20.06.2022 Views

Occidentul romanesc 134 - iunie 2022

You also want an ePaper? Increase the reach of your titles

YUMPU automatically turns print PDFs into web optimized ePapers that Google loves.

10

IUNIE

2022

Gabriela Căluțiu Sonnenberg

(Benissa – Spania)

Deși nu aparține decât

parțial României, Marea

Neagră este strâns legată de

destinul țării noastre, numele ei

rezonând în sufletul fiecărui român.

Nu întâmplător, România

se definește drept spațiu carpato-danubiano-pontic,

componenta

pontică derivând

din numele dat în antichitate

de către greci Mării Negre

( Pontul Euxin). Denumirea de

Marea Neagră i-a fost dată mai

târziu de otomanii care aveau

obiceiul să asocieze nordul

cu întunericul (în limba turcă

Marea Neagră se traduce prin

Kara Deniz) și sudul cu lumina

( Marea Mediterană poartă numele

Ak Deniz - Marea Albă).

Cu o suprafață de 423.488

km² (cam de două ori cât

suprafața României) Marea

Neagră este o mare continentală,

de interior, cu dimensiuni

relativ modeste. Temperatura

ei medie anuală este de 12,5 °

C, depășind-o cu mult pe cea

de 20 de grade a aerului. Adâncimea

medie de 1.271 m nu

este exacerbată, platforma continentală

fiind foarte extinsă

mai ales în zona nord-vestică

(deci și în dreptul României).

Punctul ei cel mai adânc se

află la circa 2.212 m sub nivelul

mării, nu departe de orașul

Ialta (Peninsula Crimeea).

Apele ei comunică printr-un

sistem de strâmtori – Bosfor,

Marea Marmara, Dardanele

– cu Marea Mediterană, iar

mai apoi cu oceanul Atlantic.

Strâmtoarea Kerci face legătura

cu Marea de Azov. Alt detaliu

interesant este faptul că

mareele sunt de mică amplitudine

(sub 12 cm). Nu înseamnă

că Marea Neagră ar fi mai ușor

navigabilă decât alte ape! Dimpotrivă,

curenții ei marini sunt

temuți și respectați îndeosebi

iarna, când vânturile de nordvest

provoacă valuri mari.

Și fiindcă vorbim despre

valuri, nu puțini sunt cei care

susțin că Marea Neagră ar fi

nici mai mult nici mai puțin

decât locul în care s-ar fi produs

cândva legendarul Potop

biblic, când barajul natural

al Bosforului s-ar fi surpat,

permițând intrarea nestăvilită

a apelor Mediteranei în actualul

perimetru al Euxinului (cuvânt

care în greacă înseamnă

ospitalier). Ipoteza nu a fost

suficient verificată științific,

dar există dovezi precum că

prin aceste locuri s-ar fi aflat

în preistorie un lac de apă dulce

(Lacul Pontic), în jurul căruia

s-ar fi dezvoltat una dintre

primele civilizații agricole europene.

Fapt este că aici s-au

produs și mai recent catastrofe

naturale, de pildă, în anul 1901,

când un cutremur de 7,2 grade

pe scara Richter a provocat un

val de tip tsunami de aproape

5 metri înălțime, care a măturat

litoralul României și Bulgariei,

distrugând sate întregi și spulberând

plaje pe distanțe de

kilometri.

Cauza acestor mișcări tectonice

este activitatea seismică

intensă de la granița dintre

Europa și Asia Mică. Linia

imaginată de geografi între

platformele continentale taie

marea în două părți, segmentul

major fiind cel european.

Statele riverane sunt:

România, Bulgaria, Ucraina,

Rusia, Georgia și Turcia. O

frontieră nouă a apărut în martie

2014, odată cu anexarea

Peninsulei Crimeea de către

Rusia. Granița fluidă impusă

de atunci României de Rusia

se întinde de la nord spre sud,

pe o lungime de 200 km. S-au

ridicat imediat voci care prevesteau

Mării Negre destinul

latent de „lac rusesc” (citat din

președintele de atunci, Traian

Promovăm România

Cotele apelor... Mării Negre

Băsescu).

Pentru a promova și coordona

politicile și interesele

statelor din zona Mării Negre,

cele 6 țări riverane și vecinele

lor s-au unit, constituind

în anul 1992 Organizația

Cooperării Economice a Mării

Negre. S-a convenit asupra

construirii unui inel de autostrăzi

în jurul mării și a unei

rețele electrice comune. În

plus, s-a construit gazoductul

de adâncime Blue Stream, care

leagă Federația Rusă de Turcia.

Lucrările pentru traseul South

Stream, menit să lege Rusia de

Bulgaria, urmând să traverseze

și partea care ține de România,

s-au sistat în decembrie 2014.

La inițiativa academicianului

şi diplomatului român Mircea

Malița, s-a înființat tot în 1992

Fundația Universitară a Mării

Negre (FUMN), organizație

non-politică şi non-profit creată

după modelul Universității

Mării Baltice şi Universității

Mării Mediterane. Obiectivul

ei este rezolvarea problemelor

la nivel macro din bazin, care

nu țin seama de granițele dintre

state. Un exemplu: în anul

2014, poluarea cu materiale

plastice aduse de Dunăre în

Marea Neagră se ridica la 4,2

tone. Pe zi!

Dar să revenim la geografie.

Forma ovală a Mării

Negre nu este întreruptă decât

arareori de crestături la

țărm. „Proeminențele” ei cele

mai notabile sunt Peninsula

Crimeea, limanurile (lacuri

formate prin acumularea de

aluviuni depozitate la gurile

de vărsare ale râurilor) și cele

câteva insule de la gura Dunării

(de exemplu Sacalinul Mare).

Un loc aparte îl ocupă Insula

Șerpilor, clasificată drept

„stâncă” în nomenclatorul

internațional, pentru că nu dispune

de sursă proprie de apă

dulce.

Situată la 45 de km

de țărmurile României și

Ucrainei, Insula Șerpilor este

un platou arid, de 17 hectare,

fără semnificație teritorială,

dar cu mare impact strategicomilitar

și economic. Numele

ei provine de la șerpii care o

locuiau odinioară, complet

inofensivi pentru om, dar care

se pare că atingeau lungimi de

până la 2 metri, hrănindu-se cu

rozătoare.

Deși Tratatul de Pace de

la Paris din 1947 recunoștea

României supremația asupra

Insulei Șerpilor, ea fost anexată

de URSS la sfârșitul celui

de-Al Doilea Război Mondial,

trecând mai apoi în subordinea

Ucrainei. Diferendul politic

dintre România și Ucraina,

care a durat 40 de ani, s-a

rezolvat în 2009 prin Curtea

Internațională de Justiție de

la Haga, când României i-au

revenit 9.700 km pătrați din

platoul continental de lângă insulă.

Este prima și unica extindere

de jurisdicție suverană și

drepturi suverane ale României

de după Marea Unire din 1918!

Miza disputei este economică

(posibilitatea exploatării resurselor

de hidrocarburi).

Ambele părți au respectat

decizia Curții. Nu și Rusia,

care a invadat și ocupat insula

chiar din prima zi a războiului

de cotropire a Ucrainei (pe 24

februarie 2022). Curajului militarilor

ucraineni, care au apărat-o

din răsputeri, i-a fost dedicat

până și un timbru poștal

omagial. Bătălia continuă...

Râurile mari care se varsă în

Marea Neagră îi reduc drastic

salinitatea, făcând posibilă proliferarea

a circa 1.500 specii de

animale marine cu importanță

economică sporită, cum sunt

scrumbiile, pălămidele, hamsiile,

stavrizii, sturionii, delfinii

și focile. Cu o salinitate

de 10 până la 22 la mie, apa

Mării Negre poate chiar să

înghețe la mal! Cum în adânc

nu pătrunde suficient oxigen,

din moment ce lipsesc curenții

verticali, unii biologi se tem că

Marea Neagră ar putea deveni

o mare moartă, sulfuroasă.

Pe de altă parte, acestea sunt

condițiile ideale pentru acumularea

depozitelor de combustibil

fosil!

O butadă îndrăgită postulează

că Marea Neagră ar fi singurul

vecin cu care România nu

s-a învrăjbit niciodată. Până și

acest lucru s-ar putea schimba

sub presiunea războiului din

Ucraina, care amenință să destabilizeze

întreaga regiune.

Dar, de fapt, cui aparține

Marea Neagră? În această

privință, există reglementări și

acorduri internaționale foarte

clare. Platforma continentală

a României în Marea Neagră

are o lungime absolută de 194

km și însumează un total de

245 km de țărm. Spațiul maritim

al României cuprinde peste

20.000 de kilometri pătrați,

fiind împărțit în trei categorii:

apele maritime interioare (753

km2), marea teritorială (4.487

km2) și zona contiguă (4.460

km2). Primele două sunt indiscutabil

subiectul deplinei

suveranități a statului, dar ultima

este inclusă în zona economică

exclusivă (10.300 km2)

în care se aplică doar anumite

înlesniri.

În funcție de convențiile

statelor riverane, lățimea apele

teritoriale europene poate varia

între 3 și 12 mile marine. Aici

România se încadrează deosebit

de bine, deținând o fâșie de

12 mile marine, deci maximă

(pentru exemplificare, SUA

și Marea Britanie dețin doar 3

mile marine, iar țările scandinave,

Italia, Spania, Grecia și

Italia contează cu 6 mile marine).

Zona contiguă este fâșia de

mare adiacentă mării teritoriale.

Se întinde spre largul mării

până la distanța de 24 mile

marine. În perimetrul ei, statul

riveran poate exercita control

vamal, fiscal, sanitar sau de

imigrare (navele comerciale și

militare au nevoie de o aprobare

guvernamentală prealabilă).

În completarea ei, zona economică

exclusivă se întinde până

la 200 de mile marine în larg

și prevede drepturi de explorare,

conservare și gestiune a

resurselor naturale, biologice

sau nebiologice, inclusiv producerea

de energie cu ajutorul

apelor, curenților și vântului,

precum și alte drepturi asupra

mării garantate de Convenția

Națiunilor Unite.

România a fost prima țară

din lume care a înregistrat oficial

o producție de țiței în anul

1857 (pe uscat). Urmare a recentei

adoptări în Parlament a

Legii Offshore, ar putea deveni

și lider în exploatarea submarină.

Altfel spus, parafrazându-l

pe poetul Octavian Goga, nu

doar „munții noștri aur poartă”,

ci și marea. România, ca garant

regional al independenței

energetice, ar putea juca un rol

echivalent cu cel al prestigioasei

Norvegii în complicatul

caleidoscop economic actual.

Surse: studiul Deloitte

„Contribuția proiectelor de

explorare și producție a hidrocarburilor

din Marea

Neagră la dezvoltarea economiei

românești”, (mai 2018);

„ Hidrocarburile din Marea

Neagră – între provocări și

riscuri”, Nicolae Anastasiu

(aprilie 2019); Badische

Zeitung (7 martie 2014); platforma

www.GazDeRomania.

ro și site-ul Asociației Române

a Concesionarilor Offshore din

Marea Neagră (https://rbsta.ro/

ro)

***

Autor:

Gabriela Căluțiu Sonnenberg

Foto: https://media.euobserver.

com/ https://dailynationtoday.

com/

Nota redacției:

Gabriela Căluțiu Sonnenberg

este economist, scriitor și

jurnalist, promotor de cultură,

traducător, colaborator

voluntar în cadrul redacției

„Occidentul Românesc” din

anul 2011.

A absolvit Academia de Studii

Economice din București cu

titlul de doctor în anul 2000.

Scrie în limbile română, germană

și spaniolă pentru diverse

publicații din Europa,

Australia, America și Asia. A

debutat ca redactor pe probleme

economice în anul 1991 la

„Tribuna Economică” din

București și ulterior în domeniul

jurnalismului cultural

la ziarul „Observatorul” din

Toronto. Cărți proprii: „Vine

seninul”, proză scurtă (2007);

„Andaluzia – sentiment multicolor”,

reportaj (2010);

„M etoda Pătrățelelor”, roman

(2015); „Bolero”, note

de călătorie (2017); „Vine

Seninul”, vol. II, proză scurtă

(2022). Traduceri: autobiografi

a „Johan fără țară” a

sociologului norvegian Johan

Galtung, precum și o serie

de volume de poezii semnate

Germain Droogenbroodt,

Laurean Jiménez Carrión, Ion

Deaconescu, Zhao Lihong ș.a.

Cărți în cooperare: „ Poezie

fără frontiere” culegere de

poezie modernă contemporană

(2020), „All over Heimat”,

culegere de proză scurtă în

limba germană (2019). Este

prezentă în multe antologii și

a fost distinsă cu numeroase

premii pentru activitatea literară

și pentru promovarea

culturii române în străinătate.

Este afiliată Uniunii Ziariștilor

Profesioniști din România

și Asociației Jurnaliștilor de

Turism din România.

Hooray! Your file is uploaded and ready to be published.

Saved successfully!

Ooh no, something went wrong!