Beth_O'Leary_-_Dragoste_in_contratimp_(v.1.0)

croșete. Câțiva dintre pacienții cu mobilitate
crescută se adună în cameră. Evident că vestea
despre spectacolul nostru de croșetat s-a
răspândit, probabil, prin intermediul asistentelor
și al doctorilor, care par să alerge în direcții
complet aleatorii tot timpul, ca niște bile. Mai
sunt însă cincisprezece minute până începem –
destul timp cât să-l găsesc pe Leon și să-l salut.
— Nu vă supărați, îi zic asistentei al cărei
traseu aleatoriu s-a intersectat pentru o clipă
scurtă cu camera de zi, mai e Leon aici?
— Leon? întreabă ea, uitându-se la mine
absentă. Mda. E aici. Aveți nevoie de el?
— Oh, nu, nu vă faceți griji. Nu e o problemă
de natură medicală. Doar voiam să-l salut și să-i
mulțumesc că ne-a lăsat să facem asta.
Îmi flutur brațul în direcția lui Martin și a lui
Katherin, care descurcă lâna cu diferite grade de
entuziasm.
Înviorată, asistenta se concentrează asupra
mea cum se cuvine.
— Sunteți Tiffy?
— Mm. Da?