Sfantul-Augustin_Confesiuni

confesiuni – II 95
3
4
Mânia ta împotriva mea creştea, dar eu nu-mi dădeam seama; căci asurzisem
din cauza scrâşnetului lanţurilor firii mele pieritoare, ispăşind astfel
pedeapsa trufiei sufletului meu. Mă depărtam din ce în ce mai mult de
tine şi tu îmi îngăduiai să fug. Mă zbuciumam şi mă risipeam, mă topeam
şi clocoteam la flacăra neruşinărilor mele, dar tu tăceai.
O, tu, târzia mea bucurie! Tăceai în acele vremuri, pe când eu mă îndepărtam
mereu de tine, apropiindu-mă tot mai mult, cu o trufie înjositoare
şi cu o oboseală agitată, de nişte seminţe sterpe, din care nu răsare decât
durerea.
Cine ar fi putut atunci să pună stavilă chinurilor mele şi să întoarcă spre
folosul meu înclinaţiile trecătoare pentru lucruri mereu noi? Cine ar fi putut
pune capăt atracţiei pe care o simţeam faţă de acestea, aşa încât, dacă o altfel
de împăcare n-ar fi putut fi găsită, vâltoarea acelei vârste să se ostoiască la
ţărmurile conjugale, mulţumindu-se cu scopul ei firesc, acela de a procrea?
Aşa stă scris în legea ta, Doamne, tu, care dai un chip şi stirpei noastre muritoare,
tu, care poţi să îndulceşti cu blânda ta mână spinii dorinţei trupeşti,
necunoscuţi în paradisul tău 4 . Căci atotputernicia ta este mereu aproape de
noi, chiar şi atunci când noi ne depărtăm de tine. Pe de altă parte, trebuie
să ascult cu mai multă băgare de seamă glasul de tunet pe care-l trimiţi din
norii 5 tăi dumnezeieşti: unii ca aceştia vor avea suferinţă în trupul lor. Şi eu
aş vrea să vă cruţ pe voi 6 şi e bine pentru om să nu se atingă de femeie 7 , şi cel
necăsătorit se îngrijeşte de ale Domnului, cum să placă Domnului. Cel ce s-a
căsătorit se îngrijeşte de ale lumii, cum să placă femeii 8 . Ar fi fost bine să ascult
cu mai mare luare-aminte aceste cuvinte şi, castrat de dragul împărăţiei cerurilor,
să aştept în fericire îmbrăţişările tale 9 .
Dar, nefericitul de mine, m-am zvârcolit în clocotele patimii, lăsându-mă
dus de valul pornirilor mele, care mă îndepărtau de tine; am încălcat toate
poruncile tale, dar nu am scăpat de pedepsele tale – oare cine dintre
muritori ar putea să le ocolească? Erai mereu în preajma mea cu asprimea
ta plină de îndurare, stropind cu cel mai amar dezgust toate plăcerile mele
nelegiuite, pentru ca astfel să mă împingi să caut bucurii lipsite de dezgust.
Dar unde aş fi putut găsi asemenea bucurii, dacă nu la tine, Doamne, da,
la tine, care făureşti durerea în numele legii 10 , la tine, care răneşti pentru a
vindeca 11 şi care ne ucizi ca să nu murim departe de tine.
Unde mă aflam eu atunci, Doamne, şi cât de departe eram eu izgonit de
la desfătările casei tale în acel al şaisprezecelea an al vârstei trupului meu,