Sfantul-Augustin_Confesiuni

Cartea a XIII‐a 869
129. Ps. 36:6. Pentru semnificaţia alegorică a „norilor“, vezi supra, I, ii, 3 şi nota
corespunzătoare.
130. Mat. 24:35.
131. Vezi supra, notele 118 şi 119.
132. În original, foenum, ‘fân’. Despre conotaţia „perisabilitate“ a acestui termen în
vocabularul lui Augustin, cf. supra, nota 2 la Cartea a IV‐a.
133. Cf. Is. 40:6–8.
134. Cf. 1 Cor. 13:12: Videmus nunc per speculum in aenigmate – „Acum vedem ca prin
oglindă, în parabolă“. Datorită rolului lor important jucat în concep ţia sa hermeneutică,
Augustin citează mereu aceste cuvinte ale Sfântului Pavel. Justificarea
prezenţei acestui citat în contextul de aici se clarifică mai bine în lumina unor
disocieri din De Trinitate, IX, vi, 10: „Judecata Adevărului lucrează fără întrerupere,
îşi revarsă lumina cu putere şi rămâne neclintită cu ajutorul măsurii indestructibile
a Adevărului. Chiar şi dacă este întreţesut cu un fel de negură alcătuită
din imagini ale lumii corporale, adevărul nu se întunecă şi nu dispare“.
135. Cf. 1 Ioan 3:2.
136. Cf. Cânt. 1:3.
137. 1 Ioan 3:2.
138. După atestările din dicţionare, adverbul incommunicabiliter pare să fie o creaţie
lexicală a Sfântului Augustin. Înţelesul acestui adverb nu poate fi transpus în
româ neşte decât aproximativ, printr‐o locuţiune adverbială, sau, eventual, printr‐o
for mulă neologică (incomutabil).
139. Substantivul essentia, din punct de vedere etimologic infinitivul lung al verbului
esse, ‘a fi’, are aici, în mod evident, sensul primar, cel de ‘fiinţă’, şi nu cel de
‘esenţă’. De altfel, în întreaga literatură filozofică latină, antică şi medievală,
inclusiv la Sf. Augustin, aceste două înţelesuri ale lui essentia sunt adesea greu
de distins. În legătură cu aceste disocieri etimologice, este locul să menţionez
că acest fragment din Confesiuni conţine formularea pe scurt a uneia din marile
teme ale augustinismului, dezvoltată pe larg în tratatul De Trinitate: Dumnezeu
este Fiinţa absolută (omnino ipsum esse – vezi supra, notele de la Cartea a IX‐a).
Singura predicaţie justă despre Dumnezeu este aceea că el există, că este, cu alte
cuvinte, însuşi faptul de a exista (actus essendi). Faptul de a exista reprezintă
însăşi esenţa lui Dumnezeu (esse est essentia); cf. De Trinitate, V, ii, 3.
140. Ps. 43:6.
141. Ps. 36:10.
142. Splendida prefigurare metaforică a lumii terestre face apel la „fondul aper ceptiv“
al unui bun cunoscător al Bibliei. Pine‐Coffin optează pentru o explici tare
a acestui joc metaforic: Who gathered the bitter sea of humanity into one society?
În afară de Cartea Facerii, sursa biblică a acestei analogii este Psaltirea. În
Ennar rationes in Psalmos, LXIV, 9, Augustin interpretează Ps. 64(65):6–9 astfel:
„Aici marea denumeşte în chip figurat lumea aceasta, cu apele ei amare şi sărate,