Sfantul-Augustin_Confesiuni

Cartea a XIII‐a 861
5. Întemeindu‐se pe sentenţe neotestamentare precum cea din Evr. 1:3 („Dumnezeu
… le susţine pe toate cu cuvântul tăriei sale“), Augustin dezvoltă pe larg
ideea menţinerii întregii creaţii prin voinţa lui Dumnezeu, cauza supremă a
lucrurilor. Cf. şi De Genesi ad litteram, IV, 12: „Puterea lucrării Atotţiitorului
este cauza menţi nerii în fiinţă a întregii creaţii […]. Lumea nu ar fi în stare să
se menţină nici o clipită dacă Dumnezeu şi‐ar retrage stăpânirea sa.“ Acest
pasaj din Augustin este citat de Toma d’Aquino, Summa contra gentiles, III, 65,
ca argument ex auto ritate în sprijinul ideii că Dumnezeu este cauza ultimă a
lucrurilor.
6. Cf. Ps. 104:24.
7. Starea de dezorganizare şi derivă a lumii create este definită aici de Augustin
prin expresiile immoderatio, ‘lipsă de măsură’, şi longinqua dissimilitudo, ‘neasemănare
extinsă (faţă de Dumnezeu)’, cf. ce qui tend au désordre, à une complète
dissemblance par rapport à vous (Labriolle), essi tendono ad allontanarsi da te
verso il disordine e la degenerazione (Orsa), prone to fall away from you into
confusion utterly alien from yourself (Pine‐Coffin), es noch ins Maßlose wagte
und fern von Ähnichkeit mit dir (Bernhart). Pentru conceptul „neasemănare“,
vezi şi supra, nota 100 la Cartea a VII‐a.
8. Cf. Fac. 1:31.
9. Întregul pasaj este impregnat de tematica şi de limbajul lui Plotin: degene rarea
fiinţelor prin depărtare progresivă de Unitatea care le emană (cf. Enneades, V,
ii, 2, 1–4), purcederea fiinţelor de la Unitate (Enneades, III, ix, 4), întoarcerea
către Bine a spiritului luminat de razele Binelui suprem (Enneades, VI, vii, 31).
10. Fac. 1:2.
11. Cf. Ps. 73:28.
12. Cf. 1 Efes. 5:8.
13. Cf. 2 Cor. 5:21.
14. Pasajul este o parafrază a unui verset biblic din Ps. 36:7: Iustitia tua sicut montes
Dei; iudicia tua abyssus multa – „Dreptatea ta este înaltă cât munţii, hotărârile
tale sunt ca adâncul cel de nepătruns“ (Radu–Gal.). Semnificaţia
alegorică atribuită acestui pasaj din Psalmi, transferată de altfel şi în contextul
de aici, este explicată de Augustin în Enarrationes in Psalmos, XXXV, 10, astfel:
„După cum mun ţii lui Dumnezeu reprezintă dreptatea sa, unii oameni devenind
mari prin Harul său, tot aşa şi prin judecăţile sale ajung să se afle în întuneric
toţi cei care se scufundă în lucrurile cele mai josnice. […] Voi afirma
limpede: în Biserica lui Hris tos am găsit abisul şi am găsit munţii; i‐am găsit
pe cei buni, care sunt puţini, pen tru că munţii sunt puţini, iar abisul este
adânc.“
15. Fac. 1:3.
16. Pe lângă inerenta conjectură biblică în care se încadrează întreaga discuţie, pot
fi reperate aici şi clare ecouri din Plotin sau chiar din Platon. În De civitate Dei,