Sfantul-Augustin_Confesiuni

Cartea a XIII‐a 865
59. Cf. Ioan 1:9: „[Isus Hristos] era lumina cea adevărată, care luminează pe tot
omul venind în lume“ (Radu–Gal.).
60. acest „exerciţiu de gândire“ este anticipat de Augustin mai sus, VII, iii, 5, când,
în discuţia asupra răului, încearcă să înţeleagă dialectica raporturilor dintre
voinţă şi cunoaştere. Se deschide aici o dezbatere asupra uneia din temele principale
ale gândirii augustiniene: în fiinţa sa, omul prefigurează în mod analogic
elemente din Sfânta Treime, care, totuşi, în misterul ei, rămâne insondabilă
pentru raţiunea umană (cf. De civitate Dei, XI, 26 sau De Trinitate, în special
IX, iv, 4 şi urm. Fiind creat „după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu“, sufletul
omului prezintă „urme“ (vestigia) ale Trinităţii, pe care raţiunea le poate
constata. În special tratatul De Tri nitate cuprinde numeroase exemplificări de
structuri ternare în fiinţa omului, ates tând toate originara analogie dintre
Dumnezeu şi lumea creată. Despre această temă centrală la Augustin s‐a scris
foarte mult. Iată câteva titluri: E. Przywara, Augustinus. Die Gestalt als Gefüge,
1934; Etienne Gilson, Introduction à l’étude de Saint Augus tin, Paris, 1929; M.
Schmaus, Die psychologische Trinitätslehre des heiligen Augustin, 1927.
61. Pentru expresia ad ipsum, vezi supra, notele 73 şi 122 la Cartea a IX‐a.
62. Bernhart, p. 914, nota 16, este de părere că, în vocabularul lui Augustin,
fides desemnează de regulă credinţa activă din punct de vedere intelectual, spre
deosebire de pietas, care desemnează credinţa pur şi simplu.
63. Cf. 1 Cor. 1:15. Mai mult decât oricare altul, acest capitol şi cele care urmează
sunt veritabile colaje de texte scripturale, ale căror semnificaţii în contextul
ansam blu lui sunt adesea mai greu de determinat. Această trăsătură stilistică este
generală la apologeţii şi scriitorii bisericeşti din primele secole creştine şi se
explică, pe de o parte, prin marea autoritate de care se bucura Biblia în mediile
creştine şi, pe de altă parte, prin absenţa totală a ambiţiei de a fi „original“ la
aceşti scriitori. În Confesiuni, textele scripturale predilecte ale Sfântului
Augustin sunt Psalmii şi Epistolele Apostolului Pavel.
64. Fac. 1:1.
65. Fac. 1:2. Utilizând o opoziţie conceptuală preluată din epistolele pauline, cea
între „spiritual“ şi „carnal“ (vezi şi supra, nota 74 la Cartea a V‐a), Augustin are
în vedere aici pe de o parte pe membrii purificaţi şi iluminaţi ai Bisericii, pe
înţe lepţii purtători ai credinţei adevărate, şi, pe de altă parte, pe cei care, deşi
purtători ai semnului botezului, sunt încă ataşaţi valorilor materiale.
66. Cf. Ps. 39:12.
67. Cf. Ps. 36:7.
68. Fac. 1:3.
69. Fac. 1:3.
70. Mat. 3:2.
71. Cf. Ps. 42:7.