Sfantul-Augustin_Confesiuni

848 note
intelectuală persistentă, permanentă, de care aceste evenimente sunt lipsite în
afara sa. În timp ce măsoară duratele, spiritul nostru compară între ele astfel de
ansam bluri, devenite fixe şi prezente.“ Prin această soluţie, Augustin dovedeşte
absurditatea întrebării puse de filozofi cu privire la inerţia, respectiv activitatea
lui Dumnezeu înaintea Creaţiei, întrebare pe care el o demontează în capitolul
al x‐lea şi urmă toa rele ale acestei cărţi. Aşadar, spune Augustin, durata, cu toate
ipostazele ei, prezen tul, trecutul şi viitorul, sunt judecăţi ale conştiinţei omeneşti,
şi nu „produse“ ale lui Dumnezeu, cu atât mai puţin „calităţi“ ale sale.
Rămâne însă problema relaţiei dintre timp şi transcendenţa divină, pe care
Augustin o va aborda în continuare.
101. În terminologia gramaticală clasică, termenul canticum desemna una dintre părţile
comediei, după cum se poate vedea la gramaticianul Diomedes, Grammatica,
în ediţia Heinrich Keil, Grammatici latini, I, 1855, p. 491: membra comoediarum
sunt tria: diverbium, chanticum, chorus („părţile comediilor sunt trei: dialogul,
reci ta rea, dansul“). Aici însă, Augustin utilizează acest termen în sensul cel mai
general, cel de ‘melodie, cântare’. Cf. Labriolle: morceau, Orsa: canzone,
Bernhart: Lied, Pine‐Coffin: psalm.
102. Termenul saeculum, ‘veac, secol’, dar şi ‘generaţie’, este interpretat în sensul de
‘istorie’ de către toţi traducătorii pe care i‐am consultat: histoire (Labriolle),
storia (Orsa), history (Pine‐Coffin), Geschichte (Bernhart).
103. În original apare expresia biblică filii hominum, ‘fiii oamenilor’.
104. Ps. 63:4.
105. Ps. 18:36.
106. Întregul pasaj reprezintă o subtilă parafrază după Epistola către Filipeni a Sfântului
Pavel (3:12–14), ale cărei înţelesuri sunt întreţesute cu aspiraţiile înflăcărate ale
propriului spirit către absolutul prezenţei divine: Non quod iam acceperim, aut
iam perfectus sim; sequor autem, si quo modo comprehendam in quo et comprehensus
sum a Christo Iesu. Fratres, ego me non arbitror comprehendisse. Unum
autem quae quidem retro sunt obliviscens, ad ea vero quae sunt priora extendens
meipsum, ad destinatum persequor, ad bravium supernae vocationis Dei in Christo
Iesu. În versiunea româ nească Radu–Gal., acest pasaj neotestamentar sună
astfel: „Nu că am şi apucat răsplata ori că sunt desăvârşit, dar alerg după ea s‐o
cuceresc, întrucât cucerit am fost şi eu de către Hristos Iisus. Fraţilor, eu pe
mine însumi, până acum, nu mă socotesc să fi ajuns; dar fac una: uitând cele
ce sunt în urma mea, mă întind cât pot spre cele dinainte, alerg la semn, întru
Hristos Iisus.“ Cititorului preocupat de nuanţe, îi atrag atenţia asupra subtilului
joc etimologic, în textul lui Augustin, între partici piile distentus, ‘risipit’/
extensus, ‘încordat’, şi, respectiv, substantivele distentio, ‘risi pire’, şi intentio,
‘încordare’, care desemnează stările opuse şi polarizate ale spiritului angrenat
în căutarea lui Dumnezeu.
107. Cf. Ps. 26:7.