Beth_O'Leary_-_Dragoste_in_contratimp_(v.1.0)

cu polen. Când mă uit în jos la petele de pe
mătase, observ că tremur atât de mult, încât fusta
plină a rochiei mele freamătă.
Nu-mi amintesc exact ce a spus Justin când a
plecat. Ca să fiu sinceră, nu-mi amintesc prea
multe din conversația care de-abia a avut loc.
Poate că totul a fost un vis suprarealist cu ochii
deschiși, iar eu de fapt stau acolo în public,
întrebându-mă dacă Katherin mă va menționa în
discursul ei de mulțumire și dacă acele mici
rulouri de pe tava cu sandvișuri sunt de rață sau
de pui.
— Dacă… dacă mai e acolo? îi șoptesc lui
Rachel, arătând către cortina neagră prin care a
plecat Justin.
— Mo, ține asta, zice Rachel.
Cred că „asta” se referă la mine. Ea dispare în
culise, în timp ce pe scenă Katherin își ia rămasbun
de la public în aplauze răsunătoare.
Mo mă ține de cot conștiincios și-mi șoptește:
— Ești bine.
Nu mai spune nimic altceva, doar mă
înfășoară în una din acele tăceri ca o îmbrățișare