Sfantul-Augustin_Confesiuni

874 note
(Epistola CXX, 3). Despre raportul dintre credinţă şi înţelegere, vezi şi supra,
nota 38 la cartea a VI‐a.
187. Această „amară slăbiciune“ (amarus languor) trebuie corelată cu termenul fastidium
(„predispoziţie spre dezgust a simţurilor noastre“) şi prefigurează viziunea
pesimistă asupra unei umanităţi care refuză credinţa şi se încredinţează
exclusiv pro priilor forţe, viziune reluată şi dezvoltată mai pe larg în De Trinitate,
X, v, 7 şi urm.
188. Acest verbum initii se referă la iniţierea în Sfintele Scripturi, etapă pe care catehumenul
o parcurgea în perioada pregătitoare botezului. La necesitatea ca orice
creştin să‐şi însuşească elementele fundamentale ale doctrinei creştine şi să depună
apoi un efort continuu pentru a le adânci se referă pe larg Sf. Augustin în
opusculul De catechizandis rudibus.
189. Cf. Fac. 1:24.
190. Cf. Ioan 3:5.
191. Ps. 106:21.
192. Ioan 4:48.
193. Joc de cuvinte: ab aquis maris infidelitate amaris.
194. 1 Cor. 14:22.
195. Cf. Ps. 136:6.
196. Cf. Fac. 1:24.
197. Cf. Fac. 1:20.
198. Peştele ca simbol hristic a jucat un rol important în imaginarul creştin în primele
secole (vezi, pe larg, F. Dölger, Der heilige Fisch in den antiken Religionen
und in Christentum, vol. I–V, Padeborn, 1910–1927). O expunere a semnificaţiei
mistice a acestui simbol regăsim la Augustin în De civitate Dei, XVIII,
xxv, 23: „Dacă îmbinăm primele litere ale cuvintelor greceşti 'IhsoÚj CristÒj
Qeoà UiÒj Swt»r, adică Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul, obţinem
cuvântul „cqÚj, ‘peşte’, prin care se înţelege numele tainic [mystice intellegitur]
al lui Isus Hristos, deoarece în abisul morţii noastre, ca în adâncurile mării, el
a putut să rămână viu, adică lipsit de păcat.“
199. Ps. 23:5. Imagine prefigurând Euharistia, împărtăşirea credincioşilor cu trupul
mistic al Mântuitorului.
200. În mod alegoric, la fel cum uscatul s‐a desprins de mare.
201. Cf. 1 Tim. 5:6.
202. Pentru sensul cuvântului sacramentum, vezi supra, notele 44 la Cartea a VI-a şi
128 la Cartea a X‐a.
203. Prin „apele necredinţei“ Augustin are în vedere aici riturile vechilor religii şi
misterii păgâne, de care Biserica a trebuit să se desprindă ca uscatul de marea
originară.
204. Cf. 1 Tes. 1:7.
205. Cf. Ps. 69:33.