Beth_O'Leary_-_Dragoste_in_contratimp_(v.1.0)

acum – ultimul tren a fost la douășpe și zece.
Părând mâhnit, murmură: Aș putea să… să dorm
pe canapea? Dacă e în regulă?
— Pe canapea? De ce?
— Ca să poți avea patul?
— Canapeaua asta e minusculă. Ar trebui să te
ghemuiești în poziție fetală. Inima îmi bate cu
putere când continui: Tu ai partea ta, eu o am pe
a mea. Am respectat regula cu dormitul pe
stânga și dreapta tot anul, de ce ar trebui s-o
schimbăm acum?
Ochii lui se plimbă încoace și încolo pe fața
mea, de parcă ar încerca să mă citească.
— E doar un pat, zic, mutându-mă mai
aproape din nou. Am mai împărțit patul până
acum.
— Nu sunt sigur… dacă acum va fi la fel de
simplu, spune el cu o voce puțin gâtuită.
Din impuls, mă aplec și-mi apăs ușor buzele
pe obrazul lui, apoi din nou și din nou, până ce
am sărutat o cale de la pomeți până la marginea
buzelor sale.
Mă las pe spate și-i întâlnesc ochii. Pielea mea