Sfantul-Augustin_Confesiuni

Cartea a XII‐a 853
52. Termenul incommutabilitas din original este indicat în dicţionare drept o creaţie
lexicală a Sf. Augustin.
53. Pentru mai buna lămurire a acestui pasaj, citez, după Labriolle, nota 1, p.
339, următorul pasaj din Contra adversarium Legis et Prophetarum, I, ix, 12, în
care Sf. Augustin întrebuinţează un exemplum, o formulă didactică frecvent
repe rabilă în întreaga sa operă, în cazul de faţă, dincolo de ingeniozitatea ei, de
o tulbu ră toare originalitate în sine, prin lumina inedită în care aşază înţelegerea
vorbirii omeneşti: Nec putandus est Deus informem prius fecisse materiam et intervallo
aliquo interposito temporis formasse quod prius informe fecerat; sed sicut a
loquente fiunt verba sonantia, ubi non prius vox informis post accipit formam, sed
formata profertur, ita intelligendus est Deus de materia quidem informi fecisse
mundum simul eam concreasse cum mundo – „Nu trebuie să considerăm că
Dumnezeu a creat mai întâi materia şi că după trecerea unui anumit răstimp a
dat o formă oarecare unui lucru pe care la început îl crease lipsit de formă, ci
trebuie mai degrabă să socotim că, după cum cuvintele sonore sunt alcătuite
de un vorbitor în aşa fel încât nu apare mai întâi un sunet fără formă care după
aceea să primească o formă, ci sunt emise deja dotate cu formă încă de la început,
tot aşa şi Dumnezeu a creat lumea dintr‐un fel de materie informă, dar şi
această materie informă a creat‐o în acelaşi timp cu lumea.“
54. Cf. Fac. 1:1.
55. Cerul vizibil, deosebit de „cerul cerului“ care este orizontul etern al divini tăţii,
lumea intelectivă a îngerilor.
56. Cf. Fac. 1:1.
57. Cf. 1 Cor. 13:12.
58. Despre dimensiunea simultaneităţii în cunoaşterea autentică vezi supra, nota 87
la Cartea a IX‐a.
59. Fac. 1:1.
60. În Enarrationes in Psalmos, CXLIX, 12, Augustin explică înţelesul simbolic al
acestui gladius bis acutus: Cuvântul lui Dumnezeu este o sabie cu două tăişuri.
De ce cu două tăişuri? Fiindcă el vorbeşte atât despre lucruri ale lumii acesteia,
cât şi despre lucruri veşnice. În ambele cazuri el dovedeşte ceea ce spune şi îl
scoate în afara lumii pe cel pe care îl loveşte.“
61. Cf. Ps. 48:15.
62. Augustin prezintă din nou aici, pe scurt, cele trei trepte ale cunoaşterii, starea
de aşteptare, intuiţia şi memoria (numite aici expectatio, contuitus şi memoria),
pe care spiritul le parcurge în raport cu timpul. Termenul contuitus pare să fie
o inven ţie creştină, căci nu este atestat înainte de secolul I. În scrierile creştine,
sensul său primar, ‘faptul de a privi’, evoluează spre sensul special, ‘intuiţie
directă; contemplaţie spirituală’, definind starea de identificare a subiectului
cunoscător cu obiectul cunoaş terii. Cu această valoare, termenul este întrebuinţat
adesea de Sf. Augus tin, de exemplu în De civitate Dei, XI, xxi: in cuius