a fost dată mai
târziu de otomanii care aveau
obiceiul să asocieze nordul
cu întunericul (în limba turcă
Marea Neagră se traduce prin
Kara Deniz) și sudul cu lumina
( Marea Mediterană poartă numele
Ak Deniz - Marea Albă).
Cu o suprafață de 423.488
km² (cam de două ori cât
suprafața României) Marea
Neagră este o mare continentală,
de interior, cu dimensiuni
relativ modeste. Temperatura
ei medie anuală este de 12,5 °
C, depășind-o cu mult pe cea
de 20 de grade a aerului. Adâncimea
medie de 1.271 m nu
este exacerbată, platforma continentală
fiind foarte extinsă
mai ales în zona nord-vestică
(deci și în dreptul României).
Punctul ei cel mai adânc se
află la circa 2.212 m sub nivelul
mării, nu departe de orașul
Ialta (Peninsula Crimeea).
Apele ei comunică printr-un
sistem de strâmtori – Bosfor,
Marea Marmara, Dardanele
– cu Marea Mediterană, iar
mai apoi cu oceanul Atlantic.
Strâmtoarea Kerci face legătura
cu Marea de Azov. Alt detaliu
interesant este faptul că
mareele sunt de mică amplitudine
(sub 12 cm). Nu înseamnă
că Marea Neagră ar fi mai ușor
navigabilă decât alte ape! Dimpotrivă,
curenții ei marini sunt
temuți și respectați îndeosebi
iarna, când vânturile de nordvest
provoacă valuri mari.
Și fiindcă vorbim despre
valuri, nu puțini sunt cei care
susțin că Marea Neagră ar fi
nici mai mult nici mai puțin
decât locul în care s-ar fi produs
cândva legendarul Potop
biblic, când barajul natural
al Bosforului s-ar fi surpat,
permițând intrarea nestăvilită
a apelor Mediteranei în actualul
perimetru al Euxinului (cuvânt
care în greacă înseamnă
ospitalier). Ipoteza nu a fost
suficient verificată științific,
dar există dovezi precum că
prin aceste locuri s-ar fi aflat
în preistorie un lac de apă dulce
(Lacul Pontic), în jurul căruia
s-ar fi dezvoltat una dintre
primele civilizații agricole europene.
Fapt este că aici s-au
produs și mai recent catastrofe
naturale, de pildă, în anul 1901,
când un cutremur de 7,2 grade
pe scara Richter a provocat un
val de tip tsunami de aproape
5 metri înălțime, care a măturat
litoralul României și Bulgariei,
distrugând sate întregi și spulberând
plaje pe distanțe de
kilometri.
Cauza acestor mișcări tectonice
este activitatea seismică
intensă de la granița dintre
Europa și Asia Mică. Linia
imaginată de geografi între
platformele continentale taie
marea în două părți, segmentul
major fiind cel european.
Statele riverane sunt:
România, Bulgaria, Ucraina,
Rusia, Georgia și Turcia. O
frontieră nouă a apărut în martie
2014, odată cu anexarea
Peninsulei Crimeea de către
Rusia. Granița fluidă impusă
de atunci României de Rusia
se întinde de la nord spre sud,
pe o lungime de 200 km. S-au
ridicat imediat voci care prevesteau
Mării Negre destinul
latent de „lac rusesc” (citat din
președintele de atunci, Traian
Promovăm România
Cotele apelor... Mării Negre
Băsescu).
Pentru a promova și coordona
politicile și interesele
statelor din zona Mării Negre,
cele 6 țări riverane și vecinele
lor s-au unit, constituind
în anul 1992 Organizația
Cooperării Economice a Mării
Negre. S-a convenit asupra
construirii unui inel de autostrăzi
în jurul mării și a unei
rețele electrice comune. În
plus, s-a construit gazoductul
de adâncime Blue Stream, care
leagă Federația Rusă de Turcia.
Lucrările pentru traseul South
Stream, menit să lege Rusia de
Bulgaria, urmând să traverseze
și partea care ține de România,
s-au sistat în decembrie 2014.
La inițiativa academicianului
şi diplomatului român Mircea
Malița, s-a înființat tot în 1992
Fundația Universitară a Mării
Negre (FUMN), organizație
non-politică şi non-profit creată
după modelul Universității
Mării Baltice şi Universității
Mării Mediterane. Obiectivul
ei este rezolvarea problemelor
la nivel macro din bazin, care
nu țin seama de granițele dintre
state. Un exemplu: în anul
2014, poluarea cu materiale
plastice aduse de Dunăre în
Marea Neagră se ridica la 4,2
tone. Pe zi!
Dar să revenim la geografie.
Forma ovală a Mării
Negre nu este întreruptă decât
arareori de crestături la
țărm. „Proeminențele” ei cele
mai notabile sunt Peninsula
Crimeea, limanurile (lacuri
formate prin acumularea de
aluviuni depozitate la gurile
de vărsare ale râurilor) și cele
câteva insule de la gura Dunării
(de exemplu Sacalinul Mare).
Un loc aparte îl ocupă Insula
Șerpilor, clasificată drept
„stâncă” în nomenclatorul
internațional, pentru că nu dispune
de sursă proprie de apă
dulce.
Situată la 45 de km
de țărmurile României și
Ucrainei, Insula Șerpilor este
un platou arid, de 17 hectare,
fără semnificație teritorială,
dar cu mare impact strategicomilitar
și economic. Numele
ei provine de la șerpii care o
locuiau odinioară, complet
inofensivi pentru om, dar care
se pare că atingeau lungimi de
până la 2 metri, hrănindu-se cu
rozătoare.
Deși Tratatul de Pace de
la Paris din 1947 recunoștea
României supremația asupra
Insulei Șerpilor, ea fost anexată
de URSS la sfârșitul celui
de-Al Doilea Război Mondial,
trecând mai apoi în subordinea
Ucrainei. Diferendul politic
dintre România și Ucraina,
care a durat 40 de ani, s-a
rezolvat în 2009 prin Curtea
Internațională de Justiție de
la Haga, când României i-au
revenit 9.700 km pătrați din
platoul continental de lângă insulă.
Este prima și unica extindere
de jurisdicție suverană și
drepturi suverane ale României
de după Marea Unire din 1918!
Miza disputei este economică
(posibilitatea exploatării resurselor
de hidrocarburi).
Ambele părți au respectat
decizia Curții. Nu și Rusia,
care a invadat și ocupat insula
chiar din prima zi a războiului
de cotropire a Ucrainei (pe 24
februarie 2022). Curajului militarilor
ucraineni, care au apărat-o
din răsputeri, i-a fost dedicat
până și un timbru poștal
omagial. Bătălia continuă...
Râurile mari care se varsă în
Marea Neagră îi reduc drastic
salinitatea, făcând posibilă proliferarea
a circa 1.500 specii de
animale marine cu importanță
economică sporită, cum sunt
scrumbiile, pălămidele, hamsiile,
stavrizii, sturionii, delfinii
și focile. Cu o salinitate
de 10 până la 22 la mie, apa
Mării Negre poate chiar să
înghețe la mal! Cum în adânc
nu pătrunde suficient oxigen,
din moment ce lipsesc curenții
verticali, unii biologi se tem că
Marea Neagră ar putea deveni
o mare moartă, sulfuroasă.
Pe de altă parte, acestea sunt
condițiile ideale pentru acumularea
depozitelor de combustibil
fosil!
O butadă îndrăgită postulează
că Marea Neagră ar fi singurul
vecin cu care România nu
s-a învrăjbit niciodată. Până și
acest lucru s-ar putea schimba
sub presiunea războiului din
Ucraina, care amenință să destabilizeze
întreaga regiune.
Dar, de fapt, cui aparține
Marea Neagră? În această
privință, există reglementări și
acorduri internaționale foarte
clare. Platforma continentală
a României în Marea Neagră
are o lungime absolută de 194
km și însumează un total de
245 km de țărm. Spațiul maritim
al României cuprinde peste
20.000 de kilometri pătrați,
fiind împărțit în trei categorii:
apele maritime interioare (753
km2), marea teritorială (4.487
km2) și zona contiguă (4.460
km2). Primele două sunt indiscutabil
subiectul deplinei
suveranități a statului, dar ultima
este inclusă în zona economică
exclusivă (10.300 km2)
în care se aplică doar anumite
înlesniri.
În funcție de convențiile
statelor riverane, lățimea apele
teritoriale europene poate varia
între 3 și 12 mile marine. Aici
România se încadrează deosebit
de bine, deținând o fâșie de
12 mile marine, deci maximă
(pentru exemplificare, SUA
și Marea Britanie dețin doar 3
mile marine, iar țările scandinave,
Italia, Spania, Grecia și
Italia contează cu 6 mile marine).
Zona contiguă este fâșia de
mare adiacentă mării teritoriale.
Se întinde spre largul mării
până la distanța de 24 mile
marine. În perimetrul ei, statul
riveran poate exercita control
vamal, fiscal, sanitar sau de
imigrare (navele comerciale și
militare au nevoie de o aprobare
guvernamentală prealabilă).
În completarea ei, zona economică
exclusivă se întinde până
la 200 de mile marine în larg
și prevede drepturi de explorare,
conservare și gestiune a
resurselor naturale, biologice
sau nebiologice, inclusiv producerea
de energie cu ajutorul
apelor, curenților și vântului,
precum și alte drepturi asupra
mării garantate de Convenția
Națiunilor Unite.
România a fost prima țară
din lume care a înregistrat oficial
o producție de țiței în anul
1857 (pe uscat). Urmare a recentei
adoptări în Parlament a
Legii Offshore, ar putea deveni
și lider în exploatarea submarină.
Altfel spus, parafrazându-l
pe poetul Octavian Goga, nu
doar „munții noștri aur poartă”,
ci și marea. România, ca garant
regional al independenței
energetice, ar putea juca un rol
echivalent cu cel al prestigioasei
Norvegii în complicatul
caleidoscop economic actual.
Surse: studiul Deloitte
„Contribuția proiectelor de
explorare și producție a hidrocarburilor
din Marea
Neagră la dezvoltarea economiei
românești”, (mai 2018);
„ Hidrocarburile din Marea
Neagră – între provocări și
riscuri”, Nicolae Anastasiu
(aprilie 2019); Badische
Zeitung (7 martie 2014); platforma
www.GazDeRomania.
ro și site-ul Asociației Române
a Concesionarilor Offshore din
Marea Neagră (https://rbsta.ro/
ro)
***
Autor:
Gabriela Căluțiu Sonnenberg
Foto: https://media.euobserver.
com/ https://dailynationtoday.
com/
Nota redacției:
Gabriela Căluțiu Sonnenberg
este economist, scriitor și
jurnalist, promotor de cultură,
traducător, colaborator
voluntar în cadrul redacției
„Occidentul Românesc” din
anul 2011.
A absolvit Academia de Studii
Economice din București cu
titlul de doctor în anul 2000.
Scrie în limbile română, germană
și spaniolă pentru diverse
publicații din Europa,
Australia, America și Asia. A
debutat ca redactor pe probleme
economice în anul 1991 la
„Tribuna Economică” din
București și ulterior în domeniul
jurnalismului cultural
la ziarul „Observatorul” din
Toronto. Cărți proprii: „Vine
seninul”, proză scurtă (2007);
„Andaluzia – sentiment multicolor”,
reportaj (2010);
„M etoda Pătrățelelor”, roman
(2015); „Bolero”, note
de călătorie (2017); „Vine
Seninul”, vol. II, proză scurtă
(2022). Traduceri: autobiografi
a „Johan fără țară” a
sociologului norvegian Johan
Galtung, precum și o serie
de volume de poezii semnate
Germain Droogenbroodt,
Laurean Jiménez Carrión, Ion
Deaconescu, Zhao Lihong ș.a.
Cărți în cooperare: „ Poezie
fără frontiere” culegere de
poezie modernă contemporană
(2020), „All over Heimat”,
culegere de proză scurtă în
limba germană (2019). Este
prezentă în multe antologii și
a fost distinsă cu numeroase
premii pentru activitatea literară
și pentru promovarea
culturii române în străinătate.
Este afiliată Uniunii Ziariștilor
Profesioniști din România
și Asociației Jurnaliștilor de
Turism din România.