Beth_O'Leary_-_Dragoste_in_contratimp_(v.1.0)

Eu țip surprinsă și apoi izbucnesc în râs. Nu-i
spun să mă lase jos – nu vreau să o facă. Din
nou, văd balustrada lustruită și tablourile
excentrice în ramele lor poleite alunecând pe
lângă noi, în timp ce Leon mă zgâlțâie pe scări;
din nou el deschide ușa către camera mea –
camera noastră – cu cotul și mă trece prin cadru,
lovind din nou ușa ca s-o închidă în spatele lui.
Mă depune pe pat. Camera e în penumbră,
lumina de la stâlpul de afară lăsând triunghiuri
galben-pal peste pilotă și trecând aurie prin părul
lui Leon. Ochii lui mari, căprui se uită fix la
mine, fața lui e la doar câțiva centimetri de a mea
când își scoate ușor brațul de sub mine ca să-mi
așeze capul pe perne.
El nu se mișcă. Ne uităm lung unul la celălalt,
doar o suflare sau două între noi. Clipa e plină de
suspans, încărcată de posibilități. O mică
scânteie de panică se aprinde undeva în adâncul
minții mele – dacă nu o pot face fără să mă
sperii? –, dar îmi doresc enorm să mă sărute, și
panica se stinge din nou, din fericire. Îi pot simți
respirația pe buze, îi pot vedea genele în