Sfantul-Augustin_Confesiuni

Introducere 9
să‐l fi legat trainic sufletește de această femeie. Ceea ce nu l‐a împiedicat pe
tânărul student, ulterior el însuși magistru, să experimenteze și în afara
cuplului toată paleta experien țelor erotico‐mondene oferite de Cartagina.
E de amintit în acest moment al vieții sale relația ambiguă cu un tânăr de
vârsta lui, a cărui moarte în anul 374 îl aruncă într‐o criză de disperare
analizată cu multă acuitate psihologică în Confesiuni.
După moartea în anul 371 a tatălui Patricius, Augustin se vede nevoit
să completeze stipendiul primit în continuare de la Romania nus cu venituri
ocazionale câștigate prin lecții de retorică și prin scrie rea unor scenarii
pentru teatru. În compania rău famată a unor tineri destrăbălați, dar de
bună condiție socială (renumiții eversores „răsturnă tori“), un fel de huligani
fără scrupule de care se și îndepărtează în cele din urmă, tânărul literat se
arată preocupat de valorile mon dene ale elocinței și bunelor maniere (romana
urbanitas), urmărește ascensiunea socială și scrie în acest scop primul
său tratat (pierdut), intitulat De pulchro et apto, „despre frumos și bine
proporționat“, dedicat problemelor estetice, tratate în cheie platonică și
neoplatonică.
Viața mondenă, o viață de conversații savante, spectacole de teatru și
de circ, „năzbâtii“ de tot felul, este încadrată, spre oroarea Monicăi, care
refuză o perioadă să‐și mai primească fiul acasă, de frecventarea din ce în
ce mai intensă a mediilor maniheiste.
În adâncurile conștiinței, tânărul Augustin era însă profund nemulțumit
de viața pe care o ducea și de orizonturile spirituale meschine care
i se deschideau. Lectura în acești ani ai primei tinereți a scrierii lui Cicero
Hortensius (nepăstrată), dialog filozofic de orientare stoică, pare la un moment
dat să‐i ofere o deschidere spre un orizont superior, cel al aspirației
către valorile contemplației filozofice, ale „iubirii de înțelepciune“ în sensul
moral‐metafizic de inspirație platoniciană și stoică. Din ce în ce mai
des și din ce în ce mai insistent, tânărul reto ri cian începe să‐și pună întrebările
fundamentale: cine sunt, care este sensul existenței mele, ce este binele,
cine este creatorul lumii, ce este adevărul etc. La insistențele Monicăi,
se apropie la un moment dat de Biblie, dar lectura câtorva cărți din versiunile
latinești care circulau îl dezamăgește profund, în special din pricina
stilului lor umil și neelabo rat. Deschiderea spre filozofie îl îndepărtează
însă treptat de con vingerile maniheiste de până atunci, ajutându‐l să sesizeze
viciile, incon gru en țele și absurditățile logice ale acestei doctrine eretice.