Sfantul-Augustin_Confesiuni

Cartea a XIII‐a 871
„sacramente“, ea nu are în vedere esenţa lor, ci perceperea în istorie, de către
oameni, a mesajului divin, după cum Augustin însuşi explică în Enarrationes
in Psalmos, LXXIII, 2: Si discernimus duo Testamenta, Vetus et Novum, non sunt
eadem sacramenta, nec eadem promissa, eadem tamen pleraque praecepta.
Sacramenta non eadem, quia alia sunt sacramenta dantia salutem, alia promittentia
Salvatorem. Sacramenta Novi Testamenti dant salutem, sacramenta Veteris
Testamenti promiserunt Salvatorem. Cur ergo iam teneas promissa, quid quaeris
promittentia habens iam Salvatorem? Mutata sunt sacra menta, facta sunt faciliora,
pauciora, salubriora, feliciora – „Dacă deosebim două Testamente, cel Vechi şi
cel Nou, semnele divine nu sunt însă aceleaşi, nici prezicerile nu sunt aceleaşi,
cu toate că cele mai multe porunci sunt la fel. Semnele divine nu sunt aceleaşi
pentru că unele semne se referă la mântuire, altele îl prezic pe Mântuitor.
Semnele tainice ale Noului Testament aduc mântuirea, semnele tai nice ale
Vechiului Testament l‐au prezis pe Mântuitor. Aşadar, de vreme ce eşti în
posesia celor prezise, ce mai ai de aflat în scrierile care ţi l‐au prezis, în măsura
în care l‐ai primit deja pe Mântuiror? Semnele dumnezeieşti s‐au schimbat, au
devenit mai uşor de înţeles, mai simple, mai sănătoase şi mai fericite“.
162. Ca şi în alte locuri, Augustin face şi aici o distincţie între cunoaşterea raţio nală
(mens, scientia, notitia), limitată prin natura ei chiar şi când se referă la lucrurile
sacre, şi înţelepciune (sapientia), înţeleasă ca „adevărată şi neschimbătoare veşnicie
a Adevărului“ – incommutabilis et vera veritatis aeternitas (Confesiuni, VII,
xvii, 23); înţelepciunea constă în contemplarea, prin întreaga fiinţă a omului
şi în prezenţa Harului divin, a Adevărului absolut.
163. „Înţeleptul slujitor“ este din nou Sf. Pavel, iar citatul este din 1 Cor. 3:1.
164. Cf. 1 Cor. 2:6.
165. Cf. 1 Cor. 2:14 şi 3:1–2. Această metaforă, creaţie a Apostolului Pavel, revine
frecvent în literatura creştină din primele secole. Labriolle, p. 384, citează
în acest sens disputa dintre Dionysius din Corint şi episcopul Pinytos din
Cnossos, relatată de Eusebius, Historia Ecclesiastica, XXIII, 6.
166. Amplă prelucrare după Is. 1:16–18 şi Fac. 1:9 şi urm.
167. ultimele fraze reprezintă o parafrază a parabolei evanghelice din Mat. 19:17–21,
corelată cu textul cărţii I a Facerii, obiectul constant al atenţiei lui Augus tin în
această ultimă carte a Confesiunilor.
168. Cf. Mat. 6:21.
169. Cf. în continuare Mat. 19:22. Sentimentele de tristeţe ale bogatului din parabola
evanghelică în faţa neputinţei de a renunţa la averile pământeşti sunt
comen tate de Augustin şi în Sermones, XXXV, 5: Quia a deliciis ad delicias
migrare cupiebat, et has quibus delectabatur relinquere formidabat, abscessit tristis
ad thesauros suos terrenos – „Deoarece dorea să se mute de la nişte plăceri către
alte plăceri şi se temea să renunţe la cele de care s‐a bucurat până atunci, s‐a
întors întristat către comorile sale pământeşti“.