Sfantul-Augustin_Confesiuni

860 note
144. Ps. 143:10.
145. Semnificaţia mai generală a acestor concluzii parţiale de la sfârşitul Cărţii a XII‐a
este clară: sperând şi rugându‐se pentru asistenţa Sfântului Duh, Augustin
decide să renunţe la interpretarea detaliată a fiecărui verset al Cărţii Facerii,
optând pentru selectarea acelor pasaje care i se par mai importante. Cartea a
XIII‐a, ultima, va fi dedicată aşadar interpretării celor mai importante pasaje
din Cartea Facerii. Problematica atât de complexă a Creaţiei l‐a preocupat
îndelung pe Augustin, prac tic întreaga viaţă. Prima abordare concretă a acestei
tematici o înregistrăm în anul 389, în scrierea polemică De Genesi contra
Manichaeos, în care Augustin practică o interpretare preponderent alegorică.
Patru ani mai târziu, în 393, în lucrarea neter minată De Genesi imperfectus liber,
Augustin exersează metoda interpretării literale, pentru ca în aceste ultime trei
cărţi ale Confesiunilor să desfăşoare o amplă interpre tare speculativă, îmbinând
literalismul cu abordarea alegorică şi cu cea simbolică, în jurul marilor teme:
Dumnezeu, Trinitate, Creaţie, Cuvânt, Înţelepciune, timp, eter ni tate. În sfârşit,
imediat după terminarea Confesiunilor, Augustin redactează, în anul 401, o
adevărată monografie dedicată interpretării Cărţii Facerii, şi anume ampla lucrare
De Genesi ad litteram libri XII. Nici în acest tratat nu ajunge să finalizeze
interpretarea Genezei, pe care ar fi vrut‐o exhaustivă, căci se opreşte la mo mentul
alungării din Paradis a lui Adam şi a Evei. În cartea a II‐a a Retractărilor, îşi
exprimă insatisfacţia faţă de acest demers, pe care îl consideră un eşec.
Cartea a XIII‐a
1. Cf. Ps. 59:18.
2. Ideea gratuităţii absolute a Creaţiei este un punct central al concepţiei Sfântului
Augustin. În De doctrina Christiana, I, xxxii, 35, se spune că Dumnezeu nu
are nevoie de oameni, dar, dacă totuşi se foloseşte de noi (utitur nobis), aceasta
este doar un semn de bunăvoinţă faţă de noi şi o mărturie a generozităţii sale.
Aceeaşi idee în De Genesi ad litteram, VIII, xi, 24: „Dumnezeu se poate lipsi de
serviciile noastre, dar noi avem nevoie de puterea lui ca să ne ocrotească prin
lucrarea sa. Prin aceasta, el este singurul Dumnezeu adevărat, deoarece faptul
că suntem dependenţi de el, departe de a‐i aduce lui vreun avantaj, nu foloseşte
decât intereselor şi mântuirii noastre.“
3. Într‐un joc metaforic, slăvirea lui Dumnezeu este comparată cu cultivarea pământului,
printr‐un subtil joc de cuvinte din familia lexicală a verbului colere,
‘a cultiva’ (colam … incultus … colam).
4. Verbul subsistere, întrebuinţat aici de Augustin, sugerează prin etimologia lui
(sub, ‘la bază’, sistere, ‘a sta, a se afla’) justificarea dreptului la existenţă al fiecărei
creaturi.