Sfantul-Augustin_Confesiuni

Cartea a XIII‐a 863
33. Acest pondus cupiditatis (cf. Labriolle: ce poids de la concupiscence; Orsa: il pesso
della passione; Bernhart: jene Schwerkraft der Begierlichkeit; Pine‐Coffin: the
weight of concupiscence) reprezintă în terminologia metaforică a Sfântului Augustin
atracţia trupului pentru lucrurile derizorii oferite de realitatea obiectuală. În jurul
acestui concept Augustin construieşte o adevărată psihologie: reprezentând tendinţa
naturală a oricărui corp de a‐şi găsi locul său în lume, acest pondus corporis
îşi are con trapartea alegorică în lumea sufletului. După cum se arată în De civitate
Dei, XII, 28, între orizontul sufletesc şi lumea obiectelor există o analogie perfectă:
Ita enim corpus pondere sicut animus amore fertur, quocumque fertur – „La fel cum
corpul este purtat de greutatea sa, tot aşa şi sufletul este purtat de iubire oriîncotro
este pur tat“. După cum spune de altfel Augustin şi în acest pasaj al Confesiunilor,
„greuta tea“ sufletului este aşadar iubirea. Această comparaţie ilustrează modalitatea
analogică în care îşi înscrie Augustin interpretarea conceptului de ‘Trinitate’
în această a XIII‐a carte a Confesiunilor.
34. Fac. 1:1.
35. Formulare foarte concentrată a limitelor interpretării în spirit evanghelic a
Scripturii. Pentru semnificaţia frazei, cf. şi Labriolle: cette comparaison serait
à la fois pleine d’analogies et pleine de dissonances, Orsa: nessuna espressione sarebbe
piú propria e impropria, Pine‐Coffin: we can well speak of them in this
way by analogy, but how different they are in reality!, Bernhart: wie stimmt
das Bild, und wie wenig stimmt es.
36. Traducând latinescul spiritus prin germanul Lebensgeist, ‘forţă vitală’, Bernhart
respinge, în nota 9, p. 913, interpretarea pe care Etienne Gilson, Introduction à
l’étude de Saint Augustin, o dă acestui termen; după Gilson, spiritus desemnează la
Augustin întotdeauna partea raţională a sufletului, prin care omul se diferenţiază
de animale. Plecând de la înţelesul biblic al acestui termen latin creştin, în locuri
precum Fac. 7:22 (habebant in se spiritum vitae – „(despre animale) aveau în sine
suflarea vieţii“), exegetul citat conchide că Augustin îşi însuşise utilizarea curentă
în latina populară creştină a acestui termen, care ajunsese să echivaleze deopotrivă
sen surile cuvintelor ebraice nefeš, ‘spirit’ şi ruah’, ‘suflare’. Semnificaţia generală a
contextului pare să‐i dea dreptate. Alţi interpreţi rămân însă la poziţia tradiţională:
notre esprit (Labriolle), our own spirit (Pine‐Coffin), il nostro spirito (Orsa).
37. Fac. 1:1.
38. Cf. Ps. 144 (143): 15. Versiunea citată aici de Augustin diferă atât de Vulgata:
Forsitan pertravisset anima nostra aquam intolerabilem, cât şi de Septuaginta, cf.
Radu–Gal.: „Atunci valurile vijelioase ar fi covârşit valurile noastre“.
Labriolle, p. 371, nota 1, atrage atenţia că, în comentariul său la acest psalm
din Enarrationes in Psalmos, CXXIII, 9, Augustin „trage din traducerea sa inexactă
concluzii care favo rizează concepţia pe care şi‐o formează el despre rău“:
Quae est aqua sine sub stan tia nisi aqua peccatorum sine substantia? Peccata enim
non habent substantiam – „Ce este apa fără substanţă decât apa păcatelor fără